Urarea mea de LA MULȚI ANI x2025 este prin noul filmuleț „Micul Prinț de Crăciun”, cu scenariul bazat pe capitolul XXI din cartea „Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry (trad. din lb. franceză de Octavian Soviany, Editura Paralela 45, Pitești, 2023).
Prin propria viziune artistică, am imaginat dialogul cu Vulpea, interpretată cu magia formidabilei mascote Darbie Rabbit, la bordul superbului ei exemplar cadou clasic de colecție #Porsche#Boxster 986 Guards Red, model 1999, adus din și lăsat decapotabil în plină iarnă ca să savurăm și ideea frumuseții fulgilor de nea… virtuali!
Pentru un efect care să contureze și mai bine perioada Sărbătorilor de Iarnă în care încă ne aflăm, bucuria Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și atmosfera de bucurie, spirit ludic și emoții favorabile, am ales o coloană sonoră specială, prin piesa cu titlul „What #Christmas Means”, interpretată de artista Vanessa Campagna (disponibilă în Meta Sound Collection aici: https://web.facebook.com/sound/collection/… ).
Îți dorim un an #fresh, plin cu inspirație, imaginație, energie rodnică pentru toate, zâmbete și optimism doldora, cu multă răbdare, OAMENI și PRIETENI adevărați!
Parteneră în producția Minutul Formidabilus Razian, difuzată inclusiv în emisiunea talk show #oldschool #winning #AvangardaPerformanței la televiziunea Muscel TV, de asemenea parteneră și muză în realizarea emisiunii radio hip-hop / rap / R&B URBANOSTALGIA la Muscel FM cu DJ Razian, Darbie Rabbit este oficial de la 1 mai 2024 deținătoarea paginii de Facebook Razian Bestia (Darbie Rabbit)!
În primul rând, trebuie să îţi construieşti în sistemul cognitiv un context în care vei include următoarele componente: o noapte rece de toamnă, cu vânt care scutură copacii de frunze pe asfaltul umed după o ploaie zdravănă, într-un cartier mărginaş al unei metropole aglomerate în timpul zilei. Acum, străzile sunt pustii, iar locuinţele şi magazinele par desprinse dintr-o scenă misterioasă, în care prezenţa actorilor lipseşte. Totuşi, un bătrân curajos îşi face apariţia:
La un moment dat, şuieratul vântului este întrerupt de un motor V8 contradictoriu, care lasă impresia la exterior că mârâie ca un Rottweiller flămând şi dornic de împerechere, dar se aude la interior la fel de melodios ca vocea răguşită a lui Chris Rea. Farurile mioape se luptă cu asfaltul întunecat, iar suprafeţele vitrate ale caroseriei clasice înlesnesc apariţia unui bizar sentiment de vulnerabilitate. Desigur, nu pentru mult timp, mai ales dacă vei pleca de la semafor după ce ai apăsat cu mai multă încredere pe acea bucată metalică de sub piciorul tău drept, un declanşator care te poate pune în mişcare decent sau îţi poate transforma automobilul într-o fumigenă zgomotoasă.
Dacă mergi la o plimbare cu prietena sau cu prietenul tău în dreapta – bătrânul GTO nu acceptă decât heterosexuali – şi nu ai un alt subiect mai bun de discuţie, ai putea să începi prin câteva date referitoare la acest Pontiac. De exemplu, ai putea să spui că modelul de bază a fost fabricat timp de zece ani, începând cu anul 1964, iar unul dintre oamenii responsabili cu transformarea acestei maşini din schiţă în tablă a fost John DeLorean. Dacă ai văzut filmul Înapoi în viitor, ştii ca vedeta cu roţi care asigura călătoriile în timp era un model produs de compania lui J. DeLorean. Acelaşi om a propus şi numele „GTO”, abrevierea pentru „Gran Turismo Omologato”, punctul de inspiraţie fiind Ferrari 250 GTO. Dacă interlocutorul tău a reţinut doar faptul că ai spus ceva despre filmul menţionat anterior, tot este bine, pentru că lumea cinematografică este un subiect bun de conversaţie.
