Duster, X5 şi Superb. Like a Star şi altele

Bine v-am regăsit, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Începem în forţă, pentru că avem mai multe subiecte pe ordinea de zi şi trebuie să le tratăm pe fiecare în aşa fel încât să alcătuiască următoarea ecuaţie: Duster X5 = Superb. Like a Star, după cum spunem şi în titlu, inspiraţi de la cel mai recent videoclip al trupei Fly Project, pe baza căruia ne vom contura povestea de astăzi. Până atunci, avem o fotografie cu substrat mitologic. De ce?

dacia_duster_vs_bmw_x5

Pentru că facem o trimitere directă pe plan simbolic la mitul lui David şi Goliat, care evidenţiază lupta dintre omul obişnuit împotriva unui gigant, care va fi învins. Pentru că suntem pacifişti, în continuare nu ne vom referi la o bătălie între Dacia Duster şi BMW X5, deşi am putea să spunem: „La 1 km de Poiana Secuilor (Predeal), în colţul din stânga, cu şorţ alb se află un luptător care s-a impus pe piaţa europeană, câştigând prin knockout împotriva crizei… tobe, aplauze, claxoane pentru Dacia Duster. Aproape de pârtie (pardon, în ring), în colţul din dreapta, cu şorţ negru, medaliat cu siglă BMW şi jucător important în categoria grea a SUV-urilor scumpe… nimeni altul decât X5, susţinut inclusiv printr-un graffiti la Bucureşti”.

bmw_x5_graffi_bucsoiu

Meciul dintre cei doi adversari încordaţi 4×4 se va finaliza după experienţa, imaginaţia sau dorinţa dumneavoastră. Totuşi, în contextul acestei poveşti, BMW X5 pare mai potrivit să câştige o asociere cu personajul feminin (ne conectăm exclusiv la interpretarea scenică şi la rolul jucat de personaj într-o situaţie comunicaţională virtuală) din videoclipul regizat excelent de Alex Ceauşu pentru Fly Project, al piesei „Like a Star”. Argumentele de susţinere şi detaliile inutile aterizează după vizionarea videoclipului:

Bun, ai văzut că în spectacolul videoclipului apare o tipă foarte seducătoare şi îndrăzneaţă, pe care o vom denumi Zarinna (orice asemănare cu persoanele din lumea reală sau personajele din filmele Disney este pur întâmplătoare) pentru simplificarea viitoarelor referinţe. Zarinna nu se lasă intimidată de contextul în care se află, mai exact la un interogatoriu, ba chiar „are o atitudine sfidătoare faţă de anchetatori”, cum ar spune ştiriştii.

Din surse sigure (date furnizate de Flash din „Liga Dreptăţii”), ştim că Zarinna se deplasează frecvent în afara localităţii pentru că este plictisită de cluburi şi cafenele bucureştene. În aceste deplasări, foloseşte mai multe maşini, dar preferata ei rămâne BMW X5 pentru că îi place să conducă sportiv, având cursuri de pilotaj, dar o încântă şi ideea de SUV (sau SAV, cum spun cei de la BMW) datorită spaţiului. Ştie că nici Porsche Cayenne nu era o alegere greşită, dar din punct de vedere estetic, a ajuns la concluzia că X5 este mai potrivit. A preferat un model din generaţia anterioară, tot din considerente vizuale.

Chemată la interogatoriu din motivele pe care le-ai văzut în clip, Zarinna a parcat rapid pe locul unuia dintre anchetatori şi i-a oferit acestuia un motiv suplimentar de indignare. Până să coboare din maşină, pentru că avea de gând să mai întârzie puţin, a aruncat o privire pe publicaţia online Bucşoiu.com şi a văzut clipul teasing cu noua Škoda Superb, despre care a mai citit aici. Versiunea video „de pregătire” pentru lansarea noului model a fost pe gustul ei, deoarece i-a reamintit de Muzeul Škoda şi – indirect – de castelele impresionante din Praga.

În concluzie, mai pe ocolite sau nu, am explicat ecuaţia menţionată la început şi ne-am atins obiectivul. Iar dacă tot am prins-o pe Zarinna în formă, i-am împrumutat şi noi maşina pentru un teaser video, conceput pentru promovarea acestei poveşti absurde pe diverse reţele sociale. Mulţumim.

Sursă foto: echipa noastră.

Bucsoiu.com

La mulţi ani, România!

P.S.: Cu prilejul zilei de 1 decembrie, am desemnat şi maşina câştigătoare în această săptămână (1-8 decembrie) la noi, în cadrul rubricii „Fotografia cu maşina săptămânii„. Vedeta este un ARO de la Poliţia Militară pe care îl vei găsi mai jos, în fruntea grupajului de fotografii realizat de partenerul Dorin.

