Nostalgia de sâmbătă: Dacia 1300 neagră din 1982 (AG 10 NIE)

Eram prin anul 2006, proaspăt deţinător al unei bucăţi de plastic roz cu bucurie şi avem din ce în ce mai multă nevoie de mobilitate rapidă, deoarece drumurile de la radio Caroliştii din cadrul Colegiului Pedagogic „Carol I” la televiziunea Muscel TV, apoi de la o reşedinţă la alta a părinţilor se înmulţiseră, iar timpul era foarte scurt. Astfel, o maşină personală rezolva o parte dintre aceste probleme. Totuşi, voiam un exemplar clasic, negru, românesc, şi accesibil din mai multe puncte de vedere. Postul vacant a fost ocupat de el:

ag_10_nie

Pentru mine, această maşină Dacia 1300 neagră era (şi va fi în sinea mea) ca acel Ford Gran Torino pentru Starsky & Hutch sau ca acel Dodge Charger ’69 „General Lee” pentru Bo Duke, în filmul The Dukes of Hazzard. Era un fel de Chevrolet El Camino din anii ’70 pentru Earl, personajul central în serialul american intitulat My Name Is Earl. Era tot ceea ce trebuia să fie şi nimic mai mult.

Cu bune şi cu rele, adunate din portbagajul mochetat

Acum, după aproape zece ani de la prima noastră întâlnire, îmi amintesc de ea şi de toate problemele ei cu un zâmbet. De exemplu, îmi aduc aminte de carburatorul sclifosit (Solex, dar vârsta îşi spunea cuvântul), de bujia pe care am scăpat-o în blocul motor şi pe care am recuperat-o după o jumătate de zi (bine, asta poate că a fost puţin problema mea, dar un bărbat adevărat nu greşeşte niciodată, potrivit maximelor masculinităţii, deci a fost vina maşinii), de rezervorul cu benzină spart pe care a trebuit să îl schimb musai pe o rampă sau de faptul că am găsit-o în parcare (pe un loc necumpărat şi nemarcat) cu pneurile frontale bricolate de un cuţitar amator, dar ambiţios.

A fost cam dezamăgitor momentul respectiv, mai ales pentru că în aceeaşi zi fusesem la vulcanizare pentru echiparea cu pneuri noi. Totuşi, am apreciat faptul că pneurile din spate au fost iertate de la bricolaj şi privind maşina din profil, cred că am înţeles de ce: NIE semăna acum cu un dragster sau cu o felină pregătită să facă un salt de pe loc direct pe pradă. Partea bună era că problemele tehnice nu erau în grija mea. Doi mecanici, pentru care am numai cuvinte frumoase şi respect, gâdilau cu pricepere maşina, iar ea îşi manifesta satisfacţia pe traseu, sub conducerea subsemnatului.

De fapt, defectele îi confereau o serie de trăsături aproape umane, inerete calităţilor. Printre acestea, aş enumera în primul rând faptul că era o Dacia 1300 din ’82, neagră, deci îndeplinea cu succes cerinţele mele iniţiale. Mai mult decât atât, era originală în proporţie de 80% (restul de 20% îl reprezenta sistemul de frânare nou, împreună cu diverse consumabile şi modificările la nivel vizual) şi avea în echipare un motor franţuzesc de provenienţă Renault, aşa cum îi stă bine unui astfel de model.

În al doilea rând, avea o cutie de viteze scurtă şi, într-un fel unic, sportivă. Trecerea prin trepte era rezonabil de precisă şi oarecum distractivă. Îmi plăcea, dar între timp, după despărţirea de NIE, m-am îndrăgostit de transmisia automată tocmai pentru că versiunile manuale de pe alte maşini, indiferent de brand, mă întristau: aproape toate îmi lăsau impresia că încearcă să imite fără succes ceea ce NIE făcea firesc şi fără ezitare prin transmisia din dotare. Tot la capitolul calităţi s-a încadrat şi capota portbagajului mochetat, care se închidea mai uşor decât uşa unui frigider din zilele noastre şi producea un blââc metalic asemănător în privinţa „gălăgiei” cu o clapetă de laptop închisă. La fel ca această amintire.

