Interzis pentru romantici: arţăgosul Lamborghini Huracan LP 610-4 Spyder

De ce? În primul rând, uită-te la culoarea gălbejită a caroseriei. Îl face pe Huracan să arate ca o cutie în care se depozitează materiale radioactive. Este la fel de periculos ca un taxi. În plus, chiar şi când este oprit, noul Lamborghini pare pus pe scandal şi pregătit să facă atât de multă gălăgie, încât Cupidon şi gaşca lui de dubioşi cu arcuri vor fi nevoiţi să îşi schimbe scutecele. Ghinion.

lamborghini-huracan-spyder 1

În al doilea rând, formele acestea îţi conturează automat o poveste, dar sunt şanse destul de mici să fie una cu doze de romantism şi dulcegării care i-ar alarma pe nutriţionişti şi le-ar stârni interesul producătorilor de zahăr. De fapt, este cam dificil să-ţi imaginezi că un tip plăpând şi timid ca adolescentul miop din opera lui Mircea Eliade îi va deschide portiera acestui Lamborghini …

lamborghini-huracan-spyder 2

… celei pe care o are la contacte în agenda telefonului cu numele de „Honey”. Pe bune, „Honey”? Adică „Miere”? Urmează cumva să aflăm că lectura preferată a tipului constă în cartea „genială” intitulată Codul lui Da Vinci? Ei bine, singura şansă de a ieşi cât de cât masculin din situaţia asta este ca respectivul să afirme plin de încredere (atitudinea este totul) că:

  1. foloseşte „Honey” pentru că nu personalizează niciodată fetele din viaţa lui (ceea ce este destul de înţelept) şi
  2. cartea menţionată o are doar pentru a-i altoi pe ţânţarii africani agresivi, fiind doar un obiect din arsenalul de siguranţă al decapotabilei, alături de stingător şi airbag-uri. Adică genul de chestii pe care nu ai de gând să le foloseşti vreodată, dar este bine să ştii că ele există acolo, undeva şi… nu prea departe, dacă o situaţie nefericită le cere.

07-2016-lamborghini-huracan-spyder-fd-1

În al treilea rând, maşina asta este interzisă cu desăvârşire romanticilor incurabili care aşteaptă cu nerăbdare „Ziua Îndrăgostiţilor” (când o fi, nu sunt curios deloc să aflu data exactă) pentru că Paraziţii spun foarte clar: „nici un şoarece de bibliotecă nu poate să ne înţeleagă şi prima vagaboandă care l-a prins îl leagă”.

lamborghini-huracan-spyder 3

Totuşi, un singur „Cântec de dragoste” este permis în maşina aceasta: şlagărul interpretat de Cheloo şi Danez. Iar dacă romanticii tot nu au înţeles mare lucru şi vor „maşini luxoase, asortate-n dreapta cu femei frumoase”…

În concluzie, ar mai trebui să insistăm puţin asupra unei dileme care poate să apară în legătură cu Huracan LP 610-4 Spyder: nu cumva este cam nemasculin să te plimbi într-o decapotabilă după ce ai împlinit 25 de ani?

lamborghini-huracan-spyder 5

Răspunsul este afirmativ, cu atât mai mult cu cât eşti o ţintă sigură dacă ţânţarii ăia africani menţionaţi mai devreme vor chema nişte ajutoare pentru a se răzbuna. În plus, nici păsăroii nu vor fi de partea ta. Nici praful. Nici şoferii din SUV-uri. Nici puştanii puşi pe glume proaste din autobuzul aflat lângă tine la semafor.

Deci, fii un bărbat adevărat (sau o tipă interesată de aceştia) şi ia-ţi o maşină normală şi accesibilă, potrivită pentru toate străzile pline de gropi ale noastre, căreia poţi să-i porneşti aerul condiţionat sau să-i cobori geamurile dacă ai poftă de vânt prin freză sau peste chică. Ia-ţi un Lamborghini Huracan LP 610-4 în varianta Coupé. Sau economiseşte finanţele aruncate pe cadouri inutile de „Ziua Îndrăgostiţilor” şi ia-ţi un McLaren 650S. Simplu ca „la revedere”.

Sursă fotografii: Michael Austin, Autoblog.com, S.U.A. Mulţumiri.

semnatura-logo-mic