(P) Noua Sobă de Teracotă Bucşoiu 6kW, de astăzi în stoc actualizat la BricoDepot

(UPDATE: luna mai, 2016)

Vă anunţăm că sobele de teracotă Bucşoiu se găsesc în Catalogul Brico Depôt 2016 la pagina 123.

brico_depot_catalog_2016_sobe_bucsoiu

Dacă îţi doreşti să consulţi catalogul în varianta online, atunci trebuie să dai un simplu click. Totuşi, dacă vei face o achiziţie din magazin şi vei înscrie bonul de casă, nu uita că poţi să câştigi noul Fiat Doblo, o maşină perfectă pentru transportul sobei de teracotă Bucşoiu şi a materialelor pentru meseriaşi adevăraţi.

2015-Fiat-Doblo-FL_bucsoiu.com

brico_depot_catalog_bucsoiu_________________________________________________________________

SOBELE DE TERACOTĂ BUCŞOIU

Iarna se pregăteşte şă parcheze în maşinile şi în casele noastre, iar frigul este inclus în echiparea standard. Prin urmare, trebuie să acţionezi. Inclusiv căldura sufletească se întreţine cu ajutor din exterior, care îmbracă forma în cazul de faţă a unui obiect tradiţional: soba Bucşoiu 6kW, în nuanţă „de caroserie” clasică, maro închis, cu 4 rânduri de teracotă dimensiuni prietenoase (112 x 44 x 44 cm) şi cu greutate: 200 kg. Suprafaţa încălzită este de aproximativ 20 mp. Soba de teracotă Bucşoiu 6kW este un produs fabricat cu mândrie în România.

soba teracota bucsoiu 2

Soba Bucşoiu 6kW are un interior din cărămidă refractară, uşa şi plita din fontă, iar contactul cu solul este asigurat prin picioarele de oţel. Puterea calorică este de 6kW, iar într-un limbaj mai apropiat de lumea automobilistică, avem aproximativ 8 CP.

foto soba brico depot catalog

Designul a fost gândit pentru a te trimite cu gândul la poveştile bunicilor din serile în care viscolul era doar ameninţător, dar nu era capabil să învingă sunetele fascinante produse de interiorul sobei şi cu atât mai puţin căldura degajată de aceasta. Sau, dacă îţi fuge gândul către razele fierbinţi ale soarelui din Dubai sau îţi dorşti să ai în casă căldură ca în deşertul Sahara, soba Bucşoiu 6kW este soluţia ideală.

soba_teracota_dubai_1

Preţul de vânzare al sobei Bucşoiu 6kW este de 989 lei, la BricoDepot Militari (Bucureşti) fiind disponibile pe stoc 15 bucăţi (la data publicării acestui text, 28 septembrie 2015).

Bucsoiu.com

O mașină simbolică în scop caritabil

UPDATE (post-eveniment): În aviaţie, se spune că dacă tot ceea ce vezi este pământul care se învârteşte rapid, în timp ce avionul se îndreaptă către el, iar tot ceea ce auzi sunt sunetele de disperare ale pasagerilor, atunci… înseamnă că lucrurile nu au mers chiar aşa cum trebuie. Din fericire, în cazul nostru nu este vorba de o situaţie dramatică sau de avioane răzleţe, ci doar despre o modificare apărută în programul organizatorilor. Dar, la fel de ambiţioşi ca echipa de la BBC TopGear, nu puteam să vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, fără o scurtă poveste. Aşadar…

Am plecat să testăm primul autoturism Dacia Logan blindat… din carton plastifiat. În miniatură, cam la scara 1:24. Modelul este unicat, prin urmare, am putea să ne lăudăm că echipa de la Bucsoiu.com a testat în exclusivitate mondială acest model. De fapt, nu ne lăudăm. Chiar am făcut asta.

logan 1 blindat

Chiar dacă pare uşor deformat în comparaţie cu un Logan obişnuit, acest lucru este datorat faptului că maşina a fost gândită să reziste presiunii benzii adezive. Fiecare componentă a fost măsurată şi proiectată individual, începând de la un memory-stick mai vechi pe care se aflau fotografii profil, frontal, lateral şi spate cu Dacia Logan. Din păcate, acestea nu aveau şi capotă, acoperiş, şasiu sau capac al portbagajului care să se potrivească la fix cu modelul zecedimensional. Prin urmare, a trebuit să ne ocupăm de asta rapid. Între 5 şi 6 ore.

logan 2 blindat

Montarea şasiului dublu a fost la fel de dificilă ca asamblarea oricărei alte piese, dar a meritat, pentru ne-am reamintit de faptul că luna decembrie este a puştanilor. Ne-ai prins. Acum, trecem mai departe la poate cel mai aşteptat moment al poveştii: test-drive-ul:

logan 3 blindat

După cum se observă şi în fotografie, maşina este foarte uşor de manevrat şi nu le pune în pericol nici măcar un singur moment siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Mai mult decât atât, se roteşte ca să nu se lipească de ei, cumva. Pe capotă se poate distinge un element dinamic, mai exact un cod Zappar pe care îl vei găsi inclusiv aici, puţin mai jos, dacă nu ai altceva mai bun de făcut.

Confortul este excepţional pentru o astfel de maşină, mai ales dacă este transportată manual, într-o altă maşină ceva mai mare. De preferat, scara 1:1. Consumul acestei maşini a fost de 5,5 lei pentru printare, iar emisiile poluante sunt zero. Zero, oameni buni. Mai mult decât atât, nu are nevoie nici de baterii, nici de alte consumabile. Poate doar de o vitrină în care să fie parcată, dar asta nu va fi o problemă. Deci, totul este bine când se termină cu bine. Şi când avionul este redresat în ultimul moment, iar apoi aterizează perfect în siguranţă.

Bucsoiu.com (1)

_______________________________________

Vineri, 12 decembrie, împreună cu Anamaria vom fi la Universitatea din Pitești, mai precis la Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Științe ale Comunicării, Jurnalism și Psihologie, unde va fi organizat un eveniment cu scop caritabil.Mecanismul este simplu: echipa facultății formată din profesori și studenți scot la licitație obiecte făcute manual, iar fondurile colectate vor merge la unii copii nevoiași.

Logan MAC

Pentru că am apreciat inițiativa, noi ne-am decis să realizăm o mașină specială, cu simbol: un model unicat Dacia Logan 1.6 MPI, fabricat manual, care simbolizează pe de-o parte parteneriatul eficient dintre Universitatea din Pitești și fabrica Dacia, iar pe de altă parte indică dinamismul educațional contemporan.

De aceea, pe capota mașinii se află și un cod Zappar, care îi conduce virtual pe pasageri într-o prezentare a publicației Bucsoiu.com. Mai multe detalii, după eveniment.

Codul QR