VW Golf 6 GTI MTM, în goană după fotografii pentru album

     Dacă într-o seară în care te afli în Germania, mai exact în Berlin, jumătăţii tale i-ar veni ideea să faceţi nişte fotografii inedite pentru albumul vostru, iar la dispoziţia voastră s-ar afla un VW Golf  6 GTI, situaţia este ca şi rezolvată. Mai mult decât atât, GTI-ul vostru nu este unul oarecare, ci un exemplar care tocmai a fost modificat de tunerul MTM (Motoren Techink Mayer). Acesta a fost darnic şi ţi-a oferit 310 CP,  capabili să producă 410 Nm şi o viteză maximă de 270 Km/h, după ce ai atins prima sută în 5,7 secunde. Pentru că fotografiile voastre vor fi admirate de prieteni, maşina a fost încălţată de cei de la MTM cu jante sport de 19″, marca BIMOTO, cu 9 spiţe şi suficient de generoase pentru a acoperi discurile de frână MTM de 380 mm. Suspensiile au fost modificate şi ele, iar în faţă, maşina este mai joasă cu 30 mm. Deci… poţi să treci la treabă, mai ales că peisajul de iarnă german contribuie la reuşita fotografiilor voastre.

    Probabil că prietenii voştri vor fi impresionaţi să vadă că apreciaţi o construcţie cu un stil  arhitectonic deosebit, din depărtare…

 

…şi de aproape:

 

Pe drum, ai ajuns să te simţi ca un demnitar care merge la o dezbatere legată de Uniunea Europeană şi nu erai sigur dacă starea ta avea legătură cu steagurile de pe marginea drumului…

Ori cum era întrebarea aia de la economie despre sistemele bancare străine?

Heeeeeeeeeei! Uite un Trabant!

Jumătăţii tale îi plac desenele animate, iar ţie – cultura urbană – manifestată prin graffiti. Sau invers? Nu contează, oricum veţi avea o fotografie de nota 10 pentru albumul vostru…

 După ce ai încărcat fotografiile pe site-ul www.seriouswheels.com, merge să te relaxezi cu un ceai cald, un masaj şi poate un film bun. Ups! Ai uitat să cumperi ceva, nu-i aşa? Perfect, este un prilej excelent de a căuta un ,,butic” non-stop. Desigur, de la volanul lui Golf 6 GTI MTM!  🙂

Mercedes-Benz E-Class Coupe la săptămâna modei

 Dacă tot am vorbit despre maşini preocupate de modă, aducem şi o adnotare înacest sens: la evenimentul ,,Săptămâna modei Mercedes-Benz” în care s-a prezentat colecţia primăvară/vară 2010, desfăşurat la Berlin, fotograful internaţional Peter Lindbergh şi topmodela Julia Stegner, au scos în evidenţă frumuseţea designului unei rochii ,,by Escada”, dar mai ales a unui Mercedes-Benz clasa E Coupe. Ce a ieşit? Păi, după cum am văzut, iniţial, pe www.seriouswheels.com, ceva de genul acesta…

Produs final:

Şi înainte de montaj…

Peugeot 508, surprins în sesiunea de testare

  Pe site-ul www.worldcarfans.com au apărut primele fotografii spion cu modelul Peugeot 508, care va înlocui actuala generaţie 407 şi 607 în 2011. Deşi prototipul este camuflat excesiv, se poate observa pabrizul generos, asemănător cu cel întâlnit pe 407. Potrivit site-ului citat anterior, maşina va fi lansată la Salonul Auto de la Paris din septembrie şi va debuta în producţie şase luni mai târziu, la Geneva.

Sursă de inspiraţie: www.worldcarfans.com

Top 3 maşini interesate de modă

În căutarea internaută a unui Ford Torino, am găsit un Ford StreetKa roz, aflat în completarea rochiei unei tipe. La scurt timp, am găsit un Saab 95 din perioada 1959-1978, care a cedat rozul de pe caroserie în favoarea doamnei de lângă el. De asemenea, dacă revenim în 2010, găsim prospătul produs MINI Contryman în compania unei domnişoare (desigur, nu băgăm mâna în foc şi nu răspundem pentru eventualele reclamaţii). Într-un top realizat cu ceva timp în urmă, am desemnat  pe cea de-a V-a poziţie MINI, ca fiind maşina potrivită pentru puştoaice să meargă cu ea la şcoală. După cum poţi observa şi în fotografia de mai jos, cei de la MINI sunt într-o oarecare măsură pe aceeaşi lungime de undă cu noi… 🙂

1. Ford StreetKa Dress. Se îmbină perfect cu rozuliul corset al tipei. Dacă acele ornamente nu sunt cablurile din maşină, atunci este totul ok, iar micuţul decapotabil merită locul I pentru că este interesat de modă.

2. Saab 95 (1959-1978). Rozul rămâne roz, dar de această dată, doar pe hainele duduii din fotografie. OK. Ne-a demonstrat că este în pas cu moda de atunci. Saab-ul, desigur, iar pentru asta merită locul II.

