Razvan – bucsoiu.com

Gândeşte-te cum ar fi să o ai ca profă la un curs pe Cameron Diaz, cu numele de scenă Elisabeth Halsey. Acum gândeşte-te că urmează un alt curs cu Justin Timberlake, supranumit Scott Delacorte. După un studiu intens, merită să te relaxezi prin sport, cu Jason Segel, cel care îl interpretează pe profesorul Russel Gettis. Dacă ai făcut acest mic exerciţiu imaginar, ai planificat mental o parte din filmul de comedie aflat sub genericul „Bad Teacher”, regizat de Jake Kasdan în colaborare cu scenariştii Gene Stupnitsky şi Lee Eisenberg, lansat în Statele Unite ale Americii aproape de sfârşitul lunii mai, anul trecut. Poate vrei să îţi conturezi o primă impresie sau să-ţi (re)aminteşti despre ce este vorba, aşa că te invit să priveşti acest trailer, preluat de pe Youtube:

Nu voi face o recenzie în continuare, dar voi încerca să aduc în discuţie mai multe aspecte care au o sursă comună, adică această producţie cinematografică. Primul concept de la care pornesc este educaţia. Cred cu tărie că acesta este itinerariul cel mai scurt către civism. Catedra este doar o axă care separă două tipuri de public, alcătuite din persoane cu interese diferite în particular, dar care contribuie împreună la construcţia unor piese (primordial) ideale, de o calitate mai bună sau mai slabă. Punerea în scenă poate avea şi ea diverse grade pe o scară calitativă, pentru că poate atrage publicul către un schimb de idei sau nu. Totuşi, întâlnirea în sine este primul element – o temelie ideală, dacă vrei, pe care se pot adăuga informaţii.

De exemplu, în filmul „Bad Teacher”, profesoara Elizabeth Halsey (Cameron Diaz) alege iniţial să le prezinte elevilor diverse filme în timpul cursurilor; chiar dacă metoda poate lăsa loc unor interpretări variate, nu se poate nega prea uşor faptul că avem câteva elemente care ne fac să reflectăm dacă nu cumva în această situaţie avem un sâmbure de performance. Actul respectiv este doar o parte dintr-un spectacol mult mai amplu, care se va consolida pe parcurs, când personajului i se va impune o direcţie către succesul profesional.

În cadrul emisiunii Puncte de vedere difuzată la Muscel TV, am dezbătut subiectul prezentat de Sir Ken Robinson la TED în urmă cu mai mulţi ani, referitor la educaţie şi la faptul că şcoala distruge creativitatea. Spectacolul „Bad Teacher” împrumută componente întâlnite în mai multe sisteme educaţionale şi le pune laolaltă cu instrumentele creativităţii. Rezultatele schiţate într-un mod umoristic arată că reţeta poate funcţiona eficient şi în realitatea cotidiană, dacă sunt îndeplinite câteva condiţii esenţiale: acţiunea, stabilirea obiectivului, planificarea, seriozitatea. Procesul poate fi exemplificat simplu: îţi propui să fii premiant, respecţi anumite reguli, nu renunţi (Donald Trump menţionează frecvent în cărţile care îi poartă numele cât de important este să te aliezi cu perseverenţa), dar pentru a ajunge acolo unde vrei mai trebuie ceva – o doză de originalitate şi utilizarea controlată a acesteia.

Filmul este încărcat cu secvenţe dinamice, foarte colorate şi adaptate simbolic la personaje. Temperamentul sangvinic şi atitudinea autoritară a profei Elizabeth este în corelaţie cu automobilul pe care îl conduce iniţial: un Mercedes-Benz SLK 350 din penultima generaţie (lansată pe piaţă restilizată în ianuarie 2008) surprins în ipostaze care scot la iveală performanţele sportive ale modelului (echipat în prezent cu un motor de 3.5 litri V6, capabil să producă 350 CP, să ajungă de la 0 la 100 km/h în 5,6 secunde şi să atingă o viteză maximă de 250 km/h) şi pentru un public mai puţin avizat cu domeniul automobilistic.

