O cerere în căsătorie care nu dă greş ca în videoclipul Magic! – Rude

Povestea videoclipului menţionat în titlu porneşte de la o idee simplă: un tip mai sturlubatic se duce la tatăl prietenei ca să o ceară în căsătorie, dar acesta îl refuză. Având în vedere faptul că de la început apare o maşină, suntem îndreptăţiţi să credem că refuzul a fost influenţat într-o oarecare măsură şi de acest element. Dar, dacă regia este pregătită, să revedem împreună despre ce este vorba în povestea originală, iar apoi vom propune alternativa noastră foarte serioasă şi bine gândită, prin consultarea telepatică a 211 vraci şi 415 aborigeni caucazieni. Glumim, desigur. Erau doar 412.

Bun, având ca punct de referinţă automobilul din videoclip, vom încerca să îl ajutăm pe acest personaj generic (pe care îl vom denumi sugestiv Valentin), pentru că ne dorim ca data viitoare să aibă succes garantat, într-o situaţie 100% ipotetică în care videoclipul ar fi refăcut după scenariul pe care îl vom rezuma aici. În primul rând, credem că Valentin ar trebui să aleagă pentru o ocazie specială, o maşină aparte: noul Ford Police Interceptor, apărut în ziua redactării acestor rânduri, adică pe la jumătatea lunii februarie 2015.

Ford-Police_Interceptor_Utility_2016_1

În al doilea rând, se subînţelege faptul că Valentin este un poliţist tânăr şi incoruptibil, care plasează valorile ideale mai presus de cele materiale şi înţelege cu adevărat la ce se referă sloganul „To protect and to serve”, inscripţionat pe automobilele de poliţie din Statele Unite ale Americii.

Dimineaţa nu îl surprinde trândăvind în pat cu prietena, ci la secţie, alături de partenera sexy şi de încredere (o vom denumi, tot sugestiv, Valentina) care i-a fost alături noaptea precedentă în cadrul unei misiuni periculoase printr-un cartier rău famat. Se va păstra cadrul ieşirii celor doi însoţiţi de colegi (aceştia pot juca rolul prietenilor din videoclipul iniţial), dar se va utiliza maşina de serviciu menţionată, în portbagajul căreia se vor afla toate cele necesare pentru o cerere în căsătorie impecabilă, soldată cu un răspuns sigur: DA.

Ford-Police_Interceptor_Utility_2016_2

Ca ofiţeri ai forţelor de ordine, Valentin şi Valentina vor fi capabili să deschidă o uşă din două cuvinte foarte convingătoare („Deschide, Poliţia!”) sau dintr-o singură mişcare precisă, îndreptată direct către uşă, mai ales dacă din spatele ei nu răspunde nimeni. De aici, se poate face un film de acţiune cu inserturi sirpoase, dar cu multiple răsturnări de situaţii şi urmăriri spectaculoase.

Momentul va fi marcat prin apariţia unui personaj nou, negativ (scuze, dar nu avem un nume pentru acesta), care i-a răpit pe părinţii Valentinei pentru că o voia să îl ajute în producţia ilegală de artificii şi dorea să se răzbune pe Valentin din cauză că nu îl lăsase să copieze la psihologie în clasa a X-a la liceu.

Desigur, povestea se va termina cu bine, pentru că la final, tipul negativ va fi arestat, părinţii Valentinei vor fi în siguranţă şi îi vor mulţumi lui Valentin pentru tot ceea ce a făcut, spunându-i că ar fi mândri dacă l-ar avea ca ginere. Deci, Valentin va primi un „DA!” convingător, până să îl ceară! Apoi, cu zâmbet, va pleca înspre apus cu Valentina, după ce se va urca la pupitrul de comandă al maşinii laitmotiv.

Ford-Police_3

Nu ştim dacă mai are rost să menţionăm, dar o vom face pentru mai multă siguranţă. Orice asemănare cu persoanelele din realitate este pur întâmplătoare, la fel ca „Ziua Îndrăgostiţilor”. Şi apropo, avem nevoie de aşa ceva când există Dragobete? Nu, la fel cum nici de Ford Interceptor nu ar trebui să avem vreodată nevoie ca maşină de intervenţie în România. Suntem foarte mulţumiţi cu ale noastre.

SABR2

Sursă foto: Netcarshow.com şi arhivă. Mulţumim.

Bucsoiu.com