În compunerile pe care doamna învăţătoare te punea să le redactezi după ce te întorceai din vacanţa de vară la şcoală povesteai probabil ce ai făcut, mai ales dacă mergeai în vizită la bunici şi aceştia erau acasă, dornici să te găzduiască şi să îţi răsfeţe papilele gustative. Dacă eşti de şcoală veche, nu uiţi niciodată că în sufletul tău se află un copil de 10 ani care se bucură de vară, soare şi distracţie cu prietenii. Foarte probabil, majoritatea supermaşinilor se instalează în sistemul nostru cognitiv tot pe la vârsta menţionată anterior, în general vara, când caroseriile neobişnuite şi strălucitoare mărşăluiesc pe străzi cu jantele perfect lustruite şi pneuri care îţi lasă impresia că au ieşit de câteva ore din fabrică şi fac pentru prima dată cunoştinţă cu asfaltul. În acest dans al imaginilor frumoase pentru retinele tuturor celor implicaţi în spectacol, atât din interiorul cât şi din exteriorul maşinii-vedetă, razele soarelui asigură un joc de lumini fascinant, care trimite cu gândul la multiplele flash-uri ale camerelor de fotografiat profesionale de la evenimentele care obligă la utilizarea covorului roşu.
Revenind la ideea cu şcoala, indiferent de vârsta pe care o ai, îţi propun un exerciţiu de imaginaţie. Gândeşte-te că în toamnă va trebui să povesteşti o experienţă automobilistică de vis. Pentru acest demers, lasă-ţi gândurile să zboare oriunde alături de o sportivă deosebită, pe nume Ferrari F40, pe care o parcăm în faţa ochilor tăi mai jos. Are 27 de ani, forme perfecte şi orice poster uriaş s-ar ruga de imprimantă să aibă un F40 pe el. Motorul V8 central de 2.936 cmc plasat în spatele unei persoane sau două (în cazul punerii în comun a călătoriei cu cineva mai mult sau mai puţin drag şoferului) va acţiona asupra posteriorului ţanţoş. Propulsorul va fi un slujitor cuminte, care îl va urma pe stăpânul apăsător de acceleraţie în strunirea celor 471 CP la 7.000 rpm (352 kW). Dacă frontul de luptă este un circuit, Ferrari F40 va accelera de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde şi apoi va continua ascensiunea către culmile vitezei, undeva pe la 322 km/h. Este chiar mai mult decât îi trebuie unui pilot de avion pentru a decola, deci suficient pentru orice poveste din vara anului 2014.
Ferrari F40 a avut o misiune dificilă încă de la naştere, din anul 1987: să fie „sora” mai mică a unui alt model impresionant, mai exact 288 GTO. Nu a dezamăgit, pentru că până în anul 1989 a deţinut titul de cea mai rapidă maşină din lume produsă în serie, perfect legală pentru circulaţia pe drumurile publice. Nebunia pe care o dezlănţuie ţine de alt domeniu, aşa că avem libertatea de a-i da frâu liber şi extrem de sigur pe autostrada fanteziei chiar în acest moment. Pentru mine, acum înseamnă sâmbătă după amiază, cu fundal sonor asigurat de melodia lui Robert Palmer, intitulată „Simply Irresistible”. La fel ca maşina.
Urcă-te la volan. La fel cum orice actriţă de la Hollywood are cu ea „strictul necesar”, alcătuit din tocuri stiletto, un fel de gentuţă şi un zâmbet cuceritor, Ferrari F40 te întâmpină doar cu ceea ce îţi trebuie: volan, pedale, schimbător.
Gata cu autostrada aia a viselor. Gata cu aiurelile. Dar cum poţi să spui gata la emoţiile şi starea de bine pe care ţi-o produce în momentul în care te uiţi la ea? Cum ai putea să îţi termini compunerea fără să scrii despre zâmbetul larg pe care îl ai pe faţă doar când îi rosteşti numele? Chiar dacă ai condus pe bune sau nu această maşină, eşti fericit când descrii amintirile sau mincinile gogonate pe care le povesteşti „învăţătoarei” care te întreabă ce ai făcut în vacanţa de vară, într-o sâmbătă seara. Diferenţa constă în gradul de bucurie, dar se poate discuta cu siguranţă despre o scară a satisfacţiei, unde ai posibilitatea să alegi câtă bucurie aloci asocierii tale chiar şi pe plan imaginar cu această maşină. Dacă scara este de la 1 la 10, iar 10 înseamnă maximum, aleg 10. La fel ca puştiul de 10 ani din sufletul meu, care încă îşi pilotează conştiincios maşinuţa teleghidată în formă de F40.
Mulţumiri pentru fotografii Netcarshow.com.
bucsoiu.com 