Când m-am urcat prima dată la volanul unui Land Cruiser pentru a străbate un traseu de off-road am înţeles de ce maşina asta este un fel de Walker, poliţist texan al şleaurilor, al dunelor de nisip, al munţilor şi al tuturor zonelor vitrege la care te-ai putea gândi. Ei bine, noua generaţie păstrează tradiţia – face legea pe coclauri cu tine la bord şi, de preferat, cu încă vreo trei fete alături, pentru că aşa va fi mult mai distractiv, iar muzica va suna altfel. Mai tare.
Apropo de muzică, ai grijă totuşi la semne, pentru că nu trebuie să te iei chiar după toate. Imediat vedem şi legătura dintre maşină şi text.
Ai putea să spui că versurile din refren cu „ştii că eu te voi iubi mereu/nu contează cât ar fi de greu” se referă la o ea şi un el. Da, este adevărat. Din punctul nostru de vedere, al pasionaţilor de maşini, se referă fix la Toyota Land Cruiser în relaţie cu şoferul.
Mergem mai departe, cu versurile „ştii că eu te voi iubi/orice ar fi” – aici este clar vorba de o femeie. Problema este că nu îţi vei da seama prea uşor de care din ele, pentru că după cum spuneam la început, dacă ai trei la bord… s-ar putea să fie doar un mesaj redundant pe care îl vei primi des. Nu-i nimic, ai loc destul în portbagaj pentru un dulap întreg cu declaraţii de amor, pentru că… „toţi îşi cântă iubirea, ăsta-i trendul” după cum rezumă pe bune Ombladon. P.S. BĂ, ATENŢIE, CONŢINE VERSURI VULGARE!
În porbagajul noului Land Cruiser poţi să faci multe. În plus, dacă vei rabata bancheta, vei putea să dai frâu liber unor fantezii şi mai şi, toate necenzurate. Ai prins ideea. Bonus pentru romantici: poţi să pui acolo şi un jacuzzi dacă te ambiţionezi.
În fine, este treaba ta ce vei face pe drum şi cum îţi vei gestiona timpul deplasării, dar un singur lucru trebuie îndeplinit obligatoriu. Când ajungi la destinaţie, noul model Toyota Land Cruiser trebuie să se prezinte cam aşa:
Este dovada 100% naturală a faptului că ai folosit ustensila în scopul pentru care a fost construită. Nu trebuie să o menajezi, îi plac mult treburile murdare. În plus, duşul „de după” va fi mult mai satisfăcător şi reconfortant. Garantat.
Dacă ar exista un indicator rutier care să ne avertizeze în privinţa faptului că urmează o zonă cu truisme, acum ar fi momentul să îl utilizăm: la fel ca oamenii, maşinile se schimbă rapid şi uneori surprinzător, iar dacă te numeri printre persoanele sau bestiile (Raziani sau nu) cărora le place mult consecvenţa, s-ar putea să ai o dezamăgire. Schimbările, de multe ori în industria automobilistică, înseamnă diluarea esenţei unui model, rătăcirea în neant a muncii unor armate de ingineri şi designeri.
Totuşi, ca în orice tunel, există o speranţă, o rază de lumină într-un capăt sau în altul, dacă ştii unde să priveşti şi nu-ţi pierzi din vedere obiectivele de la care ai pornit. Cam asta fac oamenii de la VW când se ocupă de Golf. Sunt printre puţinii producători care nu au uitat ce tematică a avut acest model indiferent de generaţie, iar de fiecare dată au oferit şi un „desert” GTI excelent.
Este suficient de dulce astfel încât să-ţi fie pe plac, dar nu atât de mult încât să-ţi provoace greaţă. Iar dacă tot am intrat pe autostrada culinară, ar mai fi de spus că noul VW Golf GTI are ca echivalent papanaşii cu dulceaţă de vişine şi smântână. Făcuţi în casă, de profesionişti cu exeperienţă. Adică aşa cum trebuie. În rest? Nu mai contează restul. Noul GTI a rămas aceeaşi maşină savuroasă în trafic, în parcare, oriunde.
După un campionat de rally cross, în programul Zilelor Municipiului Câmpulung-Muscel 2016 a fost inclus un eveniment automobilistic adresat în mod special pasionaţilor de maşini desprinse din alte epoci. Detalii „tehnice” despre paradă şi simpozion au fost furnizate la Jurnalul Muscel TV; multiple cadre fotografice (inclusiv din timpul călătoriei cu un IMS voinic) şi diverse comentarii pe şleau te invităm să le parcurgi în continuare. „Tatuajul” de pe fundul acestui model nu minte.
