Povestea perpetuează: în România se fabrică noile cutii de viteze automate 8G-DCT pentru Mercedes-Benz

Cu siguranță ai auzit deja știrea, că este 1) de interes național faptul că grupul german Daimler își extinde portofoliul de produse din cadrul fabricii Star Assembly din Sebeș (jud. Alba) cu noua cutie de viteze automată cu opt trepte 8G-DCT și 2) o veste foarte bună pentru orice iubitor de mașini român care se poate mândri cu faptul că un brand premium din industria auto internațională construiește în România noua transmisie care va echipa o sumedenie de modele din gama Mercedes-Benz.

Este un element complex, alcătuit din zeci de variabile care necesită o planificare minuțioasă și o execuție fără cusur, foarte aproape de perfecțiune.

De exemplu, dacă îi privești componentele zimțate și te gândești doar la câte calcule sunt necesare pentru obținerea acestora, apoi la câte eforturi depun oamenii care trebuie să-i convingă pe alți oameni că au ales soluția optimă din toate punctele de vedere, ajungi rapid la concluzia că Dumnezeu ne-a conferit binecuvântarea să realizăm opere de artă din metal care sunt impresionante prin simbioza dintre formă și funcție, într-un carusel aproape fantastic între fizică și metaloplastie. Să faci așa ceva e atât de tare, ca în situația ipotetică în care Adrian Bejan și Thury Ștefan ar colabora pentru realizarea unei sculpturi.

Dintr-o altă abordare, putem spune de dragul unei comparații cu tentă psihologică astfel: dacă motorul unei mașini ar fi caracterul acesteia, atunci mai mult ca sigur transmisia ar constitui temperamentul ei.

Un temperament 8G-DCT care știe să se joace cu puterea, să țină în frâu sau să elibereze o herghelie de CP, să joace rolul de mediator între propulsor și roți, să miște mașina înainte și înapoi, să o facă sportiv sau confortabil și să se ocupe de toate aceste activități într-o liniște deplină, cu atât de multă discreție încât să uiți că fără ea nu ai putea să faci nimic. Este ca Julieta pentru Romeo, într-o piesă cu multe acte și 8 trepte.

Eram nerăbdător să particip la ceremonia de inaugurare a acestei cutii de viteze high-tech din familia Mercedes-Benz Cars din multe motive. Pe unele dintre ele o să le descoperi în notițele de călătorie din ziua de joi, data de 7 februarie 2019, pe traseul către Sebeș, Alba și retur. Dar până atunci, să o luăm cu începutul.

Ora 6:45. După o deplasare la Valea cu Pești pe Transfăgărășan, eram deja pe drum cu noaptea-n cap și mă lăsam ghidat de o stea norocoasă și foarte atractivă. Una care ne spunea inclusiv prin reclame un slogan pe care mi-l asum pe zi ce trece: ”Grow up.” Da, toți trebuie să ne maturizăm mai devreme sau mai târziu. De start, uite un motiv foarte bine întemeiat, în formă de Mercedes-Benz Clasa A 220d.

9:45. Pe drum, de această dată cu capu-n nori, mi-am amintit de Căciulata, m-am întors cu zâmbet prin 2007, am zâmbit, am suspinat, iar dacă aveam pălărie, mi-o dădeam jos, pentru că am ajuns în Parcul Național Cozia și m-a cucerit un colț din natură, cu încărcătură simbolică.

Bine, la fel ca devotamentul și afecțiunea, erau și acolo, nu doar aici.

Dar să ne întoarcem pe traseu. (…) Ajungem la ora 12:45. Undeva în Sebeș, județul Alba. România.

Din acest unghi, pare doar un mic sediu de birouri, nu-i așa? Nu, deloc. În spatele acestei clădiri, Daimler a construit la Sebeș pentru fabricarea noii transmisii două noi hale de producție cu o suprafață de aproximativ 54.000 de metri pătrați, echivalentul a peste 7 (șapte) terenuri de fotbal.

Portbagajul mașinii indică unele dintre tribune, cu dimenisiuni la fel de impresionante.

13:45. Un soldat mecanic ne aștepta la intrarea în hala unde urma să se deschidă oficial evenimentul.

