Gândeşte-te cum ar fi să o ai ca profă la un curs pe Cameron Diaz, cu numele de scenă Elisabeth Halsey. Acum gândeşte-te că urmează un alt curs cu Justin Timberlake, supranumit Scott Delacorte. După un studiu intens, merită să te relaxezi prin sport, cu Jason Segel, cel care îl interpretează pe profesorul Russel Gettis. Dacă ai făcut acest mic exerciţiu imaginar, ai planificat mental o parte din filmul de comedie aflat sub genericul „Bad Teacher”, regizat de Jake Kasdan în colaborare cu scenariştii Gene Stupnitsky şi Lee Eisenberg, lansat în Statele Unite ale Americii aproape de sfârşitul lunii mai, anul trecut. Poate vrei să îţi conturezi o primă impresie sau să-ţi (re)aminteşti despre ce este vorba, aşa că te invit să priveşti acest trailer, preluat de pe Youtube:
Nu voi face o recenzie în continuare, dar voi încerca să aduc în discuţie mai multe aspecte care au o sursă comună, adică această producţie cinematografică. Primul concept de la care pornesc este educaţia. Cred cu tărie că acesta este itinerariul cel mai scurt către civism. Catedra este doar o axă care separă două tipuri de public, alcătuite din persoane cu interese diferite în particular, dar care contribuie împreună la construcţia unor piese (primordial) ideale, de o calitate mai bună sau mai slabă. Punerea în scenă poate avea şi ea diverse grade pe o scară calitativă, pentru că poate atrage publicul către un schimb de idei sau nu. Totuşi, întâlnirea în sine este primul element – o temelie ideală, dacă vrei, pe care se pot adăuga informaţii.
De exemplu, în filmul „Bad Teacher”, profesoara Elizabeth Halsey (Cameron Diaz) alege iniţial să le prezinte elevilor diverse filme în timpul cursurilor; chiar dacă metoda poate lăsa loc unor interpretări variate, nu se poate nega prea uşor faptul că avem câteva elemente care ne fac să reflectăm dacă nu cumva în această situaţie avem un sâmbure de performance. Actul respectiv este doar o parte dintr-un spectacol mult mai amplu, care se va consolida pe parcurs, când personajului i se va impune o direcţie către succesul profesional.
În cadrul emisiunii Puncte de vedere difuzată la Muscel TV, am dezbătut subiectul prezentat de Sir Ken Robinson la TED în urmă cu mai mulţi ani, referitor la educaţie şi la faptul că şcoala distruge creativitatea. Spectacolul „Bad Teacher” împrumută componente întâlnite în mai multe sisteme educaţionale şi le pune laolaltă cu instrumentele creativităţii. Rezultatele schiţate într-un mod umoristic arată că reţeta poate funcţiona eficient şi în realitatea cotidiană, dacă sunt îndeplinite câteva condiţii esenţiale: acţiunea, stabilirea obiectivului, planificarea, seriozitatea. Procesul poate fi exemplificat simplu: îţi propui să fii premiant, respecţi anumite reguli, nu renunţi (Donald Trump menţionează frecvent în cărţile care îi poartă numele cât de important este să te aliezi cu perseverenţa), dar pentru a ajunge acolo unde vrei mai trebuie ceva – o doză de originalitate şi utilizarea controlată a acesteia.
Filmul este încărcat cu secvenţe dinamice, foarte colorate şi adaptate simbolic la personaje. Temperamentul sangvinic şi atitudinea autoritară a profei Elizabeth este în corelaţie cu automobilul pe care îl conduce iniţial: un Mercedes-Benz SLK 350 din penultima generaţie (lansată pe piaţă restilizată în ianuarie 2008) surprins în ipostaze care scot la iveală performanţele sportive ale modelului (echipat în prezent cu un motor de 3.5 litri V6, capabil să producă 350 CP, să ajungă de la 0 la 100 km/h în 5,6 secunde şi să atingă o viteză maximă de 250 km/h) şi pentru un public mai puţin avizat cu domeniul automobilistic.
(Mercedes-Benz SLK 250, 2008, sursă foto: http://www.netcarshow.com)
Chiar dacă este prezentat ca un personaj cu trăsături specifice în mare parte unui temperament flegmatic, profesorul Scott Delacorte îşi face apariţia tot într-un model cu valenţe sportive, mai exact un Audi R8 (dacă ne referim la versiunea lannsată în luna decembrie a anului 2008, includem în discuţie motorul V10 5.2 cu 525 CP, capabil să pună maşina în mişcare de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde înainte de a se ajunge la viteza maximă de 316 km/h). Desigur, maşina este adusă în spectacol într-o manieră elegantă şi raţională, cu LED-urile aprinse, iar aceste amănunte scot în evidenţă o atitudine care poate fi descrisă (oarecum) responsabilă a personajului.
(Audi R8, 2008, sursă fotografie: http://www.netcarshow.com)
În concluzie, am apreciat spectacolul pentru că elementele au fost puse într-o relaţie uşor de asimilat, dar mai mult pentru că face parte din acele filme care te fac să reflectezi asupra unor aspecte care pot trece aproape neobservate, deoarece apar prea evident, sau pentru că sunt ignorate cu rea ştiinţă. Totuşi, din punctul meu de vedere, trebuie să-i acordăm educaţiei aceeaşi atenţie/concentrare pe care i-o acordăm actriţei Cameron Diaz în scena spălării maşinilor în scopuri caritabile.
P.S. Se cuvine să le mulţumesc din nou profesorilor extraordinari pe care i-am cunoscut, îi cunosc şi îi voi cunoaşte pentru faptul că oferă cu generozitate piesele necesare construcţiei unui sanctuar ideal, rezistent în faţa oricăror neajunsuri existenţiale.
bucsoiu.com 