_____________________________________

1 decembrie indică o sărbătoare importantă pentru români: ziua naţională. Echipa publicaţiei Bucsoiu.com transmite cu respect o urare tradiţională de „La mulţi şi fericiţi ani!” alături de toate gândurile bune pentru românii care au făcut, construiesc şi vor susţine în continuare dezvoltarea pe toate planurile a ţării noastre, România. Aflată sub patronajul Sfântului Andrei şi în primul rând cu puterea Bunului Dumnezeu, această ţară a fost binecuvântată prin faptul că a oferit lumii oameni de valoare numeroşi, care s-au remarcat prin rezultate extraordinare. Mulţumiri şi stimă pentru fiecare dintre aceştia.

În domeniul aviaţiei şi al automobilismului, România a contribuit şi va contribui cu siguranţă, la fel cum s-a întâmplat de la Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă la specialiştii aeronautici şi piloţii români de excepţie din societatea contemporană. Sau de la ARO la Dacia Duster.

La multi ani Romania

După cum am susţinut şi la prezentarea cărţii „Tableta cu eseuri media” cu prilejul celebrării Zilei Şcolii Normale „Carol I” alias Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din municipiul Câmpulung-Muscel, cu sprijinul domnului director prof. George Radu şi prin încurajarea domnului profesor Irinel Vintilă, voi reaminti cu permisiunea dumneavoastră faptul că fiecare dintre noi este dator să schimbe în bine ceva dacă ne dorim o societate mai civilizată şi mai puternică. Spiritul de echipă ne va uni apoi de la sine şi vom putea să ne bucurăm de rezultate extraordinare.

La multi ani Romania 1 decembrie

Un exemplu concret ar fi parada organizată în Piaţa Constituţiei, de unde vă vom prezenta în cursul acestei zile speciale câteva cadre surprinse cu pricepere şi bun simţ de Dorin Babeu. Poate la anul vom fi în Alba Iulia, unde la data de 1 decembrie 1918 a început totul prin Marea Unire a României. La mulţi ani!

FOTO UPDATE:

parada 3

 parada 4

parada 5

parada 7

parada 6

parada 1

Probabil, oricine se va gândi de cel puţin două ori înainte să claxoneze la semafor o astfel de maşină… mare:

parada 2

Sursă fotografii: Dorin Babeu, © Do.Al Photography.

Bucsoiu.com

Facelift pentru Dacia Duster (Update)

 

Dacia_50462_global_en

Dacia_50461_global_en

Dacia_50496_global_en

1

Cu ocazia celei de-a 65-a ediţii a Salonului Auto de la Frankfurt, Dacia va prezenta, în premieră, noul Duster. Fără a renunţa la atributele care au contribuit la succesul incontestabil al predecesorului său, noul model marchează o evoluţie în ceea ce priveşte designul, accentuând şi mai mult valenţele sale 4×4.

Un look 4×4 indiscutabil

Noul Duster afişează o parte frontală mai expresivă. Calandrul restilizat include o nouă grilă cu bandouri cromate, încadrată de noile blocuri optice.

Aceste evoluţii pun in valoare noul Duster ca fiind un vehicul stabil si robust, un veritabil 4×4.

Un profil dinamic

Noile bare de pavilion longitudinale, care poartă inscripţia Duster, accentuează caracterul de SUV al autovehiculului, iar noile jante de aluminiu 16’’ cu aspect „dark metal” alături de pneurile „Mud and Snow” dau un plus de dinamism Noului Duster.

Personalitate puternică

În partea din spate, blocurile optice noi reiau linia stilistică a părţii frontale, în special prin prezenţa elementelor cromate.Ornamentul de eşapament cromat, precum şi noua inscripţie „4WD”, completează evoluţiile de design exterior şi reafirmă personalitatea puternică a noului Duster.

2

Sursă: Dacia Romania (daciagroup.com)

Dacia Duster Ice participă alături de Alain Prost la Trofeul Andros

Dacia va participa la celebra competiţie automobilistică intitulată Trofeul Andros, echivalentul Formulei 1 pe gheaţă. Alain Prost se va afla la volanul vehiculului de competiţie Dacia Duster „Ice”. Pilotul – celebru la nivel internaţional pentru participarea la numeroase competiţii de viteză – a răspuns afirmativ la propunerea de asociere cu brandul Dacia, caracterizat prin simplitate, eficienţă şi robusteţe din 2004, de la preluarea de către grupul Renault. „Sunt încantat să concurez pe Dacia Duster. Este un vehicul complet nou şi sunt mândru să particip la promovarea acestuia într-un context atât de original cum este Trofeul Andros. Am încredere în capacitatea şi în fiabilitatea vehiculului pentru această cursă, având în vedere colaborarea cu Renault Sport Technologies”, a explicat Alain Prost.

