Despre noua Alfa Romeo Giulietta, Alfa Romeo 4C şi Claudia Schiffer

Să presupunem că ai primit o invitaţie la un eveniment deosebit, unde cravata şi costumul nu sunt opţionale, ci obligatorii. Pentru mine, aceste accesorii fac parte din rutină, pentru că m-am antrenat serios la Colegiul Pedagogic „Carol I” din Câmpulung-Muscel, apoi la emisiunile de la Muscel TV.

Totuşi, când evenimentul respectiv nu este din categoria cumetriilor, ţinuta menţionată poate să fie o problemă dacă ai mai multe opţiuni în ceea ce priveşte alegerea cea mai bună ca accesoriu a unui brand din sfera automobilistică, mai ales dacă locul evenimentului seamănă cu un castel superb. De ce? Pentru amorul artei.

1

Îmi amintesc de un editorial semnat de jurnalistul Paul Horrell de la BBC TopGear UK, în care era subliniată ideea că mai multe opţiuni înseamnă de fapt mai multe probleme. Sunt de acord cu această afirmaţie, pentru că dacă ai o singură alegere, te mulţumeşti cu aceea şi îţi vezi de treabă mai departe. Dar când ai la dispoziţie mai multe variante, este ca în momentul acela hollywoodian în care trebuie să tai un singur fir – iar acela să fie bun – ca să dezamorsezi un dispozitiv cu potenţial exploziv. În povestea noastră, personajul negativ este chiar dilema, care nu consta neapărat în alegerea unei maşini, ci în setul de calităţi în special la nivel vizual pe care le poate avea o maşină. Iar când ne referim la artă şi frumos, este aproape o insultă să eviţi brandul Alfa Romeo. Aşadar, prima propunere este noua Giulietta:

alfa 1

Despre ea, se pot spune multe, dar noi ne vom rezuma la câteva cuvinte şi un test nou, în stil Razian Bestia. Dacă te interesează detaliile tehnice, dotările pe care le are sau preţul acestei maşini, poţi să conduci mouse-ul pe acest traseu şi să pui frână pe click. Noi ne vom îndrepta atenţia către această maşină prin referire la întrebarea de la început: poate fi accesoriul potrivit pentru evenimentul cu stil în care se impune o ţinută elegantă? Da, în cazul în care ştii că printre invitaţi se află oameni care înţeleg faptul că pasiunea pentru maşini trece printr-un interior de Alfa Romeo.

alfa 4

alfa 5

Despre comportamentul pe care îl are la drum, poţi să spui multe lucruri bune, pentru că maşina este fâşneaţă şi nu lasă loc indiferenţei. Nici măcar în momentul în care frânezi şi ai impresia că un culturist şi-a înfipt picioarele în sol, iar din spate încearcă să tragă maşina prompt, dar fără să te bruscheze. Portbagajul este suficient pentru servieta pe care o vei avea cu tine la eveniment, iar dacă din întâmplare trebuie să transporţi un echipament de filmare de la televiziune, ai spaţiu suficient pentru cel puţin patru trepiede şi camerele video aferente.

alfa 3

Dacă ţi-a plăcut istoria, vei avea de povestit unele chestii şi despre generaţiile anterioare ale acestui model. În plus, vei putea să îţi reaminteşti cu plăcere de Giulia, în interpretarea celebrilor actori Stela şi Arşinel.

alfa 2

Din păcate, pentru evenimentul cu ştaif propus la începutul poveştii, Alfa Romeo Giulietta nu este potrivită pentru că nu intră în buzunar ca un accesoriu de tip breloc. De aceea, o invităm în scenă pe sora mai mică, mai nouă şi mai specială: Alfa Romeo 4C (2014):

alfa 7

Chiar dacă este un model mic şi sportiv, are un avantaj major: îl poţi parca în buzunarul costumul fandosit fără probleme. Cu aceste forme, ai şanse să stârneşti unele zâmbete pe buze şi la fel cum o efigie de la reverul sacoului sau butonii de la cămaşă mai deosebiţi pot să deschidă o conversaţie frumoasă, 4C poate fi asemenea acelei bijuterii despre care vorbesc doamnele şi domnişoarele la cocktail-uri. În plus, cunoscătorii vor recunoaşte imediat stopurile acelea care fac o conexiune reverenţioasă la ruda nobilă Ferrari Enzo.

