Noul Volkswagen Golf GTI 2017: sala de fitness mobilă sau desertul sănătos

Dacă ar exista un indicator rutier care să ne avertizeze în privinţa faptului că urmează o zonă cu truisme, acum ar fi momentul să îl utilizăm: la fel ca oamenii, maşinile se schimbă rapid şi uneori surprinzător, iar dacă te numeri printre persoanele sau bestiile (Raziani sau nu) cărora le place mult consecvenţa, s-ar putea să ai o dezamăgire. Schimbările, de multe ori în industria automobilistică, înseamnă diluarea esenţei unui model, rătăcirea în neant a muncii unor armate de ingineri şi designeri.



Dă-i START şi vezi care-i treaba cu maşinile dintr-o perspectivă 100% feminină, 100% Ana-Maria Burtea, 100% formidabilă. 



Totuşi, ca în orice tunel, există o speranţă, o rază de lumină într-un capăt sau în altul, dacă ştii unde să priveşti şi nu-ţi pierzi din vedere obiectivele de la care ai pornit. Cam asta fac oamenii de la VW când se ocupă de Golf. Sunt printre puţinii producători care nu au uitat ce tematică a avut acest model indiferent de generaţie, iar de fiecare dată au oferit şi un „desert” GTI excelent.

volkswagen-golf_gti-2017-1024-04

Este suficient de dulce astfel încât să-ţi fie pe plac, dar nu atât de mult încât să-ţi provoace greaţă. Iar dacă tot am intrat pe autostrada culinară, ar mai fi de spus că noul VW Golf GTI are ca echivalent papanaşii cu dulceaţă de vişine şi smântână. Făcuţi în casă, de profesionişti cu exeperienţă. Adică aşa cum trebuie. În rest? Nu mai contează restul. Noul GTI a rămas aceeaşi maşină savuroasă în trafic, în parcare, oriunde.

Sursă: Deutschland.

Bucsoiu.com

Anunțuri