Cu ocazia acestui eveniment, Dacia va oferi mai multe detalii despre modelul Duster, cel de-al şaselea în arborele genealogic al mărcii. Cu siguranţă, acest vehicul 4×4 robust şi fiabil, cu vocaţie internaţională, va fi destinat clienţilor aflaţi în căutarea unui vehicul off-road pentru uzul cotidian şi pentru escaladarea munţilor în weekend, dar la un preţ accesibil.

Trofeul Andros este o competiţie automobilistică atipică, deoarece valorizează eficienţa vehiculelor şi a piloţilor, limitând utilizarea tehnologiilor complexe şi costisitoare. Dacia răstoarnă codurile cu noua abordare pe care o propune clienţilor săi: produse şi servicii complete la preţuri accesibile. Trofeul Andros este recunoscut drept una dintre întrecerile sportive foarte dificile, cu circuite pe gheaţă, a căror stare variază în funcţie de condiţiile meteo. Prin urmare, Alain Prost îşi va putea pune în valoare aptitudinile de pilot profesionist la un alt nivel, într-o competitie care cere îndemânare, rigoare şi precizie la rece.

Dacia participa pentru prima oara la Trofeul Andros, editia 2009-2010, la categoria Silhouette. Fiabilitatea vehiculelor va fi pusa la grea incercare, iar Dacia va avea ocazia sa demonstreze ca robustetea este inscrisa in genele sale de marca. Regulamentul concursului nu permite echiparea vehiculelor din competitie cu elemente de tehnologie foarte sofisticate sau costisitoare. Astfel, conform regulamentului de concurs, care impune utilizarea un anumit tip de sasiu, de cutii de viteze si de pneuri, concurentii vor fi nevoiti sa apeleze la solutii cat mai simple si ingenioase.

Pe lângă talentul piloţilor, maşinile înscrise în competiţiile Trofeului Andros sunt supuse unor pregătiri speciale. În acest sens, vehiculul de competiţie Dacia Duster a beneficiat de întreaga expertiză Renault Sport Technologies în materie de competiţii automobilistice. Sub caroseria din fibră de sticlă se află un şasiu tubular şi un motor V6 3l 24v provenit din alianţa Renault Nissan. Motorul a fost special pregătit pentru a oferi performanţe maxime în ciuda testelor dure la care va fi supus. Afişând o putere de 350 CP la 7 500 rotatii/min, motorul oferă un cuplu de 360 Nm la 5 500 rotatii/min. Cutia de viteze cu 6 trepte permite o schimbare precisă şi rapidă a rapoartelor, chiar şi în timpul virajelor pe gheaţă. Amplasarea motorului în partea posterioara a maşinii are drept scop repartizarea optimă a masei regulamentare de 950 kg. Un centru de greutate localizat cât mai jos conferă stabilitate maximă şi un comportament mai eficient.

Vehiculul este echipat cu diferenţial cu alunecare limitată, indispensabil pentru conducerea în condiţii extreme. Acest dispozitiv, care se regăseşte şi pe alte modele de competiţie sau de serie concepute de Renault Sport Technologies, menţine eficienţa vehiculului indiferent de gradul de aderenţă la sol, de stilul de pilotaj sau de tipul de curbă abordat. In plus, Dacia Duster „Ice” este echipat cu un sistem cu 4 roţi directoare, pentru un control complet al traiectoriei. Acest sistem este mecanic, acţionat printr-un mecanism conectat la direcţia frontală, care poate fi ajustat rapid în funcţie de configuraţia circuitului.

Fişa tehnică a vehiculului de competiţie Dacia Duster „Ice”

– Şasiu tubular, din oţel şi suspensii cu două braţe triunghiulare;

– Motor VQ 30 provenit din alianţa Renault-Nissan, dispunere centrală în partea din spate, 6 cilindri dispuşi în V, 24 de supape, cilindree de 2.987 cmc, putere maximă de 257 kW şi 350 CP. Regimul de putere maximă exprimat în rot/min. : 7.500, cuplu maxim de 360 Nm.

– Transmisie: cutie de viteze secvenţială SADEV cu 6 trepte.

– Roţi: jante 5.5″ x 16″ magneziu şi pneuri Continental Racing Contact2.

– Masă: 950 kg. Rezervor carburant: 25 litri.

 Sursa: Dacia