Festivalul de muzică rock Posada 2017, văzut din perspectiva automobilităţii

Dacă îţi place muzica adevărată, ştii deja că în perioada 1-3 septembrie 2017 s-a desfăşurat la Câmpulung-Muscel, în Argeş, o nouă ediţie a Festivalului Posada Rock. Am ales ziua de 13 septembrie pentru a-ţi povesti dintr-un unghi de abordare original despre acest eveniment important din două motive.

În primul rând, pentru că retrăim simbolic experienţa formidabilă de la Posada prin simpla eliminare a liniuţei care a legat cele trei zile de spectacole, competiţie şi energie aflată în zona roşie a turometrului adrenalinei.

În al doilea rând, pentru că tot pe 13 septembrie, Salonul Auto de la Frankfurt (IAA) şi-a deschis porţile pentru reprezentanţii presei, iar de acolo am ales câteva maşini pe care le considerăm reprezentative într-un anumit mod pentru senzaţiile pe care ni le-au transmis trupele prezente pe scena de la stadionul municipial din Câmpulung.

Desigur, pentru că noi facem nişte asocieri în stilul clasic pe care BBC TopGear l-a consacrat în epoca de glorie asamblată de J. Clarkson, R. Hammond şi J. May, pregăteşte-te în continuare pentru o abordare originală a evenimentului, prin prisma asocierii unor piese din repertoriul  formaţiilor invitate la Posada Rock 2017, un festival care a depăşit cu succes vârsta de 30 de ani, ajungând mai exact la ediţia cu numărul 31.

Echipat cu aparatul foto, colegul Tavi Baldovinescu a renunţat puţin la sunetul tobelor de eşapament în favoarea tobelor care au încântat publicul numeros, dublu faţă de anul trecut. Inclusiv maşinile care îşi aşteptau posesorii în parcările din preajma stadionului au vibrat de plăcere pe ritmurile muzicii rock.

Festivalul a început în forţă, chiar din după-amiaza primei zile, când au urcat pe scenă 5 trupe participante la concursul organizat în colaborare cu Asociaţia Rock Culture.

Spre lăsarea întunericului, braţele au început să se înmulţească. Trupele Gothic, Taine şi Evergrey erau aşteptate cu aceeaşi nerăbdare pe care o regăseşti la pasionaţii de automobile când se aude un motor V12 din depărtări….

…sau când propulsorul unei motociclete te trezeşte la viaţă prin simpla apariţie. La fel cum s-a întâmplat şi la Posada.

Cei de la Gothic au susţinut un spectacol de zile mari, de care până şi Ştefan Gheorghidiu ar fi fost interesat dacă nu era preocupat cu dragostea şi cu războiul. Desigur, cu melodia „Jocul ielelor” interpretată de Gothic, ar fi rezonat mai bine Gelu Ruscanu, un alt personaj din opera lui Camil Petrescu. Din cărţile de literatură sărim direct pe portativul Gothic:

Acum vine întrebarea: care ar fi cea mai potrivită maşină pe care putem să o asociem cu această melodie sau chiar cu un album al acestei trupe, de exemplu? Ei bine, noi credem că Infiniti Prototype 9 Concept ar fi perfect. Este un concept care îţi aruncă mai întâi minţile (fără milă!) în anii prohibiţiei, iar apoi te smulge, pentru a te aduce în prezentul Infiniti. Este un joc periculos, deci atenţie maximă.

Tot în prima seară au urcat pe scenă şi cei din trupa Taine.

Întrebarea rămâne aceeaşi: către ce maşină ne trimite cu gândul această trupă, sau mai bine spus piesa de mai sus? Pentru aflarea răspunsului, ne deplasăm tocmai în Las Vegas, la tipii ăia de la Count’s Kustoms. Îi cunoşti de la televizor…

… cam ştii deja ce le poate pielea, la fel cum şi noi bănuim care sunt tainele automobilistice rock, readuse pe străzi din adâncurile cimitirelor de maşini.

Revenim acum la Festivalul Posada…

… şi ne îndreptăm atenţia către greii suedezi de la Evergrey, deţinătorii unor premii importante în domeniu, iar ca exemplu putem să menţionăm Premiul Grammis pentru cel mai bun album hard-rock/metal.