De fiecare dată când văd un IMS, îl asociez cu un avion Douglas DC-3: la fel de impresionant, la fel de robust, la fel de sincer în utilizare. Nu te obosi să-l cauţi pe Google, pentru că am deja o fotografie cu „omologul” aviatic al IMS-ului.
Revenim cu picioarele în faţa Primăriei municipiului Câmpulung-Muscel, acolo unde au avut prima oprire festivă maşinile construite aici în urmă cu mulţi ani. Unele dintre acestea au fost exportate, cumpărate, restaurate şi transformate în piese de istorie vie de proprietari cu suflet mare.
Maşinile şi-au aşteptat proprietarii care au urcat în Sala de Festivităţi a Primăriei, împreună cu personalităţi implicate în dezvoltarea brandului ARO, de exemplu domnul director Mihai Mărţişor Ciobanu şi domnul Ion Chingaru (alături de Corneliu Filip, autorul cărţii cu titlul O maşină străbate lumea).
Liviu Ţâroiu, primarul Municipiului Câmpulung, împreună cu domnul Emil Hagi, organizatorul evenimentului şi fondatorul Muzeului Automobilului Românesc (îl găseşti chiar la intrarea în Câmpulung-Muscel, zona Apa Sărată) au oferit diplome în cadrul simpozionului tematic „ARO, Zimbrul Carpaţilor”.
Amintirile plăcute (chiar foarte recente, pentru că Zimbrii au demonstrat ca în tinereţe că dealurile Mateiaşului nu sunt o problemă) şi zâmbetele s-au îmbinat perfect cu mirosul autentic de carburant procesat prin plămânii mecanici.
Priveşte chestiile cu elastice din spatele acestui ARO. Acum priveşte maşina. Te vei distra mai mult cu ARO, iar vârsta nu va fi un criteriu de eliminare.
Ochii sunt oglinda sufletului, iar farurile sunt elementul care îţi spun că maşinile astea au văzut multe la viaţa lor. Au avut probleme. Au trecut peste ploi, ierni, cutremure şi rugină. Au supravieţuit şi sunt vii. Au suflet şi îţi vorbesc. Trebuie doar să te opreşti, să le priveşti şi să le asculţi povestea, apoi vei intra într-o lume simplă şi plină de farmec.
Americanii aveau (Jeep) Willys. Ruşii puneau în joc modelul GAZ 69 (vorba aia, viteza maximă pentru sex este 68, pentru că la 69 te răstorni). Românii l-au dus pe GAZ la studii universitare şi l-au transformat în IMS. A meritat efortul.
Dacă razele prea puternice ale soarelui te incomodează, caută nişte frunze. Pe lângă faptul că ai rezolvat problema, te poţi ascunde în pădure fără să te îngrijoreze gândul că te vor repera prietenii şi rudele enervante, cu o singură excepţie: Rambo. În acest caz…
… ai nevoie de întăriri şi de mult spaţiu pentru acestea. Se rezolvă.
Cartofi, varză, un şifonier, o trusă de scule, un tanc, un elicopter de mici dimensiuni… chiar nu contează ce ai de cărat. Băieţii sunt de treabă şi abia aşteaptă să te ajute. Maşinile sunt deja pregătite.
Dotare premium: telefon la bord. La fel ca în trecut, poate fi folosit pe câmpul de luptă sau în trafic. Doar aşa poţi să anulezi o comandă specială:
Violenţa nu este o soluţie, iar alcoolul este interzis la volan. Prin urmare, pe principiul paşnic „make love, not war”, te poţi orienta către muşcate. Profitând de culoare, printre ele a crezut că se poate ascunde acest ARO 10.
După cum se vede, nu a reuşit.
În timpul simpozionului, se desfăşura o cununie civilă (repetăm principiul menţionat anterior: faceţi dragoste, nu război). Fiind luat pe nepregătite de această dată, unul dintre IMS-uri nu avea flori pentru mireasă, prin urmare a decis să se retragă discret.
Miliţia Română informează: dacă bei până cazi sub masă, lasă-ţi maşina acasă. Un fel de slogan din campania comunistă sub genericul „Don’t drink and drive”.
