30 de maşini foarte rare dintr-o colecţie privată sunt scoase la licitaţie în august

Cotrobăiţi în puşculiţă după cel puţin 60 de milioane de euro sau puneţi cecuri sub saltea până în data de 13 august 2015, o dată care va fi cu noroc pentru persoana care va câştiga licitaţia organizată de RM Sotheby’s Monterey. Va fi scoasă la vânzare o colecţie impresionantă alcătuită din 30 de maşini, după cum se poate vedea din această mostră:

image

Printre numeroasele modele exclusiviste existente în colecţia privată se află primul Bugatti Veyron fabricat, adică acel exemplar care deţine cu mândrie numărul de şasiu 001, un Lamborghini Reventon, un Ferrari 250 LM din 1964, un McLaren F1 din 1998 şi un Ferrari Enzo care i-a aparţinut Papei.

Pentru conturarea unei impresii mult mai clare despre maşinile din colecţie scoase la licitaţie – care se vor vinde aproape sigur individual – vă invităm să vă răsfăţaţi retinele cu o serie de fotografii însoţite de scurte comentarii.

image (2)

Primul dintre cei 300, nu de la Termopile, Sparta, ci de la Bugatti.

image (3)

Un Ferrari Enzo nu are nevoie de comentarii. Doar de achiziţie.

image (4)

Lamborghini Reventon este beton. Nu am ales asocierea doar pentru că rimează, ci pentru că este exact aşa. Mai ales culoarea.

image (5)

Dacă vrei să te simţi ca 50 Cent în videoclipul Candy Shop, alege un Saleen S7 galben. Sau ia-l pe acesta şi vopseşte-l.

image (6)

Doar un Maserati MC12 şi un decor dubios. Mergem mai departe.

image (7)

Dacă sunteţi un miliardar pasionat de maşini şi nu aveţi încă în propria colecţie un Jaguar XJ220, nu vă faceţi planuri în data de 13 august.

image (8)

Mercedes-Benz SLR McLaren. Inginerie germană combinată cu tehnologie britanică, fabricată în UK, probabil cu sprijinul lui James Bond.

image (9)

Numele este complicat (Koenigsegg CCX) iar maşina este complexă. Ţi-am spus că joacă în ligă cu Veyron, nu-i aşa?

image (10)

Pe principiul Ceci n’est pas une pipe (adică opera cu pipă în care nu este o pipă), în fotografia de mai sus nu este un VW Beetle, ci un Porsche 959.

image (11)

Mercedes-Benz 300 SL. Respect şi eleganţă sportivă pură. Din 1954.

image (12)

McLaren F1, pentru senzaţii F1. Stradale.

image (13)

NFS: în acest caz, cu F de la Ferrari F50.

image (14)

Ferrari F40 are o problemă. Se numeşte Porsche 959. Spre deosebire de acesta, F40 este mai arătos…

image (15)

… dar nu mai arătos decât o rudă denumită Ferrari 308 GTO. Echipa noastră se gândeşte foarte, foarte serios să facă o chetă pentru acest model.

image (16)

Dacă eşti student şi doar tu ştii cum faci de te întâlneşti la o cafea cu un multimiliardar, iar dintr-o vorbă în alta îi spui că ai venit cu 365, gândul interlocutorului tău va fugi imediat la maşina de mai sus, Ferrari 365.

image (18)

De la prototipul „P” la Ferrari 250 LM.

image (20)

Porsche 356B Cabriolet, pentru brize plăcute în stilul anilor 1960.

image (19)

În selecţia noastră, acest Ferrari 246 Dino GT. Nu se ridică la nivelul rudelor de mai sus, iar Lancia Stratos este mai spectaculoasă, fără a fi un „Dino”.

Autori: Anamaria Zamă şi Răzvan Bucşoiu.

Sursă foto: TopGear.com. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Anunțuri

Organizaţia Salvaţi Copiii organizează o nouă ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun în colaborare cu Mercedes-Benz România

Luna decembrie este plină de bagaj simbolic din mai multe puncte de vedere. Pe lângă bucuria sufletească adusă de sărbători, este un moment foarte bun pentru a reflecta la oamenii din jurul tău, mai mult sau mai puţin apropiaţi şi a decide cum să acţionezi pentru a reuşi să le aduci măcar un zâmbet pe buze sau o mângâiere de cel puţin 21 de ori mai călduroasă decât temperatura de afară.

Dacă nu ai un punct de pornire, ai putea să te inspiri de la atitudinea caracterizată prin exaltare pe care o au unii copii în această perioadă, perfectă mai ales dacă pot să testeze aderenţa zăpezii cu şinele săniilor şi apoi să îşi dezvolte abilităţile de constructori jucând rolul eschimoşilor care îşi construiesc igluuri straşnice. Ca un senzor de la bordul anului, decembrie este şi luna care ne indică faptul că trebuie să ne îndrepta atenţia şi către copiii care provin din medii sociale defavorizate şi au nevoie de sprijin.

