Galerie foto: Salonul Auto Bucureşti Spring Edition 2017, în stil Bear Grylls

De ce în stil Bear Grylls? Pentru că ploaia şi vântul şi-au cam spus cuvântul, dar pentru un bărbat la braţ cu pasiunea lui astea sunt doar nişte accesorii care fac mai palpitantă provocarea. Şi răceala de după, dar asta este o altă poveste. De fapt, ploaia poate fi considerată spălătoria auto a Providenţei, naturală 100%, un dar divin pentru o colecţie uriaşă (te-am avertizat!) de fotografii cu maşini fără pic de praf pe ele.

Nu de alta, dar la ediţia din această primăvară a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii, care se desfăşoară la Romexpo în această perioadă (20-23 aprilie) intemperiile au sosit chiar în timpul deschiderii oficiale.

Dar bine au făcut, pentru că Dumnezeule, cât de spectaculoase sunt drifturile pe asfalt umed… cât de bine arată… nu mai lungim vorba. Vrei mai mult, mergi la SAB. Până atunci, noi îţi propunem o galerie cu fotografii multe şi cuvinte puţine, dar cu zvâc, pentru a-ţi contura o altă perspectivă asupra acestui eveniment „ghiocel” pentru fanaticii automobilişti. Începem cu un popas în ţarcul de drift. Acum, roţile la vedere, vă rog!

Cum era melodia aceea? Noi doi şi-o umbrelă, parcă, nu? Oricum, poate dacă ploaia s-ar opri, drifturile nu ar mai fi la fel…

Oglindă, oglinjoară, cui îi ies unele dintre cele mai frumoase drifturi din ţară? L-am auzit eu pe acest BMW E30 mormăind ca un urs la un moment dat…

„Ce, ce? Cine zicea de mine? Revin şi eu imediat, stai să mă mai încălzesc puţin…”

Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii… se uită neputincioasă la dansul frenetic, executat perfect.

Filme horror pentru pneuri.

Pasiunea nu prea are limite, iar echipele de drift din Bulgaria cunosc perfect acest lucru.

Când am văzut mesajul educativ de pe portbagaj, mi-am adus aminte de cântăreaţa Ami, care mă aşteaptă diseară, cu ciocolată amară, să fumăm ţi… nu, nu! Mai bine un set de cauciucuri…

Mesaj de şcoală veche, special pentru cunoscători… şi mai ales pentru fanatici (apud B.U.G. Mafia, desigur).

Şi după şcoală, merge puţină joacă… aşa, cu LEGO pentru copiii mai mari.

„Bulgaria Drift”, iute ca ardeiul şi furios ca o ghepard flămând.

Un motor forjat se relaxează cel mai bine când are alături o sticlă de sifon „Stingător”. Rece şi spumos, deşi nu bea din  el, îl revigorează cu o stare optimistă. La un moment dat, îl aud că spune „sărut mâna!”…

Am înţeles de ce şi cui. Mă întorc pentru o secundă… (şi mi-a fost de-ajuns, SIMPLU!)

… pentru a vedea ce înseamnă să fii „gentlecar”. Ieşi de sub cort politicos, pentru a o invita la adăpost pe duduie. Frumos gest.

Între timp, unii exersau patinajul artistic.

Unde-s doi, puterea creşte…

Cum ne cânta Randi? Dansăm, dansăm… cai-putere noi doi alergăm…

În NFS Carbon, puteai să faci drifturi şi cu aşa ceva:

Şi pentru că tot a venit vorba, la un moment dat, flacăra pasiunii s-a aprins. Iat-o:

Glumesc, evident. Mă refer la adevărata făclie care aprinde inima trubadurului motorizat:

Recunosc! Nu m-am putut abţine şi m-am repezit obraznic şi cu tupeu să-i ciupesc fundul Giuliei… superbe forme… şi cam transpirate. Cred că tocmai venea de la sală, pentru că era destul de încordată.

