Top 21 maşini-globuleţ pentru bradul de Crăciun

Să facem inventarul: ai luat un brad frumos, cu ghiveci, pentru că îl vei planta în grădină după sărbători – să răsufle şi ecologiştii liniştiţi – dar până atunci, ai o problemă: îţi doreşti nişte globuleţe deosebite, mici şi drăgălaşe. Perfect, echipa de la Bucşoiu.com este aici pentru a te ajuta cu o soluţie inedită: ce ar fi dacă ai îmbodobi bradul (cu sau fără melodia lui Fuego) cu cele mai mici şi drăgălaşe maşini clasice din istoria automobilistică? Noi credem că ar fi o idee care îl va impresiona atât de mult pe Moş Crăciun, încât va rămâne la bradul tău. Prin urmare, îţi prezentăm în ordine alfabetică aceste bijuterii urcate probabil pe rotiţe de troler, care au fost scoase la licitaţie în urmă cu un an de RM Auctions.

1. BMW Isetta Whatta Drag (1959). Dacă îţi place să faci sprinturi în linie dreaptă din beteală în beteală, aceasta este maşina potrivită. În plus, este un BMW, deci vei avea ca bonus un caracter manevrabil foarte bun pentru clasa aceasta. A II-a spre a III-a.

BMW Isetta Whatta Drag 1959

2. Bond Bug 700E (1972). Copilul din tine va recunoaşte maşina asta din filmul „Maşini 2”, în care juca rolul unui personaj negativ. Nu îl confunda cu Reliant Robin, chiar dacă seamănă la numărul de rotiţe. Încearcă să rămâi imperturbabil şi dacă vezi vreo tricicletă pe undeva.

Bond Bug 700E 1972

3. Champion CH-2 (1949). Să vedem acum cine va fi tăticul cel mai ataşat de copilul lui în parcarea de la grădiniţă! Mai ales că dimensiunile unei maşinuţe teleghidate ar putea fi chiar mai impresionante decât cele ale modelului CH-2. Acum serios vorbind, maşina asta chiar este capabilă să te plimbe. Mai ales dacă numele tău este Tom şi mergi la prima întâlnire cu fata pe care o doreşti…

Champion CH-2 1949

4. Crosley Farm O-Road Prototype (1949). Dacă te întrebai cum arătau strămoşii maşinuţelor de golf sau de tuns gazonul, iată răspunsul. Nu lăsa pneurile care par moderne (pentru că sunt) să îţi influenţeze percepţia. Maşina asta chiar este practică şi dacă te ambiţionezi, poţi să o urci în portbagajul unui Duster, alături de alte scule pentru grădinărit.

Crosley Farm O-Road Prototype 1949

5. Cuno Bistram (1954). Dacă ai jucat Mafia I, probabil că ştii deja de proba în care trebuia să pilotezi pe circuit o maşină de curse. Dacă vrei să dai frâu liber fanteziilor de pilot vintage, dar nu îţi doreşti să fii prea intimidant – mai ales pentru că primele maşini de competiţii erau desul de masive – atunci iată modelul cel mai potrivit. Cum ar fi să mergi la Bistro cu Bistram? De nepreţuit. Chiar dacă te vei întoarce la fel cum ai plecat. În singurătate.

Cuno Bistram 1954

6. Dodge Charger de Poliţie americană (2006, 2009). Bine, bine, nu te ambala, poate că maşina aceasta nu avea ce să caute în top, dar pentru noi numărul 21 este cel care contează, pentru că 3×7=21, înţelegi? Nu? În regulă, atunci treci mai departe.

Dodge Charger 2006 2009 Police

7. Fuldamobil S-6 (1956). Nu încerca să mângâi această maşină pentru că este posibil să îţi alunece din mână. Însă la cât este de cuceritoare, probabil că va fi greu să-i rezişti. Dragi designeri contemporani, vă rugăm, priviţi şi învăţaţi să refaceţi chestii simpatice. Oarecum nepractice, dar drăgălaşe cu siguranţă, pe care trebuie lipită eticheta „Nerecomandat adulţilor sub 3 ani”. Da. Adulţilor.

Fuldamobil S-6 1956

8. Goggomobil Dart (1958). Go, go, mobil, direct la ţintă. Sau go,go, gu, gu? Nu chiar, pentru că în acest cabriolet, bebeluşii sunt prea mari. Doar bărbaţii adevăraţi şi siguri pe ei se simt în largul lor în această maşină.

Goggomobil Dart 1958

9. Isetta Velam (1956). Dacă te întâlneşti la o petrecere fandosită cu un posesor de BMW X5 şi îi spui că tu ai de asemenea un BMW, nu minţi deloc. Ai un BMW, care ar putea să concureze pe diagonală cu litera X. Ar fi mai mică. Maşina.

Isetta Velam 1956

10. MCC smart Crossblade (2005). Poţi să îl impresionezi pe un posesor de smart doar cu un model mai smart decât smart. Adică acesta, care a fost ras în cap şi epilat pe portiere şi pe jante. În plus, lipsa parbrizului te va împrieteni cu furnicile din cartier.