Savati Copiii

Încă din anul 2000, Organizaţia Salvaţi Copiii din România organizează un eveniment cu scop caritabil deosebit, sub genericul Festivalului Brazilor de Crăciun, pentru colectarea unor fonduri în vederea facilitării accesului la educaţie al copiilor aflaţi în situaţii neprielnice pentru o dezvoltare corectă.

Festivalul Brazilor de Craciun

În cei 13 ani de la prima ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun, au fost strânşi 2.824.100 de euro, datorită celor care au participat la eveniment: antreprenori de succes, personalităţi din viaţa publică, oameni din mediul de business şi media. Fondurile colectate au fost investite în proiecte educaţionale în sprijinul a 20.700 de copii, prin reintegrarea şcolară a celor care muncesc, facilitarea accesului la învăţare şi prevenirea abandonului şcolar în rândul celor din comunităţile cu probleme în acest sens. Familiile acestor copii au primit un sprijin material şi spiritual, prin consiliere socială şi juridică.

Festivalul Brazilor de Craciun

Ediţia cu numărul 14 din acest an se va desfăşura la Stejarii Country Club în data de 4 decembrie, iar în centrul atenţiei galei va fi o licitaţie pentru cei mai originali brazi, care au fost realizaţi de unii dintre cei mai renumiţi designeri români, de exemplu Doina Levintza, Lena Criveanu, Stephan Pelger, Rhea Costa sau Malvina Cervenschi. Beneficiarii fondurilor din 2014 vor fi 2.500 de copii incluşi în programele educaţionale Salvaţi Copiii din comunităţi defavorizate.

Festivalul Brazilor de Craciun

Maşina? Având în vedere faptul că brazii sunt speciali, aveau nevoie de un transport pe măsură, cu o maşină harnică, dar confortabilă. Mercedes-Benz România, partenerul Organizaţiei Salvaţi Copiii, a venit cu propunerea cea mai eficientă: noul Sprinter, fratele mai mare al celuilalt muncitor cu papion,V-Class, despre care ai citit mai demult povestea aici.

Mercedes Sprinter

Potrivit Mercedes-Benz, Sprinter este primul autovehicul comercial din lume care îndeplineşte standardul de emisii Euro VI şi cel mai economic autoturism comercial uşor din clasa în care joacă, cu un consum estimat în medie la 6,3 l/100 km. Designul cu linii fluide şi contemporane este un alt atuu al acestui model, pentru că se încadrează foarte bine în familia noilor modele ale companiei. În plus, Moş Crăciun ar putea fără probleme să îşi transporte cu un Sprinter toate cadourile, plus echipa de reni şi sania. Bine, poate sania ar trebui totuşi să fie dezasamblată.

Mercedes-Benz Sprinter

Boris Billich, în calitate de CEO şi Preşedinte la Mercedes-Benz în România, a declarat: „Festivalul Brazilor de Crăciun este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate evenimente de caritate din România, astfel că suntem mândri să fim parteneri. După colaborarea reuşită cu Salvaţi Copiii din cadrul proiectului Mobile Kids, Mercedes-Benz România continuă parteneriatul cu Organizaţia prin susţinerea oferită acestui eveniment de renume.” În final, dacă ai o nelămurire cu privire la Mobile Kids, îţi spunem că aceasta este o iniţiativă pentru copiii din clasele I-IV din şcolile bucureştene, care au participat la sesiuni active de informare pe tema siguranţei rutiere. De asemenea, precizăm că şi noi ne bucurăm să aflăm despre astfel de campanii caritabile în care sunt implicate branduri din lumea automobilistică. La mai multe înainte, vă rugăm.

Sursa noastră a fost: Biroul de presă Mercedes-Benz România. Mulţumim.

Pentru mai multe detalii despre programele educaţionale susţinute de Organizaţia Salvaţi Copiii, vă invităm să vizitaţi site-ul www.salvaticopiii.ro.

