Ford Mustang GT Apollo Edition şi radiatorul spart. Pentru că se întâmplă.

M-am întors de la Câmpulung la Bucureşti astăzi împreună cu Răzvan şi pe drum totul s-a petrecut normal, cu două excepţii: căldura şi aglomeraţia uriaşă cauzată pe de-o parte de concertului lui Robbie Williams, iar pe de altă parte de faptul că este sfârşit de săptămână. Aceşti factori au enervat atât de rău motorul Ford-ului meu, iar acesta mai avea puţin şi fierbea de nervi.

După ce am ajuns acasă şi l-am lăsat să se calmeze până la răcire, m-am gândit să îl răcoresc puţin cu nişte apă demineralizată, dar din păcate, radiatorul meu a găsit de cuviinţă să o transpire pe asfalt. Ca un spart. Din fericire, în timp ce maşina era în service, ca să nu mai fierb şi eu, m-am decis să îmi îndrept atenţia către Apollo, adică ediţia specială pentru noul Ford Mustang GT.

Ford-Mustang_GT_Apollo_Edition_2015_1

Această versiune specială a fost inspirată din lumea aviaţiei şi este rezultatul unui proiect cu scop caritabil, fiind lansat la EAA AirVenture Oshkosh 2015, una dintre cele mai importante sărbători aviatice din lume.

Ford-Mustang_GT_Apollo_Edition_2015_2

Maşina are 627 CP şi ansamblul de elemente specifice mai degrabă realităţii virtuale din NFS sunt îmbrăcate în „haine” alb-negru, care trimit cu gândul către misiunea  NASA Apollo. Cu alte cuvinte, ne îndeamnă la contemplare printre nori.

Ford-Mustang_GT_Apollo_Edition_2015_3

Campania de promovare a modelului Ford Mustang GT Apollo Edition are ca scop secundar să sprijine o nouă generaţie de astronauţi – adică pentru cei care vor să fie cu capul în nori la propriu.

Ford-Mustang_GT_Apollo_Edition_2015_4

Radiatorul a fost înlocuit, iar noi ne întoarcem cu picioarele pe pământ. Sau mai bine spus, cu roţile pe sol. Mai rămâne totuşi o întrebare: oare cei de la NASA nu au de vânzare nişte radiatoare Apollo? Probabil că nu, dar ar fi bune.

Autor: Anamaria ZAMĂ

Sursă foto: Centrul Media Ford.

Bucsoiu.com