Din păcate, un Jaguar m-a văzut…

… şi a devenit o felină cam neagră de supărare.

Pentru a nu fi nevoie de intervenţia celor de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, pe tabla de şah automobilistică a SAB-ului, albul este la mutare. A venit şi cu un fanion de susţinere. Nu de alta, dar unora care fac steaguri li se cam fâlfâie. Ghinion.

Mai ştii când Bear Grylls se plângea de faptul că nu are şoşoni groşi de lână prin şifonier? Nici noi, pentru că asta nu s-a întâmplat. Pe acelaşi tipar de mascul feroce, această maşinuţă gingaşă ca o bâtă de baseball a refuzat să stea sub cort.

„Şi pe vremea mea era la fel! Maşinile pentru bărbaţi erau conduse de bărbaţi şi nu le vedeai parcate în faţa saloanelor de coafură sau cum le-o zice…” a sărit imediat ARO cu o completare.

Alt bunic automobilistic a bolborosit puţin încruntat: „Mie îmi spui? Stai să vezi ce-i prin Anglia pe şosele… numai hibride şi electrice ţâfnoase… nu mai poţi să faci un off-road ca pe timpuri din cauza lor…”

Apropo de modele cu electrica-n vene, acest BMW i8 a fost adus de unii care au treabă cu fumătorii. Noi nu avem tangenţe cu domeniul respectiv, pentru că ardem pneuri pe asfalt destule, aşa că am păstrat doar ceea ce contează. Maşinile. Pentru un plus de savoare artistică, am adăugat o reclamă mascată (pentru că nu i se vede chipul) cu o #mademoisellelavolan, evident.

Şi următoarul model este tot electric-hibrid. Nu ştim cât la sută, dar cu siguranţă are nişte fire şi ceva apă pe undeva…

Serios vorbind, la SAB Spring Editon 2017 vei găsi multe chestii pe placul celor care preferă să fie „eco”. Alţii sunt… mai de dreapta.

De cele mai multe ori, ne aflăm în căutarea echilibrului, iar în această situaţie, alegem întotdeauna soluţia de mijloc. Cu atât mai mult dacă este blondă. Da, #myspecialmiss Ana-Maria, la tine mă gândesc… şi nu doar #lavolan.

Te-ai întrebat vreodată cum arată jocul alba-neagra în versiunea americană? Uite cam aşa:

Vă prezentăm coperta cărţii cu titlul Cum să muţi munţii din loc într-un singur drum.

Când frumoasa are treabă, bestia îşi face de cap sau de roată….

…dar ca să nu o scape de sub control, frumoasa i-a pus lesă. Mai bine să nu intrăm în alte detalii.

O portocală mai ceva decât lumea toată, răutăciosul Evoque cu şapcă neagră textilă de vagabond, râde pe sub mustăţile grilei de la radiator.

Alţii se abţin, mai ales dacă au capul mare şi un nume cu rezonanţe bmwenare la plăcuţa de… înmatriculare.

Când Mercedes vrea să se ia în serios, reuşeşte cu uşurinţă. Mai rapid decât ai spune cabrio, deci… S-ssst!

Da, ochii mari, că-s multe maşini faine la SAB. Unele au venit cu bicla.

Altele, doar cu „sania”.

 

Una a venit la SAB Spring Edition 2017 cu şapcă „NY Decapotabila”şi baloane…

Unu’ s-a simţit Făt-Fordos şi a venit Mustang:

Altele, au preferat doar să zâmbească. Un pic forţat, ce-i drept. Probabil, de la frig.

Alţii… doar s-au încruntat masculin şi au acceptat situaţia fără să se plângă.

Mario a preferat camionul. S-a urcat pe el să vadă mai bine modelele expuse şi care mai iese, care…

…mai intră.

Cu siguranţă VOLVO, ai mai multe premiere la SAB Spring Edition. De exemplu, noul Jeep Grand Cherokee Trailhawk şi destule modele proaspete, abia scoase de la cuptorul… scandinav. Volvo XC60, XC90, V90CC şi S90 sunt pe baricade.

