Cum să îți dresezi dragonul cu Fisker Karma din 2012 – chestii de potriveală

Stimați autori de romanțe, soarta vă este pecetluită. După ce vom prezenta situația cu personaje mistice în care iubirea se urcă la volanul unui Fisker, iar pe dragon îl ajunge Karma, lucrurile vor fi simple și clare. Desigur, în funcție de reacția dragonului, se va ajunge într-unul dintre cele trei scenarii. Stați calmi, le avem și pe ele incluse în pachetul standard. Hai să facem o plimbare și ne gândim pe drum dacă am uitat ceva.

Aaa, da, ne mai trebuie răutăcioșii, deși sperăm că deja s-au plictisit și au plecat de aici prin provincie ca să nu-i mai așteptăm. Totuși, dacă au rămas unii rătăciți, ar putea să afirme, în sărmana lor cufundare în aparențe, că Fisker Karma este o mașină… depășită, sau chiar mai persiflant – ”veche”. Că este din 2012. Bieții de ei, habar n-au că designul acestei mașini este atemporal prin însăși filosofia de limbaj estetic asumată de autorul ei. Slavă Domnului că inspirația se îmbină cu realitatea!

Semnatarul acestei opere automobilistice este chiar fondatorul companiei, Henrik Fisker, cel care înainte să demareze o afacere în domeniu pe cont propriu a ”desenat” mașini pentru BMW – Z8 este un exemplu și Aston Martin, modelul DB9, un alt exemplu. Când ne amintim de mașinile acestea ne vine…

Fisker Karma a văzut lumina liniei de producție la fabrica din Finlanda și a fost apreciată inclusiv prin premii de BBC TopGear și prin achiziție de Leonardo DiCaprio, alături de alți pasionați care au dorit o limuzină coupé deosebită cam din toate punctele de vedere. Ți-am spus că este probabil singura mașină din lume în care producătorul nu a utilizat componente de origine animală?

Da, este o mașină plug-in electric hibridă, care nu a cerut sacrificiul și pielea animalelor pentru mofturile unora care caută să compenseze anumite lipsuri. Singurul ”ingredient” împrumutat din lumea animalelor îl reprezintă forma grilei, care face o trimitere fină cu gândul către ”rânjetul” unui aligator. Atât. În rest, respect și bun simț pentru mediu în adevăratul sens al cuvântului (nu ne întreba de baterii, că nu suntem Duracell). Deci ne-am lămurit care-i treaba cu trăsăturile atractive ale mașinii, acum să trecem la caracteristicile discuției de cuplu. Motor, acțiune și lumini.

Ea: iubi, Fisker Karma e cea mai tare!

El: da, de acord, ne luăm! (răspuns corect)/ Da, de acord, dar trebuie să iau chenzina (răspuns în perspectivă, deci tot corect).

Sau

El: nu este chiar cea mai tare, mie nu-mi place! Se poate interpreta astfel: 1) sunt afon în domeniul auto (răspuns greșit, pleacă de aici acum!); 2) nu-mi permit, dar nici nu vreau să recunosc asta sau să fac o treabă ca să schimb asta (răspuns greșit și enervant, pleacă de aici acum!) sau 3) nu, pentru că Aspark Owl/Ferrari SF90/Mercedes-Benz W123/BMW E21 – corect, dar posibil pe viitor să ajungi la situații de genul #șiatunciaînceputcearta. De aici până la piesa de mai jos a rămas doar un click distanță:

 

Bun, dar să revenim la începutul situației și să clarificăm lucrurile. Ea, iubirea și-ar dori ca el, dragonul, să aleagă Fisker Karma. Acum avem două soluții evidente: A) el își permite Karma

sau B) el nu o bagă în seamă (clar, aici dragonul și-a fumat mințile, dacă nu crezi, mai aruncă o privire la mașină).

Am eliminat varianta C), în care el nu își permite din paragraful anterior, varianta 2). Ne pare rău pentru incapabili, dar întotdeauna fetele faine vor prefera și vor iubi eroii și învingătorii. Partea bună este că un incapabil ambițios poate să-și schimbe soarta în bine.

Aici e partea interesantă. Dacă ea știe că el își permite (deci are capacitatea necesară – poate nu financiară imediată, dar hei, pentru că… voință și pentru că… vine chenzina aia!), atunci va încerca să îl motiveze, vorbindu-i despre Fisker Karma.