13:50. Ne pregătim să-i spunem bun venit chiar la maternitate noii cutii de viteze automate 8G-DCT, unde DCT înseamnă ”Duble Clutch Transmission”, sau o cutie de viteze automată cu opt trepte, echipată cu dublu ambreiaj.

Dacă ai noțiuni de pilotaj sau ai făcut cursuri de condus defensiv, sau pur și simplu dacă te pasionează domeniul automobilistic, știi deja că asta este o tehnică utilizată în lumea motorsportului, dar la fel de utilă în viața cotidiană, indiferent că este vorba de o mașină ”mit Handschaltung” sau ”mit Automatik”.

Pentru că Super Bowl LIII 2019 s-a desfășurat pe Stadionul Mercedes-Benz, putem să (re)vedem un spot legat de sloganul menționat ceva mai sus.

Desigur, nu puteam să trec așa, cu vederea și mai ales cu auzul peste alt spot, cu un puternic impact emoțional, că tot e o exprimare la modă pe la știri.

13:58. Evenimentul este la un pas să demareze.

14:00. În aplauze, unul dintre cei mai apreciați prezentatori de televiziune din România își face apariția pe scenă.

Cabral Ibacka a venit echipat cu un optimism mobilizator, pe care l-a împărțit cu generozitate tuturor celor prezenți la eveniment. Primul invitat să susțină discursul inaugural a fost domnul Klaus Eichhorn, CEO Star Transmission & Star Assembly.

Printre altele, oficialul subsidiarei Daimler în România, Star Assembly, a declarat că ”Suntem prima și singura locație din rețeaua de producție powertrain Mercedes-Benz Cars care produce noua transmisie în opt trepte cu dublu ambreiaj. Pentru această responsabilitate, ne-am pregătit intens și am făcut toate demersurile necesare pentru a livra cutii de viteze Mercedes-Benz de cea mai înaltă calitate.” De asemenea, au fost reamintite unele dintre principalele avantajele pe care noua 8G-DCT le oferă.

A urmat discursul domnului Frank Deiss, director de producție Powertrain Mercedes-Benz Cars.

Dumnealui a declarat în cadrul prezentării că: ”Extinderea producției de cutii de viteze la Sebeș subliniază importanța, flexibilitatea și performanța ridicată a centrelor de producție din România în cadrul rețelei globale powertrain Mercedes-Benz Cars. Unitatea din Sebeș joacă un rol cheie în strategia de furnizare a transmisiilor de ultimă generație către fabricile de autoturisme Mercedes-Benz din toată lumea, într-un mod flexibil și eficient.”

Este util de reținut faptul că transmisiile automate care echipează automobilele Mercedes-Benz sunt produse în cadrul rețelei de producție Powertrain, la sediul central din Untertürkheim, în Germania și la fabrica Star Assembly din Sebeș, România. Acest aspect a fost subliniat de asemenea în discursul doamnei Ramona Ioana Bruynseels, în calitate de Consilier de Stat în Aparatul de lucru al Prim-ministrului.

”Pot la rândul meu să confirm că aproape în fiecare zi întâlnesc investitori interesați de România și ce mai pot să vă spun este faptul că pe parcursul discuțiilor mele cu cei pe care îi întâlnesc constat o schimbare pozitivă în atitudinea lor, respectiv constat mai mult respect. (…) Noi în continuare încurajăm parteneriatele, între investitorii străini și companiile locale, colaborarea industrială și categoric politica de Offset. România știm cu toții că oferă oportunități pe care nu le găsim foarte ușor în jurul nostru.”

Cu ocazia lansării oficiale a noii transmisii 8G-DCT, Directorul General al reprezentanței din România, Klaus Eichhorn, alături de alți oaspeți din mediul politic și de afaceri, l-a întâmpinat pe domnul Ștefan-Radu Oprea, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

”Suntem astăzi martori la încă un rezultat pozitiv al parteneriatului de lungă durată dintre Daimler și România, ca locație de producție. Salutăm decizia companiei, unul dintre cei mai mari jucători din lume ai industriei mobilității, de a implementa un nou proiect semnificativ în România. Profit de această ocazie pentru a exprima din nou, sprijinul deplin al Guvernului față de toate proiectele de investiție demarate în România”, a declarat domnul Ștefan-Radu Oprea, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

14:55. După discursul Președintelui Consiliului Județean Alba, domnul Dumitrel Ion, reprezentanții companiei Daimler, împreună cu oficialitățile de la Administrația Publică Centrală și invitații prezenți la eveniment au participat apoi la ritualul de inaugurare propriu-zisă a noii cutii de viteze 8G-DCT, într-un cadru spectacular de sărbătoare.

