Eşti pe la liceu? Atunci articolul ăsta s-ar putea să-ţi prindă bine cândva prin viaţă

Ţi-au spus mulţi ce să faci şi ce nu, dar tu ştii mai bine ce este important pentru tine şi cum trebuie să acţionezi. Oricum, dacă ai decis să acţionezi e bine, pentru că dacă vei aştepta, va fi cel mai nasol lucru pe care îl vei putea face. Timpul va trece fără să aştepte şi tu te vei gândi că nu te-ai gândit la ceea ce trebuia când trebuia să te gândeşti la ceea ce trebuie.

Dincolo de jocul de cuvinte vei găsi o realitate care s-ar putea să nu fie prea jucăuşă, dar pe care vei putea să o controlezi dacă îţi joci bine cărţile. Te pricepi la cele cu trefle şi cifre? Perfect, dar trebuie să faci în aşa fel încât să te înşurubezi la masă în aşa fel încât nici măcar Daniel Negreanu aka Kid Poker să nu se simtă prea confortabil cu tine alături.

Îţi plac şmecheriile? Dacă ai planuri pe termen lung, sunt cam inutile, pentru că vor apărea mereu şmecheri mai şmecheri ca tine şi te vor înlătura mai devreme sau mai târziu din schemă, depinde cât de mult incomodezi sau cât de puşi pe treabă sunt ei.

Partea bună va fi că acest circuit natural te va căli, dacă te-ai pregătit pentru asta pe bune în cartier. Nu de alta, dar străzile recunosc imediat impostorii şi au o groapă pregătită pentru fiecare dintre ei.

Aşa că dacă nu eşti sau nu ai fost acolo (!) nu pare prea indicat să simulezi, pentru că va veni un moment aparent neaşteptat în care cineva te va prinde.

S-ar putea să fie chiar propria ta persoană.

Aşa că mai bine ai grijă de ea cum poţi tu mai bine, pentru că altcineva o să aibă alte preocupări mai bune pentru binele propriei persoane, nu pentru binele tău. Faptul că aşa este şi normal nu trebuie să te surprindă.

Pune mâna şi învaţă ceea ce te va ajuta concret, nu lăsa vraja pasiunii să te prindă prea mult în plasă. S-ar putea să-ţi dilueze viziunea raţională asupra realităţii. Încearcă să-i cunoşti pe oamenii din industria în care ţi-ai dori să lucrezi. Nu-i întreba în primul rând dacă le place domeniul sau dacă rămân peste program (oricare ar fi motivele).

În schimb, întreabă-i dacă profesia pe care o au în prezent va mai exista peste două decenii, întreabă-i dacă se văd făcând ceea ce fac acum şi pe la 58 de ani, întreabă-i cum ar descrie o zi obişnuită de luni. Apoi una de marţi, una de miercuri şi tot aşa. Întreabă-i de ce au ales ceea ce au ales să facă şi cere-le cel puţin 5 motive convingătoare.

Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, printre altele, ţi-aş spune că absurditatea cea mai mare pe care ai putea să o validezi în ceea ce priveşte alegerea profesională ar fi să te bazezi doar pe aşteptările pe care le ai, să accepţi doar „review-urile” favorabile din auzite şi să nu ai contact direct cu vreo două sau trei medii de lucru REALE şi PE BUNE, nu cu unele conturate doar în capul tău, pe modelul aşa cum ai vrea să fie blană, ci aşa cum sunt.

Probabil că ai impresia că le ştii pe toate, recunoaştem sau nu, toţi trecem prin asta, dar nu strică să-ţi amintesc de 1) faptul că istoria chiar se repetă, iar părinţii, profesorii şi ăia care se bagă în viaţa ta s-ar putea chiar să-ţi spună ceva util şi 2) tu iei deciziile, dar nu strică să te consulţi ca să 3) ai o imagine mai clară asupra consecinţelor.

Ca să ne apropiem de universul automobilistic, pentru că na, ăsta este obiectul nostru de lucru aici pe site, putem să spunem că unele modele ar avea capacitatea să te inspire (suplimentar). De exemplu, ar trebui să cauţi x5 soluţii la temele, problemele şi dilemele pe care le ai, apoi să le abordezi cu încredere şi relaxare.

Dacă eşti o fire competitivă, ar fi indicat să îţi pui în evidenţă spiritul latin. Să iei taurul Lamborghini Aventador S de coarne…

… sau să treci peste obstacole ca în echitaţie în goana după performanţă ca Ferrari F12 Berlinetta.

Să nu treci totuşi cu vederea peste faptul că în interiorul tău petreci o parte foarte importantă din timp, deci trebuie să te întâmpine un spaţiu ordonat şi capabil să-ţi ofere confortul, siguranţa şi plăcerea călătoriei către noi obiective. Exemplificăm ansamblul de cerinţe menţionate prin interiorul noului Audi Q8.

Desigur, este foarte important să îţi păstrezi cheltuielile (părinţilor sau din veniturile pe care le generezi) sub control, după o reţetă naţională de succes marca Dacia Logan.

