Dacia pregăteşte ediţia specială Duster Garmin

Ce avem aici?

Un Duster echipat cu un sistem de navigaţie oferit de compania Garmin. Dacă nu eşti interesat de avioane în general şi de cele private în special aşa cum a devenit subsemnatul după ce a descoperit plăcerea de a fi pilot profesionist (în lumea virtuală, momentan), probabil că nu ştii că dispozitivele de navigaţie Garmin echipează o mulţime de avioane care costă câteva milioane de Euro. Dacia Duster Garmin va fi lansat la Salonul Auto de la Paris. Pe lângă stick-urile de la exterior cu numele GPS-ului, modelele vor fi echipate cu jante din aliaj de 16 inch, bare negre pentru plafon şi crom pentru ţeava de eşapament.

Ce găsim la interior?

Păi aici e jucăria Garmin Nuvi 2595 LMT care dispune de un ecran cu o diagonală de 12,7 centimetri, te avertizează când depăşeşti limita de viteză pe traseu şi oferă posibilitatea actualizării gratuite pentru hărţile a 45 de ţări din Europa, fără să ai de dat bani. Nici măcar bordul nu trebuie găurit, pentru că suportul ştie să stea la locul lui prin alte metode. Pe lângă GPS-ul de la Garmin, ediţia specială Duster va fi echipată cu airbag-uri frontale/laterale şi cu geamuri electrice în faţă.

Care-i treaba sub capotă?

Dacia Duster Garmin va fi oferit cu motorul diesel de 1.5 dCi care oferă 90 CP/110 CP şi cu motorul pe benzină de 1.6 16V cu 105 CP. Servodirecţia, ABS-ul şi AFU sunt oferite standard.

Cum îl recunosc pe stradă?

Foarte simplu: te uiţi pe montanţii spate sau pe planşa de bord, acolo unde sistemul GPS Garmin va fi în stare să lucreze şi pe verticală, dar şi pe orizontală.

Pot să-mi cumpăr maşina asta acum?

Momentan nu. După ce se va lansa la Salonul Auto de la Paris, mai exact din octombrie, Dacia Duster Garmin va fi disponibil pe pieţele din România, Franţa şi Polonia.

Cine este concurentul autohton?

Dacia Duster Delsey.

Sursă: Dacia

Anunțuri