Bucsoiu.com

Noul Mercedes-Benz Actros, camionul sexy, înmulţit cu 10 în România

Chiar dacă te-ai obişnuit să citeşti la noi în special despre autoturisme să spunem… mici, de această dată îţi îndreptăm atenţia către ceva cu adevărat mare: Mercedes-Benz Actros, unul dintre cele mai elegante camioane contemporane, un cărăuş harnic, dar cu iz de vedetă, în special datorită brandului inscripţionat şi a logo-ului cu stea impunătoare.

mercedes_actros

Nimic surprinzător, ai putea spune, acest lucru fiind datorat faptului că pe parcursul timpului, Actros a prestat servicii convingătoare pentru companiile care l-au angajat şi        l-au reangajat, cum s-a întâmplat, de exemplu, recent, la o companie de transport românească, Cartrans Preda, înfiinţată în urmă cu 20 de ani. Atunci, „angajatul lunii” cu greutate a fost tot un Mercedes-Benz, primul MB-814, de 4 tone. În anul 2002, compania menţionată a început un parteneriat oficial cu Mercedes-Benz, iar în anul 2012 a achiziţionat prima flotă Mercedes-Benz Actros din România, iar recent, în toamna anului 2014, au fost angajate în plus 10 modele noi de Actros 1842 LSnRL Euro VI. Te întrebi de ce spun despre un autocamion că este sexy? Poate nu ai văzut cât de bine îşi joacă rolul prin reclame, prin urmare, te invit să aruci o privire la acest spotul următor.

Modelul dispune de mai multe sisteme ingenioase pentru sporirea confortului şi a siguranţei deplasării (vorbim despre un Mercedes-Benz mare, aşadar, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, la ce altceva am putea să ne aşteptăm, chiar şi în categoria grea!?), mai exact Predictive Powertrain Control (abreviat PPC) sau FleetBoard. Sistemul PPC este un tempomat capabil să recunoască dinainte topografia sau profilul drumului, iar pe suprafeţele deluroase, intervine în controlul direct al cutiei de viteze, al frânării şi poate să optimizeze consumul de combustibil.

PPC este primul sistem tempomat din lume bazat pe GPS. Standard, camionul dispune de funcţia EcoRoll, care introduce automat cutia într-o treaptă inferioară la momentul potrivit pentru un consum de combustibil mai redus. Nu degeaba maşina aceasta a primit în anul 2013 titlul de „Camionul Eco al Anului”.  În plus, pe lângă faptul că Actros este un camion destul de chipeş, cred că acestea sunt câteva argumente foarte solide care mă determină să mă gândesc foarte serios la noua categorie pe care o voi adăuga în permisul de conducere…

Bucsoiu.com

Bucharest Classic Car Expo 2014, diorama Salonului Auto Bucureşti

Îţi recunosc faptul că am fost cucerită de un Jaguar  F-Type vopsit într-o nuanţă de verde atât de frumos, încât m-a trimis imaginaţia direct pe circuitul de curse. Mă vedeam parcă în timp ce încercam să obţin cel mai bun timp, chiar dacă mergeam cu o viteză maximă de 100 km/h, ca să le pot încânta privirile celor din tribune. Deşi maşina expusă la Salonul Auto Bucureşti stătea la mângâiat, eu o vedeam în mişcare exact aşa:

jaguar_f_type_matza

Apoi, Răzvan a tot insistat să ne uităm pe la toate standurile şi am revenit cu gândurile la situaţia concretă, mai ales când am ajuns la BMW şi am apreciat foarte mult primirea politicoasă (cred că ţi-ai dat seama că maşinile bavareze sunt deja pe lista preferinţelor mele):

sabm_9

Mi-a atras atenţia şi KIA Soul EV pentru că era în priză ca iPhone-ul meu când am făcut o pauză, dar ceea ce mi-a fermecat privirea într-un mod special se afla doar sub formă de mostră în pavilionul cu noutăţi:

sabm_7

sabm_12

După ce am plecat către pavilionul vecin, am ajuns în locul în care m-am simţit ca în vizită la Muzeul Trenuleţelor din Sinaia, doar că… şi noi eram figurine în diorama cu maşini de epocă. Uite la ce mă refer:

clasic2

Da, semaforul acela chiar funcţioneză şi te face să te simţi de parcă te-ai fi micşorat până la scara 1:72. De data aceasta, cu picioarele pe pământ am revenit singură în momentul în care l-am văzut pe Răzvan care a rămas blocat cu privirea pe o figurină blondă şi m-am dus să-l recuperez, mai ales că aveam de văzut 60 de automobile istorice. Acestea au fost aduse la expoziţie de Oldtimer Studio Restaurări, Heritage Auto şi diverşi colecţionari pasionaţi de automobile istorice.

Pe de-o parte, automobilele prezentate au fost „orăşeneşti” (printre care s-au aflat Mercedes-Benz 190 SL, Jaguar E-Type, Morgan +4, Chevrolet Corvette, Ford Mustang, Fiat 500, Porsche 356, Rolls-Royce Silver Dawn, MINI Morris, Lincoln Continental, Jaguar XK 150, Citroën DS), iar pe de altă parte, a existat o secţiune dedicată vehiculelor istorice de competiţie, unde am văzut printre altele Fiat 124 Abarth, MGC GT, BMW 1602 şi Dacia 1300. Ba nu, pardon, era Renault 12 Gordini. Pentru cei interesaţi să cumpere un model de epocă, existau câteva maşini oferite spre vânzare.

clasic1

clasic3

clasic4

clasic6

clasic5

vw karmann ghia

clasic9

clasic7

clasic10

Cred că am descoperit maşina mafioţilor pitici, salvatorii Penelopei Pitstop. 