15:05. A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri cu oficialii de la Daimler AG, mai exact cu domnii Frank Deiss și Klaus Eichhorn.

Domnul Klaus Eichhorn (CEO Star Transmission și Star Assembly) a subliniat și faptul că: ”Angajamentul și investițiile grupului Daimler în ceea ce privește dezvoltarea locațiilor din România, de la Sebeș și Cugir, reprezintă o puternică declarație de încredere în echipa noastră extrem de bine pregătită și dezvoltată, precum și o recunoaștere a muncii remarcabile.”

Spre deosebire de cutia de viteze 7G-DCT, noua transmisie este mai ușoară cu aproximativ 3,6 kilograme. Rapoartele de transmisie sunt mai scăzute datorită treptei de viteză suplimentară, care crește ușurința în schimbarea vitezelor și oferă astfel posibilitatea de a folosi motorul în cei mai buni parametri de funcționare posibili. În același timp, treapta a opta are un raport de transmisie mai mare, iar la viteze constante pe șosea, ea permite reducere rotațiilor pe minut și creșterea eficienței… fără să se plângă în vreun fel zgomotos.

De-a dreptul ”bizară” este și liniștea din ”maternitatea” noii transmisii 8G-DCT. Pe bune, o noapte petrecută într-un club cât de cât ok este cu mult mai gălăgioasă decât liniile de montaj pentru noua cutie de viteze automată. Îți spun asta nu din auzite de la cineva, ci din proprie experiență, a fost prima constatare după o vizită în hala de montaj.

Când a apărut conceptul de revoluție industrială, unii erau îngrijorați de evoluția rapidă a roboților. Că ăștia se mișcă mai repede, sunt mai productivi, au cerințe de consum mai reduse și tot așa. Dar dacă ar fi vorba despre un sondaj printre roboți, cred că mulți dintre ei s-ar declara cam necăjiți pentru că nu au posibilitatea de a interacționa emoțional măcar printr-o vorbă de duh cu personalul uman captivant din cadrul companiei.

Star Assembly și Star Transmission, subsidiarele Daimler de la Sebeș și Cugir, sunt elemente cheie la nivelul global de producție powertrain Mercedes-Benz Cars și numără în prezent peste 3000 de angajați. La Star Assembly, locul în care ne-am plimbat printre liniile de montaj, sunt asamblate cutii de viteze automate cu dublu ambreiaj în șapte și opt trepte, precum și transmisii cu nouă trepte de viteze pentru Mercedes-Benz.

În anul 2013, la Sebeș a fost înființată Star Assembly, moment în care s-a dat și startul producției pentru cutia de viteze 5G-DCT. În prezent, alături de noua cutie de viteze 8G-DCT ete fabricată în același spațiu și transmisia 9G-Tronic pentru Mercedes-Benz. Pe de altă parte, un alt aspect interesant îl constituie faptul că Star Transmission este una dintre primele companii din România care oferă un sistem de învățământ dual, pe baza modelului Baden-Württemberg, cu sprijinul Guvernului României.

Să ne mișcăm, zic…

Nu știu dacă aveau și bandă adezivă, dar sigur era cu lipici.

Pentru final, am păstrat o simetrie în povestea de aici și am decis că ar fi cazul să-ți readuc în atenție un personaj central. Dacă peisaje de basm au fost, Ilene-Cosânzene avem, zmeii robotizați binevoitori sunt și ei prezenți și capabili să atingă punctul G în fiecare treaptă de la 1 la 8, atunci nu mai rămâne decât să ne îndreptăm privirea din nou către calul lui Făt-Frumos cu stea în frunte. Sau mai bine spus, în grila radiatorului.

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, vă prezint un Tornado loial pentru un cavaler nobil, nu neapărat Zorro, dar la fel de misterios și pasional: Mercedes-Benz Clasa A 220d (2019). Acest model, la fel ca fratele cu putere ceva mai mică (A 200d) este echipat cu noua cutie de viteze 8G-DCT. Benzinarele mai au de așteptat puțin. Între timp, fiind 15:58, ai un moment perfect să aștepți două minute ca să vezi dacă te iubește. Eu cred că da.

