Succint, despre echilibrul din comunicarea cotidiană

Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, termenul de „echilibru” cu pluralul „echilibre” are mai multe sensuri: 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen. Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. Două dintre sensuri sunt la sensul figurat: 1. Stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică. 2. Proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. Termenul are origini latine, aequilibrium şi în limba română a pătruns pe filieră franceză: équilibre.

Dar ce înseamnă de fapt echilibrul în viaţa cotidiană? Dacă ne vom referi la trafic, ar putea să însemne o deplasare a autoturismelor într-un cadru lipsit de aglomeraţie, dar acest lucru ar fi posibil dacă în sistemul cognitiv al fiecărui participant s-ar afla un micro-echilibru capabil să influenţeze macro-echilibrul circulaţiei rutiere. Este posibil să te grăbeşti să afirmi că la nivelul conştiinţei acest lucru este posibil, dar în lumea materială? Dă-mi voie să îţi răspund: dacă se poate la nivelul conştiinţei şi al gândirii, materia poate fi modificată în folosul comunicării interumane cotidiene. Un argument în sprijinul acestei afirmaţii este industria aeronautică: orice avion zboară în momentul în care cele patru forţe fizice (forţa gravitaţională, portanţa, rezistenţa la înaintare şi tracţiunea) aflate în interacţiune cu el – sau mai bine spus cu echipajul şi pasagerii, aflaţi la rândul lor în diferite situaţii comunicaţionale – se află în echilibru.

Deci, Dumnezeu i-a oferit omenirii darul echilibrului iniţial pe planul conştiinţei, urmând ca acesta să fie transformat într-un echilibru fizic necesar pentru înlesnirea întâlnirilor interumane rapide, aproape indiferent de distanţă. „Modelul aviaţiei” poate fi utilizat în comunicarea interpersonală şi intrapersonală din perspectiva echilibrului: dacă îl vom căuta în relaţiile dintre noi, am putea să fim mai organizaţi, mai „echilibraţi” şi astfel vei putea să stabileşti o relaţie bazată pe înţelegere cu eul tău şi cu celălalt. Nu este o afirmaţie ştiinţifică, prin urmare nu trebuie să îţi demonstrez că este adevărat ceea ce îţi spun. Dar este cu siguranţă bine să îţi cauţi, găseşti şi să îţi păstrezi echilibrul, în primul rând lăuntric, apoi în comunicarea interpersonală. Avionul face asta când zboară şi ajunge la destinaţie în sigurnaţă. Destinaţia dorită de noi este înţelegerea şi „simţitul bine” în relaţiile pe care le avem cu persoanele mai mult sau mai puţin apropiate de noi. Putem să facem asta indiferent dacă între „eu” şi „tu” stă un obiect amestecat cu fier, cauciuc, textil şi plastic. Pentru că amestecul a apărut în urma unui proces de gândire, deci din conştiinţă, din lăuntrul unor persoane. Care sunt principalele ingrediente de care avem nevoie? Credinţă, speranţă şi familie. Iată câteva elemente care pot asigura echilibrul.     

Breloc Audi Q3, original

UPDATE (3 noiembrie 2016): Acest Audi Q3 şi-a găsit un stimat cumpărător. Mulţumim inclusiv pe această cale.


Disclaimer: maşina despre care vom vorbi este de vânzare pe bune, iar preţul îl vei găsi la finalul articolului. Dacă nu ai răbdare, poţi să ceri detalii chiar acum la adresa razvan@bucsoiu.com. Pentru că sunt economice, glumele sunt din partea casei. La fel este şi transportul maşinii, dar doar prin intermediul Poştei Române, oriunde în ţară. Mulţumim pentru înţelegere şi atenţie.

audi-q3-24

De astăzi, inaugurăm pe site o rubrică specială pentru cumpărătorii de maşini mici: atât de mici, încât pot fi purtate fără probleme la cheile de la maşina ceva mai mare sau la telecomandă. De asemenea, principalul avantaj al unei maşini cumpărate de pe site-ul nostru constă în faptul că vei achiziţiona un accesoriu original, nou, metalic (scara 1/64), transformat manual în breloc în „garajul” West Bucşoiu Customs, special pentru nevoile tale de mobilitate chiar înainte de plecarea din locuinţă, la şcoală, la birou sau la plimbare.

