Bucharest Classic Car Expo 2014, diorama Salonului Auto Bucureşti

Îţi recunosc faptul că am fost cucerită de un Jaguar  F-Type vopsit într-o nuanţă de verde atât de frumos, încât m-a trimis imaginaţia direct pe circuitul de curse. Mă vedeam parcă în timp ce încercam să obţin cel mai bun timp, chiar dacă mergeam cu o viteză maximă de 100 km/h, ca să le pot încânta privirile celor din tribune. Deşi maşina expusă la Salonul Auto Bucureşti stătea la mângâiat, eu o vedeam în mişcare exact aşa:

jaguar_f_type_matza

Apoi, Răzvan a tot insistat să ne uităm pe la toate standurile şi am revenit cu gândurile la situaţia concretă, mai ales când am ajuns la BMW şi am apreciat foarte mult primirea politicoasă (cred că ţi-ai dat seama că maşinile bavareze sunt deja pe lista preferinţelor mele):

sabm_9

Mi-a atras atenţia şi KIA Soul EV pentru că era în priză ca iPhone-ul meu când am făcut o pauză, dar ceea ce mi-a fermecat privirea într-un mod special se afla doar sub formă de mostră în pavilionul cu noutăţi:

sabm_7

sabm_12

După ce am plecat către pavilionul vecin, am ajuns în locul în care m-am simţit ca în vizită la Muzeul Trenuleţelor din Sinaia, doar că… şi noi eram figurine în diorama cu maşini de epocă. Uite la ce mă refer:

clasic2

Da, semaforul acela chiar funcţioneză şi te face să te simţi de parcă te-ai fi micşorat până la scara 1:72. De data aceasta, cu picioarele pe pământ am revenit singură în momentul în care l-am văzut pe Răzvan care a rămas blocat cu privirea pe o figurină blondă şi m-am dus să-l recuperez, mai ales că aveam de văzut 60 de automobile istorice. Acestea au fost aduse la expoziţie de Oldtimer Studio Restaurări, Heritage Auto şi diverşi colecţionari pasionaţi de automobile istorice.

Pe de-o parte, automobilele prezentate au fost „orăşeneşti” (printre care s-au aflat Mercedes-Benz 190 SL, Jaguar E-Type, Morgan +4, Chevrolet Corvette, Ford Mustang, Fiat 500, Porsche 356, Rolls-Royce Silver Dawn, MINI Morris, Lincoln Continental, Jaguar XK 150, Citroën DS), iar pe de altă parte, a existat o secţiune dedicată vehiculelor istorice de competiţie, unde am văzut printre altele Fiat 124 Abarth, MGC GT, BMW 1602 şi Dacia 1300. Ba nu, pardon, era Renault 12 Gordini. Pentru cei interesaţi să cumpere un model de epocă, existau câteva maşini oferite spre vânzare.

clasic1

clasic3

clasic4

clasic6

clasic5

vw karmann ghia

clasic9

clasic7

clasic10

Cred că am descoperit maşina mafioţilor pitici, salvatorii Penelopei Pitstop. 

Rolls Royce Silver Dawn

Blonda care îl fascinase pe Răzvan. Mărul Discordiei.

Blonda la care se holba Răzvan

clasic13

clasic14

clasic15

Sursă foto: echipa redacţională.

Bucsoiu.com

Prin ogradă cu Rolls-Royce Phantom Series II

Prima experienţă pe care am avut-o cu Rolls-Royce – mai exact cu un Ghost – a fost în prima jumătate a anului 2012. Am fost plimbat cu acest model şi am rămas cu o impresie bună, dar care nu diferită prea mult de cea pe care am avut-o după primul contact cu BMW Seria 7 din generaţia actuală. Sau cu noul Audi A8. Sau cu Mercedes-Benz Clasa S.

Desigur, produsul este foarte bun, are unele echipamente care te fac să intri într-o nefirească stare de beatitudine şi este în concordanţă cu un brand extrem de puternic în universul luxului. În plus, dacă îţi place să fii în centrul atenţiei, un Rolls-Royce Ghost sau Phantom te va poziţiona în spectacolul circulaţiei rutiere ca pe un artist care îşi joacă rolul pe o bucată mobilă din scena Royal Opera House, din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

Dar dacă vei renunţa la clişeele ridicate aproape la rang de artă prin marketing sau prin cuvintele rostite de personaje provenite din culturi diverse în cadrul cotidianului, vei avea un obiect cu un preţ, pe care unii sunt dispuşi să îl plătească pentru a intra în posesia bunului respectiv. Este o maşină, are un mod de întrebuinţare prescris, dar nu impus. Am citit pe mai multe site-uri specializate în domeniul auto diverse articole referitoare la clipul următor, iar din text parcă se ivea un ton încărcat cu dezamăgire şi frustrare pentru că un Rolls-Royce Phantom a fost folosit într-un alt mod decât cel „normal”. Nu mi-a atras atenţia neapărat faptul că în video apare un Rolls-Royce, dar mi-a stârnit interesul modul în care nişte personaje au pus în scenă această acţiune:

Actorii acestui spectacol cu o regie simplă au ignorat o multitudine de elemente ale naturii, unele prelucrate, iar altele nu. Vorbim despre unele resurse regenerabile, dar afectate (cum ar fi solul, apa şi iarba) şi altele neregenerabile, cum ar fi combustibilul ars. Poluarea generată mai întâi pentru producţia unor elemente (de exemplu pneurile), urmată apoi de poluarea prin manevrele pe gustul unor personaje care se regăsesc în plăceri superficiale a degradat într-o oarecare măsură calitatea aerului. Acestea cred că sunt adevăratele probleme la care am putea să reflectăm, mult mai importante şi mai relevante decât simpla expunere a unui fapt banal.

(Sursă video: Youtube.com)