Veşti bune! Dacia Sandero… nu, de fapt, noul Suzuki Ignis este aici.

Nu am o problemă cu maşinile galbene din cauza faptului că seamănă prea mult cu acele cutii pline cu materiale radioactive periculoase. Nu am o problemă cu maşinile galbene din cauza faptului că mă aştept să bâzâie şi să zboare şi nu o fac. Am o problemă personală cu ele pentru că sunt nehotărâte. Şi prea au taXi-factorul în ele.

Mai bine trecem la urarea piloţilor de avion: cer senin!

Prea mult albastru? Cineva e nemulţumit!?…

Nu, nu cred…

Hai cu melodia de nunţi, hai cu buchetul de flori, hai cu tot ce trebuie. Mirele din poarta dragostei de off-road abia aşteaptă să-şi sărute mireasa şi să plece o lună după miere pe coclauri sălbatice.

Nuntă, chef, ce-o fi, nu contează. Distrugătorii de siluetă sunt pregătiţi să atace din nou.

Fetelor, adăpostiţi-vă sub cort, vă rog. Doi jaguari vă apără de porc.

Nu şi de maşina preferată a Salonului Auto Bucureşti de primăvară-vară 2017:

Iarba verde de acasă… are grijă de anvelope.

Pentru că unora le place jazz-ul.

Altora, să (se) joace Golf. Rrrrrrrrrr…

…ăzvan se numără printre ei şi nu ar vorbi la persoana a treia despre el şi basca lui dacă nu ar trebui să-i ţină umbrela maşinii. Dar cum să o lase în ploaie şi în frig, aşa, singură? Cum? Cum aşa ceva? Este inadmisibil.

Până şi domnişoarele care se simt un pic, pic, pic ignorate suspină…

…dar nu au de ce. Vor fi în centrul atenţiei şi la TV, într-o nouă ediţie a emisiunii auto La start, în compania fascinantei Ana-Maria Burtea, respectabila mea susţinătoare şi prietenă deosebită, pentru că altfel nu ar fi #mademoisellelavolan.

Sursă foto: ăla cu bască (pentru că maşina de tuns era la revizie). Mulţumiri speciale organizatorilor Salonului Auto Bucureşti SAB Spring Edition 2017 pentru sprijinul acordat.

P.S. Încă mai aveţi timp să mergeţi la Romexpo, astăzi, până la ora 20:00, şi mâine, 23 aprilie 2017, în ziua celebrării Sfântului Gheorghe, până la ora 18:00. La fel ca în anul precedent, vă spunem doar atât: distracţie plăcută!

 

Anunțuri

Rubrica de ştiri din lumea automobilistică

Salutare, salutare. Vacanţa s-a cam terminat, toamna se apropie, iar pentru ca lucrurile să funcţioneze cum trebuie, ne punem roţile cu informaţii în mişcare şi aici pe site. Aşadar, ce s-a mai întâmplat nu prea demult?

1) Noul Volvo XC90 a fost prezentat oficial în primele fotografii

Ei bine, au trecut mulţi ani de la apariţia celui mai sigur SUV din lume potrivit EuroNCAP şi IIHS. Atât de mulţi, încât nici nu ne mai obosim să-i memorăm, pentru că Volvo XC90 a fost lansat la cumpăna dintre milenii sau cam aşa ceva. Desigur, mămicile pot să zâmbească fericite, pentru că acum vor avea un autobuz cu aspect modern şi ne aşteptăm să fie la fel de sigur ca până acum.

Ce se poate spune din punct de vedere tehnic despre Volvo XC90? Nimic, pentru că în cazul acestui SUV, acesta este domeniul care îl priveşte strict pe mecanicul de la service. Despre design putem să spunem câte ceva, de exemplu: partea frontală poate fi pentru optimişti sau pesimişti, depinde de perspectivă. Dacă vrei, poţi să crezi că grila seamănă puţin cu aceea montată pe Mercedes-Benz SLS. Pesimiştii pot să spună că „faţa” maşinii este cam disproporţionată, pentru că farurile par desprinse din alt film, iar grila cromată trimite cu gândul la un calorifer. Depinde acum doar de tine.