Desigur, până la un punct. Mai exact, până la acel moment fatidic în care (printr-o conjunctură nefericită) pe scena rutieră îşi face apariţia un actor persiflant, impertinent şi nedemn să fie urmaşul clasicului Pontiac GTO:
Apare această glumă proastă pe roţi, construită de General Motors Holden Australia din anul 2003 până în 2006, botezată flagrant tot Pontiac GTO. Designul nu păstrează nici măcar întâmplător o urmă de tradiţie, o urmă de respect pentru un muscle-car american demn să fie introdus în jocul NFS World (modelul este disponibil în momentul scrierii acestor rânduri). Pe de altă parte, în ceea ce priveşte noua generaţie GTO, poţi să fii aproape sigur că amestecătura asta de fier, material textil, plastic ieftin, cauciuc şi grilă în stil BMW nu are prea multe şanse să fie nici măcar maşina de bază într-un joc 2D pe un site de tip Miniclip. Chiar şi fotografia de mai sus pare să transmită nişte simboluri: de exemplu, acele clădiri devin piese de domino în picaj din cauza unei maşini oribile care trece pe lângă ele. Era să uit un cuvânt: probabil.
Probabil este şi faptul că adevăratul Pontiac GTO din ’64 a fost o maşină reuşită, dar fără îndoială, este o piesă în puzzle-ul istoriei automobilistice. Partea bună este că sunt oarecare şanse ca în maşina pe care o conduci acum să fie un strop din metalul vărsat prin topirea epavelor GTO din anii ’60-’70. Partea proastă se iveşte dacă încercarea de GTO din 2003 a nimerit de asemenea în maşina ta, dar cu optimism, poţi să presupui că petecul acela de metal zeflemitor este la toba de eşapament, pe care oricum urma să o schimbi.
Călătoria tomnatică se încheie cu parcarea originalului Pontiac GTO din 1964 într-un garaj care l-ar face să zâmbească pe orice mecanic doar câteva ore. Mai precis, până când te trezeşti dimineaţă şi pleci la serviciu cu mine, iluzoriul GTO.
Gândeşte-tecum ar fi să o ai ca profă la un curs pe Cameron Diaz, cu numele de scenă Elisabeth Halsey. Acum gândeşte-te că urmează un alt curs cu Justin Timberlake, supranumit Scott Delacorte. După un studiu intens, merită să te relaxezi prin sport, cu Jason Segel, cel care îl interpretează pe profesorul Russel Gettis. Dacă ai făcut acest mic exerciţiu imaginar, ai planificat mental o parte din filmul de comedie aflat sub genericul „Bad Teacher”, regizat de Jake Kasdan în colaborare cu scenariştii Gene Stupnitsky şi Lee Eisenberg, lansat în Statele Unite ale Americii aproape de sfârşitul lunii mai, anul trecut. Poate vrei să îţi conturezi o primă impresie sau să-ţi (re)aminteşti despre ce este vorba, aşa că te invit să priveşti acest trailer, preluat de pe Youtube:
Nu voi face o recenzie în continuare, dar voi încerca să aduc în discuţie mai multe aspecte care au o sursă comună, adică această producţie cinematografică. Primul concept de la care pornesc este educaţia. Cred cu tărie că acesta este itinerariul cel mai scurt către civism. Catedra este doar o axă care separă două tipuri de public, alcătuite din persoane cu interese diferite în particular, dar care contribuie împreună la construcţia unor piese (primordial) ideale, de o calitate mai bună sau mai slabă. Punerea în scenă poate avea şi ea diverse grade pe o scară calitativă, pentru că poate atrage publicul către un schimb de idei sau nu. Totuşi, întâlnirea în sine este primul element – o temelie ideală, dacă vrei, pe care se pot adăuga informaţii.
