Noul Audi A4 (B9) intră în scenă

Doamnelor, domnişoarelor şi Smiley, care nu va scoate nici astăzi maşina din parcare, pentru că Audi a prezentat oficial primele fotografii şi imagini video cu noul model de clasă medie, A8 pe jumătate. Serios, desigur, pentru că vorbim despre un brand care este specialist în zonă.

Audi-A4_1

Îţi plac formele acestea?

Tu decizi, noi îţi spunem doar că noul A4 are cel mai redus coeficient aerodinamic dintre toţi concurenţii lui actuali (0.23, versiunea sedan şi 0.26 pentru Avant), ceea ce înseamnă un consum de combustibil mai redus şi o doză mai mică de noxe poluante.

Audi-A4_2

Noul model va fi disponibil nu în una, nu în două ci în şapte versiuni de motorizare, trei pe benzină (TFSI) şi patru dieseul-uri TDI. Acestea vor face o casă bună cu transmisia manuală cu şase trepte sau automată cu şapte rapoarte.

În plus, direcţia şi suspensiile au fost regândite. Când te vei putea bucura de ele? Îţi spunem imediat.

Audi-A4_3

Din toamnă, când modelul va fi disponibil la vânzare, cu toată puzderia de sisteme pentru siguranţă, standard şi opţionale, pe care le-ai văzut evidenţiate şi în clipul video anterior.

Autor: Răzvan BUCŞOIU

Sursă foto: Biroul de presă Audi.

Bucsoiu.com

Anunțuri

Noul Toyota HiLux a ieşit în lume

Obiectul analizei? Calul de povară nipon, cu debut simultan în Australia şi Tailanda, iar apoi în lumea întreagă. Primul HiLux apărea în urmă cu 47 de ani, iar după ce a trecut prin testele muncitorilor şi cele cu semnătura lui Jeremy Clarkson, a continuat să supravieţuiască sub o formă sau alta.

Cea mai recentă a fost lansată oficial chiar în ziua de 21 mai 2015, când este sărbătorită Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în acceaşi dată în care sunt celebraţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. La nivel naţional, 21 mai reprezintă ziua în care sunt cinstiţi eroii neamului românesc, datorită cărora noi ne putem bucura de identitate ca ţară şi de numeroase alte beneficii, printre care dreptul la liberă exprimare, aşa cum facem şi aici, unde vă prezentăm noul model.

Toyota-HiLux_2016_2

Date esenţiale? Sincer, nu cred că este cazul să vorbim prea mult despre acest subiect. Oricum, dacă ai o afacere în domeniul construcţiilor şi ai folosit pe post de cărăuş o flotă alcătuită din HiLux, probabil vei fi anunţat de reprezentanţii companiei Toyota că a venit timpul să faci o îmbunătăţire. Probabil. Totuşi, am putea să îţi spunem că a crescut capacitatea de încărcare până la 1.240 kg.

Toyota-HiLux_2016_1

Este potrivit pentru străzile din România? Cu siguranţă, mai ales că străzile noastre par în mare parte a fi un fel de cărări într-un permanent şantier.

Toyota-HiLux_2016_3

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Oricum, dar cu salopeta potrivită.

Toyota-HiLux_2016_4

Sursă foto: Toyota. Mulţumim.

Bucsoiu.com

McLaren 540C apare în public

Obiectul analizei? Un instrument britanic de precizie pentru circuit, care nu mai poartă denumirea unei imprimante multifuncţionale ca McLaren MP4-12C. Acum, numele este specific mai degrabă unui aspirator. Un aspirator foarte puternic, în stare să atingă o viteză maximă de 320 km/h, sau producătorii sunt foarte optimişti.

Probabil, adevărul este o simbioză între ambele date. Vom vedea după test-drive sau după ce îl vom achiziţiona din UK. Mai trebuie să strângem doar 126.000 de lire, excluzând taxele sau opţionalele.

McLaren-540C_Coupe_2016_1

Date esenţiale? Iată un supercar atent la copaci, pentru că are emisii de noxe poluante cu o valoare de 258 g/km. Având în vedere că vorbim despre un McLaren, este destul de bine.

