Rolls-Royce Ghost, pentru titlul de profesor

O limuzină de lux trebuie să fie condusă de o persoană valoroasă. Un profesor este fără doar şi poate o persoană care se încadrează în această categorie. O limuzină veritabilă proaspăt apărută este Rolls-Royce Ghost. Despre ea, se pot spune multe, dar ne vom rezuma la esenţial: puţin mai mică decât un Phantom, ceva mai ,,ieftină”, dotată cu un motor cu valenţe sportive V12 de 6,6 L şi 563 CP, Ghost este propunerea britanicilor pentru o nouă clasă, rafinată, alcătuită din indivizi care preferă să conducă singuri această bijuterie.

Respectul, rafinamentul şi stilul aparte ne-au determinat să considerăm că aceasta ar fi o maşină demnă de intelectuali, iar profii sunt pe primul loc. Desigur că într-o ţară civilizată, de nivel european, achiziţionarea unei astfel de maşini nu ar fi ceva care ţine de ştiinţifico-fantastic.

Dar, măcar din punct de vedere virtual, considerăm că acesta este modelul care s-ar potrivi perfect cu titulatura de cadru didactic. Aceasta este doar o ,,mostră” dintr-un top pe care îl veţi putea citi în curând, privind asocierea prof-maşini. Şi nu, nu pentru că a început sesiunea 🙂

Sursă foto: Netcarshow.com.

Motor V8 LEGO Technic funcţional

Pe site-ul http://www.ridelust.com am văzut prima dată această creaţie. Apoi, am aflat tot de acolo că pentru construirea acestui motor au fost necesare peste 300 de ore. Tipul care l-a realizat a declarat într-un interviu că designul şi construcţia îi aparţin. Singura tristeţe a lui, dar şi a noastră este una majoră: setul nu poate fi procurat din comerţ, aşa că fantezia de a-ţi monta acest motor pe sanie sau pe altă jucărie LEGO, momentan, trebuie să mai aştepte…

Lincoln MKX (2011), Duster american.

Cei de la Ford au trimis un comunicat de presă care a fost publicat şi pe site-ul http://www.seriouswheels.com. Modelul pe care îl avem în vizor va apărea în 2011, dar cum le place americanilor să ne fure cu parfumul ,,din bucătărie”, ne-au plasat pentru simţuri şi câteva fotografii care surprind un model Lincoln MKX dotat cu 305 CP, un motor ,,micuţ” de 3,7 L, V6. Dotat cu gadget-uri tehnologice de genul BLIS (senzori similari celor de pe Audi Q7, care te avertizează dacă se află cineva în unghiul mort al oglinzii retrovizoare), ACC (Adaptarea la condiţiile de trafic a condusului în regim de croazieră), un buşon pentru alimentare special, numit Easy-Fuel, oferit exclusiv de Ford, pentru a elimina necesitatea unui capac de rezervor de combustibil cu filet, dar şi un sistem audio de top, compatibil cu iPOD-ul tău, alături de un sistem HD radio. Prin acesta, melodiile difuzate la radio se vor putea asculta la aceeaşi calitate la care asculţi şi melodiile de pe suport CD sau MP3.

Buşonul minune:

Sistemul special MyKey este proiectat pentru a le permite părinţilor să-i încurajeze pe tineri să conducă în condiţii de siguranţă sporite şi mult mai economic sau eficient din punct de vedere al consumului. Caracteristica standard MyKey le permite proprietarilor să ofere chei care pot limita viteza de top a maşinii şi volumul echipamentului audio. Aşadar, dacă eşti un puşti teribilist care vrea să-şi impresioneze prietena când o conduce spre casă cu maşina părinţilor, nu va putea face acest lucru dacă părinţii au fost prevăzători şi i-au oferit cheia cu setările demne de condusul în conformitate cu legea.

Modelul se va fabrica în Ontario, Canada, din 2011.

Creditul pentru fotografii: Ford Motor Company

Ducati a dezvaluit Desmosedici GP10

Ducati a dezvaluit saptamana trecuta in cadrul evenimentului Wroom 2010 noul prototip GP10, ce va fi folosit de echipa Ducati Marlboro in sezonul 2010 al Campionatului Mondial MotoGP.