alfa 8

Totuşi, din nou apare o problemă. Alfa Romeo 4C este o maşină excelentă chiar şi la aceste dimensiuni, dar are un contracandidat serios. Dacă ar fi să o asociem ipotetic unui topmodel, în viziunea noastră ar fi Monica Belluci. Totuşi, când vine vorba de evenimente, parcă am dori să păstrăm acel element de sobrietate impus în general de un stereotip ritualic: limuzina şi ideea de confort.

Brandul în acest caz este Mercedes-Benz, iar modelul (la dimensiuni similare şi tot în rolul accesoriului): primul CLS, etalonul deschizător al clasei limuzină-coupé. Galben. Este echivalentul automobilistic al Claudiei Schiffer, care a filmat oarecum recent un spot seducător într-o campanie aniversară Guess. Chiar dacă în reclama respectivă apare alături de un model Alfa Romeo (ca în fotografia de mai jos), naţionalitatea ei şi culoarea părului o asociază cu maşina-accesoriu care se potriveşte cel mai bine cu o ţinută elegantă. Deci, dacă ai primit invitaţia despre care îţi vorbeam la începutul articolului, noi îţi oferim răspunsul la întrebarea pe care nu şi-a formulat-o nimeni, prin alegerea noastră: CLS, totuşi. Sau 4C?… dificil.

Claudia Schiffer

alfa 9

Surse foto: Alfa Romeo, Guess, arhiva echipei.

Bucsoiu.com

Muzeul Škoda poate fi vizitat on-line prin Google Street View

Indiferent dacă ai vizitat sau nu Muzeul Skoda din Cehia, acum ai posibilitatea să faci un tur chiar de la tine din sufragerie sau de la birou. Desigur, turul este virtual, dar este foarte interactiv, mai ales pentru că unele modele clasice pot fi privite de la volan. Fiecare exponat poate fi studiat în detaliu, iar pentru acest lucru nu-ţi trebuie bilet sau un program anume. În plus, acesta este primul muzeu din Republica Cehă care oferă un tur virtual prin Google Street View. Deci, oricând ai chef de o vizită printre maşinile remarcabile fabricate în frumoasa ţară verde plină de castele superbe, poţi să pofteşti la interior.

skoda 1

Este drăguţ să îţi poţi răsfăţa privirea în mediul virtual inclusiv primul automobil fabricat vreodată de producătorul ceh, Voiturette A, proiectat de fondatorii Laurin și Klement, dar și în alte legende, cum ar fi L&K-Škoda 110, Škoda 860, Škoda Superb 4000 și Škoda 1101 „Tudor” Cabriolet. Interioarele modelelor Škoda Popular Sport „Monte Carlo” și Škoda 1000 MB se adaugă posibilităţii de cercetare amănunțită a conceptului VisionD şi al automobilelor de curse Škoda 130 RS și Škoda Fabia Super 2000.

skoda 2

La sfârşitul anului 2012, muzeul producătorului ceh a fost reproiectat și a trecut printr-o modernizare considerabilă, devenind o componentă multimedia a brandului. În sălile istorice din Strada Václav Klement, se poate călători pe parcursul a 120 de ani de istorie a companiei, trăind astfel o experiență interactivă diversificată și interactivă. Colecția Muzeului Škoda, care se întinde pe o suprafață de peste 1800 m2, etalează în prezent în jur de 340 de exponate, incluzând automobile de serie pentru pasageri, mașini de curse, prototipuri, câteva zeci de motoare, patru motociclete și o bicicletă. Turul virtual oferă o perspectivă a experienței care îi așteaptă pe vizitatorii care au căutat pe hărţile Google după termenul Skoda Muzeum.