(Mercedes-Benz SLK 250, 2008, sursă foto: http://www.netcarshow.com)

Chiar dacă este prezentat ca un personaj cu trăsături specifice în mare parte unui temperament flegmatic, profesorul Scott Delacorte îşi face apariţia tot într-un model cu valenţe sportive, mai exact un Audi R8 (dacă ne referim la versiunea lannsată în luna decembrie a anului 2008, includem în discuţie motorul V10 5.2 cu 525 CP, capabil să pună maşina în mişcare de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde înainte de a se ajunge la viteza maximă de 316 km/h). Desigur, maşina este adusă în spectacol într-o manieră elegantă şi raţională, cu LED-urile aprinse, iar aceste amănunte scot în evidenţă o atitudine care poate fi descrisă (oarecum) responsabilă a personajului.

(Audi R8, 2008, sursă fotografie: http://www.netcarshow.com)

În concluzie, am apreciat spectacolul pentru că elementele au fost puse într-o relaţie uşor de asimilat, dar mai mult pentru că face parte din acele filme care te fac să reflectezi asupra unor aspecte care pot trece aproape neobservate, deoarece apar prea evident, sau pentru că sunt ignorate cu rea ştiinţă. Totuşi, din punctul meu de vedere, trebuie să-i acordăm educaţiei aceeaşi atenţie/concentrare pe care i-o acordăm actriţei Cameron Diaz în scena spălării maşinilor în scopuri caritabile.

P.S. Se cuvine să le mulţumesc din nou profesorilor extraordinari pe care i-am cunoscut, îi cunosc şi îi voi cunoaşte pentru faptul că oferă cu generozitate piesele necesare construcţiei unui sanctuar ideal, rezistent în faţa oricăror neajunsuri existenţiale.

Acest week-end l-am petrecut în off-road. În Bucureşti, dar în off-road, datorită unei iniţiative de la Toyota România. În cartierul Militari, la câţiva paşi de autogară, a fost amenajat un traseu numai bun pentru distracţie cu maşini 4×4 veritabile, menit să-i determine pe cei veniţi acolo să-şi testeze limitele.

Sâmbătă dimineaţă am ajuns pe strada Valea Cascadelor nr. 22 şi am zâmbit imediat când am văzut terenul amenajat. O rampă cu înclinare de 35° numai bună de urcat şi de coborât, două gropi pline cu noroi cu adâncime de 70 de centimetri, buşteni şi şanţuri adânci au fost doar câteva dintre elementele care mă făceau nerăbdător să le descopăr din spatele volanului. Aşteptarea a luat sfârşit destul de rapid, iar autoturismul la volanul căruia m-am urcat a fost acest Toyota Rav4:

Îţi spun sincer că la început nu am fost foarte încrezător în forţele maşinii. Urma de suspiciune s-a evaporat rapid după ce am traversat primul obstacol fără probleme, iar apoi după ce am urcat rampa înclinată zdravăn şi care părea mai îngustă decât distanţa dintre tasta Shift şi tasta Enter de pe o tastaură obişnuită. De asemenea, nişte senzaţii de plăcere şi adrenalină la cote înalte am simţit în momentul traversării unor buşteni, când micul SUV urban de la Toyota încerca să mă convingă de faptul că nu se va bloca acolo. Şi a reuşit asta într-un timp foarte scurt.

Duminică mi-am propus să-mi testez limitele la un alt nivel, aşa că am încercat traseul de off-road extrem cu un Toyota Land Cruiser din seria specială 60th Anniversary:

Cu acest model, obstacolele par mult mai puţin ameninţătoare decât sunt, dar asta nu înseamnă că traversarea lor nu implică foarte multă distracţie. Traversarea prin bălţile de 70 de centimetri este cu adevărat o experienţă de neuitat, iar maşina se comportă mai firesc decât Louis Armstrong în momentul interpretării melodiei Mack The Knife.

Ca o concluzie: evenimentul la care am participat a fost unul foarte reuşit. Am îndrăznit să trăiesc cea mai tare experienţă off-road pe traseul Toyota 4×4 Extrem, mi-am testat limitele/curajul şi a fost cu adevărat spectaculos, ca să am ce să le povestesc prietenilor. Totuşi, voi omite partea în care nu m-am încumetat să încalec rampa cu încrucişare de punţi şi faptul că am păstrat Toyota Hilux pentru o experienţă viitoare. Aşa, pofta va fi mai mare.

P.S. Felicitări pentru organizarea traseului şi a evenimentului celor de la Toyota şi mulţumiri speciale din partea mea echipei de instructori de la Taifun Off Road, dar şi Mâtzei pentru că intenţionează să îşi ia un bodyguard pe nume Toyota Land Cruiser.