Ea se vede cu EL în Fisker Karma și nu cu altul, deci îl iubește (orice ar însemna asta pentru ei), căci altfel nu ar mai fi discutat despre treaba asta cu el și Karma ar fi rămas doar un subiect de discuție tangențial referitor la serialul My name is Earl. Dar nu s-a întâmplat așa, ea nu și-a dorit asta, pentru că a împărtășit cu el dorința ei. Prin urmare, nu doar că îl iubește (repetăm, orice ar însemna asta), ci are și gusturi bune în materie de mașini, pe care iată, le discutăm cu nonconformism aici. Altfel…

Acum, să ne îndreptăm atenția către el, dragonul gentleman și către cele trei scenarii bazate pe reacția lui.

Scenariul verde: el confirmă că este la unison cu ea, deja știe că mașina poate fi orice culoare (atât timp cât este neagră) și se gândește la chestii tehnice, la destinații mișto și la revizii făcute bine. Dacă a rămas fustangiu, poate să ajungă ușor în scenariul roșu chiar dacă a procedat corect până aici. Apropo, femeia este singura specie din univers care poate să introducă o parolă greșită la calculator de câte ori dorește. La un moment dat, calculatorul, mascul fiind, va recunoaște că de fapt, el este cel care a greșit. Gata, am terminat, am dat cărțile pe fată… pardon, pe față, mergem acasă? Nu așa de repede, unde ar mai fi distracția? Mai avem!

Scenariul galben: el își exprimă clar și chiar puțin răspicat (cu atenție totuși să nu fie un făcăleț prin preajmă) faptul că nu își dorește neapărat un Fisker Karma, dar în fracțiunea de secundă care desparte o discuție reușită și calmă de una cu scântei electrizante, el pune pe masă rapid niște alternative grele, menționate mai sus cu titlu exemplificator. Este un soi de dragon alfa 2.0, dar merge, pentru că prin istețime și opțiune câștigă un plus la independență și puncte bonus la stima de sine ca independent. Totuși, nu este eliminat riscul discuțiilor arzătoare de gaz de pomană, ceea ce plasează scenariul în culoarea bananelor.

Scenariul roșu: atenție, că e nasol. Când el nu zice nici alba nici neagra, tergiversează și pentru ea treaba e limpede ca amprenta de carbon pe care o emană Fisker Karma. În mod normal, discuția, problema (și relația) aici s-au încheiat, nu doar pentru că a fost inițiativa ei (misoginii nu vor înțelege asta, nici noi nu o înțelegem, dar ne prefacem foarte bine), ci pentru că ăla e o moluscă, nu un dragon. Dar asta e, sexul și dragostea aburesc adesea parbrizul gândirii lucide.

În concluzie, ar mai fi de adăugat faptul că dragonul va zâmbi mereu ștrengărește volan când se va întoarce la Karma, mulțumit că a făcut în așa fel  (bâzâind chiar cam agasant la un moment dat, dar în fine, intrăm în altă poveste) încât să o determine pe Ea, iubirea, să-i spună cuvintele magice: ”iubi, Fisker Karma e cea mai tare!”

Surse utilizate: Departamentul media Fiskerinc.com, Youtube.com. Vă mulțumim!

Preambul de Ziua Îndrăgostiţilor: maşini inimoase pentru romantici incurabili

Cu o zi înainte de… ziua în care nu se întâmplă mai nimic bun în afară de faptul că probabil se vând mai multe articole de lenjerie intimă roşie decât în preajma Revelionului, adesea la set cu alte accesorii aflate la graniţa dintre sexy şi bizar, cu doar câteva momente rămase până la „judecata” terifiantului arcaş în scutece, ai senzaţia că o armată formată din reziduurile personajelor negative din laboratoarele Disney au invadat lumea reală.

Aceste forţe pline de clişee enervante şi atacuri mârşave roz-bombon ar putea să-l oblige chiar şi pe Floyd Mayweather să renunţe la flota de Bugatti şi la albumele cu 50 Cent pentru…

… şi un CD cu noile piese din repertoriul celor de la 3 Sud Est. Brrrrrrrr. Aparent, situaţia pare foarte gravă.

Din fericire, noi lucrăm aici cu soluţii, prin urmare, vedem chiar acum care sunt cele mai inimoase maşini pentru 14 februarie 2018.

SĂ ÎNCEPEM RIPOSTA ÎNAINTE SĂ FIM NEVOIŢI SĂ RIPOSTĂM.

Nu te îngrijora, pentru că după cum ştii, nu este ceva convenţional – adică nu ne apucăm să-ţi înşirăm nişte tampoane pe roţi pline cu buline în culori ţipătoare şi nici prezervative electrice şi autonome denumite flagrant… „maşini”.