Rolls Royce Silver Dawn

Blonda care îl fascinase pe Răzvan. Mărul Discordiei.

Blonda la care se holba Răzvan

clasic13

clasic14

clasic15

Sursă foto: echipa redacţională.

Bucsoiu.com

Salonul Auto Bucureşti 2014, performer ajuns la ediţia cu numărul 21

Structura unui ceremonial organizat în sfera automobilistică presupune convocarea atenţiei publicului către un model nou în totalitate sau care a trecut printr-un proces de modificări, uneori doar la nivel estetic. Saloanele automobilistice în general sunt alcătuite dintr-o grupare de ritualuri pentru prezentarea modelelor proaspete sau retuşate, iar la nivel particular, pot fi cadrul pentru introducerea în scena vieţii cotidiene a unor tendinţe tehnologice dinamice, care îşi joacă rolul de concepte. De exemplu, Salonul Auto de la Geneva poate fi pentru maşini ceea ce au fost Concertele Colonne din Paris pentru George Enescu sau publicaţia Muguri apărută în Municipiul Câmpulung Muscel la data de 1 august 1922 pentru dramaturgul Tudor Muşatescu: „scena” debutului.

ssalonul_auto_bucuresti_2014

Chiar dacă Salonul Auto de la Bucureşti (SAB) nu este momentan cadrul pentru lansări internaţionale, ediţia cu numărul 21 care se desfăşoară în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie 2014 la Romaero Băneasa constituie o scenă în care unele dintre maşinile expuse la standurile Salonului Auto de la Paris îşi etalează exteriorul imaculat şi interioarele care au un miros persistent de material sintetic nou în cadrul evenimentului organizat de Premium Expo în colaborare cu APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile).

sabm_13

În drumul către conferinţa de presă pentru deschiderea oficială a evenimentului, ploaia şi vântul puternic obligau ştergătoarele de parbriz să facă intensiv gimnastică. Apoi, aceleaşi intemperii ne-au obligat şi pe noi (subsemnatul împreună cu buna prietenă şi colegă Anamaria Zamă) să facem o alergare rapidă din parcare în pavilonul… destinat pieselor, accesoriilor, echipamentelor auto etc. Cu alte cuvinte, în hangarul pe care urma să îl vizităm, dar după conferinţa de presă:

sab_1

Astfel, a urmat etapa a doua de antrenament la proba „alergare-viteză” contra unor adversari naturali recunoscuţi pentru puterea de învingere a oricărei coafuri în mai puţin de câteva secunde. Eram motivaţi de faptul că dincolo de linia de sosire cu baloane se aflau produsele unor branduri atractive. Să verificăm catalogul cu prezenţe: Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroën, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, KIA, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, MINI, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Piaggio, Seat, Skoda, Suzuki. Despre hala în care pot fi admirate maşinile din alte epoci îţi va povesti Anamaria.

După tăierea panglicii inaugurale, am pornit în plimbare printre standurile SAB din primul pavilion, amenajat în stilul unei scene de tip „cutia italiană”. Referitor la dramaturgia imaginii, ar merita menţionat faptul că reflectoarele şi mochetele roşii sunt elemente care avantajează structura ceremonialului şi trimite pe plan cognitiv către Saloanele Auto Internaţionale, ceea ce ne permite să ajungem la concluzia că regizorii evenimentului au acordat importanţă imaginii statice şi acţiunii care se desfăşoară în contextul acestor elemente. Un performance îşi construieşte spectatorii, publicul, iar ediţia cu numărul 21 a Salonului Auto Bucureşti reuşeşte acest lucru datorită elementelor asimilate ca un întreg. În primul rând, cadrul ambiental la nivel vizual este europenizat şi agreabil. În al doilea rând, la nivel sonor, ideea acompanierii printr-un radio cu circuit intern contribuie la conturarea unei impresii de relaxare şi bună dispoziţie. Pe această scenă au apărut în premieră naţională noul Mercedes-Benz Clasa S Coupé, limuzina coupé CLS cu facelift, dar şi alte modele – Clasa C şi Clasa V (alias „singura dubă de lux standard veritabilă”):

noul_clasa_s_coupe_sab_2014

sabm_14

sabr_2

Standul AUTOITALIA aduce publicului de la SAB 2014 mai multe modele, printre care noile Jeep Cherokee, Jeep Renegade, noul Fiat Doblo Cargo şi alte maşini din gamă pe care le vei (re)descoperi cu ajutorul personalului amabil să îţi ofere informaţii despre maşina aleasă de tine.

sabm_8

sabr_12

Un alt brand auto care oferă un spectacol vizual pentru retinele vizitatorilor SAB se află tot la Grupul AUTOITALIA, dar la alt stand: Maserati.

sabr_15

sabr_14

sabr_13

Dacă îţi plac felinele, te vei simţi excelent la standul cu Jaguar. Pe Anamaria am dezlipit-o cu greu de acolo.