Volvo-XC90-New-2016-0

2) Ofertă specială: Bugatti Veyron la 191.000 de euro

Bun, deci maşina asta costă un milion de euro nouă, dar tu o poţi avea cu „doar” 191.000 de euro. trebuie să fie ceva putred aici, nu-i aşa? Desigur, mai ales acolo unde va trebui să repari, pentru că maşina a fost implicată într-un accident şi va avea nevoie de piese noi, care sunt specifice mărcii Bugatti: scumpe şi rare. Totuşi, maşina poate fi ţinută în curte  sau în garaj pe post de obiect de muzeu şi să îţi inviţi prietenii să o privească.

Va fi chiar mai bine aşa, din mai multe motive: în primul rând, nimeni nu te va mai bate la cap/nu va mai insista să îl laşi să dea şi el o tură cu Veyron. În al doilea rând, vei avea costuri zero pe întreţinere, benzină, consumabile şi alte chestii. În al treilea rând, vei fi sigur că aproape nimeni nu va mai fi interesat să îţi zgârie sau să îţi fure maşina. În fine, oricum, chiar dacă o repari, tot mai mult în garaj va sta în cea mai mare parte a timpului, aşa că… ai numai avantaje. Dacă te hotărăşti, trebuie doar să participi la o licitaţie organizată de compania de asigurări AXA, cea care a considerat că maşina intră la categoria daună totală şi are nevoie de reparaţii în valoare de 700.000 de euro.

Bugatti Veyron

3) Land Rover are un nou ambassador de brand: Bear Grylls

Bear este porecla curajosului Edward Michael Grylls, prezentatorul emisiunilor în care sunt prezentate diverse strategii şi tactici pentru supravieţuire în sălbăticie sau… în sălbăticia urbană. Deţinătorul unei centuri negre în stilul Shotokan, absolvent al instituţiei prestigioase de învăţământ Eton College şi cu experienţă dobândită din antrenamentele dure pe care le-a desfăşurat prin calitatea de soldat în trupele speciale de elită, Bear Grylls se ia la trântă cu pericole diverse. Nu se lasă intimidat de acestea, ba din contră, la fel ca Spiderman, aproape întotdeauna are pregătită o replică amuzantă într-o situaţie care pare fără ieşire.

Cam la fel stă treaba şi cu Land Rover, dacă treci peste micile imperfecţiuni electrice, nu prea are ce să-ţi stea în cale. Prin urmare, schimbul de capital simbolic este mai mult decât binevenit. Bear Grylls va promova noul Discovery Sport şi se va ocupa de „instrucţia” unor participanţi într-un concurs de aventură sponsorizat de compania britanică din Solihull.

Asocierea brandului Land Rover cu Bear Grylls vine la scurt timp după ce Jaguar l-a ales ca reprezentat pe José Mourinho.

164882l

4) Mercedes-Benz C450 AMG se va lansa, probabil, PROBABIL, în ianuarie 2015

Compania din Stuttgart pregăteşte un rival pentru Audi S4, mai exact un model care se va poziţiona între actualul C400 şi viitorul C63 AMG, o adevărată bestie pe roţi. Modelul va fi cu siguranţă capabil să se confrunte cu Audi S4, care între noi fie vorba, este totuşi o maşină foarte plictisitoare. De fapt, cum a spus şi Jeremy Clarkson (chiar dacă se referea la Audi TT), este ca o vacă într-un echipament sportiv sau într-un combinezon.

