Aici trebuia să fie noul număr al BBC TopGear România. Ultimul.

Te-am obişnuit să citeşti aici despre cel mai nou număr al revistei BBC TopGear, ediţia românească. Ultimul număr, cel din luna decembrie 2015, este din păcate ultimul număr. În anul viitor, publicaţia nu va mai apărea. Partea cu adevărat tristă? Aceasta nu-i o glumă. Dar, în stilul deja consacrat, când un camarad are probleme, îl laşi în urmă şi pleci mai departe cu zâmbetul falnic şi motorul turat.

Totuşi, despre numărul din luna decembrie chiar nu putem să scriem, dar îţi garantăm că merită citit. Nu doar din respect. Ne oprim aici, pentru că pe urmă ne trebuie şerveţele nazale. Pentru că este iarnă şi pentru că este frig, nu de altceva. Suntem bărbaţi adevăraţi. Iar BBC TopGear, ediţia românească, a fost, este şi va fi în amintirea noastră singura revistă automobilistică adevărată, originală. Chiar şi cu spiritul. Până la apariţia viitoare. Când o fi, dacă va mai fi cândva, doar Dumnezeu Tatăl Ştie.

tg109

Sursă foto: TopGear.ro. Aşa cum trebuia.

Bucsoiu.com

A apărut BBC TopGear din luna iunie

Pentru cei mici (şi mari), luna iunie înseamnă un start oficial pentru vacanţa de vară. Pentru băieţii de la BBC TopGear România, această lună înseamnă un grupaj automobilistic de senzaţie, cu multe extreme. Cel mai bine este să-i lăsăm chiar pe făptuitori să se apere cu propriile cuvinte.

a-apafrut-topgear-de-iunie-57647

„Iunie este o lună plină de maşini extreme aşa că dă repede o fugă până la chioşcul de ziare pentru că a apărut noul număr TopGear. Ariel Atom şi gaşca de maşini extreme sigur o să-ţi facă ziua mai frumoasă.

Iunie este luna în care ne jucăm în noroi cu un pick-up american monstruos şi cu Mercedes-Benz Clasa G. Monstruos şi el. Apoi ne distrăm cu un Range Rover Sport SVR, Ariel Nomad, vărul de la ţară al lui Atom şi avem cheile imperiului unui tip pe nume Ken Block. Şi, da, ai ghicit. Se lasă cu mult fum de cauciuc.

Mai avem Porsche Cayman GT4, Ferrari FXXK și Dacia Logan Rally. Nu râde! Alex Filip, pilotul nostru de teste, a descoperit maşina perfectă cu care poţi să-ţi începi o carieră în raliuri.

În plus, Andy Wilman ne dă detalii din culise despre cum s-a născut emisiunea TopGear!

Lectură plăcută!”

Mai multe detalii despre noul număr al revistei găsiţi aici.

Sursă foto: TopGear.ro şi Arielmotor.co.uk. Mulţumim.

Bucsoiu.com

A apărut noul număr BBC TopGear din luna mai

Mai stai un pic şi citeşte noul număr al revistei britanice. De această dată, doar cu STIG la cârma echipei de bază. La nivel de România, colectivul redacţional nu a suferit modificări. De fapt, oamenii noştri propun şi o rezolvare a unei probleme importante: „dacă nu ştii cum să-ţi revii mai repede după petrecerile de 1 mai, avem noi soluţia. Dă repede o fugă până la chioşcul de ziare.

a-apafrut-topgear-de-mai-56525

A apărut noul număr TopGear şi sigur găseşti ceva de citit care să-ţi facă ziua mai frumoasă”, după cum aflăm de pe site-ul publicaţiei. Pe J. Clarkson îl găseşti pe propriul site: Clarkson.tv, iar vocile târgului spun că în curând va fi lansată o nouă emisiune cu maşini alături de Hammond şi May. Aşteptăm cu (ne)răbdare.

tg105

Sursă: se vede mai sus, foarte clar.