Teoretic, aici ar fi simplu, nu? Ai putea să spui că un model din gama Volvo ar fi cel mai potrivit. Dar când ne gândim că avem nevoie de şi mai mult metal pentru o asociere corespunzătoare, atunci ne gândim la un exemplar prezentat recent, chiar în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt 2017: ne referim la modelul de competiţie BMW M8 GTE. Puternic, gutural, agresiv, dar cumpătat. Cu alte cuvinte, numai bun de trimis în orbită.

Ziua de sâmbătă a fost la fel de bogată în trupe sonore, la propriu şi la figurat. Seara a început cu Invader:

Da, tot la echipa Count’s Kustoms am găsit abordarea cea mai potrivită. Luăm o pauză şi ascultăm un motociclist.

La Kempes este clară situaţia. Sunt suficiente două roţi şi prietenii potriviţi, de care nu este bine să te iei, iar ceilalţi prieteni ştiu de ce.

Cea de-a doua zi din cadrul festivalului Posada 2017 s-a încheiat printr-un concert susţinut de Dirkschneider:

Având în vedere faptul că vorbim despre un artist german din sfera heavy metal, noul model german Porsche Cayenne Turbo – lansat oficial în cadrul Salonulu Auto de la Frankfurt, din Germania – este alegerea noastră. Probabil este şi cea mai realistă, dar acum între noi fie vorba, sistemul audio de la Porsche chiar îţi permite să te bucuri de o experienţă acustică apropiată de cea pe care o ai în timpul unui concert rock.

În ultima zi de festival a fost organizată Gala Laureaţilor. Pe câştigătorii ediţiei 31 Posada Rock îi găseşti printr-un click aici, unde vei vedea şi fotografiile de la premiere. Noi mergem mai departe cu programul zilei de duminică, în care a fost inclus un spectacol susţinut de trupa Arashai. Pe cuvânt că-s foarte faini.

Maşina pe care o asociem în acest caz vine tot de la IAA Frankfurt 2017, prin „pielea” metalică a conceptului Toyota C-HR Hy-Power.

Pe scena de la Posada Rock 2017 a urcat apoi formaţia Firewind, în premieră în România, iar în repertoriul lor nu-l vei găsi pe Zorba Grecul, dar cu siguranţă vei găsi o piesă care parcă te trimite cu gândul către un nou episod din seria „Furios şi iute”…

… prin urmare, noul TVR Griffith ar putea fi reprezentantul automobilistic ideal.

Trupa care a încheiat festivalul de muzică rock Posada 2017 a fost Soen, care ne-a explicat pe ritmuri progresive care-i treaba cu luciditatea.

Din punct de vedere automobilistic, noi credem că în acest context s-ar potrivi un concept franţuzesc, dar cu şanse mari să prindă viaţă pe linia de producţie în serie. Ne referim la Renault Symbioz Concept, lansat de asemenea la Salonul Auto de la Frankfurt 2017.

Simbioza noastră dintre un festival de rock şi un salon auto internaţional şi dintre maşini şi muzică în special se încheie aici, dar nu înainte de a ne manifesta recunoştinţa măcar prin mulţumiri către organizatori, în mod special domnului Bogdan Ştefan Trîmbaciu datorită efortului depus şi pentru sprijinul acordat în demersul nostru. În aşteptarea ediţiei Posada 2018, deja ne-am reglat volumul boxelor la un nivel ridicat!

Sursă foto: Tavi Baldovinescu, Countskustoms.com, departamentele media BMW, Infiniti, Porsche, Renault, Toyota.

Sursă video: Youtube.com, Posadarock.com. Mulţumim!

Anunțuri

Despre noul Hyundai i30

Strategia de comunicare folosită pentru promovarea noului model din gama Hyundai pune în evidenţă următoarele caracteristici: faptul că maşina a fost proiectată în Germania, este construită în Europa şi se poate achiziţiona din România încă din luna aprilie. Imaginea perpetuată stereotipic a autoturismului german este asimilată necritic şi răspândită ulterior  de diverse persoane din societatea românească, deşi în lumea globalizată a prezentului este aproape imposibil de acceptat că nu se ridică şi alte braduri şi produse la nivelul satisfacţiei consumatorilor.

Pe de altă parte, aspectul pozitiv al faptului că noul i30 s-a născut într-un centru de design european constă în formele de asemenea europenizate pe care le-a dobândit şi îndepărtarea vădită de modelele produse sub logo-ul brandului coreean în urmă cu zece ani.

