Te invităm să urmăreşti emisiunea pilot lansată la sfârşitul lunii mai, în care se regăsesc o parte dintre subiectele abordate de publicaţii automobilistice româneşti din mediul online.

Te invităm să urmăreşti emisiunea pilot lansată la sfârşitul lunii mai, în care se regăsesc o parte dintre subiectele abordate de publicaţii automobilistice româneşti din mediul online.

Obiectul analizei? Calul de povară nipon, cu debut simultan în Australia şi Tailanda, iar apoi în lumea întreagă. Primul HiLux apărea în urmă cu 47 de ani, iar după ce a trecut prin testele muncitorilor şi cele cu semnătura lui Jeremy Clarkson, a continuat să supravieţuiască sub o formă sau alta.
Cea mai recentă a fost lansată oficial chiar în ziua de 21 mai 2015, când este sărbătorită Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în acceaşi dată în care sunt celebraţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. La nivel naţional, 21 mai reprezintă ziua în care sunt cinstiţi eroii neamului românesc, datorită cărora noi ne putem bucura de identitate ca ţară şi de numeroase alte beneficii, printre care dreptul la liberă exprimare, aşa cum facem şi aici, unde vă prezentăm noul model.

Date esenţiale? Sincer, nu cred că este cazul să vorbim prea mult despre acest subiect. Oricum, dacă ai o afacere în domeniul construcţiilor şi ai folosit pe post de cărăuş o flotă alcătuită din HiLux, probabil vei fi anunţat de reprezentanţii companiei Toyota că a venit timpul să faci o îmbunătăţire. Probabil. Totuşi, am putea să îţi spunem că a crescut capacitatea de încărcare până la 1.240 kg.

Este potrivit pentru străzile din România? Cu siguranţă, mai ales că străzile noastre par în mare parte a fi un fel de cărări într-un permanent şantier.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Oricum, dar cu salopeta potrivită.

Sursă foto: Toyota. Mulţumim.

Aproape de jumătatea lunii mai a fost organizată premierea ediţiei cu numărul IV a Olimpiadei de Comunicare Politică. În cadrul acestui eveniment, Mihai Sturzu – pentru care pasiunea aeronautică tinde să devină poate chiar o profesie în aviaţie – a prezentat succint şi atractiv un subiect contemporan, bazat pe o paralelă între era industrială şi era Internetului. Accentul a fost pus pe schimbările majore pe care cele două elemente le-au determinat sau le vor produce la nivel global.

Dacă era industrială se baza pe planificare, control şi caracterul secret al demersului (economic, social), era Internetului este întemeiată pe principiul experimentului, controlul se transformă în idee, iar evoluţia acestora este foarte transparentă, după cum bine a punctat Mihai. Din punctul nostru de vedere, printr-o aprofundare a comparaţiei, se poate observa cu uşurinţă faptul că societatea virtuală duce o luptă victorioasă împotriva intimităţii controlată chiar de actorii sociali implicaţi de bună voie.
Cine îl obligă pe Dorel (sau pe Gogu) să pună pe Facebook o fotografie din bucătăria proprie, cu un check-in care completează din punct de vedere informaţional locaţia? Nimeni. Oare în era industrială, acelaşi Dorel i-ar fi permis accesul oricărui prieten (să nu mai spunem de cunoştinţe şi necunoscuţi) să intre în spaţiul personal? Cel mai probabil, nu, dar aceasta este doar o frântură dintr-un puzzle gigantic al schimbării, în care nici măcar piesele nu sunt cunoscute în totalitate, cu atât mai puţin rezultatul final sau efectele. Dacă privim nişa automobilismului, putem să vedem şi mai concret unele diferenţe între cele două ere. De exemplu, Era industrială:

Şi Era Internetului:

În prima fotografie este un Oldtimer (un brand mai potrivit nu am fi găsit), o maşină gândită să faciliteze transportul persoanelor din punctul A în punctul B şi… atât. În cea de-a doua fotografie este un concept – Golf GTE Sport – lansat de Volkswagen (un brand popular teoretic şi practic) exact în ziua anunţării rezultatelor la Olimpiadă, mai exact 14 mai 2015. Rolul acestui concept – care va prinde viaţă pe linia producţiei în serie probabil anul următor – poate fi privit ca un experiment. Dacă ar fi un site, VW Golf GTE Sport ar fi versiunea Beta. Publicul vede, analizează, iar în funcţie de necesităţile pieţei, producătorul lansează un model de serie, care oricum va fi supus la scurt timp după apariţie (cam în doi, trei ani) la un facelift, dacă nu va fi lansată direct o „nouă” generaţie.