Bagă sport, bagă muzică, bagă efort şi bagă-ţi minţile în cap. Fă-ţi din liceu antrenamentul pentru viaţa pe care îţi doreşti să o ai.

Nimeni nu poate să se descurce mai bine la asta în afară de tine.

Ai încredere în Dumnezeu Tatăl, apoi în tine. Urcă şi coboară, greşeşte, apoi încearcă să greşeşti din ce în ce mai mult, dar din ce în ce mai bine. Îţi vei mulţumi mai târziu.

Unii îţi vor spune „secrete” despre succes, despre cum să-l descoperi şi alte abureli care s-ar putea să te prindă, pentru că nu ai experienţă de viaţă, iar oamenii din marketing sunt abili.

Dar pe traseu vei afla că de fapt eşecurile sunt şi ele parte dintr-un rezultat. Un rezultat care te va motiva foarte mult în devenirea ta ca persoană cu adevărat valoroasă. Una în care eu am încredere deplină că va reuşi!

Surse utilizate: departamentele media din cadrul producătorilor, Youtube.com şi inspiraţia de la miezul nopţii.

Reclame

5 secrete despre cum să atragi atenţia cu magnetul fără selfie, cu Faraday FFZERO1

Dacă te îndrăgosteşti de tine privindu-te într-o baltă şi aşteptând să crească o floare care îţi va purta numele, atunci eşti într-o situaţie pe care trebuie să o verifici mai amănunţit prin manualele de literatură şi prin cele de psihologie. Dacă intenţionezi să vinzi planta respectivă (la fel de narcisistă ca tine) în cantităţi mari, atunci te pot ajuta cu nişte contacte de la Flora Holland din Haga; trebuie doar să-mi dai de veste la adresa razvan@bucsoiu.com. Totuşi, dacă îţi doreşti să ştii care sunt cele mai originale şi sigure tactici pentru a „încălca” inclusiv legea atracţiei universale enunţată de domnul Isaac Newton, atunci trebuie să citeşti în continuare cele 5 secrete păzite cu stricteţe de un elefant albastru mahmur.

Secretul #1. Mergi în Las Vegas, întreabă de compania Faraday (da, numele trimite către fizicianul/chimistul englez preocupat de electromagnetism, catod, anod, cation, anion, ion – apropo, la mulţi ani fericiţi!) şi apoi caută conceptul FFZERO1. Dacă paznicul nu ştie exact la ce te referi, descarcă fotografia aceasta şi foloseşte-o cu încredere ca pe o legitimaţie de megastar megaloman:

faraday 3 Secretul #2 (Al Bunicii, în general). Pregăteşte nişte gogoşi. Presupunând că fotografia ta nu era la o rezoluţie extraordinară, este recomandat să ai la tine un set de vorbe meşteşugite, nu? Greşit. Fundamental greşit. Trebuie să ai nişte gogoşi autentice şi nu pentru a le folosi în scopuri necinstite ca mită, ci pentru a le savura în tihnă, cu multă ciocolată sau dulceaţă de casă. Îţi garantez că peisajul oferit este irezistibil oricăror priviri, iar asta înseamnă – exact! – atenţie din belşug. Dacă nu ai gogoşi, din nou pot să vin în sprijinul tău. Poftim:

faraday gogosi

Secretul #3. Urcă-te la bord, ignoră momentan manşa spectaculoasă şi caută intrarea USB; apoi, răsfoieşte melodiile până găseşti piesa (tulburător de adevărată) Toate-s la fel de la Paraziţii şi Dan Lazăr. Aşteaptă cu răbdare versul potrivit contextului: „Noi vrem maşini cu un loc, voi să n-aveţi loc”. Faraday FFZERO1 confirmă.

faraday 5

Secretul #4. Sună-i pe cei de la Scuderia Ferrari şi spune-le că volanul maşinilor de Formula 1 pe care le folosesc ei sunt nişte chestii aproape la fel de îmbătrânite cum este şi Turnul Înclinat din Pisa.

automobile_bavaria_mini_bucsoiu

Pe lângă faptul că vei atrage cu siguranţă atenţia (atenţie, este nedovedit ştiinţific), vei asculta probabil şi un grupaj de cuvinte în limba italiană pe care nu vei putea să le reproduci la televizor. Nu de alta, dar scopul tău nu este să-ţi îmbunătăţeşti vocabularul latin, nu?

faraday 2

Secretul #5. Opreşte în faţă la Bellagio pentru câteva momente (cam 3, 4 zile) şi nu-ţi pierde concentrarea. Într-un moment de neatenţie amestecat cu aburii produşi de aerul unei dudui plastifiate sau de strălucirea apei din piscina cam la fel de azurie ca elefantul menţionat la începutul articolului, ar putea să apară în singurătate o tentaţie oribiliă de a lua telefonul încărcat cu aplicaţia „Cameră foto”, a-l îndrepta apoi spre propriul cap şi de a apăsa pentru a trage un cadru (i)mortal, denumit nefericit selfie. Deci, mai bine îţi vâri telefonul în buzunar şi pleci să te plimbi în viteză.

faraday 33

Ca un bonus (sau completare, cum doreşti) la ultimul secret, ar mai trebui să reţii un aspect oarecum important, precizat într-un articol pe website-ul publicaţiei Huffingtonpost.com: în 2015 au fost mai mulţi oameni implicaţi în accidente mortale produse în tentativa de a face un selfie „reuşit” decât persoane atacate de rechini. În concluzie, mai bine pui în aplicare aceste secrete simple şi accesibile care îţi garantează în proporţie de 0,045466848421425% că vei atrage atenţia. Inclusiv rechinilor.

faraday 7

Sursă fotografii: BBC.com şi producătorii. Inclusiv de gogoşi. De casă. Mulţumiri.

