Mercedes-Benz Vision EQS Concept și moda cu divorțul

Recent, la Salonul Auto Internațional de la Frankfurt 2019, abreviat IAA, oamenii care se lasă ghidați de steaua Mercedes-Benz au dat din nou lovitura cu un concept care arată bestial și pare să aibă energie cât pentru doi vulcani:

Semnul care a cam dat întotdeauna tonul în industria auto rafinată indică în același timp faptul că departamentul de design al companiei Daimler Mercedes-Benz nu arde gazul de pomană, ci oferă veritabile sculpturi de top-model automobilistic din tablă, plastic, sticlă și cauciuc atât de arătos, încât parcă-ți vine să-i rupi fâșu’ chiar și prin poze.

Dacă te întrebi care naiba este legătura dintre un concept de mașină belea și un fenomen după unii nasol (pentru că probabil nu i-au înțeles încă avantajele) din ce în ce mai frecvent prin lume (n-am chef să dau statistici pe aici, poți să mă crezi pe cuvânt), mai exact divorțul sau/și despărțirea furtunoasă, te lămuresc imediat.

În primul rând, e la modă – aspect subliniat cu mai mult timp în urmă și de Ombladon prin versurile piesei ”Bot în bot cu o lepră mică”. Tot la modă – către care se îndreaptă întreaga industrie auto – sunt și mașinile electrice, iar MBZ Vision EQS vine firesc în context. Așa cum o face și divorțul, că doar nu mai suntem în epoca poveștilor prăfuite (!? Hmmm… oare!?) în care ne luăm pe viață și alegem o mașină de care ne atașăm în așa hal încât putem să o lăsăm moștenire chiar și nepoților. Nu.

Este evident că acum alegem relații și mașini de tip ”fast-food”, adică din alea pe care – după ce le obținem și le consumăm iute – le înlocuim mai devreme sau mai târziu cu viteza corporatistului care se grăbește dimineața spre birou ca Usain Bolt alergând spre linia de sosire. Ca mascul, ai puncte bonus și beneficiezi de faptul că emoțiile rămân acolo unde le este locul – la interior – deci poți să fredonezi cu încredere melodia asta:

Frumusețea designului oricărui concept Mercedes-Benz păstrează ceva din tradiție, are acel element care te face să te atașezi de mașină și să te gândești că spre deosebire de o relație umană trecătoare (breaking news: oamenii vin și pleacă mereu), conexiunea șofer-mașină va fi cu adevărat acolo la bine și la greu, chiar dacă mașinile viitorului (apropiat) vor să se conducă singure și să renunțe la accesorii ”inutile”, precum volanul, pedalele sau orice altceva ar putea fi considerat #oldschool.

În al doilea rând, la fel ca divorțul dintre două persoane care s-au înțeles până în momentul în care au renunțat la doi…

… noile mașini tind să se detașeze cu prea multă ușurință de ceea ce conferea frumusețe altă dată. Totuși, conceptul Mercedes-Benz Vision EQS este o excepție, pentru că arată fabulos din orice unghi îl privești și s-ar putea să nu-ți dorești prea mult să te deplasezi cu el, că oricum parcă se mișcă și când stă.

Dacă ai ajuns să citești până aici, înseamnă că ești o persoană atentă la ceea ce se întâmplă în jurul tău (clar acum nu mai contează ce-ți spune la horoscop Neti) și sunt șanse mari să fii printre cei care ”sunt la modă fără să respecte moda”, ”care joacă doar după propriile reguli, niciodată după regulile altora”, la fel cum este și cum face Vision EQS Concept.

Pare că se rupe de trecut, dar prin formele pe care le are, îl poartă cu mândrie pretutindeni. Cam la fel cum sunt cuplurile alea despre care ești convins că nu o să le meargă prea mult împreună și mâine, poimâine îi vezi că aniversează nunta de diamant. Iar pe aia chiar că nu o mai sparge nimeni, nici măcar Owen Wilson și Vince Vaughn. Din afară poate că pare un război, dar dus în doi e cel mai puternic și se încheie cumva cu un tratat de pace prelungit de fiecare dată, ca în piesa asta:

În loc de concluzii și de un părerolog profesionist care să-ți explice detaliat ce și cum e cu mașina asta, o să mă urc eu pe o cutie și o să le răspund celor care nu m-au întrebat că îmi place mult conceptul Mercedes-Benz Vision EQS, chiar dacă este de fapt un viitor model de serie electric. La fel ca divorțul, îi înțeleg perfect rostul unui nou electrician în gamă.

Ba chiar îl consider necesar, asemenea momentului în care o altă persoană apare în schemă, mult mai faină. Asta e, să fim realiști: dacă nu vrei să se ajungă în această situație, trebuie să faci în așa fel încât tu să fii astăzi persoana aia mult mai faină decât erai ieri #recomandareamotivaționalăGEN

Nu pretind că ar fi ușor, dar cred că merită să încerci. Așa, poate că nu ajungi la divorț și vei fi într-o relație jucată permanent în prelungiri. În plus, dacă ești alături de cine trebuie, nici nu mai contează că-i mașină electrică sau muscle-car fumigen și zgomotos. De exemplu, superba Miriam Höller (fotomodel, pilot de competiții auto și prezentatoare la Auto, Motor und Sport Channel)

… poate să stea oricând la volanul sau în dreapta conceptului Mercedes-Benz Vision EQS…

… la fel de bine cum s-ar afla/potrivi și la bordul unui rar exemplar Mercedes-Benz 500K din 1935.

Desigur, din nou, fără să mă întrebi, o să-ți spun că alegerea bună (și aproximativ imposibilă) din punctul meu de vedere între un concept Vision și o mașină mai rară ca Orhideea Fantomă, este cea care a trecut deja testul timpului, pentru că na, parcă să fii clasic din punct de vedere automobilistic e mai bine. Plus că așa ești departe de divorț, din moment ce mașina are aproape 90 de ani, iar prietena – cam 20 (deci și ea e ”aproape de”). Adaugă și faptul că sunt șanse mult mai mici să te curentezi cu un 500K.

Sursa: Departamentul Media.Daimler.com, Youtube.com, https://miriamhoeller.com/ – mulțumiri!