McLaren-540C_Coupe_2016_3

Este potrivit pentru străzile din România? Cea mai bună glumă din această lună.

McLaren-540C_Coupe_2016_2

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Cu seriozitate şi responsabilitate, asemănător unui pilot de Formula 1, aflat în timpul liber. Asta nu prea este o maşină în care să fii văzut că rânjeşti. În rezolvarea acestei probleme vin Ferrari şi Lamborghini. Dacă alegi 540C, ştii cu adevărat ce înseamnă să gestionezi transferul de mase şi cum poţi exploata la maximum fiecare cal-putere pe o plajă de turaţii perfecte.

Nu-ţi va păsa de posteriorul crăcănat care lasă impresia că se înrudeşte cu Ford Ka din prima generaţie, în ciuda faptului că spatele lui 540C va fi văzut de mulţi dintre cei pe care îi vei lăsa în urmă.

McLaren-540C_Coupe_2016_4

Sursă foto: Biroul de presă McLaren. Mulţumim!

Bucsoiu.com

Noul Suzuki Vitara, la raport succint

Obiectul analizei? Vitara, o maşină care a apărut într-o primă versiune în anul 1988; de atunci, modelul a stat în banca lui din mijloc şi a fost în clasa primordială a SUV-urilor mici şi crossover. Acum a rămas cam la acelaşi nivel, dar la nivel vizual, a dobândit nişte forme frontale care trimit cu gândul puţin la Mitsubishi ASX/Outlander şi puţin la Range Rover Evoque. Dacă nu te-ai convins, priveşte cu mai multă atenţie farurile, grila şi blocurile optice dotate cu LED. Vitaroque.

Suzuki-Vitara_2015 1

Date esenţiale? Dacă vei avea această maşină, trebuie să ştii încă de pe acum că poartă un brand japonez, dar va fi fabricată în Ungaria. Cei de la Suzuki afirmă că Vitara a fost proiectat cu gândul la consumul de combustibil redus şi emisii poluante pe măsură (de parcă există vreun producător care se laudă cu emisiile uriaşe de noxe, dar asta este o altă poveste).

Vor fi disponibile mai multe combinaţii motor-transmisie, dar nu ne pasă decât de cutia de viteze automată cu şase trepte şi sistemul de tracţiune integrală ALLGRIP. Vei avea la dispoziţie o mulţime de sisteme pentru confort, pe care în urmă cu vreo cinci, şase ani le găseai cel mai probabil pe unele dintre limuzinele consacrate. Nici interiorul nu arată chiar rău, dar parcă trimite cam mult cu gândul către gama Dacia.

Suzuki-Vitara_2015 4

Este potrivit pentru străzile din România? Îndoiala nu are loc nici măcar în torpedo de această dată. Da, Vitara se asortează bine cu mediul urban românesc şi parcă promite să te ducă la picnic împreună cu nişte prieteni. Nu te aştepta să îi strângi în jurul motorului şi să fii admirat prea mult, în special dacă sunt mofturoşi.

Suzuki-Vitara_2015 2

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina aceasta? Cum doreşti, dar fără aroganţe. Ar trebui să fii mulţumit de ceea ce ai. În fond, toate maşinile ruginesc mai devreme sau mai târziu şi chiar dacă nu, oricum le vei vinde cam după trei ani. Mai trebuie să aştepţi puţin până intră în producţie Vitara în anul curent, 2015.

Suzuki-Vitara_2015 3

Sursă foto: Suzuki Media Centre. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Noul Lincoln MKX, bun de Călăraşi?

Obiectul analizei? MKX este un SUV mic sau un crossover elegant după standardele americane, potrivit dacă ai în plan să o inviţi pe Victoria Justice la un ceai, să o conduci până acolo în confort şi naţionalism american, dar fără să aveţi paparazzi după voi. Este oarecum o maşină pentru „fashionişti”, deşi nu are prestanţa vizuală a unui Range Rover Evoque. Mai degrabă, ai putea să îl priveşti exact aşa cum este: un Lincoln nou, lansat la ediţia din acest an NAIAS (North American International Auto Show).