3. MINI Countryman. Mă rog, lăsând la o parte numele de Countryman, Mini ne-a demonstrat din nou că este interesat de modă şi de domnişoare, pe care le invită în habitaclu pentru a le conduce la şcoală. În 99,9 % din cazuri, potrivit unui studiu intuitiv masculin.

Sursă de inspiraţie fotografică a fost www.seriouswheels.com.

Generalul LEE sau Dodge Charger 1969 şi Cadillac Eldorado 1976

În filmul ,,The Dukes of Hazzard” îşi fac apariţia două modelepeste care nu putem trece cu vederea,aşa că ne oprim atenţia asupra lor în cele ce urmează. Dacă ai văzut filmul sau măcar unele secvenţe, ştii că modelul Dodge Charger este vedeta unor cascadorii care mai de care mai interesante, prin noroi, pe teren accidentat etc. Alături de ,,Generalul LEE”, apare  şi un Cadillac Eldorado, dotat cu o pereche de coarne pe capotă, motiv de inspiraţie pentru limuzinele apărute inclusiv în desenele animate. Desigur, modelul elegant este ceva mai tânăr decât Generalul…

 

Şi ,,bad car”, Cadillac Eldorado…

Fotografii de la Warner Bros, preluate de pe site-ul www.seriouswheels.com.

Vyrus 987 C3 4V

                 Vyrus a aruncat in aer bugetul pentru a face din aceasta „fiara” cea mai puternica motocicleta.  Micuta jucarie  dispune de un motor supraalimentat 1198cc Ducati numai bun pentru a atinge 211 cai-putere.  Modelul V4 este cel mai usor si cel mai puternic dintre cele 4 variante Vyrus, cantarind numai 155 kg.  Pretul acesteia  este de 55,000 euros.

 

xoxo, M.

Noul VW Touareg 2011, primele fotografii oficiale

Au apărut primele fotografii care întruchipează noul SUV de lux VW Touareg, alături de un comunicat de presă generos al celor de la VW. Încă de la început se precizează că una dintre versiunile ,,petroliere” va avea un consum de 8,2 L/100 km, iar hibridul va putea fi condus până la 50 km/h cu emisii zero. Hmmm… Pentru V6 TDI se anunţă un consum mediu de 7,4 L/100 km, iar producătorul spune că acestea sunt cele mai eficiente rezultate obţinute în clasa de care aparţine din Europa.

Mai aerodinamic, cu un aspect proaspăt, inspirat de noua linie de design VW, Touareg va fi primul model din clasa SUV dotat cu cutie automată standard cu 8 trepte. Dotat cu multiple calităţi tehnice şi competent pe orice teren de pe pământ, după cum se relatează în comunicat, VW Touareg va apărea la dealeri în aprilie. Până atunci, îl poţi admira chiar acum în garajul nostru.

Interiorul a fost îmbunătăţit vizibil faţă de vechea generaţie:

Sursă foto: http://www.autoblog.com, text: comunicat de presă VW.

Bine aţi venit la benzinăria cu rezultate! Staţia ,,Introducere în TV” Euro 4

Bine aţi venit la benzinărie, pentru a vă face plinul cu informaţii. Astăzi vă recomandăm să încercaţi Benzina Examen TV, cu următoarele cifre octanice, în funcţie de modelul fiecăruia dintre dumneavoastră.

0. Răzian Bestia: 9

1. Dana Luca: 9

2. Giorgiana Mareş: 7

3. Dragoş Mareş: 6

4. Roxana Constantin: 8

5. Loredana Panait: 7

6. Violeta Solniţaru: 7

7. Daniela Puiu 6

8. Diana Mihăilă 6

9. Marius Ciurcu 6

10. Ramona Lungu 9

11. Denis Georgescu 6

12. Cătălin Ionescu 6

13. Ana-Maria Mortilă 6

14. Mihaela Smarand (A)

15. Florin Oprea: 7

16. Iulia Nicolae: 8

17. Daniela Militaru: 4

18. Costinel Diniaşi: 6

19. Marius Asavei: 7

20. Irina Tron: 6

21. Elena Prunescu: 8

22. Cecilia Woltz: 6

23. Alexandra Stănescu: 7

24. Dana Mutu: 9

25. Ionuţ Negescu: 7

26. Mădălina Cojanu: 6

27. Adriana Ivan: 7

28. Ramona Roşu: 8

29. Alin Lungu: 9

30. Florentina Dumitru: 9

31. Mihaela Radu: 8

32. Cristina Mihăilă: 4

33. Tănţica Bratu: 4

34. Larisa Cristache: 6

35. Isabela Ifrim: A

36. Clarissa Ştefan: 6

37. Cătălina Sandu: 4

38. Mădălina Sandu: A

39. Adrian Tănase: A

40. Lavinia Tudorin: 8

41. Cosmina Zbora: 7

De asemenea, proful Remus Cirstea a declarat că: ,,Nu stiu cum ati invata la celelalte examene. Sper sa fi trecut toti. Nu sunt mandru de voi. Sper sa va mobilizati si sa luati note mari la ultimul examen.”

Sursă cifre octanice: prof. Remus Cîrstea; imagine: http://www.acrossromania.bossforum.net.