Experimentul poate să eşueze, desigur, iar apoi în cel mai fericit caz va fi momentul apariţiei bancurilor de tipul „trăim vremuri ciudate, în care un computer se strică după trei zile, iar un hamburger… după cinci ani”. Ne vom adapta, iar dacă vom fi deştepţi, vom păstra şi tradiţiile, aşa cum au făcut şi generaţiile premergătoare care au trăit dezvoltarea epocii industriale.
Ar fi chiar păcat să pierdem ocazia de a fi în viitor la un volan înlocuit cu o manşă ca în fotografia următoare, deoarece maşinile care se conduc singure vor fi mai eficiente şi mai sigure – pe domeniul public. În fine, la fel cum apariţia motorului cu aburi nu a exterminat caii sau tracţiunea animală, nici maşinile viitorului nu vor distruge complet plăcerea condusului. Cu o condiţie care poate părea reduntantă: dacă vom fi deştepţi şi mult mai responsabili.

La fel cum între Oldtimer-ul din mileniul cu prefixul 19… şi conceptul Volkswagen din mai 2015 este pusă în comun ideea mişcării şi materializarea acesteia prin motorul conectat la patru roţi şi între era industrială şi cea a Internetului există o legătură, un punct comun, care nu se distruge brusc la schimbare. Ca o concluzie, noi credem că liantul este chiar comunicarea, un proces care trece permanent prin multiple transformări, dar păstrează o idee esenţială: interacţiunea bazată pe transmiterea de mesaje, cu scopul obţinerii unui feed-back.
Sursă fotografii: era Internetului. Autori: Ana-Maria Zamă şi Răzvan Bucşoiu. Mulţumim pentru atenţie.

Mai stai un pic şi citeşte noul număr al revistei britanice. De această dată, doar cu STIG la cârma echipei de bază. La nivel de România, colectivul redacţional nu a suferit modificări. De fapt, oamenii noştri propun şi o rezolvare a unei probleme importante: „dacă nu ştii cum să-ţi revii mai repede după petrecerile de 1 mai, avem noi soluţia. Dă repede o fugă până la chioşcul de ziare.

A apărut noul număr TopGear şi sigur găseşti ceva de citit care să-ţi facă ziua mai frumoasă”, după cum aflăm de pe site-ul publicaţiei. Pe J. Clarkson îl găseşti pe propriul site: Clarkson.tv, iar vocile târgului spun că în curând va fi lansată o nouă emisiune cu maşini alături de Hammond şi May. Aşteptăm cu (ne)răbdare.

Sursă: se vede mai sus, foarte clar.

Să presupunem că John Smith este directorul executiv al unei companii multinaţionale producătoare de ciment. Deciziile pe care şi le-a asumat l-au plasat în centrul atenţiei superiorilor, care i-au oferit posibilitatea să aleagă o maşină de serviciu elegantă. Fără să stea prea mult pe gânduri, domnul Smith a ales un Maserati Quattroporte S Q4, un model cu o lungime de peste cinci metri, ca orice limuzină care se respectă.

Quttroporte în limba italiană înseamnă patru portiere, iar Q4 este un semn care indică faptul că maşina această dispune de tracţiune integrală.

Cu un portbagaj de 530 litri, domnul Smith va avea loc pentru bagaje, la fel cum rezervorul cu o capacitate de 80 litri va putea să înghită multă benzină premium. Va fi necesară, pentru că motorul V6 de 2.979 cmc, conectat la o transmisie automată cu opt trepte, se va hrăni într-o oarecare linişte cu 15,4 litri în oraş, 7,08 litri în extraurban, iar în ciclu combinat cu 10,6 litri. În urmă va lăsa cel puţin 181 g/km de emisii CO2, în oraş – 358 g/km, iar în medie – 246 g/km.

În timpul călătoriei, domnul Smith se va simţi ca un pasager răsfăţat la volanul pe care tronează sigla tridentului, iar la semafor ar putea avea unele dificultăţi când va fi asaltat de priviri curioase, care cer lămuriri suplimentare uneori chiar şi în privinţa brandului, mai ales din partea necunoscătorilor.
Acestora li se vor adăuga privirile duşmănoase ale unor şoferi de dube, dar şi din partea şoferilor/pasagerilor din alte limuzine cu sigle mai consacrate, mai germanice, mai britanice, sau poate chiar mai franţuzeşti. De fapt, domnul Smith ar putea să fie judecat printr-o privire cu un zâmbet oarecum zeflemitor şi de posesorul unui Hyundai Equus (dacă numele nu îţi spune nimic, ar trebui să te anunţăm că acest model este tot o limuzină, cu un preţ de aproximativ 70.000 de dolari), dar probabil că acest lucru nu se va întâmpla în România.