După simpozion, maşinile au pornit motoarele – fără bazaconii electronice inutile şi contemporane – pentru a defila prin centrul Câmpulungului către Muzeul Automobilului Românesc. Am urcat la bordul acestui vânjos IMS din fotografia de mai sus, dar nu înainte de a surprinde un mic detaliu.
Cei de la Rolls-Royce îţi oferă standard în portiera maşinii o umbrelă. IMS-ul are ceva mult mai masculin şi mai practic.
Nu vezi prea des aşa ceva, pentru că veteranii se întâlnesc rar, dar sigur. Sunetul motorului este fascinant şi te face să te simţi ca un copil într-o fabrică de jucării. Aroma „cauciucată” de carburant îţi gâdilă papilele olfactive la fel de plăcut cum o fac şi cozonacii în perioada sărbătorilor.
Astfel de maşini sunt şi fabrici mobile de zâmbete şi admiraţie. Chiar şi oamenii care nu sunt pasionaţi de fenomenul automobilistic privesc încântaţi aceste exemplare.
Din spatele volanului, conduci o secvenţă din istoria naţională. Doar câteva avioane şi tancuri îţi oferă acest prilej, dar din păcate, nu pe drumurile publice, nu foarte accesibil din punct de vedere financiar şi nu prea des în România. Nu poţi să iei sabia unui domnitor dintr-un muzeu şi să te plimbi cu ea pe stradă, dar poţi să iei un IMS şi să trăieşti o senzaţie deosebită. Domnul Dănuţ Marian Poteraşu, căruia îi mulţumesc şi pe această cale pentru bunăvoinţa acordată, poate să confirme.
Ţinuta de drum este fabuloasă: mergi pe asflat cât de cât neted, dar te simţi de parcă ai ţopâi pe nişte saltele uriaşe cu arcuri, la fel cum probabil ai făcut cândva în copilărie. Este distractiv în primul rând pentru că în zilele noastre, nu prea ai cum să simţi aşa ceva pe drumurile publice, la o viteză mică, iar în al doilea rând, pentru că sunetul motorului îţi lasă impresia că maşina râde cu poftă şi are chef de joacă. Mara a înţeles perfect la ce mă refer când i-am povestit.
Călătorie în timp, printr-un decor natural. IMS-ul îşi bagă nasul acolo unde trebuie: în munţi.
Când am ajuns la Muzeul Automobilului Românesc, am avut senzaţia că sunt pe platoul de filmare al unui documentar. Vântul se ocupa de sunet, soarele avea grijă de lumini, iar ciobanul din Mioriţa era ocupat cu regia, după ce i-a denunţat pe potenţialii atacatori la DNA, având la îndemână stenogramele cu planul mârşav şi declaraţia unei oi vorbitoare, în rol de martor.
Le place aici.
Este ca în tabăra de vară, în vacanţă.
De asemenea, ar putea fi ca o revedere după mulţi ani (cam 40) de la absolvirea celei mai înalte facultăţi:
Protecţia şi paza au fost asigurate de ofiţeri în rezervă, de la Miliţie şi Armată.
Apoi, s-au retras într-un colţ să supravegheze ca în primii ani de muncă.
Musafirii au fost întâmpinaţi de gazde:
De asemenea, pentru buna desfăşurare a revederii, la eveniment a fost prezent un IMS îmbrăcat în costumul de pompier.
După cum ai observat, în acest caz, pe lângă lopată, primeşti şi un fel de toporişcă. Prin urmare, avantaj dublu faţă de Rolls-Royce.
De puţine ori, un automobil care nu străluceşte fizic arată la fel de bine ca unele proaspăt ieşite de la vopsitorie, spălătorie sau poate chiar de pe poarta fabricii.
Studenţi silitori şi harnici.
Iată un peisaj pe placul oricărui pasionat adevărat de maşini.
Pentru specialişti, aici avem categoria „portret”.
Demnitate şi devotament. Nu este noul slogan al unei instituţii publice. Doar adevărul despre caracterul maşinii.
Pasiunea şi implicarea este apanajul proprietarilor.