Sursă fotografie: autorul reminescenţei, Răzvan Bucşoiu.

Bucsoiu.com

Noua gheişă din spectacolul urban: Honda Civic Type R

Când a apărut generaţia cu numărul opt de Civic, în 2006, probabil că unul dintre cele mai vehiculate clişee apărute prin presa auto se referea la faptul că noul model este un fel de navă extraterestră. Cine mai avea siglă împachetată în sticlă şi ţevi de eşapament standard triunghiulare (fără să fie un supercar)? Păi… nimeni.

Ei bine, din păcate, cea mai recentă generaţie este mult mai docilă, mai… franţuzească, în special din punctul de vedere al designului. Noua versiune sportivă, Type R, păstrează tradiţia începută în 1997 şi adaugă de această dată un motor nou de 2.0 litri VTEC Turbo cu 310 CP.  A, da, pe lângă unele chichiţe în stil NFS, după cum se vede:

Honda-Civic_Type_R_2015_1_bucsoiu

Ca orice gheişă atentă la detalii, nici interiorul nu a fost lăsat mai prejos: dacă pe dumneavoastră vă pasionează raliul, atunci veţi aprecia faptul că puteţi să acceleraţi de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde (spune producătorul, nu garantăm că este aşa) şi apoi să tindeţi către viteza maximă de aproximativ 270 km/h. Pe circuit, desigur.

Honda-Civic_Type_R_2015_2_bucsoiu

Mai multe detalii nu au rost aici, pentru că nu ne dorim să publicăm o broşură emisă de producător. Ba chiar vom încheia prin a spune ce nu ne place deloc la maşina aceasta. Începem de la interior, unde lucrurile stau mai bine, chiar dacă mânerul frânei de mână pare să fugă de şofer, iar gurile de ventilaţie de la extremităţile bordului ne lasă impresia că au fost împrumutate de la un Isuzu Turquoise.

La exterior, unde roţile par disproporţionate dacă le vom raporta la caroserie, spatele rotunjit este complet incoerent cu partea frontală prea ascuţită, iar proiectoarele sunt prea banale în comparaţie cu generaţia despre care am vorbit la început şi care nu era de tip „R”. Oricum, poate ne vom schimba percepţia la vizualizarea live a maşinii.

Honda-Civic_Type_R_2015_3_bucsoiu

  Sursă fotografii: biroul de presă Honda. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Te căutăm pentru un internship în domeniul jurnalismului auto la noi în echipă

Primele maşini au apărut în garajul virtual din publicaţia noastră online Bucşoiu.com încă de la începutul anului 2009, iar de atunci am continuat să adăugăm, pe de-o parte, o mulţime de cai-putere, iar pe de altă parte, numeroşi oameni deosebiţi, inclusiv în echipa noastră. Acum ne extindem şi am pornit simbolic girofarul celui mai nou Dodge Charger Pursuit în căutarea unor potenţiali colegi, care corespund unui profil prezentat în continuare.

Dodge-Charger_Pursuit_2015_bucsoiu.com

Ce urmărim, în general şi în particular? Candidaţii ideali pe care îi căutăm au până în 25 de ani şi deţin o licenţă de piloţi sau copiloţi de avioane civile. Dacă ai avut răbdare şi ai citit în continuare, ştii de glumă, aşa cum trebuie şi vei înţelege că acesta nu este un criteriu obligatoriu, fiind suficient permisul de conducere (cel puţin categoria B) şi experienţa în traficul rutier din Bucureşti de cel puţin doi ani. Chiar dacă la nivel internaţional jurnaliştii auto călătoresc în general foarte mult cu… avionul, tu nu ai nevoie de experienţă în traficul aerian. Cu toate acestea, este şi mai bine dacă îţi plac avioanele şi cunoşti unele aspecte despre ele.

Mult mai important (de fapt, obligatoriu) este să cunoşti limba engleză la un nivel atât de avansat, încât să poţi discuta, ipotetic vorbind, într-un interviu (pe care va trebui să îl redactezi ulterior) de aproximativ o oră cu domnul John Rishton, directorul executiv al companiei Rolls-Royce. Altceva?

