Galerie foto: Salonul Auto București Spring Edition 2018 – exact pe gustul nostru

Al pasionaților, evident. Nu foloseam acest slogan desprins dintr-o campanie publicitară a celor din lanțul de supermarketuri Billa (când era), dacă ediția de primăvară a SAB 2018 nu ar fi fost și despre mâncare. Totuși, în galeria următoare nu am inclus wurști și înghețată, dar am îndulcit cât am putut atmosfera cu niște cadre savuroase. Poftiți pe covorul roșu, vă rog.

Încă de la intrare, am fost întâmpinați de un jaguar fioros.

Recunoaștem, nu era lăsat în libertate, așa, de capul lui, ci stătea pregătit să mănânce mulți km/h dintr-un pachet de forță ceva mai mare.

Oricum, noi am stat #fărăgriji când am pornit să explorăm teritoriul de la Romexpo.

Da, adevărul este că autorul galeriei se declară adeptul principiului ”o mașină poate să fie în orice nuanță de caroserie, atât timp cât este neagră”.

R, de la velaR. Și fotograful ascuns în stop, tot cu R, dar de la Răzvan.

Pe urmele campionului.

O domnișoară s-a ascuns după steaua norocoasă.

Ne-am dus mai aproape să o găsim…

… dar brusc ne-am amintit de anii de liceu.

Am studiat în Clasa E, am făcut sport în SLC, iar în pauză am ieșit pe coridor. Tot la fel ca-n liceu, mi se-ntâmplă mereu să mă-ndrăgostesc de ea, spuneau melodios cei de la Simplu prin anii 2000.

În urmă cu doar câteva zile, Ombladon spunea și mai bine niște treburi pe care poți să le asculți aici și să le și vezi. Toate mașinile din clip sunt faine, dar Mercedes-ul Clasa E Coupé (W124) rupe tot prin ”simpla” prezență.

Revenim la SAB Spring Edition 2018, tot ca niște staruri.

Pentru că tot a venit vorba de vedete.

Dacă nu ai cunoaște, ai putea să spui că este doar un biet ștergător de lunetă de la o mașină din alte epoci.

Parțial, ai avea dreptate, pentru că prin 1979, în mare parte, clasa G tot cam la fel arăta, doar că modelul expus la SAB Spring Edition este o versiune specială Mercedes G 500 4×4² (Matematică Edition) care costă fix 236.572 Euro, cu tot cu TVA.

Nu-i de mirare că G-ul din spate și-a pus ochelarii de soare.

Desigur, până și mașinile teleghidate se inspiră de la cei mari.

Ce zici de suspensiile astea? Noi am recomanda să nu le dăm idei producătorilor de pixuri…

Roșu și negru, într-o altă versiune, dar tot dramatică.

Dacă vrei ceva de la ruși, se rezolvă la SAB.

Toată lumea este fericită. Emoticon cu zâmbilici și ochi mari.

Cârligul nu mai este la modă. Astfel, din partea LADA, poți să primești și un accesoriu zdravăn.

Cool, șic, sexy.

Fără grabă, fără pâârrrrrrpâââârrrrrrpâââârrrrrpâârrrrrrrrrr.

Desigur, depinde pe cine întrebi. Dacă te vei duce la cascadorii din spațiul special amenajat pentru acrobații, trebuie să te pregătești pentru sunete, praf și eventuale julituri, dar din fericire, nu a fost cazul. În plus, echipajul de la SSB (Societatea de Salvare București) are grijă să fie totul bine. Le mulțumim și noi în mod special aici și peste tot, salvatorilor de pretutindeni! De asemenea și cascadorilor pentru spectacolul oferit pe două roți…

… pe patru roți…

… și pe roți fumigene.

Ca de obicei, din fericire pentru toți cei din public, prietenii de la echipele de drift din Bulgaria au fost prezente la SAB Spring Edition 2018.

Distracție la cote maxime, urme de cauciuc peste tot și o simfonie pe multe tonalități. Altfel spus, demonstrații de drift impecabile.

Plus o dovadă de dragoste adevărată.

Vals, vals, vals…

Falken Tyres, fum fun.

7337 de succese, cel puțin.

Această Dacia ”Mad Max” a fost utilizată și în videoclipul lui Skizzo Skillz. Privește-o la SAB Spring Edition 2018…

… uite-o și în clip.

Da, sigur.

Hai să ne așezăm la măsuță și să discutăm despre chei.

Cățelușul este vegetarian, nu te speria de el, iar broscuța e doar puțin mai gălăgioasă.

Salut, vecine, cum îți mai merge, ce mai scriu ăștia prin ziare? I-ai făcut schimbul de muniție la Mercedistrugător?

Poate mergem la iarbă verde în week-end cu prietenii de la GTC Auto.

Ei ne-au pregătit deja bocancii.