skoda 4

Andrea Frydlová, directorul Muzeului Škoda, a adăugat: „Oferim acum această oportunitate fantastică, extinzându-ne serviciile pentru a facilita accesul din toate colțurile lumii în expoziție, 24 de ore din 24, 7 zile din 7”. Deci, oricând ai poftă de o vizită la muzeu poţi să porneşti motorul de căutare şi să conduci click-ul pe traseul pe care îl doreşti.

Bucsoiu.com

A apărut revista BBC TopGear pe luna decembrie 2014 – ianuarie 2015

TG101

„Decembrie este luna cadourilor şi noi, cei de la TopGear, nu facem cadouri, dar dăm premii. La fel ca în fiecare an avem o listă cu maşinile noastre preferate şi despre ele puteți citi pe larg în numărul de decembrie/ianuarie.

Am ales Maşina Sport a anului, Hot Hatch-ul Anului, Supercar-ul anului, Maşina de Oraş a anului, Hatchback-ul anului, Mașina de Lux a anului, Mașina de Familie a anului, Coupe-ul anului, Cabrioletul anului, Muscle-Car-ul anului, iar Hammond, May și, evident, Clarkson au ales fiecare pentru el Mașina Anului. Și da, avem și noi, Mașina Anului. Un număr special pe care nu trebuie să-l ratezi. În ultimul număr din 2014 nu este vorba doar de premii. Am văzut cele 12 topmodele din Calendarul Pirelli care ne vor face mai frumoase lunile din 2015 și am testat, printre altele, Fiat 500X, smart fortwo & forfour, BMW Seria 2 Active Tourer și Mini Cooper SD.

Este decembrie, luna cadourilor, și sperăm că prietena ta te va răsfăța cu noul număr TopGear. Dacă nu, meriți și tu un cadou așa că ia-ți-l singur. Din banii pe care i-ai pus deoparte pentru cadoul ei, desigur. Lectură plăcută!”

a-apafrut-topgear-de-decembrie-ianuarie-53340

Sursă: Echipa BBC TopGear România.

Bucsoiu.com

La mulţi ani, România!

P.S.: Cu prilejul zilei de 1 decembrie, am desemnat şi maşina câştigătoare în această săptămână (1-8 decembrie) la noi, în cadrul rubricii „Fotografia cu maşina săptămânii„. Vedeta este un ARO de la Poliţia Militară pe care îl vei găsi mai jos, în fruntea grupajului de fotografii realizat de partenerul Dorin.

_____________________________________

1 decembrie indică o sărbătoare importantă pentru români: ziua naţională. Echipa publicaţiei Bucsoiu.com transmite cu respect o urare tradiţională de „La mulţi şi fericiţi ani!” alături de toate gândurile bune pentru românii care au făcut, construiesc şi vor susţine în continuare dezvoltarea pe toate planurile a ţării noastre, România. Aflată sub patronajul Sfântului Andrei şi în primul rând cu puterea Bunului Dumnezeu, această ţară a fost binecuvântată prin faptul că a oferit lumii oameni de valoare numeroşi, care s-au remarcat prin rezultate extraordinare. Mulţumiri şi stimă pentru fiecare dintre aceştia.

În domeniul aviaţiei şi al automobilismului, România a contribuit şi va contribui cu siguranţă, la fel cum s-a întâmplat de la Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă la specialiştii aeronautici şi piloţii români de excepţie din societatea contemporană. Sau de la ARO la Dacia Duster.