Cu toate acestea, domnul Smith nu va avea timp să dea atenţie la aceste detalii, mai ales dacă va fi sprijinit pe de-o parte de apariţia culorii verzi a semaforului, iar pe de altă parte de acceleraţia maşinii, mai mult decât sprintenă: de la 0 la 100 km/h în 4,9 secunde, apoi, dacă semaforul a fost montat pe un circuit de curse, maşina va continua să accelereze până la viteza maximă de 283 km/h.
Ei bine, aici intervine elementul salvator al modelului: sportivitatea, care se îmbină elegant cu poziţionarea brandului şi aspectul estetic al maşinii cu un preţ cuprins între 108.700 şi 142.300 de dolari. Poveste cu final fericit, dacă nu iei în calcul şi celelalte variante pe care le avea domnul Smith la dispoziţie: Mercedes-Benz Clasa S, Audi A8, BMW Seria 7, sau pe cele chiar mai „ieftine”, cum ar fi Jaguar XJ sau Lexus LS.
Deci, a greşit domnul Smith cu alegerea făcută? Nu chiar, mai ales dacă are prieteni cunoscători în domeniul automobilistic şi nu trebuie să le dea prea multe explicaţii despre modelul ales. Se mai adaugă şarmul italienesc al maşinii şi cartea tehnică bine dotată, însă ar trebui să reţinem un aspect al poveştii: totuşi, domnul Smith se pricepe mai mult la ciment decât la maşini.
Sursă foto şi specificaţii tehnice: Netcarshow, Maserati. Mulţumim.

Obiectul analizei? Un instrument britanic de precizie pentru circuit, care nu mai poartă denumirea unei imprimante multifuncţionale ca McLaren MP4-12C. Acum, numele este specific mai degrabă unui aspirator. Un aspirator foarte puternic, în stare să atingă o viteză maximă de 320 km/h, sau producătorii sunt foarte optimişti.
Probabil, adevărul este o simbioză între ambele date. Vom vedea după test-drive sau după ce îl vom achiziţiona din UK. Mai trebuie să strângem doar 126.000 de lire, excluzând taxele sau opţionalele.

Date esenţiale? Iată un supercar atent la copaci, pentru că are emisii de noxe poluante cu o valoare de 258 g/km. Având în vedere că vorbim despre un McLaren, este destul de bine.

Este potrivit pentru străzile din România? Cea mai bună glumă din această lună.

Cum ar trebui să-ţi joci rolul în maşina asta? Cu seriozitate şi responsabilitate, asemănător unui pilot de Formula 1, aflat în timpul liber. Asta nu prea este o maşină în care să fii văzut că rânjeşti. În rezolvarea acestei probleme vin Ferrari şi Lamborghini. Dacă alegi 540C, ştii cu adevărat ce înseamnă să gestionezi transferul de mase şi cum poţi exploata la maximum fiecare cal-putere pe o plajă de turaţii perfecte.
Nu-ţi va păsa de posteriorul crăcănat care lasă impresia că se înrudeşte cu Ford Ka din prima generaţie, în ciuda faptului că spatele lui 540C va fi văzut de mulţi dintre cei pe care îi vei lăsa în urmă.

Sursă foto: Biroul de presă McLaren. Mulţumim!

Începând cu 10 aprilie, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, episoade ale celor mai populare seriale vor fi difuzate pe HISTORY într-un regim special. Astfel, pentru dumneavoastră sunt pregătite maratoane formate din mai multe episoade din „Restaurări”, „Colecția de la Count’s Kustoms”, „Așii amanetului” și „Războiul depozitelor” vor debuta în fiecare zi la 9:00.
HISTORY îi va purta pe telespectatori într-o călătorie fascinantă, care va începe în atelierul lui Rick Dale, unde Rick găsește, restaurează și îmbunătățește numeroase obiecte fascinante, de la Cadillac-uri și automate de Coca-Cola.

