Să îi spui unui american ceva nasol despre un Chevy din anii ’60 sau ’70 este ca şi cum i-ai pune mâna pe fund mamei lui. Desigur, este poate chiar inutil să te apuci să critici, de exemplu, un Charger R/T din ’69, în stil ,,General Lee”, fără a avea un motiv foarte, foarte clar. Totuşi, situaţia se schimbă puţin atunci când în discuţie intră Testudo. Din 1963. Da, este o maşină mai veche decât Charger. Maşina asta arată ca o prăjitură cu multă frişcă: poate să-ţi placă şi să-ţi facă poftă sau nu. Mai greu să te lase indiferent.
Din punctul meu de vedere, acestei maşini i se potriveşte cel mai bine cuvântul viziune. Poate că vei zâmbi atunci când vei vedea grilajul farurilor, asemănător cu un plici de muşte. Sau… când ochii tăi vor vedea volanul configurat parcă pentru a ocupa locul I la un concurs de idei din industria auto, cu tema ,,Cum să facem un volanul ca să fie diferit”. Imediat a venit cineva şi a spus: ,,Ştiu eu! Să-l facem ca pe o chestie din viitor!” Şi exact asta s-a făcut. S-au anticipat, într-un fel, tendinţele actuale. Priveşte volanul unui Pagani Huayara, sau pe cel al unui Ferrari 458 Italia. Forma este, oarecum, asemănătoare şi nu întâmplător.
Îndrăznesc să spun că în viziunea mea, conceptul Testudo ar fi putut avea un succes poate la fel de răsunător ca Jaguar E-Type. Întâlneşti aceeaşi capotă lungă, pe care – cu puţin efort – poţi să-ţi montezi o piscină şi un mic birou, apoi observi un habitaclu care din exterior seamănă izbitor cu bordul navei de culoare verde a familiei Jetson. Spatele pare a fi făcut în aceeaşi idee, a orientării spre viitor şi aminteşte de nava căpitanului Picard. Nici trenul de aterizare (sau jantele, cum le numesc unii) nu pot fi neglijate. Sunt din acelaşi film. Atunci, ce este greşit la maşina asta?
Uită-te la interior. Nimic nu este la locul lui. Oglinda din interior este inutilă, pentru că este plasată greşit, dar intenţionat. Planşa bordului arată la fel de bine ca un capac de WC decupat. Ţevile folosite pentru volan, trunchiul schimbătorului de viteze şi mânerul de sprijin din faţa pasagerului par a fi ideale pentru a fi folosite ca suporturi de prosoape, la renovarea unei băi nu prea grozave. Portbagajul este suficient de încăpător pentru o roată de rezervă, dar inutil pentru orice altceva. Pe undeva, ăsta este un lucru bun, pentru că fericitul cuplu care ar fi putut să se plimbe cu maşina asta nu ar fi avut nevoie de mai mult. Însă nimic din toate astea nu deranjează mai mult decât un singur lucru: Testudo. Ţestoasă. Broască ţestoasă, acel animal lent, dar care trăieşte mulţi, foarte mulţi ani. Chevrolet Testudo? Un coupe curajos, interesant, cu forme aerodinamice, cu un parbriz unit de plafon, pe care îl poţi demonta ca să fii mai aproape de natură, dar în acelaşi timp un coupe cu un nume mult prea lent şi mult prea banal. Pe de altă parte, numele este adevărat în profunzime, în ceea ce priveşte longevitatea acestui concept, dotat cu portiere care se deschid în stil ,,Gulwing”.
Am zâmbit când am văzut prima dată maşina asta şi singura, pentru că modelul este unicat. Acum o detest. Pentru mine, este doar o maşină a contrastelor. De fapt, chiar o urăsc şi mă bucur pentru că acest concept nu a fost şi nu va fi produs în serie niciodată. Dacă s-ar fi întâmplat asta, mi-ar fi plăcut, probabil, mult mai mult decât vreau să recunosc. La fel de mult cum îi va plăcea şi bogătaşului care va fi dispus să îşi cumpere această piesă de colecţie, recent scoasă la licitaţie de Bertone. Preţul ei porneşte de la 700.000 de euro. Mă întreb: oare ţi-am spus că designul acestei maşini a fost realizat de Giogetto Giugiaro? Acum da.
Sursă fotografii: http://www.worldcarfans.com
bucsoiu.com 