Dacă te pricepi şi la franceză este bine, iar dacă ştii minimum 2.000 de substantive în limba germană şi poţi să le inserezi în fraze corecte din punct de vedere gramatical, mergi direct într-o etapă de selecţie. Chiar şi aşa, direct şi fără GPS, trebuie să ne trimiţi mai întâi un document Word (spaţiere 1,5 rânduri, margini 2,5 cm stânga, dreapta, sus şi jos) care va conţine răspunsurile tale (în total, între 700 şi 1.000 de cuvinte, poţi şi mai mult dacă ai inspiraţie, dar ai limită de maximum două pagini A4), la următoarele întrebări:

1) Participi la evenimentul de lansare în România a noului BMW Seria 7. Cum ai aborda lansarea într-un mod diferit de restul presei auto, astfel încât inclusiv prietenii tăi cărora nu prea le plac limuzinele să devină interesaţi şi chiar să îl promoveze pe reţelele sociale?

2) Redactează un scurt articol de opinie (cu tentă de editorial) despre subiectul „Mass-media şi agresivitatea la volan” .

3) Ai şansa de a conduce timp de 30 de minute prin Bucureşti un Mercedes-Maybach S600, în care se află Jeremy Clarkson, fostul prezentator de la TopGear. Spune-ne cum l-ai determina să scrie un articol sau să realizeze o emisiune împreună cu tine.

În final, te rugăm să trimiţi documentul tău împreună cu un Curriculum Vitae (CV) printr-un e-mail la adresa anamaria@bucsoiu.com, până la data de 21 iunie 2015, la ora 23:59. Vom confirma primirea în cel mai scurt timp posibil şi vom studia fişierele transmise. Doar persoanele selectate vor fi contactate pentru interviu.

Ce oferim dacă te găsim? Internship plătit, program flexibil, recomandări viitoare şi pile. De combustibil, desigur. Mai multe detalii la linia de sosire, adică la interviu, unde sperăm să ne întâlnim cu tine!

Bucsoiu.com

BMW X1 în varianta 2.0, adică noua generaţie

Să participi la o întrunire a pacifiştilor cu a doua generaţie de X1 este cam la fel cum te-ai duce la o grădiniţă cu mai multe pungi pline cu bomboane. Groaznic, pentru că vei fi încercuit înainte să ai timp de reacţie pentru a încerca o eventuală fugă. Deci, trebuie să lupţi: cu bomboanele, desigur. Sau cu asta:

BMW-X1_2016_1

Măcar modelul ăsta nou arată mai bine decât generaţia anterioară, care părea făcută cu flexul după ce un copil repetent la desen a încercat să facă o copie (nereuşită, desigur) după un X3, care la rândul lui este o copie la o scară mai mică a lu’ X5. Asta nu înseamnă că modelul nu are o bună prestanţă la drum, probabil că are, nu vom şti decât după ce îl vom conduce. Dar, prin comparaţie cu versiunile mai mari, X3 şi în special X5, pe care îl cunoştem foarte bine, am putea să ne aşteptăm la rezultate satisfăcătoare.

BMW-X1_2016_2

Încă un amănunt: X1 este construit pe platforma modelului Seria 3, de altfel cel mai bine vândut model din gama BMW. Bun, la fel ca bomboanele de la începutul povestioarei.

Sursă foto: Biroul de presă BMW. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Noul Toyota HiLux a ieşit în lume

Obiectul analizei? Calul de povară nipon, cu debut simultan în Australia şi Tailanda, iar apoi în lumea întreagă. Primul HiLux apărea în urmă cu 47 de ani, iar după ce a trecut prin testele muncitorilor şi cele cu semnătura lui Jeremy Clarkson, a continuat să supravieţuiască sub o formă sau alta.

Cea mai recentă a fost lansată oficial chiar în ziua de 21 mai 2015, când este sărbătorită Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în acceaşi dată în care sunt celebraţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. La nivel naţional, 21 mai reprezintă ziua în care sunt cinstiţi eroii neamului românesc, datorită cărora noi ne putem bucura de identitate ca ţară şi de numeroase alte beneficii, printre care dreptul la liberă exprimare, aşa cum facem şi aici, unde vă prezentăm noul model.