La multi ani Romania

După cum am susţinut şi la prezentarea cărţii „Tableta cu eseuri media” cu prilejul celebrării Zilei Şcolii Normale „Carol I” alias Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din municipiul Câmpulung-Muscel, cu sprijinul domnului director prof. George Radu şi prin încurajarea domnului profesor Irinel Vintilă, voi reaminti cu permisiunea dumneavoastră faptul că fiecare dintre noi este dator să schimbe în bine ceva dacă ne dorim o societate mai civilizată şi mai puternică. Spiritul de echipă ne va uni apoi de la sine şi vom putea să ne bucurăm de rezultate extraordinare.

La multi ani Romania 1 decembrie

Un exemplu concret ar fi parada organizată în Piaţa Constituţiei, de unde vă vom prezenta în cursul acestei zile speciale câteva cadre surprinse cu pricepere şi bun simţ de Dorin Babeu. Poate la anul vom fi în Alba Iulia, unde la data de 1 decembrie 1918 a început totul prin Marea Unire a României. La mulţi ani!

FOTO UPDATE:

parada 3

 parada 4

parada 5

parada 7

parada 6

parada 1

Probabil, oricine se va gândi de cel puţin două ori înainte să claxoneze la semafor o astfel de maşină… mare:

parada 2

Sursă fotografii: Dorin Babeu, © Do.Al Photography.

Bucsoiu.com

Organizaţia Salvaţi Copiii organizează o nouă ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun în colaborare cu Mercedes-Benz România

Luna decembrie este plină de bagaj simbolic din mai multe puncte de vedere. Pe lângă bucuria sufletească adusă de sărbători, este un moment foarte bun pentru a reflecta la oamenii din jurul tău, mai mult sau mai puţin apropiaţi şi a decide cum să acţionezi pentru a reuşi să le aduci măcar un zâmbet pe buze sau o mângâiere de cel puţin 21 de ori mai călduroasă decât temperatura de afară.

Dacă nu ai un punct de pornire, ai putea să te inspiri de la atitudinea caracterizată prin exaltare pe care o au unii copii în această perioadă, perfectă mai ales dacă pot să testeze aderenţa zăpezii cu şinele săniilor şi apoi să îşi dezvolte abilităţile de constructori jucând rolul eschimoşilor care îşi construiesc igluuri straşnice. Ca un senzor de la bordul anului, decembrie este şi luna care ne indică faptul că trebuie să ne îndrepta atenţia şi către copiii care provin din medii sociale defavorizate şi au nevoie de sprijin.

Savati Copiii

Încă din anul 2000, Organizaţia Salvaţi Copiii din România organizează un eveniment cu scop caritabil deosebit, sub genericul Festivalului Brazilor de Crăciun, pentru colectarea unor fonduri în vederea facilitării accesului la educaţie al copiilor aflaţi în situaţii neprielnice pentru o dezvoltare corectă.

Festivalul Brazilor de Craciun

În cei 13 ani de la prima ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun, au fost strânşi 2.824.100 de euro, datorită celor care au participat la eveniment: antreprenori de succes, personalităţi din viaţa publică, oameni din mediul de business şi media. Fondurile colectate au fost investite în proiecte educaţionale în sprijinul a 20.700 de copii, prin reintegrarea şcolară a celor care muncesc, facilitarea accesului la învăţare şi prevenirea abandonului şcolar în rândul celor din comunităţile cu probleme în acest sens. Familiile acestor copii au primit un sprijin material şi spiritual, prin consiliere socială şi juridică.

Festivalul Brazilor de Craciun

Ediţia cu numărul 14 din acest an se va desfăşura la Stejarii Country Club în data de 4 decembrie, iar în centrul atenţiei galei va fi o licitaţie pentru cei mai originali brazi, care au fost realizaţi de unii dintre cei mai renumiţi designeri români, de exemplu Doina Levintza, Lena Criveanu, Stephan Pelger, Rhea Costa sau Malvina Cervenschi. Beneficiarii fondurilor din 2014 vor fi 2.500 de copii incluşi în programele educaţionale Salvaţi Copiii din comunităţi defavorizate.