Călătoria continuă în atelierului lui Danny „Contele” Koker, unde el pariază, restaurează, customizează și vinde mașini și motociclete; apoi în magazinul de amanet din Las Vegas, unde Rick conduce afacerea de familie ce l-a consacrat. Multe obiecte interesante vor fi de asemenea văzute și în „Războiul depozitelor”, unde licitatorii sunt implicați într-o căutare de comori mai specială – printre depozite abandonate sau pur și simplu uitate.

Sursă: Comunicat de presă History® Channel. Mulţumim!

UPDATE 21 aprilie 2016: Pune-ţi centura şi ţine-te bine, pentru că la SAB Spring Edition între 22 şi 24 aprilie, la Romexpo, Terry Grant va veni să facă un spectacol motorizat de calitate extremă, aşa cum îi stă bine oricărui cascador. Prima demonstraţie va fi vineri la ora 16:00, iar între timp te poţi delecta printre maşinile noi, cu pretenţii eco şi sport, de la Nissan GT-R până la Nissan Leaf, zeci de modele ale unor branduri diverse te aşteaptă la eveniment.

_____________________________________________________________________________
Ediţia din acest an (2015) a Salonului Auto Moto desfăşurat la Bucureşti în perioada 1-5 aprilie i-a întâmpinat pe vizitatori cu mai multe surprize şi o varietate mai diversificată de automobile proaspete în comparaţie cu ediţiile anterioare. Acesta este un semn foarte bun, care ne indică faptul că organizatorii se străduiesc de fiecare dată să răspundă cu profesionalism adaptat cerinţelor contemporane specifice pieţei automobilistice.
După cum v-am promis, un reprezentant din partea echipei noastre Bucşoiu.com a fost prezent la eveniment cu un scop precis: să realizeze un grupaj fotografic pentru dumneavoastră, pentru a vă contura un tablou al exponatelor mai expresive (în special maşini, pentru că acesta este obiectul nostru principal de interes), surprinse în cadrul lor. Acestea aşteaptă să fie admirate, iar ca să nu se plictisească singure, unele dintre ele au fost acompaniate de domnişoare seducătoare prin prezenţă şi foarte amabile prin atitudine. Fişele tehnice ale maşinilor joacă rolul unor cărţi de vizită elegante, care se cer studiate cu atenţie, un proces psihic pe care vă invităm să îl utilizaţi şi în parcurgerea fotoreportajului nostru.

Aţi văzut noul Ford Mondeo Wagon? Noi nu, deocamdată. Mai încercăm.

Avem mai multe cunoştinţe care sunt posesoare de Hyundai: unii de maşini, alţii de electrocasnice sub acelaşi brand. Mai au în comun şi faptul că sunt mulţumiţi cu produsele în sine.

În urmă cu zece ani, fotografia de mai sus ar fi părut o glumă bună, făcută de o persoană care a lipit sigla pe o maşină cu design reuşit.

Cu K de la KIA şi cu toată dragostea de la Kuga. Ceva nu este în regulă aici…

Misterul s-a desluşit: era de fapt o încercare de „autopersuasiune”. Traducerea termenului, mai jos.

Autopersuasiune (sf.): tehnică utilizată în consilierea psihologică a autoturismelor, cu scopul de a le întări moralul şi a le apropia de numele familiei, înscris pe blazon sau siglă.

Culmea deplasării cu Hyundai: să iei o Elantra şi să mergi în Santa Fe. Dacă eşti însoţit, cu atât mai bine.

Pe acelaşi principiu: să iei un Leon şi să mergi în Toledo. Dar ai grijă să fie Seat şi nu Peugeot.

Când vedem câte un Pajero, avem senzaţia că a apărut pe vremea dinozaurilor. Glumim, desigur. Toată lumea ştie că modelul a apărut înainte.

O încerca aceste Isuzu să pară dur, mare şi foarte… pick-up. Din păcate, tot nu poţi să asculţi un disc din anii ’70 la el. Dar îl poţi transporta.

Barca pe valuri poate pluteşte uşor, dar mai întâi s-a oprit la Salonul Auto Moto 2015. Se leagă de maşina prezentată anterior.

Dacă printr-o întâmplare te întâlneşti la semafor cu acest model, acceptă provocarea la o întrecere doar dacă te afli la bordul unui avion de luptă Boeing F/A 18 Super Hornet. Ai mai multe şanse de a câştiga.

Maşinile de Formula 1 au postere cu roţi de acel tip.

Un portbagaj plin cu succese.

Revenim la normalitate. Aşa cum trebuie.

Roşu şi negru (I). Gândul ne zboară la romane şi formaţii vechi.