SABR 1

sabr_4

Alături de modelul F-Type şi limuzina XJ, Jaguar aduce şi versiunea specială XF pentru motorizarea 2.2 Diesel 163 CP. În preajma felinelor se află un brand pe placul realizatorilor de emisiuni în off-road din întreaga lume, mai exact Land Rover, care prezintă noul Range Rover Sport, alături de Evoque, Discovery 4, Freelander 2, Defender şi Range Rover.

sabr_27

sabr_29

sabr_3

Nissan aruncă în luptă pe piaţa românească a maşinilor noi pe Juke, Qashqai şi X-Trail. În fotografia următoare, concurenţii par să fie deja prezenţi la start, pentru că Honda era prin zonă.

sabr_19

sabr_9

sabr_20

Pentru că pacea este cea mai bună, la standul KIA se află Soul EV, un vehicul electric prietenos cu mediul, care poate fi încărcat în 5 ore de la o priză de 220V şi folosit apoi 212 de kilometri. Nu poţi să depăşeşti viteza maximă de 145 km/h, dar nici nu vrei asta, probabil. Mai degrabă îţi doreşti să ai cam 40.000 de Euro în cont dacă ai de gând să-ţi cumperi modelul acesta. Dacă nu, ai şi alte opţiuni. Ce zici de un Sportage?

sabr_22

sabr_23

sabr_25

Peugeot a adus la SAB mai multe modele: noul 308, noul 508 şi 508 GT, noul RCZ, alături de 208, 3008 şi 2008. Ai de unde alege şi nu te vei plictisi să te plimbi printre maşini.

sabr_8

peugeot_508

Citroën are de asemenea o varietate de modele (DS3, DS4, DS5, C3 Picasso, CS, C-Elysee), dar încearcă să surprindă publicul prin noul C4 Cactus:

sabm_5

Mitsubishi nu se lasă mai prejos cu oferta de maşini expuse (ASX, Outlander, Pajero, L200, iMiev, Space Star), dar nouă ne-a plăcut foarte mult acest Lancer. Din surse sigure, ştim că nu suntem singurii. (Mulţumim pentru confirmare doamnei Elena Petre, o stimată cititoare a publicaţiei Bucşoiu.com).

sabm_15

sab_4

Logo-ul „Ovalului albastru” al brandului Ford a fost ancorat pe unul dintre pereţii halei Romaero Băneasa, de unde a supervizat următoarele modele: Fiesta, B-max, Focus, noul S-max şi noul Ford Mondeo. Kuga intră în fotografie separat din motive secrete.

sabr_7

Hyundai le propune vizitatorilor următoarele maşini: i10, i20, i30, i40, ix35, Elantra şi Santa Fe. Am ezitat între Elantra şi Santa Fe pentru că ne-au plăcut, prin urmare le-am adus pe ambele aici:

sabr_5

sabr_6

Standul BMW şi MINI îţi aduc modele pe care nu prea poţi să le confunzi cu altele. În rolurile principale: Seria 6 Gran Coupe şi noul X5 Mmmmmmm…

sabr_10

bmw mmm

Au urmat în ordinea numelor de pe stand: Seat/Skoda, Opel, Suzuki:

sabr_17

sabr_18

sabr_24

De la Suzuki ne-am îndreptat către Pavilionul al doilea, în care se găsesc piese şi accesorii, dar când ne-am uitat întâmplător la ceas am văzut că se făcuse deja aproape de ora 20:00, programul de vizitare chiar şi pentru reprezentanţii presei auto (deci nu am putut să rămânem şi peste noapte acolo) este tot între orele 10:00 şi 20:00, până pe 2 noiembrie.

Din fericire, Anamaria a avut timp să se plimbe printre maşinile clasice şi îţi va spune povestea ei după ce îşi alege fotografiile. Între timp, ar trebui să mai ştii că preţul unui bilet este de 20 lei, parcarea costă 10 lei, iar pe parcursul evenimentului poţi să participi la concursuri şi să beneficiezi de reduceri la piesele şi accesoriile auto, indiferent dacă te gândeşti să îţi îmbunătăţeşti maşina proprie sau ai un service pe care vrei să îl echipezi mai bine.