Bucsoiu.com

30 de maşini foarte rare dintr-o colecţie privată sunt scoase la licitaţie în august

Cotrobăiţi în puşculiţă după cel puţin 60 de milioane de euro sau puneţi cecuri sub saltea până în data de 13 august 2015, o dată care va fi cu noroc pentru persoana care va câştiga licitaţia organizată de RM Sotheby’s Monterey. Va fi scoasă la vânzare o colecţie impresionantă alcătuită din 30 de maşini, după cum se poate vedea din această mostră:

image

Printre numeroasele modele exclusiviste existente în colecţia privată se află primul Bugatti Veyron fabricat, adică acel exemplar care deţine cu mândrie numărul de şasiu 001, un Lamborghini Reventon, un Ferrari 250 LM din 1964, un McLaren F1 din 1998 şi un Ferrari Enzo care i-a aparţinut Papei.

Pentru conturarea unei impresii mult mai clare despre maşinile din colecţie scoase la licitaţie – care se vor vinde aproape sigur individual – vă invităm să vă răsfăţaţi retinele cu o serie de fotografii însoţite de scurte comentarii.

image (2)

Primul dintre cei 300, nu de la Termopile, Sparta, ci de la Bugatti.

image (3)

Un Ferrari Enzo nu are nevoie de comentarii. Doar de achiziţie.

image (4)

Lamborghini Reventon este beton. Nu am ales asocierea doar pentru că rimează, ci pentru că este exact aşa. Mai ales culoarea.

image (5)

Dacă vrei să te simţi ca 50 Cent în videoclipul Candy Shop, alege un Saleen S7 galben. Sau ia-l pe acesta şi vopseşte-l.

image (6)

Doar un Maserati MC12 şi un decor dubios. Mergem mai departe.

image (7)

Dacă sunteţi un miliardar pasionat de maşini şi nu aveţi încă în propria colecţie un Jaguar XJ220, nu vă faceţi planuri în data de 13 august.

image (8)

Mercedes-Benz SLR McLaren. Inginerie germană combinată cu tehnologie britanică, fabricată în UK, probabil cu sprijinul lui James Bond.

image (9)

Numele este complicat (Koenigsegg CCX) iar maşina este complexă. Ţi-am spus că joacă în ligă cu Veyron, nu-i aşa?

image (10)

Pe principiul Ceci n’est pas une pipe (adică opera cu pipă în care nu este o pipă), în fotografia de mai sus nu este un VW Beetle, ci un Porsche 959.

image (11)

Mercedes-Benz 300 SL. Respect şi eleganţă sportivă pură. Din 1954.

image (12)

McLaren F1, pentru senzaţii F1. Stradale.

image (13)

NFS: în acest caz, cu F de la Ferrari F50.

image (14)

Ferrari F40 are o problemă. Se numeşte Porsche 959. Spre deosebire de acesta, F40 este mai arătos…

image (15)

… dar nu mai arătos decât o rudă denumită Ferrari 308 GTO. Echipa noastră se gândeşte foarte, foarte serios să facă o chetă pentru acest model.

image (16)

Dacă eşti student şi doar tu ştii cum faci de te întâlneşti la o cafea cu un multimiliardar, iar dintr-o vorbă în alta îi spui că ai venit cu 365, gândul interlocutorului tău va fugi imediat la maşina de mai sus, Ferrari 365.

image (18)

De la prototipul „P” la Ferrari 250 LM.

image (20)

Porsche 356B Cabriolet, pentru brize plăcute în stilul anilor 1960.

image (19)

În selecţia noastră, acest Ferrari 246 Dino GT. Nu se ridică la nivelul rudelor de mai sus, iar Lancia Stratos este mai spectaculoasă, fără a fi un „Dino”.

Autori: Anamaria Zamă şi Răzvan Bucşoiu.

Sursă foto: TopGear.com. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Ediţia 83 a Salonului Auto de la Geneva, în video

Zilele de 5 şi 6 martie 2013 au marcat debutul evenimentului automobilistic din Elveţia. Numeroase premiere burduşite cu zeci de Cai-Putere ascunşi sub branduri care mai de care mai bine poziţionate în mintea visătorului client potenţial au captat atenţia lumii şi în acest an. De la Ferrari LaFerrari la… Lamborghini Veneno, de la Logan II MCV la Octavia II Combi, de la standul x până la standul y, este aproape imposibil să nu găseşti şi ceva care să-ţi fie pe plac. Câteva rezumate video care vin ca argument le găseşti mai jos.

(Sursă: Canalul Carscoop.com de pe YouTube)