Primul model oferit spre vânzare într-un mod oficial şi foarte, foarte protocolar este acest Audi Q3 în nuanţa de caroserie denumită „Samoa Orange”, adică la fel ca maşina prezentată în broşura Audi de la momentul lansării pe piaţă din anul 2011.

audi-q3-1

Nu mai trebuie să-ţi faci griji de faptul că nu găseşti un loc de parcare, deoarece dimensiunile permit o manevrare versatilă şi excelentă în aproape orice buzunar.

audi-q3-14

În plus, biroul tău va fi mult mai bine personalizat, prin faptul că ai ales cea mai sănătoasă şi prietenoasă formă de a merge cu maşina, chiar dacă eşti pe bicicletă sau la pas (cu pas).

audi-q3-15b

Mai mult decât atât, noi luăm foarte în serios maşinile, indiferent de dimensiunile lor – prin urmare, îţi propunem să faci la fel şi să testezi acest breloc Audi Q3 la un restaurant sau la o terasă alături de o persoană de care îţi place şi care dispune de un simţ al umorului foarte bine dezvoltat.

audi-q3-16

Detaliile sunt importante, iar când ne referim la Audi, grilei cromată discret este unul dintre cele mai bune elemente de identitate vizuală.

audi-q3-4

Cine a spus că maşinile nu au voie să poarte bijuterii şi să se privească în oglindă?

audi-q3-19b

În garajul nostru s-a aflat cândva şi un Audi Q7, fiind una dintre „maşinile de serviciu”. Pentru comercializare, oferim momentan doar maşini la prima mână, desigilate doar pentru modificările de la bara de protecţie posterioară. Lucrăm cu mănuşi, apoi lustruim perfect ca să nu lăsăm amprente sau microbi.

audi-q3-10

Exemplarul nu este înmatriculat, dar se poate rezolva la comandă. Nu trebuie să achiţi taxă de timbru, ci doar pentru realizarea numerelor.

audi-q3-8

Ţi-am spus că nu vei avea probleme cu găsirea unui loc de parcare. Iată şi dovada:

audi-q3-18

Cârligul de remorcare îţi asigură o protecţie foarte bună din mai multe puncte de vedere, dar în primul rând pentru cheia ta către succes. În al doilea rând, pentru garările cu spatele în preajma pixurilor.

audi-q3-11

Chiar dacă motorizarea este turbo diesel (4 cilindri, TDI), emisiile acestei maşini sunt zero. La fel este şi consumul.

audi-q3-21

Maşina are jante din aliaj pentru un plus la capitolul de imagine, iar pneurile all-season sunt pregătite să suporte orice (supra)faţă de masă pe care vor rula. Trebuie să le încerci.

audi-q3-20

Îţi spuneam încă de la început de faptul că maşina va fi livrată prin Poşta Română, oriunde în ţară (durează cam 3, 4 zile până ajunge la destinaţie, dacă este expediată luni, de exemplu), iar transportul este gratis. Costul maşinii va fi achitat la ridicarea coletului (ramburs). Dacă tot a venit vorba…

audi-q3-23

Care este preţul? 45 de lei, cu un bonus în urma unei discuţii telefonice. Pentru că ne place unicitatea, când vindem o maşină nu avem pe stoc decât un singur model, cu fotografiile lui, prin urmare vei cumpăra maşina din acest articol.

audi-q3-17

Ce trebuie să faci pentru a intra în posesia brelocului Audi Q3? În primul rând, trebuie să trimiţi un email la adresa razvan@bucsoiu.com, în care te rugăm să ne laşi un număr de telefon şi să ne precizezi că te interesează maşina de aici. Cât de repede putem, noi te vom contacta pentru a discuta detaliile despre bonus şi livrare.

audi-q3-9

În final, dacă nu ai luat încă o decizie, te invităm să te gândeşti puţin la următoarea situaţie: ai un eveniment important în viaţa ta (de exemplu, un examen, o promovare, o zi de naştere a unei persoane căreia îţi doreşti să-i faci un cadou original etc.) şi vei dori să marchezi într-un mod simbolic momentul. Există mai multe variante, dar cum vei face asta într-un mod cu adevărat special?