Principalele schimbari aduse motocicletei sunt legate de schimbarile de regulament, astfel incat mare parte din modificari au fost facute special pentru ca aceasta sa functioneze mai bine, folosind doar sase motoare pe parcursul intregului sezon,” a explicat Claudio Domenicali, Manager General la Ducati. “Este o diferenta foarte importanta pentru ca eram obisnuiti sa folosim aproximativ un motor per cursa, asa ca trecerea de la 18 motoare la 6 este o schimbare majora. Toate piesele principale au fost reproiectate – piston, biela, arbore cotit, componente de baza. Este un motor la care am avut obiectivul principal de a reduce la minimum pierderea de putere pentru a creste durabilitatea.”

Domenicali a continuat: “A doua mare noutate nu mai este legata de regulamente ci de incercarea noastra de a face motocicleta mai usor de pilotat. Asta are legatura cu ordinea aprinderii. Avem un motor care, de la trecerea la 800cmc, a folosit o setare screamer. Asta ne-a permis sa avem maximum de putere, fapt foarte important si probabil determinant pentru rezultatele obtinute in 2007, 2008 si 2009, insa la un moment dat, am inceput sa ne intrebam daca s-ar merita sa testam iar un mod folosit in trecut. Ultimele motoare folosite in 2005 si 2006 foloseau o ordine a aprinderii de tip big-bang iar asta ne-a dat o manevrabilitate importanta. Am retestat aceasta optiune, mai intai prin incercari pe standul dyno, apoi cu Vittoriano Guareschi ca pilot de teste iar ulterior cu Nicky si Casey.”

Credem ca pentru 2010 avem o motocicleta cu tractiune mai buna iar asta ne va ajuta sa gasim mai usor o setare buna. O alta parte a modificarilor a fost dedicata sasiului. In cautarea usurintei in pilotare, am lucrat la eliminarea ridicarilor partii din fata a motocicletei, reproiectand astfel partea din spate. Motocicleta are o structura care poarta pilotul – pe care noi o denumim suportul seii – si care sustine de asemenea si bascula. Aceasta a fost reproiectata pentru a avea sase puncte de montare in loc de patru; prin asta motocicleta devine mai rigida si are o manevrabilitate sporita. Fata de versiunea de anul trecut, noul GP10 este diferit si din punct de vedere estetic, avand un carenaj redesenat.”

Ducati Corse

Sursa [http://www.motoflash.ro/stiri/motogp/ducati_a_dezvaluit_desmosedici_gp10.html]

xoxo, M.

MiniCat: O maşină verde 100% pentru pisicuţe

Iată! Pisicuţa mea va fi foarte veselă când va afla că a apărut o maşinuţă verde, drăgălaşă, care nu se hrăneşte nici cu benzină, nici cu motorină, nici cu gaz sau electricitate, ci cu aer comprimat, După cum spun cei de pe site-ul http://www.ridelust.com, maşina foloseşte tehnologia CAT (Compressed Air Technology). Asta face ca acest model simpatic foc să fie unul dintre cel mai bun prieten pentru mediu şi… buzunar, fiind cel mai ,,economicos” ever. Cu un plin de aer, maşinuţa asta va avea o autonomie de 1200 mile, adică aproximativ 1900 Km. Na, să mai zică acum cineva că ,,o maşină nu merge cu aer”. Normal, dacă nu ai aflat că există pisoiul ăsta cu roţi. Mai mult decât atât, ,,animăluţul” va avea un preţ (prin State) de pornire de la 11.000 de Dolari. Mâtzo, eşti pe recepţie?

Sursă foto/text: http://www.ridelust.com

Land Rover LRX a fost surprins în timpul testelor

Oamenii din echipa de pe site-ul Worldcarfans.com au fost foarte ageri şi au surprins în cadrul unei sesiuni de teste în Scandinavia un model Land Rover LRX, chiar într-o versiune apropiată de cea a Freelander-ului 2. Viitorul model face parte din linia de extindere a mărcii, după cum a declarat Gerry McGovern, directorul de design de la Land Rover. Legat de performanţele viitorul Land Rover LRX, se preconizează că motorul va fi unul de 2.2 L, cu patru cilindri turbo-diesel, capabili să producă 160 CP şi 400 Nm. Pentru calmarea ecologiştilor, producătorii au în vedere şi o versiune hibridă a modelului, cu un motor de 2.0 L turbo-diesel.Dacă eşti nerăbdător să vezi maşina aceasta pe străzi, trebuie să ştii că va apărea abia anul viitor.

În luptă cu zăpada scandinavă…

…dar a fost asta o problemă cândva pentru un Land Rover? Mai degrabă nu.