Festivalul Brazilor de Craciun

Maşina? Având în vedere faptul că brazii sunt speciali, aveau nevoie de un transport pe măsură, cu o maşină harnică, dar confortabilă. Mercedes-Benz România, partenerul Organizaţiei Salvaţi Copiii, a venit cu propunerea cea mai eficientă: noul Sprinter, fratele mai mare al celuilalt muncitor cu papion,V-Class, despre care ai citit mai demult povestea aici.

Mercedes Sprinter

Potrivit Mercedes-Benz, Sprinter este primul autovehicul comercial din lume care îndeplineşte standardul de emisii Euro VI şi cel mai economic autoturism comercial uşor din clasa în care joacă, cu un consum estimat în medie la 6,3 l/100 km. Designul cu linii fluide şi contemporane este un alt atuu al acestui model, pentru că se încadrează foarte bine în familia noilor modele ale companiei. În plus, Moş Crăciun ar putea fără probleme să îşi transporte cu un Sprinter toate cadourile, plus echipa de reni şi sania. Bine, poate sania ar trebui totuşi să fie dezasamblată.

Mercedes-Benz Sprinter

Boris Billich, în calitate de CEO şi Preşedinte la Mercedes-Benz în România, a declarat: „Festivalul Brazilor de Crăciun este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate evenimente de caritate din România, astfel că suntem mândri să fim parteneri. După colaborarea reuşită cu Salvaţi Copiii din cadrul proiectului Mobile Kids, Mercedes-Benz România continuă parteneriatul cu Organizaţia prin susţinerea oferită acestui eveniment de renume.” În final, dacă ai o nelămurire cu privire la Mobile Kids, îţi spunem că aceasta este o iniţiativă pentru copiii din clasele I-IV din şcolile bucureştene, care au participat la sesiuni active de informare pe tema siguranţei rutiere. De asemenea, precizăm că şi noi ne bucurăm să aflăm despre astfel de campanii caritabile în care sunt implicate branduri din lumea automobilistică. La mai multe înainte, vă rugăm.

Sursa noastră a fost: Biroul de presă Mercedes-Benz România. Mulţumim.

Pentru mai multe detalii despre programele educaţionale susţinute de Organizaţia Salvaţi Copiii, vă invităm să vizitaţi site-ul www.salvaticopiii.ro.

Bucsoiu.com

Maşina săptămânii: Citroën C4 Cactus

Vedeta cu roţi din pixeli pe care o invităm pe scenă în această săptămână este noul Citroën C4 Cactus. Potriveşte-o cu un decor pe măsură şi vei avea o poveste pe cinste, bună de împărtăşit cu prietenii la un ceai fierbinte. Dacă numele tău este Trandafir, atunci un Cactus este fix de două ori mai indicat.

citroen_c4_cactus

Sursă foto: BBC TopGear România, Citroën. Mulţumim.

banner_campulung-2

Bucsoiu.com

Škoda Fabia joacă rolul studentului silitor cu succes. Testul Euro NCAP confirmă afirmaţia

Organizaţia europeană care se ocupă cu testarea siguranţei la impact pe care o pot oferi diverse automobile – Euro NCAP – a încheiat recent o nouă sesiune de examinare şi a publicat rezultatele pe care le-au obţinut „discipolii” motorizaţi. Astfel,  Nissan Pulsar , Tesla Model S şi Škoda Fabia au fost ca nişte studenţi care au venit cu lecţiile învăţate şi au obţinut punctajul de top reprezentat prin cinci steluţe aurii.

Mai puţin bine pregătit a fost Suzuki Celerio, care a obţinut trei stele din cinci posibile. Pentru că am avut posibilitatea cu mai mult timp în urmă să vizitez camera de design din locuinţa situată în Mladá Boleslav, Cehia (şi să povestesc din punct de vedere ştiinţific despre acest performance în cartea Tableta cu eseuri media), în care automobilele Škoda sunt concepute şi educate pentru a se descurca eficient pe străzile din lume, mi-a stârnit curiozitatea în mod special faptul că la Euro NCAP, noua Fabia a obţinut punctajul maximum.