Ai putea să te bazezi doar pe memorie, sau ai putea să alegi această maşină care te va plimba (pe tine sau pe cineva drag) direct şi cu stil în cartierul cu amintiri din ziua în care ai avut bucuria respectivă. În plus, prin simţul tactil, vei fi conectat şi mai bine de la volanul acestui Q3 către povestea pe care ţi-o vei reaminti mult mai uşor, alături de cine îţi doreşti tu.

Îţi mulţumim.

Bucsoiu.com

În top 50 al celor mai puternice branduri româneşti din 2013…

Dacia ocupă locul 35, după ce a coborât 16 poziţii în comparaţie cu anul precedent, potrivit rezultatelor studiului realizat pentru revista Biz. Compania de cercetare Unlock Market Research a prezentat rezultatele în cadrul unui eveniment organizat de Biz la Bucureşti, în sala de conferinţe a hotelului Howard Johnson Grand Plaza:

top_50_branduri_daciaÎn ediţia cu numărul 4 a lucrării 50 cele mai puternice branduri româneşti, lansată tot astăzi, 11 septembrie 2013, este precizat faptul că brandul Dacia s-a implicat în susţinerea unor manifestări sportive şi culturale la nivel local şi naţional (p. 76).

Conferinţa a fost moderată de Marta Usurelu, redactor-şef al revistei Biz, în contextul evenimentului fiind integrate trei prezentări interactive. Ştefan Liuţe, Director de Strategie al agenţiei de branding Storience a susţinut expunerea sub cupola unei întrebări cu tentă oarecum filosofică, dar extrem de bine ancorată în realitate: „Ce e brandigul la noi şi ce-ar trebui să fie: tichie de mărgăritar sau armă strategică”. Mihai Gongu, Creative Director la GMP şi Iulia Boanca, Senior Brand Manager Laundry USCE, Unilever au susţinut de asemenea prezentări dinamice, cu inserţii video. Rezultatele studiului au fost prezentate de Alexandra Cojocaru, Senior Client Service Unlock Market Research.

Foto 1

Foto 2

Foto 3

Foto 4

Sursă fotografii: revista Biz.

Land Rover Discovery 4 va avea modificări

Obiectul analizei?  Land Rover Discovery 4 care va primi un facelift discret şi va arăta ca în fotografiile următoare:

LR-Discovery-2014

LR-Discovery-facelift-razvan-bucsoiu

Date esenţiale? 1) Designul blocurilor optice frontale a rămas aproape neschimbat, dar din punct de vedere tehnic au fost realizate nişte schimbări, pentru că noul model va utiliza mai mult tehnologia LED. O diferenţă foarte subtilă în privinţa formei apare la nivelul proiectoarelor şi pe capotă, unde emblema alcătuită din literere „LAND ROVER” a fost înlocuită cu „DISCOVERY”.

2) Camerele video utile pentru că oferă o vizibilitate mai bună în lateral la pătrunderea în intersecţii se pot observa montate în zona senzorilor de parcare pe bara de protecţie. La interior, vei putea să îţi delectezi simţul auditiv datorită sistemului audio Meridian cu 17 difuzoare.

3) Motorul V8 de 5.0 litri va fi înlocuit cu o versiune mai eficientă V6 de 3.0 litri cu 340 CP şi sistem Stop/Start. Acesta va fi cuplat la o singură cutie de viteze automată ZF, cu opt trepte.

Este potrivit pentru străzile din România? Este un Land Rover, în principiu ar trebui să facă faţă acolo unde drumurile sunt… game over.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Ca un CEO al unei multinaţionale cu sediul central în Londra.

Mai multe fotografii? După prezentarea din 9 septembrie 2013 care va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Până atunci, ar mai fi de văzut şi fotografia de mai jos. Sau aşteaptă până la jumătatea lunii noiembrie 2013, când Discovery 4 îmbunătăţit va fi disponibil în show-room. În UK.

LR-Discovery-2013-3

Sursă:  Centrul Media Jaguar/Land Rover.

Facelift pentru Dacia Duster (Update)

 

Dacia_50462_global_en

Dacia_50461_global_en

Dacia_50496_global_en

1

Cu ocazia celei de-a 65-a ediţii a Salonului Auto de la Frankfurt, Dacia va prezenta, în premieră, noul Duster. Fără a renunţa la atributele care au contribuit la succesul incontestabil al predecesorului său, noul model marchează o evoluţie în ceea ce priveşte designul, accentuând şi mai mult valenţele sale 4×4.