La anul, moş Crăciun ar putea lua în calcul acest automobil…

Ferrari Enzo Gemballa MIG-U1 şi Marele MIG-29

Enzo nu a scăpat de modificări. Acest lucru este clar demonstrat de tunerii de la Gemballa, cei care au transformat maşina Ferrari Enzo într-o maşină de război pentru circuit. Băieţii nu s-au rezumat la modificări deja banale, de tip jante, eleron, etc., ci au dus tunningul la extrem: au transferat agresivitatea şi puterea pe care o inspiră un avion MIG în caroseria unui Enzo. Fantastic! Efectul este uimitor, iar dacă te gândeşti că ai putea vedea pe cineva coborând dintr-o astfel de maşină, nu ar trebui să fii surprins dacă îl vezi pe respectivul cu o mască de oxigen pe faţă. Ştie el ce ştie…

Maşina de război gata de luptă… pe circuit:

De pe circuit, direct în aer. O rudă mecanizată de la care a împrumutat caracterul luptător: MIG-29 (www.sci.fi). Imposibil să nu ne amintim melodia stimabilului domn Mihai Mărgineanu-Aviaţia (dă senzaţia)…

Asta vei asculta în difuzoare sau în căştile de emisie recepţie. Te va încuraja cu siguranţă! 🙂

Surse foto: www.seriouswheels.com, www.sci.fi, www.youtube.com.

Toyota FT-CH prezent la Detroit

După cum spun cei de pe site-ul www.autoblog.com,modelul acesta ar fi fratele Toyotei Prius. Modelul se adresează unui public tânăr, dacă ar fi să luăm în considerare ca punct de reper culoarea prăzulie al acestui concept. Dacă vei analiza fotografiile de mai jos cu ceva mai multă atenţie, vei remarca design-ul interesant, demn de o maşină… verde. De fapt, nu arată a monovolum plictisitor cu motor electric şi autonomie de X ore. Nu, arată a compilaţie între concepte: spatele pare să fi fost inspirat din schiţele de proiect ale celei de-a doua generaţii Renault Megane; farurile şi proiectoarele aduc puţin a Mitsubishi I-MiEV şi tot aşa. Dar nimic din toate acestea nu sunt rele. Toate par aşezate la locul lor, iar ansamblul este reuşit. În plus, oglinziile retrovizoare laterale cromate sunt de mare efect şi sperăm că vor fi măcar în lista opţională a dealer-ilor Toyota. De asemenea, jantele frumos desenate se potrivesc de minune maşinuţei verzi. Asta, dacă proprietara este brunetă. Dacă este blondă, parcă s-ar potrivi mai bine o culoare mai închisă. Nu ştim ce li s-ar potrivi băieţilor frezaţi care şi-ar lua un astfel de model.

 

Sursa mea de inspiraţie foto: www.autoblog.com .

Maşini în poziţii indecente

Pe site-ul www.ridelust.com au fost publicate sub forma unui top mai multe ipostaze cu maşini accidentate practic… imposibil. Să le vedem şi noi pe rând…

Iată de ce, uneori, nu este bine să combini două brand-uri…

Tipic pentru o parcare eventual din Bucureşti, dar poza nu credem că a fost surprinsă pe la noi…

Băi ecologiştilor, Asociaţia Protectorilor Automobilelor vă dă în judecată şi pe voi şi pe copacii voştri mult prea tari!

Ce spui? Coborâm la metrou?

Noi ne întrebăm cum, cum, oare cum?

Dar asta?

Asta chiar nu ne surprinde 🙂

Ce să le faci? Nişte profesionişti din ăia… nu, nu încerca şi tu asta în parcare şi nici acasă…

Audi R8 Spyder şi Coupe 5.2 FSI la Detroit

La salonul auto de la Detroit a fost prezentată versiunea decapotabilă a modelului sport Audi R8, denumit Spyder. În tandem a fost prezentat şi modelul Coupe dotat cu un motor de 5.2 FSI. Frânele sunt marcate cu eticheta ,,Ceramic” pentru că toţi trebuie să fie siguri că o bestie mecanică va fi stăpânită pe deplin dacă aventurierul călăreţ al cailor putere îşi doreşte asta. Ţinuta de gală a fost alcătuită din jante de 19 inch, o culoare specială şi unele detalii retuşate. Dacă vrei, poţi să cauţi deosebirile estetice între (noul) Audi R8 şi versiunea nestilizată, existentă acum pe piaţă. Ai un timp limită de 5 minute să le descoperi, dar până atunci, aruncă o privire asupra fotografiilor de mai jos.

 Cu pălăria jos:

   

Iată-l: Coupe-ul R8 dotat cu 5.2 FSI

Sursa fotografii: www.autoblog.com