Euro NCAP a ales modelul Fabia 1.2 TSI „Ambition” pentru a fi izbit de pereţi în numele ştiinţei, iar după test se poate spune că acesta a fost chiar ambiţios, pentru că a obţinut un procent de 81% pentru protecţia şoferului, a pasagerului şi a copilului (18 luni şi trei ani). În ceea ce priveşte protecţia pietonilor şi sistemele de siguranţă din dotare, maşina a înregistrat un procent de 69%.

skoda fabia euro ncap

Ce spune despre aceste rezultate unul dintre „părinţii” responsabili cu dezvoltarea tehnică a acestui model, mai precis domnul Dr. Frank Welsch? „Unul dintre obiectivele dezvoltării noii Škoda Fabia a fost să aducem un nivel de siguranţă de top în segmentul maşinilor compacte. Punctajul maxim, de cinci stele, este confirmarea din partea experţilor independenţi că am atins acest obiectiv şi demonstrează că noua Škoda Fabia este una dintre cele mai sigure maşini de talie mică de pe piaţă”, a precizat domnul Welsch.

skoda fabia test bucsoiu

Noua Fabia poate fi echipată cu până la şase airbag-uri, iar ca dotare opţională în premieră pentru acest model este detectorul de oboseală. Tot ca o noutate este oferit şi sistemul de frânare Multi-Collision Brake, parte din sistemul standard ESC (controlul electronic al stabilităţii) prin care se reduce riscul unui alt accident după o nefericită coliziune. Modul de funcţionare a fost premiat în anul 2012 de Euro NCAP şi poate fi ilustrat grafic foarte bine prin următorul video:

Desigur, pentru că îţi doreşti să preîntâmpini orice întâmplare asemănătoare celei de mai sus sau din fotografia de la începutul articolului, noua Fabia dispune de sistemul opţional Front Assistant, prin care maşina scanează şi măsoară cu ajutorul unui radar distanţa până la maşina din faţă, iar dacă aceasta se micşorează sub limita admisă, asistentul intervine chiar până la oprirea completă, în anumite condiţii care se cer a fi respectate, cum ar fi viteza de deplasare. Oricum, pe aceasta o poţi fixa la un anumit nivel datorită limitatorului de viteză.

Skoda-Fabia_Combi

skoda fabia test bucsoiu 2

În plus, dacă nu te-ai descurcat prea bine la pornirea în rampă când ai susţinut proba practică la examenul de conducere, noua Fabia te ajută să eviţi plecarea involuntară îndărăt direct în bara de protecţie a unul alt autoturism tot printr-un asistent care intervine prompt. Se mai ridică la fileu o ultimă întrebare: nu cumva toate aceste sisteme erau disponibile în urmă cu vreo câţiva ani doar pe maşinile din clase superioare şi mult mai scumpe? Ba da, însă la fel cum face orice student silitor, prin învăţare poate să ajungă la un standard al cunoştinţelor pe care le deţin doar studenţii din ultimii ani. Nota zece, în concluzie. 

Surse foto: Biroul de presă Škoda şi Euro NCAP. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Protejat: S-a lansat „Tableta cu eseuri media” şi a fost inaugurată prima expoziţie de caligrame avangardiste cu maşini

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos.

Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus 2014

UPDATE post eveniment: duminică, 23 noiembrie 2014, s-a încheiat ediţia cu numărul 21 a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, fiind organizat ca în fiecare an de Radio România, prin Centrul Cultural Media. Ca de obicei, evenimentul a fost la înălţime, dar de data aceasta s-au înregistrat unele date record datorită vizitatorilor, care au fost aproximativ 117.000, după cum ne-au anunţat oficial organizatorii. Un alt număr surprinzător este 750, acesta a fost bilanţul evenimentelor organizate în cadrul Târgului Gaudeamus 2014. Noi am încercat să ne strecurăm printre conglomeratele de persoane şi cărţi pentru atingerea obiectivului iniţial: prezentarea succintă a unor apariţii editoriale mai deosebite, cu sau despre maşini.