Un look 4×4 indiscutabil

Noul Duster afişează o parte frontală mai expresivă. Calandrul restilizat include o nouă grilă cu bandouri cromate, încadrată de noile blocuri optice.

Aceste evoluţii pun in valoare noul Duster ca fiind un vehicul stabil si robust, un veritabil 4×4.

Un profil dinamic

Noile bare de pavilion longitudinale, care poartă inscripţia Duster, accentuează caracterul de SUV al autovehiculului, iar noile jante de aluminiu 16’’ cu aspect „dark metal” alături de pneurile „Mud and Snow” dau un plus de dinamism Noului Duster.

Personalitate puternică

În partea din spate, blocurile optice noi reiau linia stilistică a părţii frontale, în special prin prezenţa elementelor cromate.Ornamentul de eşapament cromat, precum şi noua inscripţie „4WD”, completează evoluţiile de design exterior şi reafirmă personalitatea puternică a noului Duster.

2

Sursă: Dacia Romania (daciagroup.com)

Fără telefon la volan. Simplu, nu?

Probabil că unii dintre cei care au receptat titlul de mai sus şi-au conturat deja nişte mesaje în sistemul cognitiv structurate astfel: „ştiu deja asta…” sau „lasă, că asta nu e o problemă pentru mine…”. De fapt, utilizarea dispozitivelor mobile la volan este la fel de periculoasă pentru acţiunea de a conduce un autovehicul cum este şi alcool-ul.

Nu există niciun motiv suficient de important încât să justifice utilizarea telefonului la volan fără dispozitive speciale menite să îţi menţină atenţia la drum, de la cască la sistemul bluetooth care permite conectarea aparatului mobil la sistemul audio al maşinii. Repet, nici măcar UN SINGUR motiv. Dacă nu îţi pasă de siguranţa ta, este o problemă individuală, dar când pui în mişcare un utilaj realizat din multe kilograme de fier pe drumurile publice, acţiunea ta este ameninţătoare şi pentru alte persoane.

Desigur, există un oarecare număr de idioţi care sunt de părere că se pricep atât de bine la condus şi la pipăit de taste sau ecrane încât pot să combine aceste acţiuni fără probleme, dar aceştia nu pot să înţeleagă faptul că procesul psihic perceptiv şi atenţia includ caracterul distributiv – ori una, ori alta. Nu poţi să le faci pe ambele bine, dar poţi să le faci pe ambele prost. Şi se poate sfârşi prost.

Un print realizat pentru promovarea brandului Fiat încearcă să explice printr-o imagine cum vei percepe lucrurile: ori vei vedea copilul din mijlocul literei, ori vei vedea litera.

a25Dacă eşti un puştan/puştoaică până în 25 de ani, sau dacă ai depăşit această vârstă, dar te comporţi infantil şi imatur conducând iresponsabil cu telefonul la ureche, o singură mână pe volan la ora 12 şi o atitudine arogantă care te aseamănă cu orice personaj negativ penibil din producţia cinematografică Batman, priveşte din nou fotografia de mai sus şi gândeşte-te că fetiţa din mijloc ar putea fi cineva din familia ta. Sau poate chiar tu. Nu are rost să îţi asumi un risc inutil, când soluţia este foarte simplă: foloseşte-ţi telefonul sau orice alt dispozitiv mobil când nu conduci.

(Sursă foto: Theinspiration.com)

Ford Mustang GT USAF Thunderbirds, ediţie în scop caritabil

U.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GT

Obiectul analizei? O ediţie specială pe baza modelului Ford Mustang pregătită pentru aniversarea celor 60 de ani pe care i-au împlinit echipajele forţelor aviatice americane, U. S. Air Force Thunderbirds. Acesta este singurul exemplar care foloseşte elementele de identificare vizuală ale trupelor aviatice din S.U.A., iar vânzarea lui este planificată la data de 1 august 2013, în cadrul evenimentului EAA AirVenture din Oshkosh, Wis. Fondurile obţinute vor fi donate organizaţiei EAA Young Eagles, prin intermediul căreia tinerii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani pot să dobândească noţiuni fundamentale despre tehnica de zbor şi avionică.