Distracţia poate fi completată şi printr-o vizită la standul RoMotion, unde vei găsi un Simulator Auto cu maşini de curse (pavilionul H106).  Vizita noastră s-a încheiat cu fotografia de mai jos pe care o vom utliza şi pentru a ilustra o poveste mai veche despre maşinile de poliţie. Nu ţi-am spus că partenerii care sprijină ediţia SAB cu numărul 21 sunt Ministerul Afacerilor Interne şi Registrul Auto Român? Acum da.

SABR2

Sursă foto: echipa redacţională Bucşoiu.com.

Bucsoiu.com

Mercedes-Benz GLK 250 BlueTEC 4MATIC şi masca de Halloween

Faptul că fiecare persoană poartă o mască zilnic pe scena vieţii cotidiene şi interpretează un rol pentru a fi văzut de public într-o lumină favorabilă este amplu dezbătut de autorul Erving Goffman. De exemplu, în limba română vei găsi mai multe detalii despre acest subiect în cartea sa intitulată „Viaţa cotidiană ca spectacol”, care a fost publicată în anul 2009 la editura Comunicare.ro.

Am făcut o referire la volumul menţionat pentru că am aruncat o privire în agendă şi am văzut că la sfârşit de octombrie (mai exact în seara/noaptea de 31) este celebrată o sărbătoare de origine celtică care a fost preluată/promovată/vândută ulterior în special unor culturi din Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, iar de mai mulţi ani, inclusiv în România, când termenul de Halloween creşte în volumul căutărilor pe Google şi devine un fel de vedetă la nivelul discursurilor publice sau în cadrul unor interacţiuni interpersonale.

Pentru seara menţionată, nu sunt puţini oamenii care acordă importanţă acestui fenomen echipat cu ingredientele necesare pentru a se încadra în aria specifică „media events” – referindu-ne la formularea iscusită a specialiştilor în antropologie şi ştiinţele comunicării Daniel Dayan şi Elihu Katz, apărută încă din anul 1992. Persoanele implicate încearcă să respecte ritualurile şi semnele pe care această ieşire din rutină le include, cum ar fi de pildă costumarea într-un personaj mistificat.

Concret, pentru atingerea acestui obiectiv ar trebui să foloseşti o mască. Cunoşti o modalitate mai bună de a căuta cea mai bună mască fără o maşină potrivită? Poate că da, însă la Bucşoiu.com am găsit deja un răspuns special pentru această întrebare pe care (probabil) nu (şi-)a adresat-o nimeni. De aceea suntem noi aici. Şi nu suntem singuri. Avem compania pentru această naraţiune a unui exemplar vârcolautomobil – jumătate off-road, jumătate maşină de familie – din gama Mercedes-Benz, mai exact un GLK 250 BlueTEC 4MATIC.

mercedes_benz_glk_1_bucsoiu

Chiar din momentul în care îţi îndrepţi paşii către pupitrul de comandă începi să porţi masca profesorului de matematică. Vei putea să îţi formulezi într-un mod original propriile probleme care includ calculele distanţelor după ce te vei gândi că ai sub capotă un motor cu 4 cilindri, de 2.143 cmc, compresie 16.2:1, apt să îţi livreze 150 CP la 4.200 rpm, cu un cuplu maximum de 500 Nm disponibil între 1.600 şi 1.800 rpm. Ai încredere în aceste cifre, pentru că ele te conduc spre două rezultate cu o marjă de eroare infimă: o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 8 secunde, iar dacă vei pofti pedala de acceleraţie într-o cursă adâncă şi fără oprire, vei atinge o viteză maximă de 210 km/h. Nerecomandat, pentru că nu îţi doreşti să transformi masca pe care o porţi în casca unui pilot de Formula 1. Nu în maşina asta.

mercedes_benz_glk_3

Ajuns în faţa volanului sau pe oricare dintre locurile GLK-ului îţi vei construi imediat o mască a confortului. Dacă ai un prieten care poartă masca ecologistului şi îl vezi că îşi interpretează rolul cam agitat din cauza urmelor lăsate de avioane pe cerul senin, ai putea să încerci să îl mai calmezi spunându-i că maşina în care se află are un consum cam de 8 litri prin Bucureşti, scade aproximativ la 6 litri pe (să zicem, cu grimasă de resemnare) autostrada către Piteşti şi ajunge la o medie de 7 litri, iar pentru fiecare kilometru, GLK lasă în urmă între 159 şi 169 grame de dioxid de carbon. Chiar şi fără sistemul BlueTEC, GLK respectă normele de poluare Euro 6. În fond, la rădăcina acestui model se află o platformă de Clasa C. Problema este că motorul trebuie hrănit cu Diesel. Dacă vrei un benzinar, alege totuşi versiunea V6 de GLK, 350 4MATIC.

