Noul Mercedes-Benz Actros, camionul sexy, înmulţit cu 10 în România

Chiar dacă te-ai obişnuit să citeşti la noi în special despre autoturisme să spunem… mici, de această dată îţi îndreptăm atenţia către ceva cu adevărat mare: Mercedes-Benz Actros, unul dintre cele mai elegante camioane contemporane, un cărăuş harnic, dar cu iz de vedetă, în special datorită brandului inscripţionat şi a logo-ului cu stea impunătoare.

mercedes_actros

Nimic surprinzător, ai putea spune, acest lucru fiind datorat faptului că pe parcursul timpului, Actros a prestat servicii convingătoare pentru companiile care l-au angajat şi        l-au reangajat, cum s-a întâmplat, de exemplu, recent, la o companie de transport românească, Cartrans Preda, înfiinţată în urmă cu 20 de ani. Atunci, „angajatul lunii” cu greutate a fost tot un Mercedes-Benz, primul MB-814, de 4 tone. În anul 2002, compania menţionată a început un parteneriat oficial cu Mercedes-Benz, iar în anul 2012 a achiziţionat prima flotă Mercedes-Benz Actros din România, iar recent, în toamna anului 2014, au fost angajate în plus 10 modele noi de Actros 1842 LSnRL Euro VI. Te întrebi de ce spun despre un autocamion că este sexy? Poate nu ai văzut cât de bine îşi joacă rolul prin reclame, prin urmare, te invit să aruci o privire la acest spotul următor.

Modelul dispune de mai multe sisteme ingenioase pentru sporirea confortului şi a siguranţei deplasării (vorbim despre un Mercedes-Benz mare, aşadar, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, la ce altceva am putea să ne aşteptăm, chiar şi în categoria grea!?), mai exact Predictive Powertrain Control (abreviat PPC) sau FleetBoard. Sistemul PPC este un tempomat capabil să recunoască dinainte topografia sau profilul drumului, iar pe suprafeţele deluroase, intervine în controlul direct al cutiei de viteze, al frânării şi poate să optimizeze consumul de combustibil.

PPC este primul sistem tempomat din lume bazat pe GPS. Standard, camionul dispune de funcţia EcoRoll, care introduce automat cutia într-o treaptă inferioară la momentul potrivit pentru un consum de combustibil mai redus. Nu degeaba maşina aceasta a primit în anul 2013 titlul de „Camionul Eco al Anului”.  În plus, pe lângă faptul că Actros este un camion destul de chipeş, cred că acestea sunt câteva argumente foarte solide care mă determină să mă gândesc foarte serios la noua categorie pe care o voi adăuga în permisul de conducere…

Bucsoiu.com