Date esenţiale? Seria de identificare a vehiculului este VIN 0001, iar designul exterior al modelului cu motor de 5.0 litri are influenţe de la avioanele de luptă F-16 Falcon. Suspensiile au fost ajustate în comparaţie cu un model standard, jantele cromate cu dimensiuni de 22 inch şi accesoriile caroseriei sunt câteva dintre elementele specifice prin care este alcătuită unicitatea acestui Mustang GT. Modificările aduse interiorului nu sunt semnificative, dar păstrează „rama” motivului ales de Ford. Astfel, interfaţa sistemului de navigaţie a fost îmbunătăţită – chiar dacă nu localizează inamici. Scaunele Recaro au fost etichetate în stil „Thunderbirds”, iar sistemul de proiecţie luminoasă în momentul deschiderii portierei nu mai afişează pe asfalt silueta unui mustang, ci forma unui avion de luptă.

Este potrivit pentru străzile din România? Probabil, un român care ar fi interesat să achiziţioneze acest exemplar unic s-ar bucura mai mult de ea pe un circuit, având în vedere că producătorul i-a îmbunătăţit performanţele maşinii prin adăugarea unor sisteme noi de frâne şi evacuare. Având în vedere că în România nu există momentan un circuit recunoscut la nivel internaţional prin competiţiile automobilistice desfăşurate pe el, răspunsul la întrebare este negativ.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? De preferat, ca Tom Cruise în producţia cinematografică „Top Gun” din anul 1986.

Mai multe fotografii? Desigur. Pe aici, în continuare, vă rog.

U.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GTU.S. Air Force Thunderbirds Edition 2014 Ford Mustang GT

(Surse: Ford, fotografii via Autoblog.com)

Despre noul Hyundai i30

Strategia de comunicare folosită pentru promovarea noului model din gama Hyundai pune în evidenţă următoarele caracteristici: faptul că maşina a fost proiectată în Germania, este construită în Europa şi se poate achiziţiona din România încă din luna aprilie. Imaginea perpetuată stereotipic a autoturismului german este asimilată necritic şi răspândită ulterior  de diverse persoane din societatea românească, deşi în lumea globalizată a prezentului este aproape imposibil de acceptat că nu se ridică şi alte braduri şi produse la nivelul satisfacţiei consumatorilor.

Pe de altă parte, aspectul pozitiv al faptului că noul i30 s-a născut într-un centru de design european constă în formele de asemenea europenizate pe care le-a dobândit şi îndepărtarea vădită de modelele produse sub logo-ul brandului coreean în urmă cu zece ani.

Hyundai_i30_2013_1Exteriorul (lungime: 430 cm; lăţime: 178 cm; înălţime: 147 cm) este sculptat într-un mod care nu ar trebui să irite percepţia unui public tânăr care apreciază limbajul de design mai agresiv, conturat în special prin protuberanţele caroseriei. Acestea contribuie la crearea senzaţiei de masivitate şi de siguranţă – în această privinţă, potrivit standardelor organizaţiei EuroNCAP, i30 a obţinut cinci stele la testele de impact.

În privinţa motorizărilor, sunt disponibile 18 combinaţii de motorizări şi echipări, cu preţuri cuprinse între 16.173 de Euro cu TVA şi 21.195 de Euro cu TVA. Propulsoarele diesel de 1.6 litri sunt disponibile cu tehnologia Blue Drive pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon până la 97 g/km.

Hyundai_i30_2013_2

Hyundai_i30_2013_3

Hyundai i30 poate să îşi joace rolul la fel de bine în compania unor adolescenţi plecaţi într-un week-end ploios la mare, cât şi alături de un cuplu respectabil de bunici în drum către un magazin. Cele mai potrivite opţiuni pentru cei care aleg propulsorul de bază pe benzină de 1.4 litri vor avea la dispoziţie 100 CP/137 Nm, în timp ce adepţii motoarelor alimentate cu diesel vor avea ca primă variantă aceeaşi unitate de 1.4 litri, dar cu 90 CP/220 Nm.

În primul caz, motorul este cuplat la o transmisie manuală cu şase trepte, care îi permite maşinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în 12,8 secunde şi să atingă o viteză maximă de 182 km/h. În privinţa consumului de combustibil declarat, în mediul urban valoarea obţinută este de 8,4 litri/100 km, în extraurban – de 4,8 litri/100 km, iar în ciclul combinat – de 6,1 litri/100 km.