Lincoln-MKX_bucsoiu_1

Date esenţiale? Maşina asta va ajunge pe piaţa din Statele Unite ale Americii în toamna anului 2015, iar apoi va fi disponibil în Canada, Mexic, China, Orientul Mijlociu şi Coreea de Sud. Cum ajungem cu el la Călăraşi, atunci? Foarte simplu, după ce alegem una dintre cele 22 de setări disponibile pentru reglarea scaunelor din faţă, ne vom baza pe sprijinul oferit de o motorizare V6 EcoBoost de 2.7 litri cu peste 300 CP, conectată la o cutie automată în şase trepte, care va distribui puterea către puntea faţă sau către toate roţile, dar opţional. Mai putem să ne jucăm şi prin setările oferite prin sistemul Lincoln Drive Control, adică „Normal”, „Sport” sau „Comfort”. În funcţie de starea de spirit, desigur.

Lincoln-MKX_bucsoiu_3

Este potrivit pentru străzile din România? Dacă trebuie să ne plimbăm de la Bucureşti până la Călăraşi rapid şi avem nevoie de unele priviri dubioase din partea celorlalţi participanţi la trafic, ar fi utilă. Însă doar pentru două drumuri. Dus şi întors. Atât.

Lincoln-MKX_bucsoiu_2

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în acest autoturism? Ca un adolescent care nu a trecut de sesiune, dar este preocupat de o ieşire cu prietenii la sfârşitul săptămânii până la munte. Asta pentru că totuşi, până la Călăraşi este mai potrivită altă maşină: noul VW Passat. Doar că în acesta ne dorim să fim conduşi, poate de o domnişoară blondă, dacă Mâtza nu îşi activează privirea cu raze laser. De ce Passat? Veţi afla în curând prin testul colegilor de la BBC TopGear România şi de la realizatorii emisiunii Maşini cu Giurgea şi Bratu care sunt caracteristicile noului model. Da, chiar e nou.

vw passat nou 2015

Sursă foto: Lincoln Media Center, Maşini cu Giurgea şi Bratu. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Dodge Ram 1500 Rebel pentru Voina

Obiectul analizei? O matahală americană bună de urcat pe munţi, dar un chin până ajungi la ei din mai multe motive: căruţe, meteoriţi şi castraveţi. Noul Dodge Ram 1500 Rebel este un 4×4 pentru oricine doreşte să o impresioneze pe Nikki Bella – o cunoşti dacă eşti la curent cu lumea WWE.

dodge-ram-1500-bucsoiu-3

Date esenţiale? În contextul de faţă, nu ne interesează decât versiunea de vârf, reprezentată printr-un motoraş fragil de 5.7 litri V8, cu 395 CP. Fragil ca nişte coarne de berbec, desigur. Oricum, este suficient pentru o excursie la Voina, în Argeş, aproape de Câmpulung-Muscel. Chiar dacă acum drumul este asfaltat până la destinaţie, poţi să mergi şi prin coclauri dacă urci mai departe de cabană.

dodge-ram-1500-bucsoiu-2

Este potrivit pentru străzile din România? Doar dacă eşti ţapinar şi locuieşti în munţi. În rest, nu prea. Deloc. Serios, nu.

dodge-ram-1500-bucsoiu-1

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în acest automobil? Ca un şofer extrem de politicos şi responsabil, chiar dacă nu acesta va fi motivul pentru care nici un şofer cu Tico nu îţi va tăia calea. Doar dacă este un Tico proaspăt consumator de Transformers.

Sursă foto: Netcarshow.com. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Noul BMW X3. Despre el.

Generaţia anterioară – care între noi fie vorba, nu pare prea îndepărtată la nivel estetic de aceasta lansată la început de februarie – a fost foarte reuşită din punctul meu de vedere feminin. În primul rând, pentru că era o maşină corectă, care nu intra pe teritoriul X5 şi nici nu transmitea despre tine faptul că este o maşină a “săracului” care nu şi-a permis un SAV (Sport Activity Vehicle, dacă acceptăm jocul de marketing al producătorului bavarez).