În cazul Mercedes-Benz, va fi cu totul altceva, pentru că modelul C450 AMG va avea pe lângă un design cu adevărat sportiv şi care trimite cu gândul la ideea de dinamism, un motor V6 de 3 litri, twin turbo, care va fi în stare să ofere 370 CP. Sau, cel puţin, aşa spun zvonurile până acum. Aceleaşi bârfe de uzină indică faptul că Mercedes-Benz va pregăti versiuni asemănătoare (adică performante, dar nu cele mai performante ca 63 AMG) pentru Clasa E, GLK şi CLA.

607859l-610x390-b-2addeb40

5) Versiunea GTS pentru Porsche 911 ar putea să apară în luna noiembrie

GTS, versiunea îmbunătăţită a modelului Porsche 911, va fi prezentată în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles din acest an, în luna noiembrie. Aceasta se va situa între variantele Carrera S şi GT3, fiind capabil să dezvolte peste 400 CP. Anunţul a fost făcut de jurnalistul publicaţiei americane Motor Trend, Jonny Lieberman, dar fără să ne spună care a fost sursa lui, mai ales pentru că are dreptul să o protejeze.

Nu avem încă o certitutine, dar s-ar putea ca 911 GTS să devină 992. Este tot o presupunere care rămâne de văzut dacă se va adeveri sau nu. Bazându-ne pe experienţa anterioară, este cert faptul că GTS a lui 911 va fi disponibil ca un coupe, dar şi cabriolet, toate echipate cu tracţiune integrală. În legătură cu motorizarea, propulsorul cu şase cilindri de la Porsche este aşteptat să livreze peste 400 CP, nivel atins deja de Carrera S, dar mai puţin de 475 CP, cum asigură versiunea GT3. Cu toate acestea, aspectul de VW Beetle va rămâne cam la fel. A, da, este identitatea mărcii.

Porsche-911_GT3_2014_800x600_wallpaper_02

6) Vrei o tablă de şah Ferrari din fibră de carbon?

Brandul italian celebru pe care tronează logo-ul căluţului cabrat ne-a obişnuit de-a lungul timpului cu fel şi fel de accesorii destul de scumpe din diferite categorii de produse, de la şepci şi tricouri până la pixuri şi chiar… ursuleţi de pluş. Practic, oricine poate avea astăzi un Ferrari… care nu trebuie să aibă neapărat roţi. Dacă eşti fan, te vei bucura oricum. Dacă eşti un fan al sportului minţii, vei fi cu atât mai încântat de ştirea următoare: Ferrari a lansat o tablă de şah construită manual integral, din fibră de carbon şi fibră de sticlă, iar piesele de joc sunt realizate din lemn lăcuit, vopsit în roşu şi negru. Toată şmecheria costă 1525 de euro sau 2012 dolari şi este disponibilă pe store.ferrari.com.

1833787903197434006

7) MINI Cooper cu 5 uşi costă în România de la 21.800 de Euro

Cel mai nou model MINI a debutat şi pe piaţa locală, fiind disponibil în versiunea de caroserie cu cinci uşi. Acesta este mai degrabă o combinaţie între MINI Countryman şi Clubman, iar versiunea de bază are în echipare un motor 1,5 litri cu 136 CP şi un motor diesel de 116 CP. Noul model MINI Cooper cu cinci uşi măsoare în lungime 3,982 milimetri, are o lăţime de 1,727 milimetri şi o înălţime de 1,425 milimetri. 2,567 milimetri este dimensiunea ampatamentul său.

În cazul motorizărilor Cooper S şi Cooper SD, se poate discuta despre o creştere în lungime, în acest caz lungimea maşinii fiind de 4,005 milimetri. Indiferent de motorizare, toate elementele de desingn lansate de a treia generaţie a hatcback-ului au fost păstrate, la fel ca lăţimea, care a rămas neschimbată.

Modelul vine să satisfacă o nişă de piaţă care îşi dorea un MINI… mic, dar cu 4 portiere.

723303l-610x390-b-4b194228

Surse fotografii: centrele de presă ale producătorilor şi carscoop.com.