În cadrul evenimentului, a fost organizat şi un concurs de eleganţă. Din partea mea, la această categorie toate maşinile participante au fost câştigătoare. Juriul a avut cu siguranţă o sarcină foarte dificilă în acordarea punctajului. De parcă atmosfera nu ar fi fost suficient de tensionată, a mai apărut şi un mister:
Oare ce se ascundea sub prelată? Probabil că nimic îngrozitor, pentru că IMS-ul este o maşină paşnică. Totuşi, să nu îndrăzneşti să-i spui că este bătrân sau depăşit. Nu risca. Este spre binele tău.
Da, titlul este inspirat dintr-un vers al melodiei lui Xzibit, intitulată simplu X. La fel de simplu şi eficient cum este şi noul Mercedes-Benz proiectat pentru a le fi pe plac în primul rând directorilor executivi care ţin la statut şi vor să se mişte iute, dar fără să piardă stilul autentic pe parcursul deplasării.
Maşina asta transmite un mesaj foarte clar pentru toată lumea: reţine doar ceea ce merită din trecut, iar apoi concentrează-te asupra esenţialului: eliberarea unui viitor glorios dintr-un prizonierat al prezentului. Cum faci asta? Conducând cu ritm, dinamism, responsabilităţi asumate şi decizii pe toate planurile.
Ca să ajungi şi să rămâi în vârf, trebuie să-ţi urmezi regulile pe care tu ţi le-ai stabilit. Îţi garantez că merge la fel de bine ca lipia la humus sau ca o glazură de ciocolată pe un ecler apetisant. Sau ca un elefant care tractează un avion. Serios.
Şi pentru că tot a venit vorba de avioane, se poate spune aici că Mercedes-Benz Clasa E are ceva din stilul unui pilot în care mă identific în proporţie exactă de 99,8%. Este ca un mascul autentic, pe care nu-l poţi confunda cu un puştan rebel, pe nume Chad.
Asta nu înseamnă că domnul Manfred von Richthofen III nu ştie să se distreze. Este ca şi cum ai spune că Mercedes-Benz E43 AMG nu este capabil să facă un burnout. Ba da, este apt să scoată fum din roţile punţii spate la fel cum subsemnatul poate să joace şi canastă, dar pentru un gentleman (sau orice altă persoană care a trecut de vârsta majoratului), aceste „distracţii” sunt la fel ca timiditatea şi trădarea: josnice şi inutile.
Cam aşa stau lucrurile când ştii exact ce trebuie să faci pentru a-ţi păstra standardele ridicate şi autenticitatea, originile. Pe acestea le vei transmite mai departe. De exemplu, Clasa E transmite ideea de business de fix zece generaţii.
Preţurile pentru generaţia actuală în România se prezintă astfel: Mercedes-Benz E 220d costă de la 41.995 Euro, varianta E 350d porneşte de la 49.195 Euro, iar modelul de bază are ca preţ de pornire suma de 39.595 Euro. Mai adaugi TVA-ul obligatoriu şi opţionalele după bunul plac.
Ca să diferenţiezi variantele standard şi Exclusive de gama AMG şi Avantgarde, uită-te la grila radiatorului. În primul caz, steaua brandului va trona pe capotă, în timp ce versiunile mai extravagante se vor mândri cu ea în mijlocul grilei, ca în fotografia de mai sus, cât mai sus, acolo unde trebuie să ajungem toţi. Reţeta este simplă şi poate fi aplicată de oricine.
Noul Mercedes-Benz Clasa E include sistemul Drive Pilot, care te va face să te simţi ca în avion, când navighezi în echipă cu pilotul automat. În plus, sunt slabe speranţe ca domnişoarele însoţitoare de zbor să se îndrăgostească de el, deci avantajul este tot pentru tine.
Sursă foto:Dosarele X şi Biroul de presă Mercedes-Benz. Mulţumim.
Distracţie pe cinste şi un spectacol pe măsură: asta este pe scurt ceea ce a oferit ieri seară campionul de raliuri piteştean, Vali Porcişteanu, pe patinoarul din Afi Palace Cotroceni, cu prilejul lansării campaniei „Lipeşte-te de #valiporcisteanu!” .De la schemele îndrăzneţe efectuate de o echipă de tineri patinatori, până la drifturi cu două carturi şi Mitsubishi Lancer Evo pilotat de Vali, nu a fost loc pentru plictiseală.