În al doilea rând, relaţia dintre direcţie, transmisie, motor şi trenul de rulare îţi lăsau impresia că patru fabrici în miniatură lucrează pentru tine perfect, pentru a-ţi demonstra clar ce înseamnă sloganul acela cu “plăcerea de a conduce”. În al treilea rând, X3 a avut un caracter unisex şi poate tocmai din acest motiv a fost preferatul mămicilor din lumea întreagă. Toate ca toate, cu BMW X3 nu prea puteai să dai greş, mai ales că departamentul de design nu a ars gazul de pomană, ci a făcut modificări serioase dacă ar fi să ne raportăm la primul model din gama X ridicat la rangul 3.

Modificările nu sunt doar de ordin estetic: dacă vei arunca o privire în cel de-al treilea volum al Catalogului de Teste TopGear, vei afla că echipa inginerilor BMW a reuşit să îl aducă pe X3 la dimensiunile primului X5, apărut la final de mileniu. Proaspătul X3 despre care vorbim acum păstrează reţeta reuşitei, chiar dacă farurile retuşate lasă impresia că s-au topit pentru a se uni acum cu grila şi ea nouă.

BMW X3

Cu energia specifică unui sportiv care se alimentează foarte sănătos vine şi motorul de 2.0 litri îmbunătăţit, care dispune de 190 CP/140 kW. Benzinarii pot alege unul din trei oferite, iar adepţii diesel-ului au patru opţiuni, de la 150 CP până la 313 CP. În comparaţie cu versiunea anterioară, amprenta de carbon este mai redusă cu 7 g/km.

201401-P90142825-zoom-orig

201401-P90142826-zoom-orig

201401-P90142838-zoom-orig

201401-P90142835-zoom-orig

P90142819

Interiorul a fost şi el retuşat discret, iar materialele pe care poţi să le alegi sunt mai variate – în special din punctul de vedere al combinaţiilor de culori – ca o cutie în care găseşti carioci taiwaneze până la refuz. Destul de spaţios cât să pleci de la meciul de fotbal al puştiului cu prietenii lui la un fresh energizant, dar nu destul cât sa inghesui toata echipa. Aici ar fi mult mai potrivit un X5.

201401-P90142823-zoom-orig

Este potrivit pentru străzile din România? Da, clar.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Cât mai civilizat posibil.

Sursă foto: Centrul de presă BMW.

Land Rover Discovery 4 va avea modificări

Obiectul analizei?  Land Rover Discovery 4 care va primi un facelift discret şi va arăta ca în fotografiile următoare:

LR-Discovery-2014

LR-Discovery-facelift-razvan-bucsoiu

Date esenţiale? 1) Designul blocurilor optice frontale a rămas aproape neschimbat, dar din punct de vedere tehnic au fost realizate nişte schimbări, pentru că noul model va utiliza mai mult tehnologia LED. O diferenţă foarte subtilă în privinţa formei apare la nivelul proiectoarelor şi pe capotă, unde emblema alcătuită din literere „LAND ROVER” a fost înlocuită cu „DISCOVERY”.

2) Camerele video utile pentru că oferă o vizibilitate mai bună în lateral la pătrunderea în intersecţii se pot observa montate în zona senzorilor de parcare pe bara de protecţie. La interior, vei putea să îţi delectezi simţul auditiv datorită sistemului audio Meridian cu 17 difuzoare.

3) Motorul V8 de 5.0 litri va fi înlocuit cu o versiune mai eficientă V6 de 3.0 litri cu 340 CP şi sistem Stop/Start. Acesta va fi cuplat la o singură cutie de viteze automată ZF, cu opt trepte.

Este potrivit pentru străzile din România? Este un Land Rover, în principiu ar trebui să facă faţă acolo unde drumurile sunt… game over.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Ca un CEO al unei multinaţionale cu sediul central în Londra.