Toyota-HiLux_2016_2

Date esenţiale? Sincer, nu cred că este cazul să vorbim prea mult despre acest subiect. Oricum, dacă ai o afacere în domeniul construcţiilor şi ai folosit pe post de cărăuş o flotă alcătuită din HiLux, probabil vei fi anunţat de reprezentanţii companiei Toyota că a venit timpul să faci o îmbunătăţire. Probabil. Totuşi, am putea să îţi spunem că a crescut capacitatea de încărcare până la 1.240 kg.

Toyota-HiLux_2016_1

Este potrivit pentru străzile din România? Cu siguranţă, mai ales că străzile noastre par în mare parte a fi un fel de cărări într-un permanent şantier.

Toyota-HiLux_2016_3

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Oricum, dar cu salopeta potrivită.

Toyota-HiLux_2016_4

Sursă foto: Toyota. Mulţumim.

Bucsoiu.com

Reflecţii în urma unei dezbateri la Olimpiada de Comunicare Politică 2015

Aproape de jumătatea lunii mai a fost organizată premierea ediţiei cu numărul IV a Olimpiadei de Comunicare Politică. În cadrul acestui eveniment, Mihai Sturzu – pentru care pasiunea aeronautică tinde să devină poate chiar o profesie în aviaţie – a prezentat succint şi atractiv un subiect contemporan, bazat pe o paralelă între era industrială şi era Internetului. Accentul a fost pus pe schimbările majore pe care cele două elemente le-au determinat sau le vor produce la nivel global.

VGN_class_MB 2

Dacă era industrială se baza pe planificare, control şi caracterul secret al demersului (economic, social), era Internetului este întemeiată pe principiul experimentului, controlul se transformă în idee, iar evoluţia acestora este foarte transparentă, după cum bine a punctat Mihai. Din punctul nostru de vedere, printr-o aprofundare a comparaţiei, se poate observa cu uşurinţă faptul că societatea virtuală duce o luptă victorioasă împotriva intimităţii controlată chiar de actorii sociali implicaţi de bună voie.

Cine îl obligă pe Dorel (sau pe Gogu) să pună pe Facebook o fotografie din bucătăria proprie, cu un check-in care completează din punct de vedere informaţional locaţia? Nimeni. Oare în era industrială, acelaşi Dorel i-ar fi permis accesul oricărui prieten (să nu mai spunem de cunoştinţe şi necunoscuţi) să intre în spaţiul personal? Cel mai probabil, nu, dar aceasta este doar o frântură dintr-un puzzle gigantic al schimbării, în care nici măcar piesele nu sunt cunoscute în totalitate, cu atât mai puţin rezultatul final sau efectele. Dacă privim nişa automobilismului, putem să vedem şi mai concret unele diferenţe între cele două ere. De exemplu, Era industrială:

oldtimer-pix 1

Şi Era Internetului:

Volkswagen-Golf_GTE_Sport_Concept_2015_1

În prima fotografie este un Oldtimer (un brand mai potrivit nu am fi găsit), o maşină gândită să faciliteze transportul persoanelor din punctul A în punctul B şi… atât. În cea de-a doua fotografie este un concept – Golf GTE Sport – lansat de Volkswagen (un brand popular teoretic şi practic) exact în ziua anunţării rezultatelor la Olimpiadă, mai exact 14 mai 2015. Rolul acestui concept – care va prinde viaţă pe linia producţiei în serie probabil anul următor – poate fi privit ca un experiment. Dacă ar fi un site, VW Golf GTE Sport ar fi versiunea Beta. Publicul vede, analizează, iar în funcţie de necesităţile pieţei, producătorul lansează un model de serie, care oricum va fi supus la scurt timp după apariţie (cam în doi, trei ani) la un facelift, dacă nu va fi lansată direct o „nouă” generaţie.

Volkswagen-Golf_GTE_Sport_Concept_2015_4

Experimentul poate să eşueze, desigur, iar apoi în cel mai fericit caz va fi momentul apariţiei bancurilor de tipul „trăim vremuri ciudate, în care un computer se strică după trei zile, iar un hamburger… după cinci ani”. Ne vom adapta, iar dacă vom fi deştepţi, vom păstra şi tradiţiile, aşa cum au făcut şi generaţiile premergătoare care au trăit dezvoltarea epocii industriale.