Nu ne crede pe cuvânt. Urmăreşte la finalul acestui articol emisiunea noastră „În viteză prin presă” din această săptămână, vezi câteva fotografii de la eveniment şi formulează-ţi propriile puncte de vedere. Şi mai ales, susţine-l pe Vali Porcişteanu să fie din nou „aruncat” în lupta cu secundele, în vederea obţinerii unei performanţe de top, după cum a declarat recent pilotul.
Nu te speria, băieţii au fost bine. Prin ce au trecut, vei vedea în emisiunea de la finalul acestui articol, sub formă de reportaj no comment, pentru că atmosfera evenimentului vorbeşte de la sine.
Toată lumea s-a simţit minunat, mai ales cei zece norocoşi aleşi prin tragere la sorţi dintre spectatorii prezenţi la eveniment, care au avut posibilitatea să-i conducă maşina lui Vali Porcişteanu (sub îndrumarea acestuia, desigur) în parcarea de la Afi. De asemenea, nu a lipsit sesiunea de autografe şi fotografii, în care la fel ca Ana-Maria Zamă, colega noastră, caii-putere ai maşinii au fost întrecuţi de numărul de zâmbete.
În final, după cum ţi-am promis, te invităm să urmăreşti cele mai interesante drifturi pe gheaţă, de la patină la pneu, de la om la maşină. Vă dorim vizionare plăcută şi nu uitaţi că o puteţi seta în format HD.
Eram prin anul 2006, proaspăt deţinător al unei bucăţi de plastic roz cu bucurie şi avem din ce în ce mai multă nevoie de mobilitate rapidă, deoarece drumurile de la radio Caroliştii din cadrul Colegiului Pedagogic „Carol I” la televiziunea Muscel TV, apoi de la o reşedinţă la alta a părinţilor se înmulţiseră, iar timpul era foarte scurt. Astfel, o maşină personală rezolva o parte dintre aceste probleme. Totuşi, voiam un exemplar clasic, negru, românesc, şi accesibil din mai multe puncte de vedere. Postul vacant a fost ocupat de el:
Pentru mine, această maşină Dacia 1300 neagră era (şi va fi în sinea mea) ca acel Ford Gran Torino pentru Starsky & Hutch sau ca acel Dodge Charger ’69 „General Lee” pentru Bo Duke, în filmul The Dukes of Hazzard. Era un fel de Chevrolet El Camino din anii ’70 pentru Earl, personajul central în serialul american intitulat My Name Is Earl. Era tot ceea ce trebuia să fie şi nimic mai mult.
Cu bune şi cu rele, adunate din portbagajul mochetat
Acum, după aproape zece ani de la prima noastră întâlnire, îmi amintesc de ea şi de toate problemele ei cu un zâmbet. De exemplu, îmi aduc aminte de carburatorul sclifosit (Solex, dar vârsta îşi spunea cuvântul), de bujia pe care am scăpat-o în blocul motor şi pe care am recuperat-o după o jumătate de zi (bine, asta poate că a fost puţin problema mea, dar un bărbat adevărat nu greşeşte niciodată, potrivit maximelor masculinităţii, deci a fost vina maşinii), de rezervorul cu benzină spart pe care a trebuit să îl schimb musai pe o rampă sau de faptul că am găsit-o în parcare (pe un loc necumpărat şi nemarcat) cu pneurile frontale bricolate de un cuţitar amator, dar ambiţios.
A fost cam dezamăgitor momentul respectiv, mai ales pentru că în aceeaşi zi fusesem la vulcanizare pentru echiparea cu pneuri noi. Totuşi, am apreciat faptul că pneurile din spate au fost iertate de la bricolaj şi privind maşina din profil, cred că am înţeles de ce: NIE semăna acum cu un dragster sau cu o felină pregătită să facă un salt de pe loc direct pe pradă. Partea bună era că problemele tehnice nu erau în grija mea. Doi mecanici, pentru care am numai cuvinte frumoase şi respect, gâdilau cu pricepere maşina, iar ea îşi manifesta satisfacţia pe traseu, sub conducerea subsemnatului.
De fapt, defectele îi confereau o serie de trăsături aproape umane, inerete calităţilor. Printre acestea, aş enumera în primul rând faptul că era o Dacia 1300 din ’82, neagră, deci îndeplinea cu succes cerinţele mele iniţiale. Mai mult decât atât, era originală în proporţie de 80% (restul de 20% îl reprezenta sistemul de frânare nou, împreună cu diverse consumabile şi modificările la nivel vizual) şi avea în echipare un motor franţuzesc de provenienţă Renault, aşa cum îi stă bine unui astfel de model.
