A apărut noul număr BBC TopGear (România)

Luna februarie aduce cupidoni şi bomboane, dar de asemenea este echipată cu mulţi cai-putere. Noul număr al revistei BBC TopGear (ediţia românească) este garnisită cu tot felul de acareturi motorizate, cu sau fără căluţi cabraţi în frunte, dar cu multă energie pentru a vă aduce un zâmbet pe buze dumneavoastră, domnilor şi desigur, doamnelor şi domnişoarelor care apreciaţi fenomenul automobilistic reflectat prin prisma umorului britanic premium.

a-apafrut-topgear-de-februarie-54367

Ce spun făptuitorii revistei? Să-i lăsăm chiar pe ei să ne răspundă, prin propriile lor cuvinte închiriate cu plinul făcut de pe site-ul Topgear.ro:

„După un număr plin cu premii, pentru februrarie ne-am pregătit de război. Am pus față în față cele mai demente supercar-uri construite vreodată. Nu, nu este sfârșitul lumii, dar dacă vrei să vezi cine câștigă duelul dintre Porsche 918, LaFerrari și McLaren, trebuie să cumperi noul număr TopGear disponibil acum pe piață. Suntem la început de an așa că este momentul oportun să vorbim despre Honda NSX, Ferrari 458 Turbo, Bentley SUV sau Porsche Cayman GT4, adică cele mai tari noutăți din 2015.

Și dacă LaFerrari și P1 ți se par deja răsuflate, avem și un material epic despre FXXK și GTR. În plus, vorbim despre mașina de la firma pentru care lucrează James Bond și avem un Bentley plin de crocodili. Pe bune!

(N.N.: dacă tot a venit vorba despre LaFerrari, poftiţi de aici un răsfăţ pentru ochii şi visele dumneavoastră.)

Ferrari LaFerrari

Tot în februarie avem și un comparativ între coupe-uri diesel: TT TDI, 225d M Sport, RCZ HDI și Scirocco TDI, așa că dacă te porți frumos cu prietena ta suntem siguri că, la schimb cu inimioarele pufoase și cutiuța de bomboane pe care tu i le faci cadou de Valentine’s Day sau Dragobete, vei primi noul număr TopGear. Iar dacă nu vrei să mai aștepți până atunci, îl găsești de astăzi la toate chioșcurile de ziare. Lectură plăcută!”

Sursă: BBC TopGear Romania. Mulţumim!

Bucsoiu.com

Reclame