#emisiune#AvangardaPerformanței#edițiespecială#MuscelTV
În noul episod al emisiunii noastre de vineri, 4 noiembrie (după 16:00 și în redifuzare după 23:30 și sâmbătă, 6:15 și după 12:00 – revin cu actualizări) te invităm să călătorim prin lumea filmului și a muzicii.


Pe de-o parte, îți propunem să urmărești interviurile realizate în echipă cu Bogdan Burhan și punctele de vedere exprimate pe scena din Sala Luceafarul (fostul Cinemapro) cu prilejul lansării oficiale a filmului serial care va fi televizat, “Egregora – Comoara pierdută”, în regia lui Andrei Chiriac, la proiecția primului episod. Și wooow, ce episod! Colosal, memorabil!



Mulțumim și pe această cale pentru invitația la acest eveniment grandios actorului și amicului excepțional Eduard Trica, de asemenea pentru amabilitate și pentru tot sprijinul acordat lui Andrei Chiriac, formidabilei #MissMiruna Alexandra Doldor, actorului Daniel Nuță și tuturor celor care au făcut ca seara premierei să fie extraordinară, iar cu Binecuvântarea Lui Dumnezeu, așteptăm cu nerăbdare să vizionăm întregul #film#serial magnific, puternic și cu personaje complexe, într-un cuvânt… #Egregora!



După ce ne vom documenta prin filmarea din perspectiva iubitorilor de film din sala de #cinema îngrijită cu profesionalism de echipa de la Teatrul Elisabeta, îți propunem ca în partea a doua a emisiunii #oldschool#winning#AvangardaPerformanței la MuscelTv Campulung (canalul 207 în noua grilă de programe Digi RCS-RDS) și #live#online inclusiv prin www.musceltv.ro să savurăm un #concert înălțător, susținut de tânăra și apreciata pianistă Maria-Louisa van Staden, deținătoare a numeroase premii importante pentru harul ei muzical, împreună cu artiștii din #cvartetCamerata Regală, sosiți la #CâmpulungMuscel la prima ediție a festivalului Muzica în filmul românesc 2022, organizat la Complexul Ceramus, în parteneriat cu televiziunea filmului românesc, CINEMARATON și Dacin Sara.


Muțumesc din nou pentru invitația la acest eveniment de poveste și susținerea oferită ca de fiecare dată de stimații domni Dorin Mirea, Adrian Buca și Cătălin Chirilă!

Cu bucurie și recunoștință, adaug o urare de vizionare cu spor!
FOTO: Bogdan Burhan