În timpul călătoriei, dar mai ales la aşteptările îndelungate de la semafor, vei purta masca persoanei specialiste în haptică. În cazul în care nu ştiai, termenul se referă la simţul tactil şi există pe Dexonline.ro. Chiar dacă pipăitul materialelor fine te va induce un pic în eroare în momentul în care vei atinge mâna prietenei tale, nu va exista nici măcar un singur sentiment de incertitudine când apeşi pe tastele de pe planşa de bord, care îţi răspund prin rezistenţă şi eleganţă – ceea ce este şi normal pentru o maşină care costă cu TVA (în data de 22 octombrie 2014, pe site-ul oficia Mercedes-Benz România) fix 48.899,40 de Euro. Nu trebuie să porţi masca economistului, pentru că din fericire maşina vine destul de bine echipată şi nu va trebui să mai cheltuieşti prea mult pentru opţionale. De exemplu, chiar îţi doreşti vopsea metalizată maro „Dolomite”? Costă 967,20Euro cu TVA şi nici nu arată mai bine pe GLK decât negru, roşu sau alb nemetalizat, pentru care nu trebuie să plăteşti nimic în plus.

GLK_250_4MATIC_tenoritgrau_schwarz

Dacă ajungi pe la Sătic, în judeţul Argeş, după ce treci de municipiul Câmpulung Muscel şi de Rucăr, vei constata că drumul nu îţi va fi deloc prieten. De fapt, va fi chiar un traseu care îţi lasă impresia el însuşi că poartă masca unui monstru alcătuit din piatră, gropi şi denivelări, însă peisajul seamănă mai degrabă cu Ileana Cosânzeana. Deci, merită să mergi până acolo, dar cu armăsarul mecanizat 4×4 potrivit. Ei bine, transmisia automată 7G-Tronic Plus, suspensiile multibraţ faţă-spate şi arcurile elicoidale împreună cu amortizoarele pe gaz ale modelului GLK de la Mercedes-Benz se vor ocupa de confortul tău, iar tu va trebui să te antrenezi cu sistemul de direcţie fără sistem de control hidraulic, doar cu pinion şi cremalieră, mai ceva ca un boxer, prin mişcări repetate sus-jos. Partea bună este că nu te vei plictisi, pentru că după cum ţi-am spus, peisajul oferit prin Cheile Dâmbovicioarei este fascinant. Doar pneurile cu dimensiuni de 235/60 R17 nu te vor îndrăgi prea mult pentru ce le faci, dar vor scrâșni din profil şi te vor ajuta să ajungi acolo unde vrei. Dacă te răzgândeşti şi vrei să opreşti, discurile ventilate îţi sar în ajutor.

mercedes_benz_glk_2

Nu în ultimul rând, vei purta masca muncitorului, sau mai bine zis a cărăuşului. Dacă Alladin şi prinţesa Jasmine ar fi prietenii tăi, poţi să-i ajuţi fără probleme dacă se decid să plece din regatul Sultanului pentru că în portbagajul lui Mercedes-Benz GLK cu o capacitate maximă de 1.550 litri (şi 450 litri fără să rabatezi locurile din spate) intră fără probleme Covorul Fermecat, cuşca papagalului Iago, maimuţica Abu şi rămâne spaţiu şi pentru lampa magică. Totuşi, ca să îţi păstrezi maşina curată, ai putea să te scuzi elegant şi să spui că deja îl ajuţi pe Scooby Doo şi Echipa Misterelor, care au duba de hipioţi în service, pentru revizia tehnică.

mercedes_benz_glk_4

Desigur, acestea sunt doar câteva dintre măştile pe care poţi să le porţi cu GLK. Totuşi, nici una dintre ele nu îmi rezolvă dilema iniţială, referitoare la alegerea unei măşti pentru acest Halloween, pentru că nu au încărcătura dramatică de sperieturi, necesară la eveniment, potrivit ritualului. Prin urmare, înclin să cred că voi opta pentru o ţinută clasică de pilot aeronave, ca anul trecut şi voi speria pasagerii virtuali din simulatorul de zbor de pe PC prin misiunile de redresare după înregistrarea unei probleme tehnice mai serioase. Mai rămâne doar o întrebare: am văzut împreună ce măşti poţi purta dacă eşti şoferul sau pasagerul unui astfel de model, dar a cui mască o poartă GLK? Ei bine, cred că răspunsul este unul singur: a fratelui mai mare, din fotografia următoare, Mercedes-Benz Clasa G. Pare să i se potrivească foarte bine.

mercedes_benz_g

Sursă foto: centrul media Mercedes-Benz.

Bucsoiu.com

Noul Mercedes-Benz CLS cu facelift pentru 2014 zâmbete

În momentul în care au fost scrise aceste cuvinte, au trecut doar câteva momente de la apariţia primelor fotografii oficiale cu inventatorul clasei limuzină-coupé, Mercedes-Benz CLS. Şah-mat pentru concurenţii din această nişă la nivel estetic. Din nou.