Roşu şi negru (II). Dintr-o altă perspectivă, cu alţi actori.

Nu este frumos să stai cu spatele, dar dacă acesta este dezgolit… facem o excepţie.

Un cadou potrivit de la maşina potrivită.

Fiat Celnou.

Duesenberg Model J Torpedo Berline Convertible din 1930. Un pachet V8 clasic de 6.883 cmc, echipat cu 265 CP. Suficient pentru perioada Prohibiţiei, dar şi pentru contemporaneitate.

Cu un balon nu se face primăvară, dar cu mai multe domnişoare se atrag razele de soare… chiar şi prin cort.

Pe principiul KIA, dar pentru persuasiunea posesorilor de această dată…

… sau Mazda CX-5 ne ascunde ceva: o dragoste în secret pentru Opel.

Fişa tehnică este în buturugă. Renegade visează la modelul din poster…

… iar noul Jeep Cherokee la o pereche de faruri care să nu mai semene cu blocurile de semnalizare.

Ast(r)a nu e Mokka… de fapt, chiar este. Opel Mokka.

În compania potrivită şi Astra poate fi chiar atrăgătoare. Sehr schön!

Te-ai fi gândit vreodată să vezi la un Salon Auto un Maserati… diesel? Nu? Nici noi. Ne aşteptam să fie mai întâi pe GPL, dar ne vom obişnui cu ideea.

Echiparea de top ar trebui să se numească Niagara.

Atenţie: tăierea cu flexul a acoperişului unei Corsa din 2000 nu va garanta aceleaşi rezultate.

De acord.

Testul de personalitate auto de astăzi: este Jetta un Passat de buzunar sau un Polo ceva mai mare şi cu portbagaj?

Zvonurile spun că ARO 10 l-a invitat pe Jimny la o partidă de pescuit.

Citroën i20. Nu, acela era Hyundai, dar parcă aveau trăsături asemănătoare.

Roşu şi negru (III). Piese la vedere.

Vitara în stil britanic. Adică MINI la nivel de acoperiş.

Nu a fost în videoclipul formaţiei Disclosure (cu melodia remixată de Mazde), dar este asemănătoare.

Noul forfour este smart. La fel şi Fortwo. Grupul Renault ştie.

Ai prieteni? Alege forfour. Ai prietenă? Alege altă maşină. De exemplu…

… Koenigsegg. Nume bun de dat la probele de dicţie, iar maşina bună de dat pe circuit.

Mergem în 1981 pentru a-l vedea pe Aston Martin V8 Vantage…

… sau modul în care englezii văd un Mustang.

De la Ghibli Diesel ne mutăm privirea la un exemplar din anul 1968, mai precis acest Maserati Ghibli Berlinetta. Are un motor V8 de 330 CP şi transmisie automată. Aşa cum trebuie pentru o maşină sport rafinată.

Formele acestea nu erau realizate în Autocad.

Porsche 356B sau un fel de Boxster din 1961.

Bugatti Type 57 Coach Ventoux din 1938. Echivalentul unei vioare Stradivarius în automobilism.

Producătorul Duesenberg a dorit să facă un Rolls-Royce american. I-a ieşit într-o oarecare măsură, dar revoluţionarea industriei automobilistice a reieşit din faptul că datorită acestuia avem pedalele în ordinea ambreiaj, frână şi acceleraţie.

Pitbull foloseşte o maşină asemănătoare acesteia în videoclipul Fireball. Adică un Cord 812 Custom Beverly din 1937.

Maşina verde este un Pierce-Arrow Model B din 1930. Dacă ai jucat Mafia, fotografia aceasta îţi conturează o scenă.

Un arcaş ambiţios, prieten cu Spirit of Ecstasy, statueta care tronează pe capota Rolls-Royce.

O lămâie veche, dar extrem de performantă. Cu portiere de tip ghilotină.

Alege un circuit în stil vintage. Se potriveşte.

Cai verzi pe pereţi? Nu, pentru că albastru este mai potrivit.

Încă din 1922 camioanele de pompieri aveau un aspect aparte.

Lumax 223A, din 1979. Morgan zâmbeşte.

Armăsari cu forţe proaspete.

Simplu şi eficient, din vremea în care farurile aveau rolul să lumineze, iar motorul să pună maşina în mişcare. Repede.

Lotus păstrează o parte din tradiţia maşinilor din anii ’70. Bravo lui.

Testul de personalitate auto numărul 2: este Passat Wagon un Touareg mai mic sau Touareg este un Passat Wagon mai mare?