Și mai cred că ăsta este unul dintre cele mai plăcute locuri în care poți să fii, dacă îți place eleganța compactă și rafinamentul care te maturizează, dar nu te îmbătrânește deloc. Ba din contră, chiar se potrivește la fix într-o parcare academică. Mai ales dacă ești proaspăt deținător al gradului de lector universitar sau șef de lucrări.

Ai spațiu destul pentru ele în portbagaj, îți rămâne loc acolo și pentru trolerul de voiaj al iubitei și în plus mai creezi o senzație de ”bad-boy” cu acele guri de aerisire ”AMG-iste” strecurate fain în bara de protecție. Chiar dacă te-ai maturizat, nu zice nimeni că nu ai voie să fii cuceritor. Iar prin formele astea, crede-mă: te întorci fix pe la 20 de ani. Vorba melodiei…

Sub capotă primești 190 CP (140 kW), la interior te vei simți ca pe o terasă cu un party în plină desfășurare undeva pe Coasta de Azur, cu lumini, iar dacă te vei mișca foarte blând cu noul Mercedes-Benz Clasa A vei înțelege care e treaba cu relativitatea timpului. Îți vei dori să te înșurubezi acolo, la volan cum se fixează rotițele metalice dințate din noua cutie 8G-DCT, pentru că te vei simți ca ele. La locul potrivit, la momentul potrivit – deci perfect. Cel puțin, în cazul meu.

La ora actuală (21:45), un exemplar din Clasa A, mai exact un 220d cu 8G-DCT poate fi al tău în România pentru fix 36.760,29 Euro. Merită? Dacă mă întrebi pe mine, cu siguranță. Domnul din echipa Daimler Star Assembly România este unul dintre cei care au grijă ca totul să meargă ceas la mașină, indiferent dacă mașina este condusă vulcanic sau cu un calm specific ardelenesc. No, ce-i atâta grabă? Din punctul meu de vedere, un Mercedes-Benz este ”savurat” cel mai bine agale. Poți să alergi cu el, poți să faci drifturi și să te rupi în figuri sau poți să treci pe modul ”grow up”, să fii un gentleman, să te bucuri de confortul mașinii, să conduci defensiv, în siguranță, indiferent de rută sau de distanță.

Cu siguranță specifică brandului din Stuttgart, te vei bucura mai mult de plăcerea oferită de această mașină. Vei avea senzația că motorul gâdilă roțile, ceea ce înseamnă că noua cutie automată 8G-DCT își face treaba excelent, așa cum a fost învățată. După ce a stat la dospit cât a trebuit și apoi s-a așternut aici, iacă așa și povestea a ajuns la final, pentru că vine ora de culcare. Fără Bau-Bau, pentru că…

Totuși, rămâne cu un final deschis: dacă ești benzinar (yeeep!) ce faci, pentru că momentan, A 220 are cutia 7G-DCT? Înseamnă că este mai puțin dezirabilă? Categoric nu, mai ales că este fabricată tot în România, tot la Sebeș, tot la Star Assembly. Iar dacă alegi pachetul Edition 1, primești și un negru Nocturn pentru caroserie, un set de jante AMG pe 19”, faruri LED și piele ARTICO/Microfibra DINAMICA neagră. Știi ce? Mai bine joacă după regulile tale așa cum vrei pe mercedes-benz.ro. Povestim noi după.

Surse utilizate: Star Assembly Daimler.com, Youtube.com. Mulțumiri speciale domnului Cristian Mosoia pentru tot sprijinul acordat și respect pentru întreaga organizare a evenimentului Grand Opening 8G-DCT!

La mulţi ani, România!

P.S.: Cu prilejul zilei de 1 decembrie, am desemnat şi maşina câştigătoare în această săptămână (1-8 decembrie) la noi, în cadrul rubricii „Fotografia cu maşina săptămânii„. Vedeta este un ARO de la Poliţia Militară pe care îl vei găsi mai jos, în fruntea grupajului de fotografii realizat de partenerul Dorin.

