Relu, Caii Munților Lerești, Stâna Strâmtu tot de acolo și Big Foot Chevrolet Posada 2019 Edition

Fiecare element din titlu spune o poveste frumoasă, iar ca să fie și bună, trebuie să fie scurtă. Așadar, nu lungim vorba și trecem direct la subiect. Relu este camaradul meu de călătorie prin munții României, răbdător și calm, un adevărat mentor pentru profesorul studențesc din #antistres1518 în radio și din #AvangardaPerformanței, pe la televiziune. Adică este cel care m-a cărat și mă duce în continuare pe spatele lui de cavaler luptător zeci de km nu prin țarcuri sau pe drum drept, ci prin cele mai spectaculoase peisaje și prin inima munților din Lerești, acolo unde el își are casa, la clubul Caii Munților.

Să mergi călare este una dintre cele mai tari experiențe, pe care îți este imposibil să o compari, dintr-un sac de vizitiu plin cu motive. O să-ți spun doar unul. Calul te simte, este ca un burete care absoarbe toate stările tale și îți oferă în schimb antidotul relaxării unice. Când Alex Pahonțu (un prieten, un preot și un coach pentru mine cum doar Steven Seagal ar putea să mai aibă când se iniția în tainele artelor marțiale) mi-a spus asta, am fost de acord, dar după ce ești camarad ca Zorro cu Tornado, cu al tău cal și tu al lui călăreț, se întâmplă o chestie unică pe care nu ai cum să o trăiești sau să o înțelegi deplin până nu încerci, dar ai timp să reflectezi la comparații cât mănănci un bulz adevărat cu prietenii de la Stâna Strâmtu din Lerești.

Când călărești nu folosești doar o tehnologie a mobilității. Călătorești în timp, în lumea străbunilor tăi, pentru care călăria însemna lifestyle.

Cu povestea din poveștile spuse la foc este o altă poveste, pentru altădată. Cum ziceau băieții de la B.U.G. Mafia, când petreceau în PTM și povesteau despre viața noastră? Acum cântăm.

Din poveste, înainte de a încăleca din nou pe șa, îți mai spun că nu este nimic mai plăcut decât să mergi călare la pas alături de oamenii pe care îi iubești și de cei mai faini mentori, care au învățat călăria la scurt timp după ce au deprins tehnica mersului pe jos.

Ioana Pană și Alexandru Cojocaru - lasă-te cu încredere pe mâna lor, așa cum fac și caii mari.

Ioana Pană și Alexandru Cojocaru – lasă-te cu încredere pe mâna lor, așa cum fac și caii mari.

Să cutreieri munții României și să ajungi la înălțime prin efortul în echipă pe care îl depui alături de calul tău este o experiență asemănătoare cu șofatul prin off-road, dar cu o doză de adrenalină și o concentrare de vreo 20j de ori cel puțin mai mare. Desigur, până la urmă, calul a fost primul SUV din lume.

La Stâna Strâmtu din Lerești trebuie să ajungi călare și la fel ca ateul care devine 100% creștin când trece prin turbulențe mai zdravene, cam la fel va deveni ăl’ care nu prea se omoară cu mâncarea când va asista la prepararea bucatelor tradiționale, lihnit de foame și de sete, metamorfozându-se apoi în Flămânzilă din povestea lui Harap-Alb. Eu am discutat despre ea cu Relu cât așteptam să ne așezăm la masă. Am făcut și un story pe insta ca ”băjetzii”.

#thegame avea și o melodie.

O să-ți mai povestesc despre Relu la fel cum și lui i-am povestit despre tine. Despre noi…. hop, hop, stai că dăm în Irina Rimeș și nu-i bine. Doar Relu știe despre fetele mele, fetele rele, fetele bune. E cu adevărat de încredere.

Dacă vei ajunge aici, vei vedea ce vede plăcuța asta albastră în fiecare zi.

O nouă poveste – va fi în curând. Până atunci, plecăm puțin la plimbare prin munți.

LEREȘTI. Sună-l pe Alex pentru detalii, garantez că îți va răspunde cu plăcere. 0727 10 80 80 – Alexandru Pahonțu

 

Înainte de a trece mai departe, dă-i un play la piesa asta:

Sau pe asta?

Apropo de muzică. Începe Posada Rock 2019, iar municipiul Câmpulung-Muscel din județul Argeș devine Capitala acestui gen.

Detalii găsești pe http://www.posadarock.com

După cum ne-am obișnuit, la cei aproape 35 de ani pe care îi are, Posada Rock este unul dintre cele mai tari festivaluri din România. Anul acesta va fi o ediție cu surprize dintre cele mai plăcute pentru spectatori, atent pregătite de organizatori – noi ne manifestăm recunoștința în special pentru Bogdan Ștefan Trîmbaciu, profesionalismul fiind cu siguranță ”chitara-cheie” și o tradiție care atrage participanți și public din ce în ce mai numeros.

Ar fi ideal să îți strângi gașca de prieteni și să mergi la festival călare – de preferat, pe o mașină mare. Noi am alege acest exemplar atipic de Chevrolet, preparat de Rtech Fabrications. Da, brandul sună ca al unei companii care produce jucării, dar pentru oameni mari.

Hai să vedem dacă au loc sculele de filmare și de sunet în spate.

Mai detaliat.

Da, să zicem că au. La cum arată, îl iertăm. Mai ales că jantele pe care le poartă ar da de minune în parcarea de la Stadionul municipal la Posada, dar și în preajma unei herghelii cu armăsari feroce.

Deci… hai la drum, bagă asta în difuzoare și bagă-ți piciorul în gaz.

O să cobori fericit de la bordul în care găsești doar strictul necesar, fără rahaturi tehnologice inutile pentru bărbați, dar încântătoare pentru puștanii care sunt prea firavi ca să conducă ei mașina, nu invers.

Apropo, dacă îți place modelul ăsta, poți să vezi un filmuleț fain de prezentare a lui chiar aici:

În concluzie, ar mai fi de spus doar drum lung și cale bătută, momentan. Într-adevăr, o vară la înălțime, de 2k19. Să ne auzim cu bine și toamna asta, la povești pe înserat. Diiiii, Relu!

Surse utilizate: Producătorii, arhiva de la fișet și Youtube.com. Mulțumim!