Mai multe fotografii? După prezentarea din 9 septembrie 2013 care va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Până atunci, ar mai fi de văzut şi fotografia de mai jos. Sau aşteaptă până la jumătatea lunii noiembrie 2013, când Discovery 4 îmbunătăţit va fi disponibil în show-room. În UK.

LR-Discovery-2013-3

Sursă:  Centrul Media Jaguar/Land Rover.

Ford Mustang GT USAF Thunderbirds, ediţie în scop caritabil

U.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GT

Obiectul analizei? O ediţie specială pe baza modelului Ford Mustang pregătită pentru aniversarea celor 60 de ani pe care i-au împlinit echipajele forţelor aviatice americane, U. S. Air Force Thunderbirds. Acesta este singurul exemplar care foloseşte elementele de identificare vizuală ale trupelor aviatice din S.U.A., iar vânzarea lui este planificată la data de 1 august 2013, în cadrul evenimentului EAA AirVenture din Oshkosh, Wis. Fondurile obţinute vor fi donate organizaţiei EAA Young Eagles, prin intermediul căreia tinerii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani pot să dobândească noţiuni fundamentale despre tehnica de zbor şi avionică.

Date esenţiale? Seria de identificare a vehiculului este VIN 0001, iar designul exterior al modelului cu motor de 5.0 litri are influenţe de la avioanele de luptă F-16 Falcon. Suspensiile au fost ajustate în comparaţie cu un model standard, jantele cromate cu dimensiuni de 22 inch şi accesoriile caroseriei sunt câteva dintre elementele specifice prin care este alcătuită unicitatea acestui Mustang GT. Modificările aduse interiorului nu sunt semnificative, dar păstrează „rama” motivului ales de Ford. Astfel, interfaţa sistemului de navigaţie a fost îmbunătăţită – chiar dacă nu localizează inamici. Scaunele Recaro au fost etichetate în stil „Thunderbirds”, iar sistemul de proiecţie luminoasă în momentul deschiderii portierei nu mai afişează pe asfalt silueta unui mustang, ci forma unui avion de luptă.

Este potrivit pentru străzile din România? Probabil, un român care ar fi interesat să achiziţioneze acest exemplar unic s-ar bucura mai mult de ea pe un circuit, având în vedere că producătorul i-a îmbunătăţit performanţele maşinii prin adăugarea unor sisteme noi de frâne şi evacuare. Având în vedere că în România nu există momentan un circuit recunoscut la nivel internaţional prin competiţiile automobilistice desfăşurate pe el, răspunsul la întrebare este negativ.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? De preferat, ca Tom Cruise în producţia cinematografică „Top Gun” din anul 1986.

Mai multe fotografii? Desigur. Pe aici, în continuare, vă rog.

U.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GT

(Surse: Ford, fotografii via Autoblog.com)

Noul 4Runner de la Toyota a fost prezentat

toyota-4runner

Obiectul analizei? Un SUV de clasă medie care a fost prezentat în haine noi la Palm Springs,  în California, cu prilejul ediţiei din 2013 a Festivalului Stagecoach Music, pe care Toyota îl sponsorizează.

Date esenţiale? Partea frontală a fost remodelată, este oarecum agresivă, dar parcă te trimite cu gândul puţin la Mitsubishi. În fine, mai important este că 4Runner este pus în mişcare de un propulsor V6 de 4.0 litri cu 270 CP, nemodificat. Acesta îşi transmite energia printr-un sistem 4×4/4×2 prin cutia automată cu cinci trepte.

Este potrivit pentru străzile din România? Poate, dar ar fi mai indicat noul RAV4 sau FJ Cruiser, dacă ai o rudă sau un prieten de încredere prin America.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Ca un pădurar în căutare de braconieri.

Mai multe fotografii? Avem, plus un video la final.

toyota-4runner

toyota-4runner

toyota-4runner

toyota-4runner

toyota-4runner

toyota-4runner

toyota-4runner

toyota-4runner

(Sursă: Autoblog.com, Youtube.com)