Ar fi chiar păcat să pierdem ocazia de a fi în viitor la un volan înlocuit cu o manşă ca în fotografia următoare, deoarece maşinile care se conduc singure vor fi mai eficiente şi mai sigure – pe domeniul public. În fine, la fel cum apariţia motorului cu aburi nu a exterminat caii sau tracţiunea animală, nici maşinile viitorului nu vor distruge complet plăcerea condusului. Cu o condiţie care poate părea reduntantă: dacă vom fi deştepţi şi mult mai responsabili.

mansa

La fel cum între Oldtimer-ul din mileniul cu prefixul 19… şi conceptul Volkswagen din mai 2015 este pusă în comun ideea mişcării şi materializarea acesteia prin motorul conectat la patru roţi şi între era industrială şi cea a Internetului există o legătură, un punct comun, care nu se distruge brusc la schimbare. Ca o concluzie, noi credem că liantul este chiar comunicarea, un proces care trece permanent prin multiple transformări, dar păstrează o idee esenţială: interacţiunea bazată pe transmiterea de mesaje, cu scopul obţinerii unui feed-back.

Sursă fotografii: era Internetului. Autori: Ana-Maria Zamă şi Răzvan Bucşoiu. Mulţumim pentru atenţie.

Bucsoiu.com

A apărut noul număr BBC TopGear din luna mai

Mai stai un pic şi citeşte noul număr al revistei britanice. De această dată, doar cu STIG la cârma echipei de bază. La nivel de România, colectivul redacţional nu a suferit modificări. De fapt, oamenii noştri propun şi o rezolvare a unei probleme importante: „dacă nu ştii cum să-ţi revii mai repede după petrecerile de 1 mai, avem noi soluţia. Dă repede o fugă până la chioşcul de ziare.

a-apafrut-topgear-de-mai-56525

A apărut noul număr TopGear şi sigur găseşti ceva de citit care să-ţi facă ziua mai frumoasă”, după cum aflăm de pe site-ul publicaţiei. Pe J. Clarkson îl găseşti pe propriul site: Clarkson.tv, iar vocile târgului spun că în curând va fi lansată o nouă emisiune cu maşini alături de Hammond şi May. Aşteptăm cu (ne)răbdare.

tg105

Sursă: se vede mai sus, foarte clar.

Bucsoiu.com

O poveste cu Maserati Quattroporte S Q4

Să presupunem că John Smith este directorul executiv al unei companii multinaţionale producătoare de ciment. Deciziile pe care şi le-a asumat l-au plasat în centrul atenţiei superiorilor, care i-au oferit posibilitatea să aleagă o maşină de serviciu elegantă. Fără să stea prea mult pe gânduri, domnul Smith a ales un Maserati Quattroporte S Q4, un model cu o lungime de peste cinci metri, ca orice limuzină care se respectă.

Maserati-Quattroporte_2013_1

Quttroporte în limba italiană înseamnă patru portiere, iar Q4 este un semn care indică faptul că maşina această dispune de tracţiune integrală.

Maserati-Quattroporte_2013_2

Cu un portbagaj de 530 litri, domnul Smith va avea loc pentru bagaje, la fel cum rezervorul cu o capacitate de 80 litri va putea să înghită multă benzină premium. Va fi necesară, pentru că motorul V6 de 2.979 cmc, conectat la o transmisie automată cu opt trepte, se va hrăni într-o oarecare linişte cu 15,4 litri în oraş, 7,08 litri în extraurban, iar în ciclu combinat cu 10,6 litri. În urmă va lăsa cel puţin 181 g/km de emisii CO2, în oraş – 358 g/km, iar în medie – 246 g/km.

Maserati-Quattroporte_2013_4

În timpul călătoriei, domnul Smith se va simţi ca un pasager răsfăţat la volanul pe care tronează sigla tridentului, iar la semafor ar putea avea unele dificultăţi când va fi asaltat de priviri curioase, care cer lămuriri suplimentare uneori chiar şi în privinţa brandului, mai ales din partea necunoscătorilor.

