O poveste de Ziua presei

    Bună să vă fie inima. Astăzi se sărbătoreşte ziua presei. Nu, din păcate presa nu ne invită în oraş să ne facă o cinste pentru că nu poate. Este ocupată prin studiourile televiziunilor de ştiri, unde se discută despre ea. Despre ce influenţă are asupra publicului, ce beneficii ne aduce şi aşa mai departe. Şi dacă tot este ziua ei, să-i urăm un tradiţional la mulţi ani! Că or fi pe internet, că or fi pe mod tradiţional, anii ăştia vor exista cu siguranţă…dar să trecem la ceva lucruri concrete, cum ar spune oamenii puşi pe treabă.

     Într-un club de pe la noi. Două tipe, abia trecute de emoţiile bacalaureatului, stau la palavre. Una dintre ele, destul de populară şi cu forme bine rotunjite ale,,caroseriei” de altfel, are o revelaţie (din categoria ,,să nu ai încredere în frânele de Dacie”) şi spune că ar fi mişto să lucreze într-o televiziune. ,,Se câştigă bine!” ar argumenta imediat. Nici nu ar vrea să discute despre varianta tipărită a presei – ,,cum, fată, să nu mă vadă lumea?” pe undeva, ar avea dreptate. Ce ar spune la vecini, în timp ce duc gunoiul cei din familia ei? Dacă ar apărea la TV, ar spune vecinii dinainte că au văzut-o. Marfă! Să moară duşmanii de ciudă!

       În radio, ar mai fi ceva…vocea senzuală de cretă care zgârie pe tablă nu ar avantaja-o. mai mult decât atât, i-ar denatura aspectul ei fizic, aflat în opoziţie cu vocea. Deci, televiziunea ar fi singura scăpare.

 ,,Ce ai vrea să faci?” poate fi una din întrebările prietenei sale ceva mai rezervate. ,,Să prezint ceva pe acolo…vremea, sportul, orice…mă descurc eu!” Şi nu ar avea prea multe dificultăţi în acest sens, cred eu. Ce frumos! Doar că, realitatea poate fi un pic diferită. Concurenţa a devenit acerbă şi la nivel de ,,ţopism” (persoane din categoria ţoapelor, dornice de afirmare) şi s-ar putea ca cerinţele publicului să se schimbe. Oamenii se mai satură de chiloţi, de sâni goi din belşug, de decolteuri generoase şi automat de unele mutre. Publicul îşi va dori ceva proaspăt, bazat probabil pe aceeaşi formulă, dar proaspăt. Şi atunci, va fi nasol. Un tsunami va veni peste aceste iubitoare de media. Este o industrie aflată în schimbare şi la fel cum vecinii mei vor trebui să îşi găsească un alt loc de parcare pentru că i-au amendat comunitarii, la fel şi ,,Puffi-Fuffi” vor trebui să emigreze. Nu va fi greu. Publicitatea şi marketingul abia le aşteaptă. Mai durează până vom înţelege mai mulţi că relaţiile publice nu sunt aceeaşi mâncare de peşte cu relaţiile cu clienţii, că presa trebuie să mai şi mănânce, deci în spatele ei sunt şi interese comerciale şi multe alte chestii. Eu vă las acum, pentru că îmi fură ăştia şaua până vă spun toată povestea!