În al doilea rând, avea o cutie de viteze scurtă şi, într-un fel unic, sportivă. Trecerea prin trepte era rezonabil de precisă şi oarecum distractivă. Îmi plăcea, dar între timp, după despărţirea de NIE, m-am îndrăgostit de transmisia automată tocmai pentru că versiunile manuale de pe alte maşini, indiferent de brand, mă întristau: aproape toate îmi lăsau impresia că încearcă să imite fără succes ceea ce NIE făcea firesc şi fără ezitare prin transmisia din dotare. Tot la capitolul calităţi s-a încadrat şi capota portbagajului mochetat, care se închidea mai uşor decât uşa unui frigider din zilele noastre şi producea un blââc metalic asemănător în privinţa „gălăgiei” cu o clapetă de laptop închisă. La fel ca această amintire.
Să presupunem că John Smith este directorul executiv al unei companii multinaţionale producătoare de ciment. Deciziile pe care şi le-a asumat l-au plasat în centrul atenţiei superiorilor, care i-au oferit posibilitatea să aleagă o maşină de serviciu elegantă. Fără să stea prea mult pe gânduri, domnul Smith a ales un Maserati Quattroporte S Q4, un model cu o lungime de peste cinci metri, ca orice limuzină care se respectă.
Quttroporte în limba italiană înseamnă patru portiere, iar Q4 este un semn care indică faptul că maşina această dispune de tracţiune integrală.
Cu un portbagaj de 530 litri, domnul Smith va avea loc pentru bagaje, la fel cum rezervorul cu o capacitate de 80 litri va putea să înghită multă benzină premium. Va fi necesară, pentru că motorul V6 de 2.979 cmc, conectat la o transmisie automată cu opt trepte, se va hrăni într-o oarecare linişte cu 15,4 litri în oraş, 7,08 litri în extraurban, iar în ciclu combinat cu 10,6 litri. În urmă va lăsa cel puţin 181 g/km de emisii CO2, în oraş – 358 g/km, iar în medie – 246 g/km.
În timpul călătoriei, domnul Smith se va simţi ca un pasager răsfăţat la volanul pe care tronează sigla tridentului, iar la semafor ar putea avea unele dificultăţi când va fi asaltat de priviri curioase, care cer lămuriri suplimentare uneori chiar şi în privinţa brandului, mai ales din partea necunoscătorilor.
Acestora li se vor adăuga privirile duşmănoase ale unor şoferi de dube, dar şi din partea şoferilor/pasagerilor din alte limuzine cu sigle mai consacrate, mai germanice, mai britanice, sau poate chiar mai franţuzeşti. De fapt, domnul Smith ar putea să fie judecat printr-o privire cu un zâmbet oarecum zeflemitor şi de posesorul unui Hyundai Equus (dacă numele nu îţi spune nimic, ar trebui să te anunţăm că acest model este tot o limuzină, cu un preţ de aproximativ 70.000 de dolari), dar probabil că acest lucru nu se va întâmpla în România.
Cu toate acestea, domnul Smith nu va avea timp să dea atenţie la aceste detalii, mai ales dacă va fi sprijinit pe de-o parte de apariţia culorii verzi a semaforului, iar pe de altă parte de acceleraţia maşinii, mai mult decât sprintenă: de la 0 la 100 km/h în 4,9 secunde, apoi, dacă semaforul a fost montat pe un circuit de curse, maşina va continua să accelereze până la viteza maximă de 283 km/h.
Ei bine, aici intervine elementul salvator al modelului: sportivitatea, care se îmbină elegant cu poziţionarea brandului şi aspectul estetic al maşinii cu un preţ cuprins între 108.700 şi 142.300 de dolari. Poveste cu final fericit, dacă nu iei în calcul şi celelalte variante pe care le avea domnul Smith la dispoziţie: Mercedes-Benz Clasa S, Audi A8, BMW Seria 7, sau pe cele chiar mai „ieftine”, cum ar fi Jaguar XJ sau Lexus LS.
