DODGE MAGNUM SRT-8. Mai mult decât un vis!

      Bună să vă fie inima. Zilele trecute m-am îndrăgostit. Sunt pasionat de fenomenul auto aflat permanent în schimbare şi sunt captivat cam de orice autovehicul. Totuşi, acum câteva zile mi s-a întâmplat ceva: am văzut modelul despre care voi vorbi în acest articol şi pe care îl puteţi vedea în pozele de mai jos şi am rămas blocat. Nu m-a impresionat nici un altul aşa cum a făcut-o această maşină americană. Nici ,,nemţoaicele”, nici ,,franţuzele”, nici măcar ,,latinele”. DODGE MAGNUM SRT-8 a reuşit însă acest lucru.

      Privind-o, m-am văzut pe la 30 de ani, tată responsabil a doi copii, o fetiţă şi un băiat, căsătorit şi stabilit cu soţia la casa noastră. În starea mea de reverie, vedeam o dimineaţă însorită, pregătindu-mă să plec la serviciu, dar să-i reped şi pe cei mici la şcoală. Deci, după consumul micului dejun, am luat repede servieta cu laptop-ul, i-am urcat pe cei mici în spate, am sărutat-o pe soţia mea care pleca mai târziu, m-am urcat la volan şi am aşteptat să se stingă toate LED-urile de la bord. Motorul V8, de 6059 cmc, apt să dezvolte o putere de 425 CP în 6000 RPM şi să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar câteva secunde torcea ca o uzină întreagă. Dar destul de discret.

Cutia automată în 5 trepte m-a încântat, pentru că ador să ţin ambele mâini pe volan cât mai mult timp. La fel făceau şi frânele faţă-spate ventilate, care acţionau asupra pneurilor cu dimensiuni standard de 245/45 R20 care încalţă frumoasele jante din aliaj.

     Şi am plecat. Suprafeţele vitrate mici îmi ofereau o senzaţie de siguranţă, chiar dacă vizibilitatea nu era chiar cea mai bună. Desigur, eram în întârziere (ca de obicei), iar copiii mă băteau la cap că vor întârzia şi ei din nou din cauza mea. Aşa că am apăsat puţin mai tare acceleraţia. DODGE MAGNUM SRT-8 mi-a arătat atunci că nu poartă de formă acele inscripţii. Am ajuns la şcoală aşa cum nu o făceam nici în generală, deşi locuiam destul de aproape. Am plecat apoi în fugă la serviciu, ca să ajung şi eu la timp, pentru că reportajele alea nu se scriu singure. Şi am reuşit. Tracţiunea integrală mi-a demonstrat că nu-ţi trebuie un şifonier pe roţi ca să ai o aderenţă de invidiat în orice condiţii ale asfaltului.

      Seara, am ieşit la un restaurant cu soţia mea şi, fiind vineri, am plecat înspre miezul nopţii. Îndreptându-ne spre ,,BESTIE” (cealaltă!) ea parcă ne spunea: ,,haideţi, nimeni şi nimic nu se atinge de voi dacă sunteţi în habitaclul meu spaţios!” şi avea dreptate. La formele agresive pe care le are, nu ştiu dacă ar îndrăzni cineva să se pună cu ea…

       Apoi a sunat telefonul şi m-am trezit din farmec, uşor trist. În acea reverie, clar nu eram în ţară. Poate nici în Europa. Ovidiu, ce zici, după ce trece criza economică mă chemi şi pe mine în Statele Unite, că doar suntem veri şi fac o cinste!? Să-mi spui, te rog, pentru că unele idealuri nu pot fi atinse dacă nu te duci tu la ele. Ce banc bun mi se pare acum Mercedes Clasa E 55 AMG WAGON…

        DODGE MAGNUM SRT-8. Momentan, fără ,,treninguristo-manelizaţi” la bord, pentru că se găseşte destul de greu prin Românica noastră. Şi oricum, dacă s-ar găsi uşor, ăia menţionaţi mai sus tot la ,,Merţane”, ,, 3 CONSOANE” (sau B.M.W., după cum spun ei) şi HORCH (Adică AUDI sub denumirea iniţială) s-ar înghesui.

         Dacă nu v-am plictisit, v-am lăsat oricum. Mă duc să pun la cale nişte planuri. Deci…să vedem…cum era oare? A, Da! Performance is the mother of succes…

06dodge-magnum-srt8-02[1]

  06dodge-magnum-srt8-03[1]

06dodge-magnum-srt8-04[1]

Dodge-Magnum-SRT8-2008-1-1024x768[1]

dodge-magnum-srt8-2008-783874[1]

Anunțuri

3 comentarii la “DODGE MAGNUM SRT-8. Mai mult decât un vis!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s