Hyundai_i30_2013_1Exteriorul (lungime: 430 cm; lăţime: 178 cm; înălţime: 147 cm) este sculptat într-un mod care nu ar trebui să irite percepţia unui public tânăr care apreciază limbajul de design mai agresiv, conturat în special prin protuberanţele caroseriei. Acestea contribuie la crearea senzaţiei de masivitate şi de siguranţă – în această privinţă, potrivit standardelor organizaţiei EuroNCAP, i30 a obţinut cinci stele la testele de impact.

În privinţa motorizărilor, sunt disponibile 18 combinaţii de motorizări şi echipări, cu preţuri cuprinse între 16.173 de Euro cu TVA şi 21.195 de Euro cu TVA. Propulsoarele diesel de 1.6 litri sunt disponibile cu tehnologia Blue Drive pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon până la 97 g/km.

Hyundai_i30_2013_2

Hyundai_i30_2013_3

Hyundai i30 poate să îşi joace rolul la fel de bine în compania unor adolescenţi plecaţi într-un week-end ploios la mare, cât şi alături de un cuplu respectabil de bunici în drum către un magazin. Cele mai potrivite opţiuni pentru cei care aleg propulsorul de bază pe benzină de 1.4 litri vor avea la dispoziţie 100 CP/137 Nm, în timp ce adepţii motoarelor alimentate cu diesel vor avea ca primă variantă aceeaşi unitate de 1.4 litri, dar cu 90 CP/220 Nm.

În primul caz, motorul este cuplat la o transmisie manuală cu şase trepte, care îi permite maşinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în 12,8 secunde şi să atingă o viteză maximă de 182 km/h. În privinţa consumului de combustibil declarat, în mediul urban valoarea obţinută este de 8,4 litri/100 km, în extraurban – de 4,8 litri/100 km, iar în ciclul combinat – de 6,1 litri/100 km.

Hyundai_i30_2013_4În cazul propulsorului diesel de 1.4 litri cu 90 CP, cuplat de asemenea la o cutie manuală cu şase trepte, Hyundai i30 are un consum de combustibil oficial de 5,3 litri/100 km (urban), 3,5 litri/100 km (extraurban) şi 4,1 litri/100 km (mediu). Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se obţine în 13,5 secunde, iar viteza maximă este de 170 km/h. Indiferent de opţiunea aleasă în ceea ce priveşte motorizarea, Hyundai i30 oferă un portbagaj cu un volum de 378 litri, adică suficient de încăpător pentru un troler, câteva punguliţe cu nişte cadouri pentru cei dragi, două genţi de voiaj ticsite cu fel şi fel de caserole goale, care urmează să fie umplute cu alimente pe cinste de la reşedinţa din Câmpulung-Muscel – cazul subsemnatului şi al prietenei lui.

Hyundai_i30_2013_5

Hyundai_i30_2013_6Interiorul este în concordanţă cu formele curajoase ale caroseriei, dar păstrează o notă accentuată de sobrietate. Butonul sistemului Start/Stop este plasat la îndemână, spaţiile pentru depozitarea diferitelor obiecte sunt numeroase, iar instrumentele de bord sunt uşor lizibile şi au o formă care trimite către „sportivi-eleganţa” ceasurilor unui Alfa Romeo. Un accesoriu care se încadrează în aceeaşi tendinţă este pedala falsă, utilă pentru calarea corpului în scaunul care oferă un bun sprijin lateral şi lombar. La nivelul superior, unele dintre elementele consolei centrale trimit subtil către bordul întâlnit la actuala generaţie de Ford Focus, iar la nivel inferior – către limbajul de design Volvo. Cu toate aceastea, tastele oferă un răspuns precis la acţionare.

Sistemul de direcţie poate să beneficieze de opţiunea Flex Steer, prin care direcţia este asistată şi oferă trei tipuri de feedback: „Normal” (indicat în rularea cotidiană), „Confort” (recomandat la parcări) şi „Sport” (util pentru deplasările pe autostradă). Nu ar fi nimic de reproşat la acest nivel din partea unui şofer care evaluează modelul i30 în concordanţă cu scopul pentru care a fost realizată – cu siguranţă printre obiective nu se numără rularea pe circuit, dacă nu este vorba de o bătălie pe tema consumului de combustibil din rezervorul cu o capacitate de 53 de litri.

În concluzie, Hyundai i30 este un autoturism corect, dar alegerea cea mai indicată din perspectiva Razian Bestia este versiunea de 1.6 litri cu 135 CP/164 Nm conectată la o transmisie automată cu şase trepte.

(Mulţumiri Hyundai România.)