Bucsoiu.com

A apărut mărţişorul BBC TopGear din luna martie

În stilul britanic specific, revista din această lună este un fel de mărţişor publicistic pe care îl poţi găsi la tarabe. Chiar dacă nu vine cu şnur, are un Jaguar roşu pe un fundal într-o oarecare măsură alb, deci… pachetul este complet. Să-i lăsăm pe „inculpaţii” care au abuzat de caii-putere să îşi exercite dreptul de liberă exprimare:

a-apafrut-topgear-de-martie-55100

„Primăvara vine la pachet cu noul număr al revistei BBC TopGear de martie. Și dacă tot ai dat mărțișoare tuturor persoanelor feminine din viața ta, este timpul să te răsfeți puțin și tu cu cele mai noi jucării care vin din Anglia. Avem materiale spectaculoase cu senzaționalul Ford GT, cu Discovery Sport și Jaguar XE, rivalul pentru Seria 3 și Clasa C. Și asta nu este tot. Am testat BMW i8, Mercedes-Benz CLS, Mazda2 și Volkswagen Passat, așa că ai de unde să-ți alegi noua mașină de serviciu. Iar dacă vrei să fi mai excentric încearcă un Ariel Nomad, pentru nisip, asfalt, noroi și, practic, orice altceva.

tg103

Suntem siguri că ți-ai făcut un top cu 10 mașini preferate, dar suntem la fel de siguri că după ce afli mai multe despre Eagle Speedster o să mai faci loc pentru o mașină în acest top. Am mai fost să căutăm Mini-uri în America de Sud și ne-am dus după Magnus Walker în Los Angeles.”

Sursă: echipa BBC TopGear România (Topgear.ro). Mulţumim!

A apărut noul număr BBC TopGear (România)

Luna februarie aduce cupidoni şi bomboane, dar de asemenea este echipată cu mulţi cai-putere. Noul număr al revistei BBC TopGear (ediţia românească) este garnisită cu tot felul de acareturi motorizate, cu sau fără căluţi cabraţi în frunte, dar cu multă energie pentru a vă aduce un zâmbet pe buze dumneavoastră, domnilor şi desigur, doamnelor şi domnişoarelor care apreciaţi fenomenul automobilistic reflectat prin prisma umorului britanic premium.

a-apafrut-topgear-de-februarie-54367

Ce spun făptuitorii revistei? Să-i lăsăm chiar pe ei să ne răspundă, prin propriile lor cuvinte închiriate cu plinul făcut de pe site-ul Topgear.ro:

„După un număr plin cu premii, pentru februrarie ne-am pregătit de război. Am pus față în față cele mai demente supercar-uri construite vreodată. Nu, nu este sfârșitul lumii, dar dacă vrei să vezi cine câștigă duelul dintre Porsche 918, LaFerrari și McLaren, trebuie să cumperi noul număr TopGear disponibil acum pe piață. Suntem la început de an așa că este momentul oportun să vorbim despre Honda NSX, Ferrari 458 Turbo, Bentley SUV sau Porsche Cayman GT4, adică cele mai tari noutăți din 2015.

Și dacă LaFerrari și P1 ți se par deja răsuflate, avem și un material epic despre FXXK și GTR. În plus, vorbim despre mașina de la firma pentru care lucrează James Bond și avem un Bentley plin de crocodili. Pe bune!

(N.N.: dacă tot a venit vorba despre LaFerrari, poftiţi de aici un răsfăţ pentru ochii şi visele dumneavoastră.)

Ferrari LaFerrari

Tot în februarie avem și un comparativ între coupe-uri diesel: TT TDI, 225d M Sport, RCZ HDI și Scirocco TDI, așa că dacă te porți frumos cu prietena ta suntem siguri că, la schimb cu inimioarele pufoase și cutiuța de bomboane pe care tu i le faci cadou de Valentine’s Day sau Dragobete, vei primi noul număr TopGear. Iar dacă nu vrei să mai aștepți până atunci, îl găsești de astăzi la toate chioșcurile de ziare. Lectură plăcută!”

