Cu ceva timp în urmă, la Aeroportul Băneasa din Bucureşti s-a desfăşurat un spectacol aviatic în care au fost incluse toate elementele necesare pentru satisfacţia publicului. Colegul nostru Dorin a venit cu o arhivă fotografică impresionantă, dar noi, în stil TopGear, am ales doar o fotografie expresivă, deoarece ne dorim de fapt să ajungem la o trupă de acrobaţii aviatice absentă de la show.
Mai precis, dorim să ne referim la echipa britanică Breitling Jet, căreia Bentley îi dedică o serie specială bazată pe modelul Continental GT. Până una alta, în cazul în care nu ştiaţi, să fecem cunoştinţă cu o mostră aeronautică din echipa menţionată…
… iar acum, să vedem modelul special de la Bentley, mai exact Continental GT Speed Breitling Jet Team Series.
Acesta va fi produs într-o serie limitată la şapte exemplare, sinonim cu numărul avioanelor britanice participante la acrobaţii sub brandul Breitling.
Dacă ai drum în Seatle, Statele Unite ale Americii, în data de 31 iulie, nu ar trebui să ratezi evenimentul Boeing Seafair Airshow. În cadrul acestuia, se va lansa oficial ediţia limitată de la Bentley.
Maşina asta are totuşi un singur defect: îi lipseşte un altimetru şi nu vei putea să faci o vrie cu ea. Totuşi, pe circuit sau pe autostradă, vei simţi că zbori la propriu sau cel puţin cu gândul la Breitling Jet Team. Aşadar… cer senin să ai!
Autor: Răzvan BUCŞOIU.
Sursă fotografii: Biroul de presă Bentley şi Dorin BABEU (Do.Al Photography).