Încă de la început am fost întâmpinaţi de standul Dacia, care i-a invitat pe oaspeţi să savureze la nivel olfactiv mirosul cărţilor din copilărie. Pe lângă odorizantele cu diverse arome, un vizitator a primit şi un model Logan „10 Ani” prin tombola organizată în Pavilionul Central A de la Romexpo. Pentru că nu am găsit în ofertă şi un odorizant cu aromă de vinete coapte, am plecat mai departe şi găsit cartea aceasta:

carte 4

citroen ds

În spatele cărţii dolofane, deloc întâmplător, se afla un exemplar Citroën DS într-o formă perfectă (după ce a trecut printr-un proces de restaurare), asemănător celui din fotografia de mai sus, împrumutată cu drepturi de reutilizare de la Wikipedia. La târg, exemplarul era mult prea bine camuflat de cărţi, vizitatori şi panglici roşii. Printre paginile cărţii, poţi să găseşti şi alte maşini mai mult sau mai puţin extraordinare. Desigur, asta dacă nu ai timp să porneşti motoarele de căutare ale Internetului pentru a găsi propriile tale maşini la care visezi şi să te documentezi despre ele în mod individual.

Am ajuns apoi la standul unei edituri cu mai multe cărţi îngrijite la calitate premium, iar printr-o scanare vizuală rapidă, am identificat unele volume asortate la fix cu fiecare prieten al nostru. Totuşi, ne-am îndreptat atenţia către următoarele trei volume necesare pentru atingerea scopului iniţial:

carte 1

carte 2

carte 3

Acestea au fost poate cele mai reprezentative lucrări pentru micro-cercetarea noastră specializată. Cu sigurnaţă, dacă am fi răsfoit fiecare pagină a tuturor cărţilor de la Gaudeamus, am fi găsit şi mai multe rezultate necesare pentru demersul nostru. Din păcate, acest lucru ar fi însemnat să ne revedem la ediţia cu numărul 22 a târgului, fără să fi terminat de parcurs probabil nici o jumătate din pavilionul Romexpo. Singura problemă a fost legată tot de lumea automobilistică, mai exact de parcarea stăpânită de „valeţi bruneţi” fără legitimaţii, veste reflectorizante sau (urmează o glumă bună, dar din păcate adevărată) bonuri fiscale. Ce noroc pe DS-ul acela din interiorul Târgului… dar acum ştim ce putem să îţi recomandăm: dacă nu vrei să ai probleme cu parcarea, alege o maşină clasică frumoasă şi mergi la eveniment pe jos. Mai este necesar să îţi reamintim care sunt beneficiile mişcării pentru sănătate?

(Povestea cu tâlc a fost scrisă de Anamaria Zamă şi Răzvan Bucşoiu. Felicitările pentru eveniment se îndreaptă acum către organizatori.)

Bucsoiu.com

Codul QR

(18 noiembrie 2014) Care este legătura dintre Salonul Auto Bucureşti din anul 2014 şi Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus? Ei bine, ambele sărbătoresc în acest an ediţia cu numărul 21. Ambele au o legătură cu domeniul automobilistic, mai mult sau mai puţin directă, pentru că brandul autohton Dacia este partener al Târgului de Carte Gaudeamus. În plus, Automobile Dacia va oferi ca premiu un model Dacia Logan din ediţia specială „10 ani” prin tragere la sorţi unui câştigător care va participa la tombolă cu biletul sau cu abonamentul de vizitare.

dacia-logan-10-ani-bucsoiu

Evenimentul este organizat de Radio România şi se va desfăşura în perioada 19 – 23 noiembrie 2014 la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, putând fi vizitat între orele 10:00 şi 20:00. Noi vom fi acolo şi la fel ca în ediţiile anterioare, vom căuta maşinile printre paginile unor cărţi. Între timp, poţi să citeşti aici despre o carte care abordează maşinile dintr-un punct de vedere nou.

