Bilanţul primei luni de primăvară: mult alb automobilistic

M-am decis să susţin faptul că atitudinea pe care oamenii o au faţă de anotimpuri scoate la iveală unele trăsături psihologice. De exemplu, dacă la reprezentarea termenului „iarnă” este asociat albul – simbol al purităţii şi curăţeniei – însoţit de bucuria sărbătorilor, aş fi determinat să afirm că interacţionez cu o persoană optimistă din punct de vedere „anotimpuristic”. În schimb, dacă persoana din conversaţie are pentru cuvântul „iarnă” reprezentările discursului mediatic – în unele cazuri exagerate şi menite să deformeze realitatea pentru conturarea unor stări de angoasă din obiective de creştere a audienţelor sau tirajelor – atunci se evidenţiază în viziunea mea mai mult latura pesimistă a persoanei respective.

Este evident, dar de remarcat cum frumuseţea tranziţiei de la iarnă la primăvară este semnalată prin renaşterea plantelor sezoniere şi în primul rând de ghiocel. Acesta preia din albul zăpezii şi îl expune cu modestie şi sensibilitate prin hăinuţele fragile tuturor celor care nu au uitat că frumuseţea vieţii adevărate se regăseşte în darurile naturale oferite de Dumnezeu Tatăl.

Păstrând această linie tradiţională (singura care contează, de fapt), ar trebui să ne gândim şi la frumuseţea costumului popular românesc, de asemenea predominant alb. Dacă la apariţia documentelor tipărite era aproape imposibilă obţinerea albului pur ca suport, în zilele noastre albul în tipărirea cărţilor este un semn de eleganţă. Semnul a fost preluat şi în decorarea dispozitivelor tehnologice – de la electrocasnice până la smartphone-uri şi tablete, iar în luna martie a anului 2015 şi-a făcut simţită prezenţa şi la nivelul maşinilor de prezentare ale unor producători din industria automobilistică. Dovezile? Sunt prezentate în continuare, în ordine alfabetică. Nu spun că acestea sunt toate, dar corespund unor criterii esenţiale pentru acest articol: vizual şi lansate în luna martie.

1. Aston Martin Vanquish Carbon White. Da, este disponibil şi în variantă Black Edition, dar subiectul a fost limitat la un singur element cromatic.

Aston Martin Vanquish Carbon White

2. BMW Seria 6 Gran Coupé. Pentru că aceasta a fost culoarea modelului de prezentare din generaţia cu îmbunătăţiri.

BMW Seria 6 Gran Coupe 2015

3. Land Rover Range Rover Sport SVR. Alb. Tot un automobil de prezentare, la fel ca modelele anterioare şi viitoare.

Land Rover Range Rover Sport SVR 2015

4. Mattel 2015 sau maşinuţa de la McDonald’s. Mulţumesc Mâtza/Anamaria.

Mattel 2015

5. Mercedes-Benz GLE 63 AMG. Uită de ML sau de clasa M şi repetă „GLE”, pentru că aceasta este noua denumire comercială a SUV-ului cu pachet AMG.

Mercedes Benz GLE 63 AMG

6. Renault Clio RS 220 Trophy EDC. Germanii şi englezii au arătat maşini sport, SUV-uri, limuzine albe. Francezii au ales un model compact cu pretenţii sportive, dar tot alb.

Renault Clio RS 220 Trophy EDC

 Sursă foto: Netcarshow.com. Mulţumim!

Bucsoiu.com

Anunțuri