_____________________________________

1 decembrie indică o sărbătoare importantă pentru români: ziua naţională. Echipa publicaţiei Bucsoiu.com transmite cu respect o urare tradiţională de „La mulţi şi fericiţi ani!” alături de toate gândurile bune pentru românii care au făcut, construiesc şi vor susţine în continuare dezvoltarea pe toate planurile a ţării noastre, România. Aflată sub patronajul Sfântului Andrei şi în primul rând cu puterea Bunului Dumnezeu, această ţară a fost binecuvântată prin faptul că a oferit lumii oameni de valoare numeroşi, care s-au remarcat prin rezultate extraordinare. Mulţumiri şi stimă pentru fiecare dintre aceştia.

În domeniul aviaţiei şi al automobilismului, România a contribuit şi va contribui cu siguranţă, la fel cum s-a întâmplat de la Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă la specialiştii aeronautici şi piloţii români de excepţie din societatea contemporană. Sau de la ARO la Dacia Duster.

La multi ani Romania

După cum am susţinut şi la prezentarea cărţii „Tableta cu eseuri media” cu prilejul celebrării Zilei Şcolii Normale „Carol I” alias Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din municipiul Câmpulung-Muscel, cu sprijinul domnului director prof. George Radu şi prin încurajarea domnului profesor Irinel Vintilă, voi reaminti cu permisiunea dumneavoastră faptul că fiecare dintre noi este dator să schimbe în bine ceva dacă ne dorim o societate mai civilizată şi mai puternică. Spiritul de echipă ne va uni apoi de la sine şi vom putea să ne bucurăm de rezultate extraordinare.

La multi ani Romania 1 decembrie

Un exemplu concret ar fi parada organizată în Piaţa Constituţiei, de unde vă vom prezenta în cursul acestei zile speciale câteva cadre surprinse cu pricepere şi bun simţ de Dorin Babeu. Poate la anul vom fi în Alba Iulia, unde la data de 1 decembrie 1918 a început totul prin Marea Unire a României. La mulţi ani!

FOTO UPDATE:

parada 3

 parada 4

parada 5

parada 7

parada 6

parada 1

Probabil, oricine se va gândi de cel puţin două ori înainte să claxoneze la semafor o astfel de maşină… mare:

parada 2

Sursă fotografii: Dorin Babeu, © Do.Al Photography.

Bucsoiu.com

Scrisoarea din septembrie a unui vechi Pontiac GTO

În primul rând, trebuie să îţi construieşti în sistemul cognitiv un context în care vei include următoarele componente: o noapte rece de toamnă, cu vânt care scutură copacii de frunze pe asfaltul umed după o ploaie zdravănă, într-un cartier mărginaş al unei metropole aglomerate în timpul zilei. Acum, străzile sunt pustii, iar locuinţele şi magazinele par desprinse dintr-o scenă misterioasă, în care prezenţa actorilor lipseşte. Totuşi, un bătrân curajos îşi face apariţia:

Pontiac-GTO

La un moment dat, şuieratul vântului este întrerupt de un motor V8 contradictoriu, care lasă impresia la exterior că mârâie ca un Rottweiller flămând şi dornic de împerechere, dar se aude la interior la fel de melodios ca vocea răguşită a lui Chris Rea. Farurile mioape se luptă cu asfaltul întunecat, iar suprafeţele vitrate ale caroseriei clasice înlesnesc apariţia unui bizar sentiment de vulnerabilitate. Desigur, nu pentru mult timp, mai ales dacă vei pleca de la semafor după ce ai apăsat cu mai multă încredere pe acea bucată metalică de sub piciorul tău drept, un declanşator care te poate pune în mişcare decent sau îţi poate transforma automobilul într-o fumigenă zgomotoasă.

Dacă mergi la o plimbare cu prietena sau cu prietenul tău în dreapta – bătrânul GTO nu acceptă decât heterosexuali – şi nu ai un alt subiect mai bun de discuţie, ai putea să începi prin câteva date referitoare la acest Pontiac. De exemplu, ai putea să spui că modelul de bază a fost fabricat timp de zece ani, începând cu anul 1964, iar unul dintre oamenii responsabili cu transformarea acestei maşini din schiţă în tablă a fost John DeLorean. Dacă ai văzut filmul Înapoi în viitor, ştii ca vedeta cu roţi care asigura călătoriile în timp era un model produs de compania lui J. DeLorean. Acelaşi om a propus şi numele „GTO”, abrevierea pentru „Gran Turismo Omologato”, punctul de inspiraţie fiind Ferrari 250 GTO. Dacă interlocutorul tău a reţinut doar faptul că ai spus ceva despre filmul menţionat anterior, tot este bine, pentru că lumea cinematografică este un subiect bun de conversaţie.