De exemplu, în filmul „Bad Teacher”, profesoara Elizabeth Halsey (Cameron Diaz) alege iniţial să le prezinte elevilor diverse filme în timpul cursurilor; chiar dacă metoda poate lăsa loc unor interpretări variate, nu se poate nega prea uşor faptul că avem câteva elemente care ne fac să reflectăm dacă nu cumva în această situaţie avem un sâmbure de performance. Actul respectiv este doar o parte dintr-un spectacol mult mai amplu, care se va consolida pe parcurs, când personajului i se va impune o direcţie către succesul profesional.
În cadrul emisiunii Puncte de vedere difuzată la Muscel TV, am dezbătut subiectul prezentat de Sir Ken Robinson la TED în urmă cu mai mulţi ani, referitor la educaţie şi la faptul că şcoala distruge creativitatea. Spectacolul „Bad Teacher” împrumută componente întâlnite în mai multe sisteme educaţionale şi le pune laolaltă cu instrumentele creativităţii. Rezultatele schiţate într-un mod umoristic arată că reţeta poate funcţiona eficient şi în realitatea cotidiană, dacă sunt îndeplinite câteva condiţii esenţiale: acţiunea, stabilirea obiectivului, planificarea, seriozitatea. Procesul poate fi exemplificat simplu: îţi propui să fii premiant, respecţi anumite reguli, nu renunţi (Donald Trump menţionează frecvent în cărţile care îi poartă numele cât de important este să te aliezi cu perseverenţa), dar pentru a ajunge acolo unde vrei mai trebuie ceva – o doză de originalitate şi utilizarea controlată a acesteia.
Filmul este încărcat cu secvenţe dinamice, foarte colorate şi adaptate simbolic la personaje. Temperamentul sangvinic şi atitudinea autoritară a profei Elizabeth este în corelaţie cu automobilul pe care îl conduce iniţial: un Mercedes-Benz SLK 350 din penultima generaţie (lansată pe piaţă restilizată în ianuarie 2008) surprins în ipostaze care scot la iveală performanţele sportive ale modelului (echipat în prezent cu un motor de 3.5 litri V6, capabil să producă 350 CP, să ajungă de la 0 la 100 km/h în 5,6 secunde şi să atingă o viteză maximă de 250 km/h) şi pentru un public mai puţin avizat cu domeniul automobilistic.
Chiar dacăeste prezentat ca un personaj cu trăsături specifice în mare parte unui temperament flegmatic, profesorul Scott Delacorte îşi face apariţia tot într-un model cu valenţe sportive, mai exact un Audi R8 (dacă ne referim la versiunea lannsată în luna decembrie a anului 2008, includem în discuţie motorul V10 5.2 cu 525 CP, capabil să pună maşina în mişcare de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde înainte de a se ajunge la viteza maximă de 316 km/h). Desigur, maşina este adusă în spectacol într-o manieră elegantă şi raţională, cu LED-urile aprinse, iar aceste amănunte scot în evidenţă o atitudine care poate fi descrisă (oarecum) responsabilă a personajului.
În concluzie, am apreciat spectacolul pentru că elementele au fost puse într-o relaţie uşor de asimilat, dar mai mult pentru că face parte din acele filme care te fac să reflectezi asupra unor aspecte care pot trece aproape neobservate, deoarece apar prea evident, sau pentru că sunt ignorate cu rea ştiinţă. Totuşi, din punctul meu de vedere, trebuie să-i acordăm educaţiei aceeaşi atenţie/concentrare pe care i-o acordăm actriţei Cameron Diaz în scena spălării maşinilor în scopuri caritabile.
P.S. Se cuvine să le mulţumesc din nou profesorilor extraordinari pe care i-am cunoscut, îi cunosc şi îi voi cunoaşte pentru faptul că oferă cu generozitate piesele necesare construcţiei unui sanctuar ideal, rezistent în faţa oricăror neajunsuri existenţiale.