Deci, a greşit domnul Smith cu alegerea făcută? Nu chiar, mai ales dacă are prieteni cunoscători în domeniul automobilistic şi nu trebuie să le dea prea multe explicaţii despre modelul ales. Se mai adaugă şarmul italienesc al maşinii şi cartea tehnică bine dotată, însă ar trebui să reţinem un aspect al poveştii: totuşi, domnul Smith se pricepe mai mult la ciment decât la maşini.
Sursă foto şi specificaţii tehnice: Netcarshow, Maserati. Mulţumim.
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, a sosit timpul pentru un test-drive special, asemănător celui pe care l-a realizat Richard Hammond într-un episod din emisiunea BBC TopGear când era la pupitrul de comandă al monstrului denumit Paramount Marauder şi încăleca o Alfa Romeo 156, alături de un Renault Megane dintr-o generaţie mai veche. Marauder se prezintă astfel:
Vedeta test-drive-ului foarte serios din povestea noastră a primit din partea echipei Bucşoiu.com o denumire foarte sugestivă: Big G. Iată-l:
Cu maşina fără nume nu avem fotografii, pentru că nu ne pasă prea mult de ea, dar o vei vedea în filmul de mai jos. Din acest motiv, îţi vom spune câteva date esenţiale doar despre Big G. În primul rând, are tracţiune integrală şi nici un pix nu poate să stea în calea fericirii mastodontului… la scară 1/64.
În al doilea rând, pneurile inspiră încredere la deplasările pe orice parchet, iar gresia alunecoasă poate să pună în dificultate doar papucii. Consumul este bazat pe forţa frecării, deci Big G poate fi prietenul ecologiştilor de pretutindeni, pentru că emisiile de noxe în timpul funcţionării sunt zero. Zero, oameni buni! Aşadar, am testat în premieră pentru România singurul autovehicul de tip Monster Truck prietenos cu mediul înconjurător. Noi şi o echipă de cercetare care a discutat foarte serios cu nişte puşti de 11 ani.
Direcţia este extrem de precisă şi… extrem de fixă. Prin urmare, nu vei avea probleme pe linie dreaptă. Iată o altă calitate a lui Big G: siguranţa deplasării. Desigur, asta nu înseamnă că nu avem şi câteva probleme pe care trebuie să le evidenţiem.
Din păcate, ar fi de reproşat faptul că nu ai roată de rezervă. Este inadmisibil pentru o maşină pe care o poţi găsi la raionul cu jucării. Alt dezavantaj: va trebui să eviţi deplasările nocturne, pentru că Big G nu are faruri. Oricum, nu-i trebuie, pentru că poate să îşi nimerească ţinta şi fără ele.
La final, în loc de concluzii (pentru că probabil ţi-ai dat deja seama că Big G a reuşit să ne câştige respectul prin aptitudinile pe care le are) îţi prezentăm diploma fotografică a învingătorului (nu pe o Alfa Romeo, ci… pe o maşină fără nume):
P.S. Vă garantăm faptul că nici un animal nu a fost rănit în timpul filmărilor, iar acest test-drive nu trebuie tratat ca un pamflet. Scenariul a fost realizat cu multă seriozitate, pe genunchi, într-o noapte de vineri spre sâmbătă. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Obiectul analizei? O matahală americană bună de urcat pe munţi, dar un chin până ajungi la ei din mai multe motive: căruţe, meteoriţi şi castraveţi. Noul Dodge Ram 1500 Rebel este un 4×4 pentru oricine doreşte să o impresioneze pe Nikki Bella – o cunoşti dacă eşti la curent cu lumea WWE.
Date esenţiale? În contextul de faţă, nu ne interesează decât versiunea de vârf, reprezentată printr-un motoraş fragil de 5.7 litri V8, cu 395 CP. Fragil ca nişte coarne de berbec, desigur. Oricum, este suficient pentru o excursie la Voina, în Argeş, aproape de Câmpulung-Muscel. Chiar dacă acum drumul este asfaltat până la destinaţie, poţi să mergi şi prin coclauri dacă urci mai departe de cabană.
Este potrivit pentru străzile din România? Doar dacă eşti ţapinar şi locuieşti în munţi. În rest, nu prea. Deloc. Serios, nu.
Cum ar trebui să-ţi joci rolul în acest automobil? Ca un şofer extrem de politicos şi responsabil, chiar dacă nu acesta va fi motivul pentru care nici un şofer cu Tico nu îţi va tăia calea. Doar dacă este un Tico proaspăt consumator de Transformers.
bucsoiu.com 