Hotelul V8: dacă nu vrei să te desparţi de maşini

Te atrag maşinile? Îţi plac motoarele V8? Dacă răspunzi afirmativ la ambele întrebări, atunci şi tu te vei înveseli la fel de mult ca şi mine. De ce? Pentru că în Germania, mai exact în Stuttgart (,,maternitatea” Mercedes-Benz), special pentru împătimiţii de automobile fără scăpare, există un hotel care te ţine în lumea automobilistică şi în timpul odihnei din concediu. După ce am văzut fotografiile (de pe site-ul www.worldcarfans.com) am început imediat să mă agit şi să mă gândesc unde mi-aş petrece fără să stau pe gânduri concediul viitor. Priveşte:

Ştiu ce fac în curând! Îmi transform patul într-un veritabil autoturism decapotabil, ca să pot conduce spre cele mai frumoase vise. Dacă stau bine şi mă gândesc, se mai poate face ceva într-un astfel de Cadillacpat… şi fără riscul unor priviri indecente…

Era de aşteptat că germanii, pe teritoriul Mercedes-Benz, vor parca un astfel de model clasic în camerele pline de farmec ale hotelului:

Ai văzut filmul cu Herbie? Indiferent de răspunsul tău, sigur este faptul că şi patul acesta va fi la fel de simpatic:

Iată-l pe Herbie din film (foto: www.ridelust.com):

Decorul este excepţional… de pe şosea, direct în pat. Recunoaşte că ţi-ai dorit asta măcar o dată! Ştii tu mai bine când… 😉

Pereţii camerei mele sunt căptuşiţi cu postere automobilistice. Aşternutul meu cu Tom şi Jerry cred că s-ar putea potrivi de minune cu modelul de mai jos:

Deci, să recapitulăm: o vacanţă în Germania, în Stuttgart, la Hotel V8, cu noi fantezii brunete şi blonde… chiar aşa! Cum era melodia aia? A da, astfel:

Surse: www.worldcarfans.com, www.ridelust.com, www.youtube.com. Mulţumesc!

Infiniti IPL G Coupe 2011, arta designului fascinant

Să desenezi maşini este o artă. Urmăreşte liniile fluide ale acestui model şi apreciază-i pe tipii cu pixuri la buzunar pentru munca lor. În acelaşi timp, poţi să-i lauzi în sinea ta şi pe inginerii care s-au ocupat de partea tehnică, pentru că modelul va fi dotat cu un motor V6 de 3,7 litri, capabil să producă 348 CP în 7400 RPM. Pe lângă nuanţa de caroserie Graphite Shadow (ca şi în fotografiile de mai jos), viitorii clienţi vor putea alege şi nuanţa Malbec Black.

Sursă: http://www.seriouswheels.com

Harley-Davidson Forty Eight 2010. Pentru tine.

Motocicletele sunt pentru tine. Sau pentru tine. Pentru mine, în niciun caz. Ieri am primit confirmarea că trebuie să stau departe cam de orice creaţie cu două roţi… orice, înţelegi?! De exemplu, chiar şi de o banală trotinetă, ,,redobândită” din lada cu vechituri de peste 10 ani. Mă rog, lăsând la o parte aceste aspecte, îmi place să privesc şi să apreciez modele cu două roţi, asemănătoare celui de mai jos. Probabil, şi ţie îţi place asta:

Sursă fotografică: http://www.autoblog.com. Mulţumesc!

Fiat Abarth 695 Tributo Ferrari… tribut lui 430 Scuderia

Pe site-ul www. autoblog.com au apărut fotografiile din care am extras şi noi câteva; tot acolo, redactorii se întrebau cine ar fi dispus să plătească preţul de aproximativ 50.000 de dolari (cam atât ar costa modelul  de faţă în Statele Unite) pentru un Fiat 500. Nimeni? Nici măcar un voluntar? Tu, poate te vei răzgândi, având în vedere că maşina aceasta are un as în mânecă utilizat de vărul mai mare, numit Ferrari 430 Scuderia. De exemplu, motorul de 1, 4 litri, cu 180 CP, 16 valve supraalimentate, suspensiile speciale, roţile şi frânele nu ar fi nimic fără culoarea pentru caroserie inedită, preluată de la vărul Ferrari 430 Scuderia. Deci? Te-ai lămurit? E simplu, atunci când te referi la sigla căluţului cabrat; chiar şi o scobitoare pe care s-ar afla emblema celebră ar costa o avere…

Sursă: http://www.autoblog.com