Să participi la o întrunire a pacifiştilor cu a doua generaţie de X1 este cam la fel cum te-ai duce la o grădiniţă cu mai multe pungi pline cu bomboane. Groaznic, pentru că vei fi încercuit înainte să ai timp de reacţie pentru a încerca o eventuală fugă. Deci, trebuie să lupţi: cu bomboanele, desigur. Sau cu asta:
Măcar modelul ăsta nou arată mai bine decât generaţia anterioară, care părea făcută cu flexul după ce un copil repetent la desen a încercat să facă o copie (nereuşită, desigur) după un X3, care la rândul lui este o copie la o scară mai mică a lu’ X5. Asta nu înseamnă că modelul nu are o bună prestanţă la drum, probabil că are, nu vom şti decât după ce îl vom conduce. Dar, prin comparaţie cu versiunile mai mari, X3 şi în special X5, pe care îl cunoştem foarte bine, am putea să ne aşteptăm la rezultate satisfăcătoare.
Încă un amănunt: X1 este construit pe platforma modelului Seria 3, de altfel cel mai bine vândut model din gama BMW. Bun, la fel ca bomboanele de la începutul povestioarei.
Sursă foto: Biroul de presă BMW. Mulţumim.