O maşină rapidă se asortează bine cu un şofer în formă, căruia îi place să alerge pentru sănătatea lui. Noul număr al revistei Running Mag este disponibil în toate centrele Inmedio.ro şi te pregăteşte să fii activ şi rapid ca modelul despre care îţi vom povesti în continuare, Aston Martin DB11. Se potriveşte excelent cu Diana Munteanu.

Mai târziu sau mai devreme, depinde doar de tine, vei obţine rezultatele pe care ţi le doreşti. Vei fi acolo unde ai plănuit să fii, vei ateriza pe un aeroport al satisfacţiei, unde nu trebuie să stai prea mult, pentru că vei pleca mai departe pe autostrada vieţii tale cu puterea interioară echivalentă automobilistic noului Aston Martin DB11.

Apropo de acest model (costă cam 200.000 de euro), ar fi bine de ştiut faptul că vine dotat cu un motor V12, are 608 CP, accelerează de la 0-100 km/h în 3,9 secunde şi atinge o viteză maximă undeva pe la 320 km/h, adică mult peste cât îţi trebuie în viaţa de zi cu zi. Pe deasupra, arată la fel de meseriaş ca un stilou Mont Blanc.

Totuşi, de la pupitrul de comandă al deciziilor tale (de dreapta, ca în fotografie), de asemenea, mai târziu sau mai devreme te vei lovi de nişte chestii nu chiar plăcute. Ştii deja că trebuie să te aştepţi la un traseu în care trădarea nu este semnalizată şi poate să îţi pună beţe în roţile elanului tău. Dacă permiţi asta. Nu permite.
Alegerile ţin doar de tine. La fel ca modul de utilizare al telefonului, chiar şi smart, dacă prioritatea ta este funcţia de conversaţie mobilă prin apeluri şi mesaje scrise.

Desigur, poţi să te opui ideii de a fi unic şi să te mulţumeşti cu varianta simplă, de a imita, de a asculta „ce spune lumea” şi de a te conforma la dorinţele acesteia. În acest caz, parapetul eşecului te aşteaptă cu nerăbdare să-ţi şifoneze imaginea de sine, concentrarea şi energia. Nu ai timp să-ţi permiţi asta, implică un cost prea mare şi nu este deloc rentabil.

Să-ţi urmezi propriul tău drum este cea mai originală soluţie şi singura profitabilă. Începe de astăzi. Nimeni nu poate să facă asta pentru tine, în schimb nu înseamnă că ai ai interdicţie în ceea ce priveşte consultarea cu oamenii a căror părere contează pentru tine, mai ales când trebuie să faci nişte alegeri care vor avea efecte pe termen lung sau definitiv.
Decizia îţi aparţine, dar lupta pentru evaluarea opţiunilor se bazează pe negociere şi evaluarea punctelor de vedere diferite. Dacă ai urmărit emisiunea Ucenicul, ai văzut deja că Donald Trump solicită opiniile partenerilor din Sala de Consiliu înainte de a concedia sau nu pe cineva, de a decide care va fi echipa câştigătoare. Este şi o dovadă de loialitate şi pragmatism, aşa cum trebuie.

Să lupţi pentru ideile tale împotriva unui curent este o acţiune demnă de respect. Vorba aceea: vântul este împotriva avionului când decolează. Nu-i uşor să mergi individual pe propria rută, dar este antrenant şi constituie unul dintre elementele care îi separă pe băieţi de bărbaţi, pe puştoaice de femei adevărate, pe democraţi de republicani.
Pentru că tot a venit vorba, fără să intru în prea multe detalii sau în chestiuni care ţin de politică, menţionez faptul că îl susţin simbolic pe Donald J. Trump în confruntarea prezidenţială pentru conducerea Statelor Unite ale Americii. Motivele sunt în primul rând personale, iar în cel de-al doilea rând, profesionale.
Referindu-mă strict la subiectul articolului acesta, sunt de partea (dreaptă) domnului Trump deoarece luptă cu propriul brand într-o cursă dură, cu mulţi opozanţi. Prin urmare, vă doresc succes, Mr. Trump and Make America Great Again!
Lecţia? A te poziţiona autentic este unul dintre cele mai bune instrumente pentru a lupta eficient în ceea ce îţi propui.

Am păstrat pentru final cel mai important aspect legat de luptă: credinţa că vei reuşi. Se va întâmpla astfel doar dacă duci o luptă dreaptă, corectă, în numele binelui altora – inclusiv a celor care îţi sunt împotrivă. Cu alte cuvinte, dacă Îţi sunt alături Dumnezeu Tatăl şi Hristos Fiul. Adevărul. Adică tot ceea ce contează.
Sursă foto: Centrul de presă Aston Martin, pagina oficială de Facebook Donald J. Trump. Mulţumiri.
