Scrisoarea din septembrie a unui vechi Pontiac GTO

În primul rând, trebuie să îţi construieşti în sistemul cognitiv un context în care vei include următoarele componente: o noapte rece de toamnă, cu vânt care scutură copacii de frunze pe asfaltul umed după o ploaie zdravănă, într-un cartier mărginaş al unei metropole aglomerate în timpul zilei. Acum, străzile sunt pustii, iar locuinţele şi magazinele par desprinse dintr-o scenă misterioasă, în care prezenţa actorilor lipseşte. Totuşi, un bătrân curajos îşi face apariţia:

Pontiac-GTO

La un moment dat, şuieratul vântului este întrerupt de un motor V8 contradictoriu, care lasă impresia la exterior că mârâie ca un Rottweiller flămând şi dornic de împerechere, dar se aude la interior la fel de melodios ca vocea răguşită a lui Chris Rea. Farurile mioape se luptă cu asfaltul întunecat, iar suprafeţele vitrate ale caroseriei clasice înlesnesc apariţia unui bizar sentiment de vulnerabilitate. Desigur, nu pentru mult timp, mai ales dacă vei pleca de la semafor după ce ai apăsat cu mai multă încredere pe acea bucată metalică de sub piciorul tău drept, un declanşator care te poate pune în mişcare decent sau îţi poate transforma automobilul într-o fumigenă zgomotoasă.

Dacă mergi la o plimbare cu prietena sau cu prietenul tău în dreapta – bătrânul GTO nu acceptă decât heterosexuali – şi nu ai un alt subiect mai bun de discuţie, ai putea să începi prin câteva date referitoare la acest Pontiac. De exemplu, ai putea să spui că modelul de bază a fost fabricat timp de zece ani, începând cu anul 1964, iar unul dintre oamenii responsabili cu transformarea acestei maşini din schiţă în tablă a fost John DeLorean. Dacă ai văzut filmul Înapoi în viitor, ştii ca vedeta cu roţi care asigura călătoriile în timp era un model produs de compania lui J. DeLorean. Acelaşi om a propus şi numele „GTO”, abrevierea pentru „Gran Turismo Omologato”, punctul de inspiraţie fiind Ferrari 250 GTO. Dacă interlocutorul tău a reţinut doar faptul că ai spus ceva despre filmul menţionat anterior, tot este bine, pentru că lumea cinematografică este un subiect bun de conversaţie.

Desigur, până la un punct. Mai exact, până la acel moment fatidic în care (printr-o conjunctură nefericită) pe scena rutieră îşi face apariţia un actor persiflant, impertinent şi nedemn să fie urmaşul clasicului Pontiac GTO:

Pontiac GTO nu chiar

Apare această glumă proastă pe roţi, construită de General Motors Holden Australia din anul 2003 până în 2006, botezată flagrant tot Pontiac GTO. Designul nu păstrează nici măcar întâmplător o urmă de tradiţie, o urmă de respect pentru un muscle-car american demn să fie introdus în jocul NFS World (modelul este disponibil în momentul scrierii acestor rânduri). Pe de altă parte, în ceea ce priveşte noua generaţie GTO, poţi să fii aproape sigur că amestecătura asta de fier, material textil, plastic ieftin, cauciuc şi grilă în stil BMW nu are prea multe şanse să fie nici măcar maşina de bază într-un joc 2D pe un site de tip Miniclip. Chiar şi fotografia de mai sus pare să transmită nişte simboluri: de exemplu, acele clădiri devin piese de domino în picaj din cauza unei maşini oribile care trece pe lângă ele. Era să uit un cuvânt: probabil.

Probabil este şi faptul că adevăratul Pontiac GTO din ’64 a fost o maşină reuşită, dar fără îndoială, este o piesă în puzzle-ul istoriei automobilistice. Partea bună este că sunt oarecare şanse ca în maşina pe care o conduci acum să fie un strop din metalul vărsat prin topirea epavelor GTO din anii ’60-’70. Partea proastă se iveşte dacă încercarea de GTO din 2003 a nimerit de asemenea în maşina ta, dar cu optimism, poţi să presupui că petecul acela de metal zeflemitor este la toba de eşapament, pe care oricum urma să o schimbi.

Călătoria tomnatică se încheie cu parcarea originalului Pontiac GTO din 1964 într-un garaj care l-ar face să zâmbească pe orice mecanic doar câteva ore. Mai precis, până când te trezeşti dimineaţă şi pleci la serviciu cu mine, iluzoriul GTO.

Sursă foto: Netcarshow.com

Reclame