Mercedes-Benz-CLS-Class

Mercedes-Benz-CLS-Class 2

Mercedes-Benz-CLS-Class 3

Mercedes-Benz-CLS-Class 4

Mercedes-Benz-CLS-Class 5

Mercedes-Benz-CLS-Class 6

Mercedes-Benz-CLS-Class 7

Mercedes-Benz-CLS-Class 8

Sursa răsfăţului pentru retine (sau fotografii): Mercedes-Benz, desigur. The Best.

Acesta este noul Mercedes-Benz Clasa E (2013)

Clasa E nou

Obiectul analizei? Clasa E de la Mercedes-Benz, cu îmbunătăţiri pentru limuzină şi break.

Date esenţiale? 1. Estetic. A fost modificat în primul rând aspectul părţii frontale. Din punctul meu de vedere, schimbarea este în bine, iar cu LED-urile ne vom obişnui treptat, la fel şi cu noul design al grilei radiatorului. 2. Tehnic. Vor fi disponibile următoarele motorizări: E200 cu 181 CP, E250 cu 208 CP, E200 CDI cu 134 CP, E220 CDI cu 168 CP, E250 CDI cu 201 CP, E350 V6 cu 302 CP, E400 Hybrid V6 cu 329 CP, E550 V8 cu 402 CP şi E63 AMG V8 cu 518 CP. În comparaţie cu generaţia actuală, au fost revizuite suspensiile, transmisia, consumul de combustibil şi emisiile de dioxid de carbon.

Când va debuta? Pe piaţă va apărea în primăvara anului următor, dar nu discutăm momentan preţul.

Este potrivit pentru străzile din România? Având în vedere că inginerii s-au concentrat şi asupra interiorului pentru a-l face niţel mai confortabil, se poate spune că da. Totuşi, cred că un Mercedes-Benz din Clasa C echipat corect este mult mai indicat. Dacă vrei să ieşi mai mult în evidenţă şi te interesează consumul de lux pentru amplificarea capitalului social, alege un Mercedes-Benz CLS.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? În primul rând, dacă facem referire la limuzină, trebuie să te situezi pe locul din dreapta spate. Apoi, trebuie să ai o prezenţă serioasă, potrivită cu o funcţie care impune respect. Cred că ar trebui să performezi rolul unui vicepreşedinte de companie medie, care se deplasează din punctul A în punctul B. În al doilea rând, dacă discutăm despre versiunea break (T), ar trebui să joci rolul unui personaj familist, interesat de călătorii lungi, dar confortabile.

Pot vedea noua Clasă E în mai multe fotografii? Răspunsul la această întrebare este în continuare.

Clasa E 2013

Clasa E 2013

Clasa E 2013

Clasa E 2013

Clasa E 2013

Clasa E T 2013

Clasa E T 2013

Clasa E T 2013

Clasa E T 2013

Mercedes-Benz Clasa E şi E T-Model 2013

(Sursă: worldcarfans.com, via Mercedes-Benz)

Mercedes-Benz CLS Shooting Brake

Colega mea – Ana-Maria Zamă – mi-a demonstrat că se pricepe foarte bine la surprize fotografice automobilistice:

Ce avem aici?

Vezi titlul.

Ce găsim la interior?

Orgasm multiplu.

Care-i treaba sub capotă? 

Performantă şi meticuloasă.

Cum îl recunosc pe stradă?

Dintr-o privire.

Pot să-mi cumpăr maşina asta acum?

Da. Versiunea de bază (CLS 250 CDI Blue Efficiency Shooting Brake) costă cu TVA 64.356 de Euro. Versiunea de top (CLS 63 AMG Shooting Brake) costă 122.450 de Euro. Tot cu TVA.

Cine este concurentul autohton?

Un apartament cu două camere într-o zonă drăguţă din Bucureşti.

Un Mercedes-Benz SLS 63 Supersport Kicherer special pentru ea

Te-ai întrebat vreodată ce maşină conduce Crăiasa Zăpezii? Mi-am propus să răspund la o altă întrebare pe care, probabil, nu şi-a formulat-o nimeni, dar în numele ştiinţei, am cercetat şi am găsit răspunsul. Am aflat că maşina pe care o deţine Crăiasa Zăpezii este un Mercedes-Benz SLS 63 Supersport, modificat special pentru ea de tunerul Kicherer. Pentru că zilele acestea au fost destul de friguroase, frumoasa Crăiasă a Zăpezii a avut mult de lucru. Cu toate acestea, a fost deranjată chiar în garajul ei, înainte de a pleca pe teren. Foarte amabilă, a fost de acord în privinţa unor fotografii cu modelul Mercedes-Benz SLS 63 Supersport Kicherer.

Copyright photos: Seriouswheeels.com