Până vă decideţi, mai schimbăm poziţia…

… şi trecem pe la două motociclete. Superb.


Superb, ţi-am spus mai sus.












Succesul la vedere.







… revenim cu BMW. Mai întâi, pe două roţi.

Acum sunt patru.

Dacă te-ai săturat de maşini şi motociclete, încearcă o bicicletă smart. Culmea ar fi bine să o urci pe un BMW.
Fotografii: Dorin Babeu ©. Editare: Răzvan Bucşoiu. Mulţumim pentru sprijinul acordat organizatorilor Salonului Auto Moto 2015, K Group.

Pregătiţi cardurile şi spargeţi puşculiţa: doar astăzi puteţi comanda şi cumpăra noul iaht Skoda VisionSea, o formidabilă ambarcaţiune cehă.

Riva Aquarama este pentru persoanele fandosite; VisionSea, în schimb, se adresează oamenilor pretenţioţi când vine vorba de statut, dar atenţi la cheltuieli. Tocmai de aceea, noul iaht are un consum atât de mic, încât ne este ruşine să îl menţionăm.
În plus, la designul pe care îl are, până şi vântul te va plăcea şi te va ajuta. Garantăm în proporţie sigură de 89,76%. Şi jurăm pe verde.
Sursa: Biroul de iahting Skoda. Doar astăzi. Mulțumim!

M-am decis să susţin faptul că atitudinea pe care oamenii o au faţă de anotimpuri scoate la iveală unele trăsături psihologice. De exemplu, dacă la reprezentarea termenului „iarnă” este asociat albul – simbol al purităţii şi curăţeniei – însoţit de bucuria sărbătorilor, aş fi determinat să afirm că interacţionez cu o persoană optimistă din punct de vedere „anotimpuristic”. În schimb, dacă persoana din conversaţie are pentru cuvântul „iarnă” reprezentările discursului mediatic – în unele cazuri exagerate şi menite să deformeze realitatea pentru conturarea unor stări de angoasă din obiective de creştere a audienţelor sau tirajelor – atunci se evidenţiază în viziunea mea mai mult latura pesimistă a persoanei respective.
Este evident, dar de remarcat cum frumuseţea tranziţiei de la iarnă la primăvară este semnalată prin renaşterea plantelor sezoniere şi în primul rând de ghiocel. Acesta preia din albul zăpezii şi îl expune cu modestie şi sensibilitate prin hăinuţele fragile tuturor celor care nu au uitat că frumuseţea vieţii adevărate se regăseşte în darurile naturale oferite de Dumnezeu Tatăl.
Păstrând această linie tradiţională (singura care contează, de fapt), ar trebui să ne gândim şi la frumuseţea costumului popular românesc, de asemenea predominant alb. Dacă la apariţia documentelor tipărite era aproape imposibilă obţinerea albului pur ca suport, în zilele noastre albul în tipărirea cărţilor este un semn de eleganţă. Semnul a fost preluat şi în decorarea dispozitivelor tehnologice – de la electrocasnice până la smartphone-uri şi tablete, iar în luna martie a anului 2015 şi-a făcut simţită prezenţa şi la nivelul maşinilor de prezentare ale unor producători din industria automobilistică. Dovezile? Sunt prezentate în continuare, în ordine alfabetică. Nu spun că acestea sunt toate, dar corespund unor criterii esenţiale pentru acest articol: vizual şi lansate în luna martie.
1. Aston Martin Vanquish Carbon White. Da, este disponibil şi în variantă Black Edition, dar subiectul a fost limitat la un singur element cromatic.

2. BMW Seria 6 Gran Coupé. Pentru că aceasta a fost culoarea modelului de prezentare din generaţia cu îmbunătăţiri.

3. Land Rover Range Rover Sport SVR. Alb. Tot un automobil de prezentare, la fel ca modelele anterioare şi viitoare.

4. Mattel 2015 sau maşinuţa de la McDonald’s. Mulţumesc Mâtza/Anamaria.

5. Mercedes-Benz GLE 63 AMG. Uită de ML sau de clasa M şi repetă „GLE”, pentru că aceasta este noua denumire comercială a SUV-ului cu pachet AMG.

6. Renault Clio RS 220 Trophy EDC. Germanii şi englezii au arătat maşini sport, SUV-uri, limuzine albe. Francezii au ales un model compact cu pretenţii sportive, dar tot alb.

Sursă foto: Netcarshow.com. Mulţumim!