Desigur, până la un punct. Mai exact, până la acel moment fatidic în care (printr-o conjunctură nefericită) pe scena rutieră îşi face apariţia un actor persiflant, impertinent şi nedemn să fie urmaşul clasicului Pontiac GTO:

Pontiac GTO nu chiar

Apare această glumă proastă pe roţi, construită de General Motors Holden Australia din anul 2003 până în 2006, botezată flagrant tot Pontiac GTO. Designul nu păstrează nici măcar întâmplător o urmă de tradiţie, o urmă de respect pentru un muscle-car american demn să fie introdus în jocul NFS World (modelul este disponibil în momentul scrierii acestor rânduri). Pe de altă parte, în ceea ce priveşte noua generaţie GTO, poţi să fii aproape sigur că amestecătura asta de fier, material textil, plastic ieftin, cauciuc şi grilă în stil BMW nu are prea multe şanse să fie nici măcar maşina de bază într-un joc 2D pe un site de tip Miniclip. Chiar şi fotografia de mai sus pare să transmită nişte simboluri: de exemplu, acele clădiri devin piese de domino în picaj din cauza unei maşini oribile care trece pe lângă ele. Era să uit un cuvânt: probabil.

Probabil este şi faptul că adevăratul Pontiac GTO din ’64 a fost o maşină reuşită, dar fără îndoială, este o piesă în puzzle-ul istoriei automobilistice. Partea bună este că sunt oarecare şanse ca în maşina pe care o conduci acum să fie un strop din metalul vărsat prin topirea epavelor GTO din anii ’60-’70. Partea proastă se iveşte dacă încercarea de GTO din 2003 a nimerit de asemenea în maşina ta, dar cu optimism, poţi să presupui că petecul acela de metal zeflemitor este la toba de eşapament, pe care oricum urma să o schimbi.

Călătoria tomnatică se încheie cu parcarea originalului Pontiac GTO din 1964 într-un garaj care l-ar face să zâmbească pe orice mecanic doar câteva ore. Mai precis, până când te trezeşti dimineaţă şi pleci la serviciu cu mine, iluzoriul GTO.

Sursă foto: Netcarshow.com

Land Rover Discovery 4 va avea modificări

Obiectul analizei?  Land Rover Discovery 4 care va primi un facelift discret şi va arăta ca în fotografiile următoare:

LR-Discovery-2014

LR-Discovery-facelift-razvan-bucsoiu

Date esenţiale? 1) Designul blocurilor optice frontale a rămas aproape neschimbat, dar din punct de vedere tehnic au fost realizate nişte schimbări, pentru că noul model va utiliza mai mult tehnologia LED. O diferenţă foarte subtilă în privinţa formei apare la nivelul proiectoarelor şi pe capotă, unde emblema alcătuită din literere „LAND ROVER” a fost înlocuită cu „DISCOVERY”.

2) Camerele video utile pentru că oferă o vizibilitate mai bună în lateral la pătrunderea în intersecţii se pot observa montate în zona senzorilor de parcare pe bara de protecţie. La interior, vei putea să îţi delectezi simţul auditiv datorită sistemului audio Meridian cu 17 difuzoare.

3) Motorul V8 de 5.0 litri va fi înlocuit cu o versiune mai eficientă V6 de 3.0 litri cu 340 CP şi sistem Stop/Start. Acesta va fi cuplat la o singură cutie de viteze automată ZF, cu opt trepte.

Este potrivit pentru străzile din România? Este un Land Rover, în principiu ar trebui să facă faţă acolo unde drumurile sunt… game over.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Ca un CEO al unei multinaţionale cu sediul central în Londra.

Mai multe fotografii? După prezentarea din 9 septembrie 2013 care va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Până atunci, ar mai fi de văzut şi fotografia de mai jos. Sau aşteaptă până la jumătatea lunii noiembrie 2013, când Discovery 4 îmbunătăţit va fi disponibil în show-room. În UK.

LR-Discovery-2013-3

Sursă:  Centrul Media Jaguar/Land Rover.