MCC smart crossblade 2005

11. Messerschmitt KR 200 (1955). Nu este un avion, nu este o pasăre, nu este Superman. Este doar un model care ar putea să concureze cu oricare poşetă a caselor de modă franţuzeşti. Ar pierde doar la greutate.

Messerschmitt KR 200 195512. MINI sau Austin Cooper (1968). Greu să faci un top al maşinilor mici şi clasice în care să nu incluzi modelul preferat de Mr. Bean. De fapt, este la fel cum ai încerca să faci nişte clătite fără făină sau, mai nasol, fără dulceaţă de vişine. Deci, ia loc în top, Cooper. Şi aşa eşti cam mare, dar în fine, trecem cu vederea de data asta…

MINI Cooper 1968

13. Pual Vallée (1956). Dacă am face un top al ciudăţeniilor, chestia asta care seamănă cu un coş de picnic răsturnat ar fi pe primul loc. Este o combinaţie de Beetle, Reliant Robin, Mickey Mouse şi Donald Duck. Tocmai de aceea, merită un loc de cinste în bradul nostru special.

Paul Vallee 1956

14. Peel P50 (1956). Aceasta este maşina vedetă de două ori, pentru că în primul rând a testat-o Jeremy Clarkson pentru emisiunea BBC TopGear, iar în al doilea rând, i-a plăcut. Şi nouă ne place, dar nu chiar atât de mult încât să stăm o zi întreagă în ea. Poate doar dacă ar avea marşarier.

Peel P50 1964

15. Peel Trident (1966). Poate nu ai remarcat cupola care transformă această maşină în modelul pe care îl pilota George Jetson în viitor. Pentru că de acolo vine de fapt maşina asta. Chiar dacă a fost fabricată în anul 1966.

Peel Trident 1966

16. Reyonnah (1951). Nărăvaş ca un Ferrari. Sau interpretarea în mod personal a siglei brandului italian de către acest model care umblă cu radiatorul pe sus.

Reyonnah 1951

17. Scootacar MK I (1959). Spune tu că nu îţi imaginezi deja maşinuţa asta cu o cheiţă pe care o înfigi în locul în care ar trebui să fie numărul de înmatriculare, o roteşti de câteva ori, iar apoi o eliberezi, urmând ca arculeţul din interior să îşi facă treaba, iar tu să te amuzi de mişcările haotice ale buburuzei. Stai aşa, chiar primeai o cheie dacă îţi cumpărai un astfel de model. Doar bulinele trebuiau să fie montate de tine.

Scootacar MK I 1959

18. Sinclair C5 (1985). Poate îţi vine în gând o melodie a cântăreţului francez Bob Sinclair. Poate Sinclair a văzut această maşină şi a zis că se aseamănă cu un bob, nu avem de unde să ştim. Pentru noi, modelul C5 (care nu este Citroën de această dată) se poate compara cu un troler nu datorită roţilor minuscule, ci pentru acel mâner care este ataşat în spate. Util dacă ajungi la aeroport şi vrei să îţi iei maşina cu tine peste Ocean, să spunem…

Sinclair C5 1985

19. Velocar (1938). Fred Flinstone ar trebui să conducă o maşină ca asta mai ales pentru a-i încuraja pe copii să meargă pe bicicletă, dar să fie pasionaţi de maşini. În plus, dacă sunt inventivi, ar putea să transforme acest model şi într-un amfibiu.

Velocar 1938

20. Vespa Ape (1963). Dacă scuterele cu acelaşi brand ţi-au plăcut, dar tu ai un mic business care constă în producerea de chifle cu susan pentru hipsteri, atunci aceasta este singura maşină care face valuri, chiar dacă se numeşte Ape. Nu te va dezamăgi şi vei putea să iei şi un pachet de gume de mestecat cu tine, dacă vei renunţa la portofel şi telefon mobil.

Vespa Ape 1963

21. Voisin Biscooter C31 (1957). Seamănă cu un model care s-a născut din împerecherea unui Citroën CV2 cu un Volkswagen Kubelwagen. Totuşi, are caracter bine conturat la nivel individual şi o umbreluţă asortată cu o plajă civilizată.

Voisin Biscooter C31 1957

În concluzie, ar mai fi de spus că este cam bizar faptul că trebuie să ne întoarcem în trecut pentru a vedea viitorul: maşini mici şi drăgălaşe, care ne aduc zâmbetul pe buze. Ar trebui să ne gândim mai mult şi la problemele conexe care s-ar putea rezolva, cum ar fi de exemplu locurile de parcare. Mai mult decât atât, cred că şi la capitolul siguranţei am avea de câştigat. Nu întâmplător am inclus Charger-ul de poliţie pe care îl avem în dotare. Datorită girofarurilor, are legătură şi cu bradul, pentru luminiţe. La modul cel mai serios, desigur.

Sursă foto: BBC.com. Mulţumim.

Bucsoiu.com