Sursă: BBC TopGear Romania. Mulţumim!

Bucsoiu.com

A apărut revista BBC TopGear pe luna decembrie 2014 – ianuarie 2015

TG101

„Decembrie este luna cadourilor şi noi, cei de la TopGear, nu facem cadouri, dar dăm premii. La fel ca în fiecare an avem o listă cu maşinile noastre preferate şi despre ele puteți citi pe larg în numărul de decembrie/ianuarie.

Am ales Maşina Sport a anului, Hot Hatch-ul Anului, Supercar-ul anului, Maşina de Oraş a anului, Hatchback-ul anului, Mașina de Lux a anului, Mașina de Familie a anului, Coupe-ul anului, Cabrioletul anului, Muscle-Car-ul anului, iar Hammond, May și, evident, Clarkson au ales fiecare pentru el Mașina Anului. Și da, avem și noi, Mașina Anului. Un număr special pe care nu trebuie să-l ratezi. În ultimul număr din 2014 nu este vorba doar de premii. Am văzut cele 12 topmodele din Calendarul Pirelli care ne vor face mai frumoase lunile din 2015 și am testat, printre altele, Fiat 500X, smart fortwo & forfour, BMW Seria 2 Active Tourer și Mini Cooper SD.

Este decembrie, luna cadourilor, și sperăm că prietena ta te va răsfăța cu noul număr TopGear. Dacă nu, meriți și tu un cadou așa că ia-ți-l singur. Din banii pe care i-ai pus deoparte pentru cadoul ei, desigur. Lectură plăcută!”

a-apafrut-topgear-de-decembrie-ianuarie-53340

Sursă: Echipa BBC TopGear România.

Bucsoiu.com

Calendarul lui Stig indică precis: noiembrie vine în România cu Nr. 100 al revistei BBC TopGear

Tarabele au mai mulţi cai putere datorită noului număr al revistei BBC TopGear Romania. Pregăteşte-te să sufli cu putere în tortul imaginar aflat pe capota unui supercar italienesc, pentru că aceasta este maşina-blazon a numărului aniversar 100. Da, ai citit bine, revista BBC TopGear sărbătoreşte pe piaţa românească 100 de apariţii şi nu-ţi cere cadou. Din contră, îţi oferă premii atractive, dacă participi la concursul aniversar de pe site-ul publicaţiei.

topgear_nr_100_bucsoiu.com

În plus, noul număr îţi aduce povestea din spatele maşinii cu peste 900 CP, Asterion. În rolurile cu mult fum şi praf joacă Dodge Challenger SRT pe singurul drum virajat din SUA, iar BMW i8 se ia la trântă cu clasicii Jaguar F-Type şi Porsche 911. Redactorul-şef al revistei, Florin Popa, te invită împreună cu echipa redacţională să citeşti o serie de teste convingătoare şi îţi face încălzirea direct în jungla traficului urban cu un editorial la fel de incisiv ca partea frontală a noului Lamborghini Huracán, proaspătul V10 al italienilor din Sant’Agata Bolognese, Bologna.

După ce te-ai plimbat cu Lambo inclusiv în SUA printre paginile revistei, vei putea să te relaxezi citind despre fel şi fel de scule şi bascule. Desigur, nu putea să lipsească dilema lui J. Clarkson, de care ar putea să depindă soarta unor ingineri implicaţi în dezvoltarea a două modele sport purtătoare de brand german format din trei consoane. Toate acestea şi multe alte articole dolofane, căptuşite cu fotografii pe măsură, sunt îmbinate perfect sub comenzile lui Radu Lăzărică şi Răzvan Bucur (pe posturile de Art Director veterani în redacţia TG) şi sunt la fel de precise ca direcţia modelului Mitsubishi EVO VI, o legendă a raliurilor de zi cu zi, testată de R. Hammond.

TopGear Romania Nr. 100    

Bucsoiu.com