Ford Mustang GT USAF Thunderbirds, ediţie în scop caritabil

U.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GT

Obiectul analizei? O ediţie specială pe baza modelului Ford Mustang pregătită pentru aniversarea celor 60 de ani pe care i-au împlinit echipajele forţelor aviatice americane, U. S. Air Force Thunderbirds. Acesta este singurul exemplar care foloseşte elementele de identificare vizuală ale trupelor aviatice din S.U.A., iar vânzarea lui este planificată la data de 1 august 2013, în cadrul evenimentului EAA AirVenture din Oshkosh, Wis. Fondurile obţinute vor fi donate organizaţiei EAA Young Eagles, prin intermediul căreia tinerii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani pot să dobândească noţiuni fundamentale despre tehnica de zbor şi avionică.

Date esenţiale? Seria de identificare a vehiculului este VIN 0001, iar designul exterior al modelului cu motor de 5.0 litri are influenţe de la avioanele de luptă F-16 Falcon. Suspensiile au fost ajustate în comparaţie cu un model standard, jantele cromate cu dimensiuni de 22 inch şi accesoriile caroseriei sunt câteva dintre elementele specifice prin care este alcătuită unicitatea acestui Mustang GT. Modificările aduse interiorului nu sunt semnificative, dar păstrează „rama” motivului ales de Ford. Astfel, interfaţa sistemului de navigaţie a fost îmbunătăţită – chiar dacă nu localizează inamici. Scaunele Recaro au fost etichetate în stil „Thunderbirds”, iar sistemul de proiecţie luminoasă în momentul deschiderii portierei nu mai afişează pe asfalt silueta unui mustang, ci forma unui avion de luptă.

Este potrivit pentru străzile din România? Probabil, un român care ar fi interesat să achiziţioneze acest exemplar unic s-ar bucura mai mult de ea pe un circuit, având în vedere că producătorul i-a îmbunătăţit performanţele maşinii prin adăugarea unor sisteme noi de frâne şi evacuare. Având în vedere că în România nu există momentan un circuit recunoscut la nivel internaţional prin competiţiile automobilistice desfăşurate pe el, răspunsul la întrebare este negativ.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? De preferat, ca Tom Cruise în producţia cinematografică „Top Gun” din anul 1986.

Mai multe fotografii? Desigur. Pe aici, în continuare, vă rog.

U.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GT

(Surse: Ford, fotografii via Autoblog.com)

Anunțuri