Nici vorbă. Când spunem „maşini inimoase pentru romantici incurabili”, ne referim STRICT la maşini seducătoare şi la trubadurii pasionaţi de domeniul auto real, care nu se lasă torturaţi de campanii pupăcioase ca asta:

Da, aproape sigur, noi, ceilalţi, suntem mai lipsiţi de sentimente.

În locul lor am instalat un pachet voluminos de sarcasm foarte eficient împotriva atitudinilor siropos de sadice de la fanele cu pete Grey în minte lăsate acolo de Cristi Bogătaşu’-Umbrit, din cinematografia internaţională de burp… pardon, succes.

Dar asta nu înseamnă că nu ştim să apreciem totuşi un film adevărat despre dragoste, sex, sex şi dragoste pură, ca în HotShots! (1991), adică fix în cea mai bună parodie a producţiei Top Gun (1986).

Charlie Sheen în locul lui Tom Cruise? Yeeeep! Adjudecat.

Bine, bine, pentru că suntem într-o dispoziţie excelentă astăzi, pe 13 februarie, de 3 ori mai bună pentru că este şi marţi, mai avem o propunere cinematografică specială pentru romanticii automobilişti #pebune.

Una italienească, de pe meleagurile în care până şi cutiile de conserve sunt gândite în primul rând în funcţie de aspectul estetic şi apoi după cel practic.

Filmul Johnny Stecchino (1991), sau mai pe româneşte, „Johnny Scobitoare” este plin de maşini inimoase: de la acest Jaguar XJ-S Cabrio cu motor V12 de 5,3 litri care devine cu adevărat „un fel de Cupidon” (ai auzit, Irina Rimes, da?)…

Sursa: JOHNNY STECCHINO, din stânga: Roberto Benigni, Nicoletta Braschi, 1991, © New Line

… până la formidabilul (Hot Shots! Din nou! Partea a doua!) Volkswagen Golf 2 GTI:

 

Peste ani şi peste filme, sosim în prezent, unde găsim alte propuneri incitante de maşini inimoase.

Sunt modele provocatoare, foarte obraznice, ţâfnoase şi pretenţioase, deci au toate caracteristicile necesare pentru a ne…

… şi pentru a ne determina „corasonul” să funcţioneze la o turaţie ceva mai ridicată de bătăi pe minut când le privim.

Domnişoarelor, doamnelor şi domnilor îndrăgostiţi, vă prezentăm noul Mercedes-Benz CLS 53 AMG:

Dragoste la prima vedere pentru unii încă din anul 2004. Apoi, vorba lui Ombladon: privesc viaţa printr-un geam de Mercedes. La exterior…

… şi mai ales, de la interior (fapt adevărat: Ombladon a avut un CLS).

De aici asculţi şi simţi altfel de Ziua Îndrăgostiţilor melodia asta:

Recunoaştem că nici rivalul lui CLS, noul Audi A7 Sportback nu se lasă mai prejos. Este o maşină la fel de inimoasă, tot pentru îndrăgostiţi fără scăpare. Doar că la bordul lui…

…se potriveşte mai bine să asculţi cu iubi melodia asta:

Nu doar pentru că noul model A7 Sportback este mai burduşit cu electronică decât toate piesele lui Andre Rizo, ci pentru că în momentul în care o priveşti, maşina asta te cam face să te îndrăgosteşti. De tehnologie, în special.

Audi A7 Sportback arată la fel de bine ca o antrenoare de fitness (da, Andra, la tine mă refer!) într-o superbă rochie de seară, prin care se văd perfect formele lucrate cu multă rigurozitate.

În final, concluzia este simplă. Am găsit cele mai potrivite maşini inimoase, aşa cum ne-am propus.

Altele vor fi prezentate vineri, în cadrul emisiunii LA START, într-o ediţie specială aflată sub semnul care stă pe Facebook la temelia micro-înşelatului.

Care-i treaba cu respectivul concept vă explică mai bine mademoiselle Ana-Maria – poate şi pe blogul ei (ca să te motiveze, dragă Ana. Oricum, ai timp destul cât mergem cu noul Mercedes-Benz CLS 53 AMG pe străzile din Geneva, în aşteptarea Salonului Auto de acolo. Tot la braţ, ca în cazul Volvo XC40).

Ne pare rău, dar subiectul cu micro-înşelatul nu este în jurisdicţia Bucşoiu.com. Mulţumim pentru înţelegere, îndrăgostiţilor de pretutindeni, dar mai ales celor din trafic!

Surse foto şi video: Volkswagen Media, Daimler Press, Audi Media Center, Sticker Mule, Denis Bayer Photography. Youtube.com, Google.ro pentru celelalte imagini. Mulţumiri!