Salonul Auto Moto te aşteaptă în Piaţa Constituţiei între 1 şi 5 aprilie. Noi nu vom fi acolo

Este greu să le rezişti fără să le arunci priviri pline de admiraţie maşinilor frumoase, practice sau celor care se încadrează în ambele categorii; de asemenea, îţi plac motocicletele şi te încântă prezenţa domnişoarelor atrăgătoare la evenimentele de profil. Atunci, vei zâmbi când te gândeşti că a mai rămas doar o lună până la începerea ediţiei 2015 a Salonului Auto Moto care se desfăşoară la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, între 1 şi 5 aprilie.

SAM 2

Potrivit unui comunicat de presă emis de organizatorii acestui eveniment – devenit deja o tradiţie în categoria celor mai importante manifestări automobilistice din România prin ediţii anuale – pe durata celor cinci zile sunt aşteptate sute de maşini, de la vedete ale Salonului Auto de la Geneva sau premiere naţionale până la cele de epocă sau „opere de artă cu motoare puternice” realizate de tuneri. Motocicletele vor juca de asemenea un rol foarte important pe scena evenimentului.

SAM 3

Nu vor lipsi surprizele multiple, în creştere de la o ediţie la alta, spectacolele oferite de sportivi pe patru sau pe două roţi, cu demonstraţii de drifturi şi acrobaţii uimitoare, care vor contribui la o atmosferă fascinantă. Aceasta le va fi familiară celor care au participat la ediţiile din anii precedenţi, mai precis zeci de mii de vizitatori din întreaga ţară, care au trecut pragul Salonului Auto Moto. Au fost întâmpinaţi cu distracţie, muzică şi desigur, fete foarte drăguţe, aşa cum este tradiţia acestor evenimente.

SAM 1

Deci, ştii ce ai de făcut în perioada 1-5 aprilie: te „motorizezi” în primul rând vizual cu multe maşini şi motociclete care mai de care mai atrăgătoare. Retinele îţi vor mulţumi pentru că le gâdili plăcut. Vom fi prezenţi la eveniment, prin urmare, ne vedem la locul stabilit: Bucureşti, Piaţa Constituţiei.

Salonul Auto Moto 2015

Sursă: Sam.ro. Mulţumim!

Bucsoiu.com

Reclame