Hyundai_i30_2013_4În cazul propulsorului diesel de 1.4 litri cu 90 CP, cuplat de asemenea la o cutie manuală cu şase trepte, Hyundai i30 are un consum de combustibil oficial de 5,3 litri/100 km (urban), 3,5 litri/100 km (extraurban) şi 4,1 litri/100 km (mediu). Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se obţine în 13,5 secunde, iar viteza maximă este de 170 km/h. Indiferent de opţiunea aleasă în ceea ce priveşte motorizarea, Hyundai i30 oferă un portbagaj cu un volum de 378 litri, adică suficient de încăpător pentru un troler, câteva punguliţe cu nişte cadouri pentru cei dragi, două genţi de voiaj ticsite cu fel şi fel de caserole goale, care urmează să fie umplute cu alimente pe cinste de la reşedinţa din Câmpulung-Muscel – cazul subsemnatului şi al prietenei lui.

Hyundai_i30_2013_5

Hyundai_i30_2013_6Interiorul este în concordanţă cu formele curajoase ale caroseriei, dar păstrează o notă accentuată de sobrietate. Butonul sistemului Start/Stop este plasat la îndemână, spaţiile pentru depozitarea diferitelor obiecte sunt numeroase, iar instrumentele de bord sunt uşor lizibile şi au o formă care trimite către „sportivi-eleganţa” ceasurilor unui Alfa Romeo. Un accesoriu care se încadrează în aceeaşi tendinţă este pedala falsă, utilă pentru calarea corpului în scaunul care oferă un bun sprijin lateral şi lombar. La nivelul superior, unele dintre elementele consolei centrale trimit subtil către bordul întâlnit la actuala generaţie de Ford Focus, iar la nivel inferior – către limbajul de design Volvo. Cu toate aceastea, tastele oferă un răspuns precis la acţionare.

Sistemul de direcţie poate să beneficieze de opţiunea Flex Steer, prin care direcţia este asistată şi oferă trei tipuri de feedback: „Normal” (indicat în rularea cotidiană), „Confort” (recomandat la parcări) şi „Sport” (util pentru deplasările pe autostradă). Nu ar fi nimic de reproşat la acest nivel din partea unui şofer care evaluează modelul i30 în concordanţă cu scopul pentru care a fost realizată – cu siguranţă printre obiective nu se numără rularea pe circuit, dacă nu este vorba de o bătălie pe tema consumului de combustibil din rezervorul cu o capacitate de 53 de litri.

În concluzie, Hyundai i30 este un autoturism corect, dar alegerea cea mai indicată din perspectiva Razian Bestia este versiunea de 1.6 litri cu 135 CP/164 Nm conectată la o transmisie automată cu şase trepte.

(Mulţumiri Hyundai România.)

Mitsubishi Outlander şi Lancer Evolution joacă rolul de safety car la Pikes Peak

Pikes Peak Hill Climb este una dintre cele mai dificile competiţii din lume şi a doua ca vechime în domeniul sportului cu motor din Statele Unite ale Americii. Prima cursă a fost organizată în anul 1916, iar din cauza altitudinii, s-a răspândit porecla „Race to the Clouds”.  Traseul montan are o lungime de aproximativ 20 de kilometri, include 156 de viraje, iar recordul actual a fost stabilit în 2012 şi este deţinut de Rhys Millen: 9:46.164. Pentru a fi „regele muntelui”, participanţii investesc sume uriaşe în pregătirea maşinilor pe de-o parte, iar pe de altă parte – în pregătirea fizică şi psihică.

Având în vedere faptul că se lucrează cu armate de cai-putere, indiferent dacă sunt electrici sau produşi de un motor tradiţional, este necesar un control din partea organizatorilor pentru a fi evitate situaţiile neplăcute. Anul acesta, în rolul „paznicilor” de traseu sunt două modele Mitsubishi, mai exact Outlander şi Lancer Evolution. Totuşi, cu sprijinul Providenţei, acestea nu vor intra prea des pe traseu. Eventual, doar pentru defilarea de la începutul cursei.

mitsubishi 6

mitsubishi 1

mitsubishi 2

mitsubishi 3

mitsubishi 4

mitsubishi 5

mitsubishi 7(Surse utilizate: PPIHC, Mitsubishi.)