UPDATE: ediţia cu numărul 21 a Târgului Internaţional de carte Gaudeamus este abia la jumătatea perioadei în care se desfăşoară, dar deja au fost înregistraţi peste 42.000 de vizitatori, după cum ne-au anunţat reprezentanţii Centrului Cultural Media Radio România prin intermediul unui comunicat de presă emis astăzi, 21 noiembrie 2014. Potrivit acestei surse, duminică, 23 noiembrie 2014, în ultima zi a ediţiei din acest an, la ora 14:00 va fi decernat premiul cel mare, autoturismul Dacia Logan „10 ani”. De la ora 16:00, va fi organizată ceremonia pentru decernarea trofeelor pentru acest eveniment.

gaudeamus_2014_bucsoiu

Gaudeamus 2014

Bucsoiu.com

Noul Mercedes-Benz Actros, camionul sexy, înmulţit cu 10 în România

Chiar dacă te-ai obişnuit să citeşti la noi în special despre autoturisme să spunem… mici, de această dată îţi îndreptăm atenţia către ceva cu adevărat mare: Mercedes-Benz Actros, unul dintre cele mai elegante camioane contemporane, un cărăuş harnic, dar cu iz de vedetă, în special datorită brandului inscripţionat şi a logo-ului cu stea impunătoare.

mercedes_actros

Nimic surprinzător, ai putea spune, acest lucru fiind datorat faptului că pe parcursul timpului, Actros a prestat servicii convingătoare pentru companiile care l-au angajat şi        l-au reangajat, cum s-a întâmplat, de exemplu, recent, la o companie de transport românească, Cartrans Preda, înfiinţată în urmă cu 20 de ani. Atunci, „angajatul lunii” cu greutate a fost tot un Mercedes-Benz, primul MB-814, de 4 tone. În anul 2002, compania menţionată a început un parteneriat oficial cu Mercedes-Benz, iar în anul 2012 a achiziţionat prima flotă Mercedes-Benz Actros din România, iar recent, în toamna anului 2014, au fost angajate în plus 10 modele noi de Actros 1842 LSnRL Euro VI. Te întrebi de ce spun despre un autocamion că este sexy? Poate nu ai văzut cât de bine îşi joacă rolul prin reclame, prin urmare, te invit să aruci o privire la acest spotul următor.

Modelul dispune de mai multe sisteme ingenioase pentru sporirea confortului şi a siguranţei deplasării (vorbim despre un Mercedes-Benz mare, aşadar, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, la ce altceva am putea să ne aşteptăm, chiar şi în categoria grea!?), mai exact Predictive Powertrain Control (abreviat PPC) sau FleetBoard. Sistemul PPC este un tempomat capabil să recunoască dinainte topografia sau profilul drumului, iar pe suprafeţele deluroase, intervine în controlul direct al cutiei de viteze, al frânării şi poate să optimizeze consumul de combustibil.

PPC este primul sistem tempomat din lume bazat pe GPS. Standard, camionul dispune de funcţia EcoRoll, care introduce automat cutia într-o treaptă inferioară la momentul potrivit pentru un consum de combustibil mai redus. Nu degeaba maşina aceasta a primit în anul 2013 titlul de „Camionul Eco al Anului”.  În plus, pe lângă faptul că Actros este un camion destul de chipeş, cred că acestea sunt câteva argumente foarte solide care mă determină să mă gândesc foarte serios la noua categorie pe care o voi adăuga în permisul de conducere…

Bucsoiu.com