Rezvani Beast X cu 700 CP despre noul supercar Razian Bestia de nota 10. Slăbuţ

Bine, bine, gata cu glumele, că pe urmă voi fi acuzat că spun minciuni, dar atât timp cât acestea sunt adevărate, nu îmi fac griji. De ce? Pentru că titlul prezintă date corecte, poate doar un pic inversate, după cum murmurau unii plini de curaj. Este vorba despre alegeri. De exemplu, dacă eşti pus în situaţia de a renunţa la vin sau la femei, trebuie să ai în vedere un singur criteriu: vechimea. Ţi-am spus că am terminat cu glumele? Glumeam.

a1 rezvani-beast-x-4-1

Totuşi, Razian Bestia este al naibii de serios când vine vorba despre faptul că Rezvani Beast X are 700 CP trimişi către puntea spate şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,5 secunde.

a5 rezvani-beast-x-4-1

Da, este o maşină de nota 10 la orice semafor şi pe circuit, dar mai trebuie să ştii că vor fi fabricate doar cinci (5) exemplare. Fiecare bucată va costa 325.000 de dolari. Bestiile sunt elitiste şi nu sunt deloc ieftine. Nici măcar dacă eşti frumoasa din poveste.

a4 rezvani-beast-x-4-1

Comanda pe care o vei face la sediul din California, Statele Unite ale Americii (dacă nu îţi este în drum, încearcă varianta online, aici) va fi onorată în 12 săptămâni, dar modelul tău Beast X va fi fabricat manual…

a2 rezvani-beast-x-4-1

… special pentru tine. dacă te numeri printre persoanele entuziasmate cu adevărat de condus un supercar masculin.

a3 rezvani-beast-x-4-1

Desigur, te poţi mulţumi cu nişte conserve pe roţi produse în fabrici oricând capabile să se ocupe printre altele cu asamblarea storcătoarelor de fructe. Poate vei susţine faptul că şi Ariel Atom este o maşină exclusivistă, asemănătoare din punct de vedere tehnic lui Rezvani Beast X. Da, ai dreptate, Ariel V8 se descurcă formidabil, dar din perspectivă bestială, are un defect.

arier atom

Problema este cu numele. Dacă tot ne-am referit la poveşti pentru copii (aşa cum trebuie, de altfel, pentru că am dovedit neştiinţific faptul că în sinea oricărui cumpărător de supercar se află un puşti hiperactiv de 10 ani), gândeşte-te la aiureala asta: Ariel este Mica Sirenă; îţi doreşti să fii peştişorul Nemo când cobori de la volan, sau Prinţul ascuns de Bestie? Răspunsul este simplu, la fel ca brandul bărbătesc ales: Rezvani. Cu litera „R” de la Razian.

Sursă foto: Rezvani Motors (casa lui Rezvani Beast™) şi Ariel Motor Co.

Bucsoiu.com

Anunțuri