Acestora li se vor adăuga privirile duşmănoase ale unor şoferi de dube, dar şi din partea şoferilor/pasagerilor din alte limuzine cu sigle mai consacrate, mai germanice, mai britanice, sau poate chiar mai franţuzeşti. De fapt, domnul Smith ar putea să fie judecat printr-o privire cu un zâmbet oarecum zeflemitor şi de posesorul unui Hyundai Equus (dacă numele nu îţi spune nimic, ar trebui să te anunţăm că acest model este tot o limuzină, cu un preţ de aproximativ 70.000 de dolari), dar probabil că acest lucru nu se va întâmpla în România.

Maserati-Quattroporte_2013_3

Cu toate acestea, domnul Smith nu va avea timp să dea atenţie la aceste detalii, mai ales dacă va fi sprijinit pe de-o parte de apariţia culorii verzi a semaforului, iar pe de altă parte de acceleraţia maşinii, mai mult decât sprintenă: de la 0 la 100 km/h în 4,9 secunde, apoi, dacă semaforul a fost montat pe un circuit de curse, maşina va continua să accelereze până la viteza maximă de 283 km/h.

Ei bine, aici intervine elementul salvator al modelului: sportivitatea, care se îmbină elegant cu poziţionarea brandului şi aspectul estetic al maşinii cu un preţ cuprins între 108.700 şi 142.300 de dolari. Poveste cu final fericit, dacă nu iei în calcul şi celelalte variante pe care le avea domnul Smith la dispoziţie: Mercedes-Benz Clasa S, Audi A8, BMW Seria 7, sau pe cele chiar mai „ieftine”, cum ar fi Jaguar XJ sau Lexus LS.

Deci, a greşit domnul Smith cu alegerea făcută? Nu chiar, mai ales dacă are prieteni cunoscători în domeniul automobilistic şi nu trebuie să le dea prea multe explicaţii despre modelul ales. Se mai adaugă şarmul italienesc al maşinii şi cartea tehnică bine dotată, însă ar trebui să reţinem un aspect al poveştii: totuşi, domnul Smith se pricepe mai mult la ciment decât la maşini.

Sursă foto şi specificaţii tehnice: Netcarshow, Maserati. Mulţumim.

Bucsoiu.com

McLaren 540C apare în public

Obiectul analizei? Un instrument britanic de precizie pentru circuit, care nu mai poartă denumirea unei imprimante multifuncţionale ca McLaren MP4-12C. Acum, numele este specific mai degrabă unui aspirator. Un aspirator foarte puternic, în stare să atingă o viteză maximă de 320 km/h, sau producătorii sunt foarte optimişti.

Probabil, adevărul este o simbioză între ambele date. Vom vedea după test-drive sau după ce îl vom achiziţiona din UK. Mai trebuie să strângem doar 126.000 de lire, excluzând taxele sau opţionalele.

McLaren-540C_Coupe_2016_1

Date esenţiale? Iată un supercar atent la copaci, pentru că are emisii de noxe poluante cu o valoare de 258 g/km. Având în vedere că vorbim despre un McLaren, este destul de bine.

McLaren-540C_Coupe_2016_3

Este potrivit pentru străzile din România? Cea mai bună glumă din această lună.

McLaren-540C_Coupe_2016_2

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Cu seriozitate şi responsabilitate, asemănător unui pilot de Formula 1, aflat în timpul liber. Asta nu prea este o maşină în care să fii văzut că rânjeşti. În rezolvarea acestei probleme vin Ferrari şi Lamborghini. Dacă alegi 540C, ştii cu adevărat ce înseamnă să gestionezi transferul de mase şi cum poţi exploata la maximum fiecare cal-putere pe o plajă de turaţii perfecte.

Nu-ţi va păsa de posteriorul crăcănat care lasă impresia că se înrudeşte cu Ford Ka din prima generaţie, în ciuda faptului că spatele lui 540C va fi văzut de mulţi dintre cei pe care îi vei lăsa în urmă.

McLaren-540C_Coupe_2016_4

Sursă foto: Biroul de presă McLaren. Mulţumim!

Bucsoiu.com