Va fi distracție din belșug, cu siguranță.

Mașina anului 2018 în Europa, mașina anului în lume mai sus, mașinile suedeze peste tot. Volvo este în mare formă.

La fel și showroom-ul.

Dacă tot ieșim, poate ne băgăm și la o partidă de călărie. Offf, iar a mâncat niște beton Mustang-ul ăsta de arată așa…

De peste drum, Giulia își drege vocea și ne atenționează: „Pardon… poftim!? Cineva zicea ceva de aspect? Concurs de frumusețe, cumva?”

Orele sunt mai aerisite la SAB Spring Edition…

De asemenea, timpul cel mai bun contează în orice competiție.

Ia-ți mireasă ziua bună, de la tată, de la mumă… și urcă-i pe toți în Ducato.

Cam așa am încălecat și noi în benă și v-am spus pe scurt povestea în imagini și în text de la ediția de primăvară a Salonului Auto de la București 2018. Au fost multe alte mașini, la fel de faine, dar despre ele vom discuta cu altă ocazie, pentru că misterul stârnește mai multă curiozitate – în plus, data viitoare te așteptăm să fii parte din acțiune, motor, start&Go!

Sursă foto: 

Reclame

După SIAB, începe SAB Spring Edition 2018 – noi vom fi acolo, hai cu noi!

Pe paginile publicației noastre, avem loc pentru toată lumea, la fel ca într-un autocar pregătit să plece la banchet cu o clasă de a XII-a în care fetele sunt clar în avantaj numeric. Drumul nostru de mâine, 10 mai, la Romexpo va fi deschiderea oficială a Salonului Auto București (SAB) – Spring Edition 2018, unde pe lângă mașini, motociclete, ATV-uri și dudui încântătoare – te rugăm să-l scuzi pe autorul articolului de față pentru exprimarea COMPLET demodată și foarte, foarte #oldschool, dar are și el o venerabilă vârstă, așa că…

… și treci peste acest aspect, pentru că mașinile prezente vor fi cu siguranță mult mai captivante.

Pentru 2018, au confirmat prezența cu mai mult timp în urmă cei din grupul Țiriac Auto (Ford, Hyundai, Jaguar, Land-Rover, Mercedes-Benz și Mitsubishi), cei de la Auto Perugia (Alfa Romeo, Jeep, Fiat și Fiat Professional), echipa de la Primus Auto (cu toată gama de modele noi cu siguranță bestiale, cum ar fi de exemplu XC40, maşina anului 2018 în Europa, cât şi XC60 maşina anului în lume, premiu decernat la Salonul Auto de la New York, cât şi la alte evenimente auto, iar alături de aceste modele vor fi: V40, XC90, V90CC şi S90).

Toyota București Vest vor aduce în cadrul evenimentului toată gama de modele, respectiv convenţionalul Corolla şi hibridele Yaris, Auris, C-HR şi RAV4.

De asemenea, Autonet va aduce la Salonul Auto București – Spring Edition mărcile: Suzuki şi Kia. La standul Suzuki vei putea admira următoarele modele: consacratul model Vitara, alături de Suzuki SX4 S-CROSS,  Swift şi crossover-ul ultra-compact Ignis. Iar Kia va fi reprezentată de Kia Sportage alături de fratele său hibrid Niro, dar şi modelele Stonic, cee’d, Rio şi Sorento.

Radacini va participa cu principalele modele din gama de autoturisme Opel şi Citroen, dintre acestea putem enumara Opel Corsa, Opel Grandland X, Opel Crossland X, iar gama Citroen va fi reprezentată de C4 Cactus, C3 Aircross C-Elysee, dar şi cu modele din gama comercială Opel Movano, Opel Vivaro Crew Cab şi Citroen Spacetourer.

Pentru prima dată Rusautopres expune la SAB – Spring Edition între 10 – 13 Mai, marca LADA. Gama de modele Lada expusă cuprinde Lada Vesta, Lada 4×4 Urban şi Lada 4×4 Pack.

Nu vor lipsi demostrații de drift, spectacol, muzică și mai ales distracția din plin.

Prietenii de la GTC Auto Trade au pregătit de asemenea surprize off-road, deci este practic imposibil să nu îți găsești segmentul tău la SAB Spring Edition 2018. Noi îți vom aduce o galerie foto specială, păstrând o tradiție începută cu mulți ani în urmă, pentru că am rămas la fel în unele privințe, iar acum înțelegem perfect versurile melodiei, cu atât mai mult cu cât videoclipul este realizat de inegalabilul Alex Ceaușu.

Dacă vrei mai multe detalii despre SAB – Spring Edition (pe lângă prețul biletului – 20 de lei), te invităm pe pagina oficială de Facebook.

Sursă: Departamentul Media SAB Spring Edition 2018. Mulțumim!